179,812 matches
-
Dacă aceia nu se rușinează să meargă la Dafne, la alaiul acela nelegiuit, cu atât mai mult nu trebuie să ne rușinăm noi când avem să-i aducem la această sfântă prăznuire. Când e vorba de mântuirea fratelui, să nu lăsăm nimic la o parte. Hristos a murit pentru noi, trebuie să suferim și noi totul pentru frații noștri. Chiar de te lovesc, chiar de te ocărăsc, Ține-i bine și nu te lăsa până ce nu-i aduci la sfântul mucenic
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
e vorba de mântuirea fratelui, să nu lăsăm nimic la o parte. Hristos a murit pentru noi, trebuie să suferim și noi totul pentru frații noștri. Chiar de te lovesc, chiar de te ocărăsc, Ține-i bine și nu te lăsa până ce nu-i aduci la sfântul mucenic. Chiar de-ar fi să cheme pe cei ce trec pe cale să judece fapta ta, tu spune: Vreau să mântuiesc pe fratele meu! Văd că-și pierde sufletul! Nu sufăr să trec cu
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
de Aur, Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Iulian, IV, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, pp. 486-487) ,,Ca la niște doctori duhovnicești să alergăm fără încetare la aceștia. Căci pentru aceasta ne-a lăsat bunul Stăpân trupurile lor: ca, venind aici cu o bună dispoziție a sufletului și sărutându-le, să primim vindecarea deplină și a neputințelor sufletești și a celor trupești. Căci dacă venim cu credință, fie de avem vreo patimă sufletească, fie
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
unui războinic, ci trupul sfântului, trupul care a fost învrednicit să se acopere de sânge pentru mărturisirea credinței în Hristos? Vederea trupului lui cade ca un foc în sufletul nostru și ne îndeamnă la aceeași luptă. De aceea ne-a lăsat nouă Dumnezeu trupurile sfinților până la vremea Învierii, ca să avem prin ele temei de înaltă filosofie”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de laudă la Sfântul Mucenic Iulian, IV, în vol. Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
desăvârșită. Cine a spus asta? Dumnezeu, Care i-a primit jertfa! N-ai cruțat pe fiul tău cel iubit, pentru Mine (Fac. 22, 12) i-a spus Dumnezeu lui Avraam. Cum spune că nu l-a cruțat, când l-a lăsat în viață pe fiul său și l-a coborât nevătămat de pe munte? Eu nu judec jertfele, spune Dumnezeu, după chipul cum se săvârșesc, ci după voința celor ce sunt gata să jertfească sau să se jertfească! Mâna n-a junghiat
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
ațos, bitte, vienez!) - mă gândesc la Gide. Știu de ce fac pe nebunul. Eu, care detest mitocănia, incultura...în general, toți agramații și nespălații. Inșii care miros urât, nu numai ai noștri... Știu foarte bine. Știu și de ce pe față am lăsat, dinadins, funinginea de pe figura "fochistului" abea sosit. Mai știu că, față de cei ce muncesc fizic, am un fel de complex. La fel ca Gide, care, după cum scrie în Jurnalul său, întors dimineața de tot din provincie, și neavând la el
Păcatul unui "om al muncii" by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10433_a_11758]
-
atît neînțelegerea oamenilor sporește mai drastic. Cauza nu stă atît în incultura noastră - de altminteri reală și cît se poate de explicabilă pe fondul progresului uluitor al științelor medicale -, ci în puzderia de superstiții aiuritoare în a căror plasă ne lăsăm cel mai adesea prinși. Cu alte cuvinte, nu atît neștiința ne dăunează, cît încercarea de a suplini această neștiință printr-o imaginație temătoare și exuberantă. Imaginația aceasta debordantă funcționează ca un filtru perturbator prin care aproape toate cunoștințele provenite din
Pseudocunoașterea medicală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10413_a_11738]
-
Cornelia Radulescu Almudena Grandes s-a născut la Madrid, în 1960, și a urmat cursurile Facultății de Geografie și Istorie, dedicându-se apoi scrisului. Primul ei roman, Las edades de Lulú, a obținut Premiul Sonrisa Vertical în 1989 și a avut un succes uriaș, fiind tradus în peste douăzeci de țări. Un an mai târziu are loc premiera filmului omonim, în regia lui Bigas Luna. Toate cărțile ei
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
clar, tu ești bogat, afurisitule... O invit doar pe Jose. Nici n-am apucat să spun ceva, nu era nevoie. - Ești cu mașina, nu-i așa? m-a întrebat Jaime în timp ce ieșeam din facultate. Perfect, mergem la Princesa, atunci. O lași în parcare și în felul ăsta sunt și eu la doi pași de casă. Organiza totul, ca de obicei, însă nu-mi închipuiam până unde avea să ajungă în seara aceea cu aptitudinea lui de lider. Când am deschis mașina
