5,195 matches
-
nu vor sa plece de aici, dar e o altă țară, nu aceea pe care o văd românii de acasă, prin filme. Cu toate aceste, extreme puțini români, odată ajunși aici, se reîntorc. Și nu numai ei!“, Deși s-au izbit fiecare prin propiul destin de o Americă dominată cum spune însuși scriitorul de un: „Tri-lu-li-lu-lu-lu-la!” (pierderea propriului ego, a capacității de sinteză și sincronizare la realitatea înconjurătoare) în care deși autorul cărții trage semnalul redeșteptării nației noastre prin capitolul intitulat
CONSTANTIN T. CIUBOTARU: AMERICA DIN SUFLETUL MEU de EUGENIA DUMITRIU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352765_a_354094]
-
o frază poetică, aidoma unui cristal, e în spațiu; în infinitul spațiu interior al conștiinței; putem compara structura oricărei propoziții rostite sau scrise cu structura atomică; putem compara formele și simbolurile lor, literele, cu structura celor mai simple particule; ne izbește asemănarea dintre substantive și nuclee; dintre electroni și verbe; dintre adjective, adverbe, pro- nume și quante; ne uluiește faptul că aidoma atomilor diferiți, care au un număr anumit de valențe, și substantivele, fiecare luat în parte, au un număr anumit
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
relativității lui Einstein, ori al matematicilor neeuclidiene. În poemosofia modernistă stănesciană, Omul-Fantă croiește un spațiu al Logosului - tărâm pur, conceptual, al luptei dintre „visceral și real“ - și proiecția numenalității este umbră „hiperboree“: Voi plonja într-o astfel de apă mărită, / izbindu-mă de brownienele priveliști, / într-o mișcare de spor, disperată, / voi face zigzaguri: lovită / de mari, întunecate, reci molecule... // [...] // Aș vrea să fugim în Hiperboreea / și să te nasc viu, / urlând, alergând, zdrobită de zimții / cerului vinețiu, / pe gheața crăpată
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
opera lui Nichita Stănescu, cu „noua ontologie“ a Limbii / Logosului din temeiul paradoxismului, în care și-a zidit întreaga ființă, își relevă monumentalitatea de ctitorie, aidoma unei Mânăstiri a Argeșului, sublimă Mânăstire-Cuvânt; iar din locul în care aripile lui au izbit pământul, țâșnește gheizerul; și în umbra-curcubeu, Marele Poet murmură: Eu nu sunt altceva decât / o pată de sânge / care vorbește. («Autoportret» - SEM*, 82). ------------------------------------------------------ * Atât „detalierea“ / „radiografierea“ celor „douăzeci și patru“ de trepte ale liricii modernist-paradoxiste stănesciene cât și bibliografia de sub sigle se
NICHITA STĂNESCU ŞI „NOUA ONTOLOGIE“ A LIMBII / LOGOSULUI DIN TEMEIUL PARADOXISMULUI (5) de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/352793_a_354122]
-
am băut clipa fericit uitându-mă rătăcit într-o imensă carcasă de lumină glesnele-ți luminau marmorean și din gură-ți curgeau fragi erai și nu erai tu poate o întâmplare a ființei mele rătăcită prin basmele copilăriei care mi-a izbit tâmpla de stele seara când ne-am întânlit ți-am turnat aurul lunii în cap și-am intrat într-un fel de paradis în care cuvintele au tăcut era mult albastru între noi și tăcuseră orele numai respirația noastră se
CĂTRE SULAMITA de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1630 din 18 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/352918_a_354247]
-
și inspirație, în scrisul său de după 1990. Îmi iau libertatea să nuanțez puțin exprimarea, să cred în continuitatea de care aminteam, una cu alte „unelte”, să cred în ea mai mult decât într-o „răsucire” netă. E adevărat că te izbește tonul total nou; de la seninătatea (uneori impersonală) din primele plachete, de la înălțimea și rigoarea abstracțiilor și a conceptelor, la radiografiile socialului actual sau la comuniunea cu divinitatea, la o „împăcare” cu destinul hotărât de altcineva. Poate părea mult. E totuși
LIVIUS PETRU BERCEA, ÎNSEMNĂRI DESPRE POEZIA LUI EUGEN DORCESCU de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 432 din 07 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354303_a_355632]
-
Rodean - Colectiv model / Luăm spre rezolvare câte una / Din sarcinile care curg întruna,/ Iar scumpa noastră șefă - toată stima! - / Ia prima. Diferența esențială dintre catren și epigramă este umorul, poanta. Primele trei versuri pregătesc terenul, iar poanta trebuie să te izbească, în mod neașteptat, în versul patru. Structura epigramei de 3+1 a fost evidențiată de multe ori, în epigrame de tip definiție. Iată una dintre ele. Alexandru Clenciu - Epigrama / Trei versuri lin coboară panta, / Arzând mocnit ca un fitil,/ Spre
PARTEA I-A de DAN NOREA în ediţia nr. 1355 din 16 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353797_a_355126]
-
întreabă pe nevastă-sa : - Dragă,unde ai pus cartea aceea, „Cum să trăiești o sută de ani ” ? - Am aruncat-o la gunoi . - Cuum ? Păi de ce ai aruncat-o ? - S-apucase mă-ta s-o citească ! Poate că orgoliile feminine se izbesc unele de altele cu mult mai violent decât cele ale unui ginere față de mama soacră. - Eu mă-nțeleg bine cu soacră-mea ,îmi confirmă ideea amicul Victor,cu care împart o bere rece la terasa de vis-a-vis de cimitir. Ți-
INIMĂ REA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1569 din 18 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/354005_a_355334]
-
NIMIC Autor: Păpăruz Adrian Publicat în: Ediția nr. 236 din 24 august 2011 Toate Articolele Autorului apoi nimic te oprești și spui simplu „va ploua” parcă viața și-ar ține respirația alergi cu viteza unui tren sălbatic și brusc te izbești de zidul singurătății liniște mintea ta încearcă să iasă să explodeze chiar dacă degetele ți-au rămas înțepenite pe mânerul iubirii apoi nimic simplu un chiștoc aruncat râzi deși știi că n-ar fi trebuit să plouă că n-ar fi
NIMIC de PĂPĂRUZ ADRIAN în ediţia nr. 236 din 24 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/354074_a_355403]
-
Acasa > Stihuri > Semne > VOCALELE DISTANȚEI Autor: Anne Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 1364 din 25 septembrie 2014 Toate Articolele Autorului fântâna cuvintelor pierde cumpăna între două poteci ridică țeasta sensurilor le izbește de apă inelele cresc figurinele nopții dansează acolo în oglinda literelor mă tot nasc de zeci de ani fur aerul pământului în plămânii acum obosiți alerg după cercul fericirii iluzive arcuri sufocă mutismul uman scot verbele pe taraba poeziei mă
VOCALELE DISTANŢEI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1364 din 25 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353128_a_354457]
-
iarba necosită ne vindem oricum oricui din nevoia de lumină fără să știm că astfel golim vistieria dată la naștere în urma noastră copite de cal neîmblânzit mușcă zborul olog al porumbelului tăcută ca o catedrală rămâne inima în care se izbesc rugăciuni înălțate de un pescăruș cu marea între coaste Referință Bibliografică: mai spre cer înhămate aripi așteaptă / Mihaela Aionesei : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1582, Anul V, 01 mai 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mihaela Aionesei : Toate Drepturile
MAI SPRE CER ÎNHĂMATE ARIPI AȘTEAPTĂ de MIHAELA AIONESEI în ediţia nr. 1582 din 01 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/352580_a_353909]
-
Dacăerau apropiațide vârstăși de condiție nobilăapărea, din partea fiecăruia, o dorințăvirilă, dură de a învinge cu orice preț pentru a-și umili adversarul. Încleștarea de pe câmpul de luptăera aprigă: El calului dăpinteni, îl lasă-n a lui vrere, / Se duce și izbește păgânul cu putere. / Îi frânge scutul bun și platoșa-i destramă, / Despicăpiept și oase-i zdrobește, fărăsamă, / Șira spinării-i rupe, atât de-adânc împinge / Lancea, și cu ea suflarea-n piept îi stinge, / Apasăfierul tare și trupul îl clătește
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