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
să claxoneze fără ca eu să mă fi decis încă ce să fac. - Dacă nu te deranjează... Am ieșit, el s-a urcat în locul meu. A reușit să manevreze într-un spațiu minim, a îndreptat mașina de câteva ori și a lăsat loc liber pe ambele laturi, astfel că a reușit să iasă pe stânga, iar Marcos pe dreapta, fără să atingă măcar caroseria vecinilor. - Trebuia să-mi închipui, am spus când mi-a restituit cheile. - Ce? - Că tu conduci foarte bine
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
o mână de ajutor. - O mână de ajutor? Atunci n-am priceput nimic. Aveam să pricep și mai puțin înainte de a înțelege totul dintr-un foc. - Da, o să vezi - s-a întrerupt văzându-l pe Marcos care venea spre noi -, lasă-mă pe mine. Numai că atunci am început să vorbim, nu mai știu cum, despre De Kooning, pe urmă Jaime a mai vrut un hamburger, a mai vrut și Marcos unul, și în timp ce mâncam ne-am apucat să ne forfecăm
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
Jaime s-a ridicat de pe scaun și s-a uitat la mine cu sprâncenele arcuite, a început să-mi fie dor de el. Nu eram sigură că doream să plece, dar nici n-am făcut ceva să-l rețin. - Vă las un pic singuri... trebuie să... În fine - a început să râdă, Marcos a râs și el, m-am molipsit și eu -, am ceva de făcut. Ușa s-a închis și noi tot mai râdeam. Apoi Marcos m-a privit, mi-
Castele de carton by Cornelia Radulescu () [Corola-journal/Journalistic/10399_a_11724]
-
învățământului secundar românesc. "Dom' profesor", mi-a spus chiar zilele trecute unul din străluciții absolvenți ai facultății la care lucrez, "să știți că dacă vrem să supraviețuim, trebuie să intrăm în sistem. Dacă nu ne dăm pe brazdă, dacă nu lăsăm fițele, cum ni s-a spus verde-n față, riscăm să fim dați afară". L-am privit cu neîncredere, convins că exagerează. "Nu inventez nimic. Dacă doriți, vă explic cum funcționează lucrurile. Cosa nostra siciliană e nimic pe lângă ceea ce se
Bacalaureatul se joacă în vestiare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10424_a_11749]
-
zece. Să vezi atunci scandaluri și amenințări! În astfel de cazuri, banii se dau înapoi, ca la orice livrare mafiotă eșuată. Unii directori nu se implică, dar fac precum fostul meu director: în perioada bac-ului pleacă în alte comisii, lăsând cu bună știință mafia să facă ce vrea. Cu alte cuvinte, nu-i deranjează. Nu-i dă mâna să le fie antipatic, pentru că poate fi schimbat cât ai zice pește. Ei, aici e marea problemă: felul în care se fac
Bacalaureatul se joacă în vestiare by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10424_a_11749]
-
moralului): "amintirile mele sînt mingi - / nu se sparg niciodată. numai că dacă-mi scapă,/ din mîini, se pot rostogoli foarte departe -/ și mi-e lene să mai alerg după ele, sau chiar/ să mă întind la marginea mea, să-mi las mîna/ din ce în ce mai lungă în jos, să fugăresc amintirea./ îmi iau mai bine o alta. și asta poate fi falsă./ și eu am umblat, deci, odată cu o amintire/ în brațe / (și mă gîndeam, cu un rînjet/ rău, că într-o carte
Jocul de-a impersonalizarea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10432_a_11757]
-
enunțul unei alte realități artistice și un nou cadru pentru reconfigurarea formelor. Împăcînd contrariile și unificînd cronologiile, recontextualizînd istoria și incorporînd virtualul, Dumitraș se așază incontestabil în plin enciclopedism postmodern, acolo unde succesiunea se varsă în simultaneitate și unde memoria lasă tot mai mult loc percepției nemijlocite. Din această pricină parcursul artistic însuși este unul sintetic și globalizator, el integrînd firesc în sincronie toate reperele unei diacronii încețoșate. Max Dumitraș este, rînd pe rînd, dar și simultan, pictor și sculptor, provocator
Maxim Dumitraș by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10442_a_11767]
-
mingii este în mare măsură cel al sferei, care din cele mai vechi timpuri a exprimat perfecțiunea. Nu există pe suprafața sferei locuri privilegiate sau defavorizate; simetria și omogenitatea sunt totale. Mingea se oferă fiecărui jucător cu aceeași dărnicie, se lasă posedată de oricine, fără discriminare. Ca și viața, ea parcă spune fiecăruia: Sunt a ta, exist pentru plăcerea ta, tu decizi ce vrei să faci cu mine (un antrenor recomanda echipei sale să savureze jocul, să joace de plăcere), dar
Ofsaid by Solomon Marcus () [Corola-journal/Journalistic/10423_a_11748]
-