treabă; De Carol n-o săfie niciunul mântuit, / Venitu-le-a azi ziua obșteascăde sfârșit[9]îndeamnăla moarte un sarazin care nu este mai prejos fațăde un creștin: Cu pintenii de aur fin calu-și întețește, / Aleargă, pe păgân cât poate îl izbește. / Îi sfarmăscut, apoi platoșa îi sfâșie, / Cu țeapa îi străpunge trupul, plin de mânie, / Apasăcu nădejde, pe calu-i îl clătește, / Cu coada țapei lui în drum mort îl trântește[10]. Spre sfârșitul secolului al IV-lea creștinismul se dezvoltase
REFLEXEALE IPOSTAZELOR VITEJIEI CAVALERULUI ŞI VOINICIEI HAIDUCULUI ÎN EVULUI MEDIU EUROPEAN de ŞTEFAN LUCIAN MUREŞANU în ediţia nr. 1026 din 22 octombrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/352504_a_353833]
-
cu viteză cu mult mai mică, pe gura lansatorului. ,, La pământ toată lumea!” a strigat Loverture cu puțin timp înainte de lovitură și toți care mai erau în picioare prin spate s-au aruncat pe beton. Parcă văd și-acum mingea incandescentă izbind undeva lateral față de silueta noastră. ,,Silan ești chior? Sau ai înebunit de-a binelea? ”a strigat Pleată când și-a dat seama că ratasem. Micul soare a lovit un perete gros de câțiva metri explodând în mii de jerbe incandescente
FORTĂREAȚA V de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 2294 din 12 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/352708_a_354037]
-
de foc și spunând: Nu trageți în coloanele de foc fraierilor, căutați și trageți în locul de unde sunt generate.ˮ Iar Pleată avea perfectă dreptate. Cineva s-a uitat însă în urmă și a văzut cum o coloană de foc tocmai izbea ușa blindată de la intrare. Un zgomot asurzitor ne-a făcut să ne înghețe sângele în urechi. -De ce în urechi? întrebă contrariat Shantal Perlin. -Pentru că în vene ne era înghețat de mult. -Aha! Ce s-a întâmplat deci cu
FORTĂREAȚA ( PARTEA A IV-A) de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 2109 din 09 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/352693_a_354022]
-
și societății. Am trăit într-un timp istoric al necredinței, un timp în care nu au contat legile morale. Existența Divinității ar fi trebuit mai mult intuită și mai puțin explicată. Mulți încercând să explice, s-au încurcat, s-au izbit de limitele cunoașterii noastre sau ale înțelegerii și nu au mai găsit-o. Cred că trebuie să se înțeleagă că Dumnezeu este absent pentru simțurile noastre de care dispunem acum, dar este prezent, copleșește spiritul nostru, fiindcă îl putem gândi
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ŞI ,,NOPŢI ALBE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353960_a_355289]
-
tot entuziasmul și bucuria mea, a fost greu. Poate și pentru că aveam o vârstă destul de înaintată la sosirea mea pe acest alt continent, dar în compensație, mi-am lărgit orizontul cunoașterii, am avut condiții favorabile scrierii și publicării. M-am izbit de altă mentalitate, alt comportament, alte obiceiuri. Am avut de învățat. De fapt, omul învață toată viața, dacă vrea, bineînțeles! Am mai vizitat și alte țări, am văzut că fiecare țară este altfel, are alte legi după care se conduc
VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ŞI ,,NOPŢI ALBE” de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353960_a_355289]
-
doar două sau trei stofe o viziune sublimă, delicată. Poeziile din placheta ingenios intitulată „Daruri” sunt tot atâtea stări de conștiință, descărcări pline de amărăciune, scurte meditații înfiorate, fie a tensiunilor și exaltărilor interioare, fie a vieții de care se izbește la fiecare pas. Din loc în loc răzbate fiorul poetic, ca în poemul „Nu pot să uit”: „Din ochi curg lacrimi grele/ Spre cearcăne adânci, Râu liniștit, ce cade/ Bezmetic de pe stânci!” Sau: „Mă uit prin Frunze/ Ca printr-un vitraliu
STELE, CU ORICE PREŢ de CONSTANTIN LUPEANU în ediţia nr. 1304 din 27 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/354620_a_355949]
-
Se-adună Soarele-n apus Umbrind Speranța... Fără capăt Neîmpăcatul Gând nespus Tăcere-aduce. Doar un freamăt Strecoară alte lacrimi seci... Oșoaptă-aduce mângâiere... Răzbate-ncet... prin stropii reci Acum și-aici să-i dea putere Unchiașul Timp ce s-a prelins Izbind un trup de malul Vieții... Tânărul chip cu părul nins Așteaptă Zorii Dimineții... Trecu` fugarul Gând nespus Ăst Timp n-aduce împăcarea... Îngenuncheat, dar nesupus Nu vrea să uite. Că uitarea Cuvinte-i dă - dar ne`nțelese -, Uscate, într-un