de nici două ceasuri. Mereu pe fugă, încărcat de cursuri și seminarii, de repetiții și rendez-vous-uri, Costin Miereanu știe că nu trebuie să atingă struna înainte ca aceasta să fie bine întinsă. Mai știe și că buna ascultare înseamnă să lași interlocutorul să termine ceea ce vrea să spună, să nu se năpustească în a răspunde, cu atât mai puțin în a promite, ori să privească pătrunzător la fața celui care vorbește, fiind precaut cu ceea ce el însuși afirmă. Mi s-a
La Paris printre muzicieni (1) by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10441_a_11766]
-
aparte cu care își scrie articolele: e vorba de o vigilență intelectuală căreia nu îi sînt îngăduite entuziasmele sau efuziunile părtinitoare, o vigilență a cărei principală formă de exprimare este ironia. Andrei Codrescu este un poet al cărui lirism a lăsat locul sarcasmului și al umorului neiertător. Și indiferent că vorbește despre politica americană, despre tehnica și civilizația americanilor sau despre cultura și subcultura lor, autorul dovedește detașarea sarcastică a unui om liber. În fond, avantajul ironiei e că îți dă
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
în lume: așezarea celui pentru care observarea realității și descrierea ei fidelă sînt mai importante decît judecarea ei. Și pentru că nu face morală, ideologie sau filozofie, Codrescu are un scris verosimil. Pur și simplu îl crezi pe cuvînt și te lași pe mîna lui, spunîndu-ți că America nu poate fi decît așa cum o înfățișează el. Citindu-l, trăiești cu senzația că cineva îți dă prilejul să privești pe gaura cheii strania intimitate a acestei civilizații. Parcă te simți inițiat într-un
Un poet prozator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10435_a_11760]
-
însoțite de prezentări ditirambice. O secțiune consistentă este aceea a referințelor, adunate gospodărește, încă de la primul țipăt liric; iar un CV alcătuit până în infinitul mic completează harta egolatriei și autopropulsiei. În loc să caute confruntarea cu reale autorități critice și să-și lase poemele singure să suporte verdictul acestora, folosește tot felul de cârje, dând telefoane, făcând invitații, asigurând reciprocități avantajoase. Dacă poetul autentic trece pe lângă tine fără să te vadă, absorbit fiind de ceea ce scrie el, textierul te urmărește cu aviditate, interesat
Degradarea poeziei by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10431_a_11756]
-
defulează obsesiile, aventurându-se pe teritorii care de care mai fanteziste, când nu de-a dreptul năuce. Când scapă și de acolo, e invitat să intre în așa-numitul "program doctoral". Adică, alți trei ani de bătut câmpii: în loc să fie lăsat să se specializeze pe un domeniu, studentul e supus unei hărțuieli jenante, constrâns să audieze profesori cu preocupări diverse și total nemotivați ei înșiși. La facultatea la care predau, acest tip de ore nu e normat și, prin urmare, nu
Lancea boantă a modernizării by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10447_a_11772]
-
pachiderm pornit la atac. Pe fochist îl cheamă Guriță. Vorbește cu manometrele, cu robinetele, povestește câte și mai câte, neuitându-și nici un moment porecla. Treptat, printre lopețile de cărbune aruncate, când își închipuie el că am învățat și eu, mă lasă și pe mine să-mi fac meseria, și-l imit conștiincios. Sinaia, Predealul, nici nu le văd. Adică le văd eu, dar altfel decât înainte, cu răspundere, - ca și cum mi-aș fi schimbat profesia. După Predeal, la vale, fiindcă acum totul
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
avea un secret al ei... * La Brașov, agitație mare. Se schimbă și mecanicul, și fochistul Guriță, care mie îmi devenise simpatic, aflând de la el atâtea. Numai eu și locomotiva rămânem, după ce ne vom lua rămas bun ca de la niște combatanți lăsați la vatră, - ceilalți. îmi mai pare rău de Guriță și pentru felul lui de a se despărți de locomotivă, cum începuse el s-o gătească, încă de pe la Predeal, s-o lase curată, următorilor... Pe urmă, în triajul brașovean, în timp ce locomotiva
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]
-
ne vom lua rămas bun ca de la niște combatanți lăsați la vatră, - ceilalți. îmi mai pare rău de Guriță și pentru felul lui de a se despărți de locomotivă, cum începuse el s-o gătească, încă de pe la Predeal, s-o lase curată, următorilor... Pe urmă, în triajul brașovean, în timp ce locomotiva se cutremură pe la macazuri, mai sunt atent cum le face Guriță mutește semne prietenilor săi de jos, de la depouri, magazii, cum râde, cum ridică el un deget, ori dă din umeri
Fochistul (II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10454_a_11779]