VERSURI GÂND NESPUS... de MARIA CIUMBERICĂ în ediţia nr. 398 din 02 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347067_a_348396]
-
c-ai să sufli peste ele dorul tău hoinar; Și-apoi să-mi spui, încet, povestea ta de dor, Romanța ta-nălțându-mă spre zbor, Și să plutesc pe-aripi de lună, zâmbind a fericire, Să nu simt trupul meu izbindu-se de nemurire... Fluturi culegi din gândurile-mi amețite de suspine: Se-avântă-n dulcele abis, în salturi baladine... Privește doar spre dansul lor incert! Visează-mă, iubește-mă... n-am să te cert! Blue Mireille, 05.10.2015 Referință Bibliografică: Susur
SUSUR de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1739 din 05 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/347144_a_348473]
-
Frățilă, îmi spune mie, căci Doamna Comloșan știa. Când ne-am terminat casa, a venit să ne-o vadă. În prima zi, era cu câinele prin curte și aștepta să se-ntoarcă fiu-său de la serviciu. Deodată aud că se izbește ușa de la intrare de perete și soacra-mea și-adună toate puterile, se ține de poale și se apleacă la 90 de grade, strigând: - Săăiiiiii, Rodiiicăăă!!! Săăiii, Rodiiicăăă, c-o vinit Ion!!! Așa elegantă, proaspăt coafată, cu ochii-i minunat
DE IERI... de MIRELA BORCHIN în ediţia nr. 1051 din 16 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347212_a_348541]
-
strâns pumnii de durere. A simțit sânge în palmă, vârful arătătorului îi era deschis, vâscos, fierbinte, retezat.... „Doamne, s-a îngrozit realizând pericolul, acest fascicul taie!... Mă va diseca! Sunt nebun să continui.... Unde este zidul? Trebuie să mă fi izbit deja de peretele din dreapta. Am exagerat, m-am îndepărtat prea mult... Hai, gata, calm, sunt calm acum, sunt om, curaj doctore, încă puțin, trebuie să continui...Aproape am reușit. Capătul! Limita, maximul... Am scăpat, nu-l mai simt...” Infinitatea aceea
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 316 din 12 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357047_a_358376]
-
lui umed fremătător lacrimile Inundindu-i ochii lui mari strălucitori înspăimîntați Și lumina risipita de viorile piccole Adieri sîngeroase tristețe durere Talgerele risipesc în cerul pădurii ultimele stele sclipitoare Castanietele mai se aud de departe, de niciunde Și deodată bourii negri Izbesc cu frunțile în frăgezimea driadelor Munții se pleacă în respirația animalului încremenit În propria noastră uitare de sine Cristina LILA Symphonie pour flûte et violoncelle avec une basse suspendue aléatoire Et soudain, le vent se lève Arbres enracinés dans le
CRISTINA LILA de CRISTINA LILA în ediţia nr. 465 din 09 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357086_a_358415]
-
fluiera și bătea în poarta noastră, mai ceva decât oștenii lui “Ștefan cel Mare” -Vreau iepurele sau dacă nu, prinde-mi un pui! mi-a spus fără nicio jenă. Mă uitam la el și simțeam că revolta și plânsul se izbeau în gâtul meu, neștiind care dintre ele să iasă întâi. Cartuș mârâia pe lângă gard și simțind parcă necazul meu, își arăta colții și își mișca nervos coada. Deodată am deschis poarta și cu aceeași forță cu care el bătuse în
GLORIE COPILĂRIEI VII de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357091_a_358420]
-
de forța și suplețea fiarei, începuse să o închege din culori pe peretele adăpostului: ochii, labele, colții, blana... Era în zori... Îl priveau înfricoșați. Fiara prinsese contur. L-au înșfăcat de păr, de barbă și de brațe și l-au izbit de stâncă: se scurgea sângele lui dintre colți, pe blană... A fugit, s-a ascuns... Acum încleșta pumnii, legăna capul, se tânguia icnind, își smulgea de pe creștet și din barbă șuvițele gelatinoase adunându-le în căușul palmei, mesteca lemn galben
PROZĂ SCURTĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 324 din 20 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/357306_a_358635]