KorAP: Find »[drukola/base=latină & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...63 64 65 ...243 >

6,066 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

etnic al populației locale din zonă. Despre populația daco-romană din nordul Dunării, care trăia împreună (conviețuia) cu slavii, avem puține informații. În vremea aceasta, populația era bine romanizată, majoritatea vorbea latinește, încât un slav din nordul Dunării cunoștea destul de bine latina ca să încerce să se substituie unui general roman, Chilbudios, guvernatorul Traciei. Numărul celor ce vorbeau latina, în nordul Dunării, creștea și datorită prizonierilor romani aduși de slavi din sud. Procopius, în Istoria secretă, spune că de pe urma actelor de pradă ale

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu slavii, avem puține informații. În vremea aceasta, populația era bine romanizată, majoritatea vorbea latinește, încât un slav din nordul Dunării cunoștea destul de bine latina ca să încerce să se substituie unui general roman, Chilbudios, guvernatorul Traciei. Numărul celor ce vorbeau latina, în nordul Dunării, creștea și datorită prizonierilor romani aduși de slavi din sud. Procopius, în Istoria secretă, spune că de pe urma actelor de pradă ale slavilor, 20.000 de romani sunt duși anual în robie în părțile scitice, adică în nordul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
prinzându-se cu toate puterile de credință și de biserică. Noul stat era condus de aristocrația bulgară și slavă, dar, în 763, un Sabinus, ginere al hanului bulgar, ajunge el însuși han. Jiricek notează: "Numele Sabin sau Savin aparține onomasticei latine și el făcea parte din populația romanizată a regiunii" (apud Panaitescu, p. 188). Slavizarea și creștinarea se împlinesc și se împletesc, în secolul al IX-lea, cu feudalizarea societății bulgare.8 Dominația bulgară în nordul Dunării Avarii erau așezați în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
rătăcească din loc în loc, ca păstori, în timp ce la nordul Dunării, daco-romanii au putut rămâne, măcar în parte, agricultori. Ar trebui studiat, în acest sens, limbajul țărănesc din cele două dialecte, daco-român (nord) și aromân (sud). Apoi, rămâne de explicat de ce latina a înlocuit în asemenea măsură și atât de rapid limba autohtonă (dacă), încât în limba română nu se mai păstrează nici un cuvânt autohton (au rămas foarte puține). Nu găsesc nimic satisfăcător în această privință. Dar lingvistica este plină de surprize

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cu necesitate un fapt de natură etnică, deoarece coloniștii erau aduși din toate regiunile Imperiului, alcătuind un adevărat mozaic de rase și naționalități. Însă ceea ce s-a petrecut aici a fost, în special, un fapt de natură lingvistică, creșterea influenței latinei, limbă a unei civilizații superioare și a stăpânirii romane. Jirecek a încercat la un moment dat să delimiteze, în sudul Dunării, zonele de influență latină față de cele elene. Linia de demarcație stabilită de el, confirmată ulterior de Philippide și corectată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sudului Dunării dovedesc că linia aceasta de demarcație este oarecum artificială, deoarece Macedonia și o mare parte din regiunile sudice erau latinizate sau măcar bilingve. Prin urmare, hinterlandul sud-dunărean constituia, în secolele II-III, o bază mult mai solidă pentru pătrunderea latinei dincolo de Dunăre. În ceea ce privește profunzimea romanizării, Brătianu atrage atenția asupra unui aspect nu mai puțin interesant: de unde ne-am fi așteptat la o romanizare mai serioasă într-o zonă mai lijniștită, dimpotrivă, exemplul unor provincii de limes (frontieră) dovedește exact contrariul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și ei proveneau din întreaga lume romană ("ex toto Orbe Romano"). Coloniștii erau atrași de bogățiile Daciei și erau exponenții (purtătorii) civilizației provinciale romane. În perioada aceasta, ca limbă a statului, a justiției, a orașelor, a comerțului și a armatei, latina a fost însușită treptat de autohtoni-în 212, prin constituția lui Caracalla, întreaga populație liberă din Dacia primea cetățenia romană. Rolul cel mai important în romanizarea Daciei l-a avut armata cele două legiuni, precum și numeroase unități auxiliare răspândite pe întreg

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o mulțime din cuvintele latine și le-a înlocuit, în cea mai mare parte, prin cuvinte slave, fără a putea (totuși) să deromanizeze limba". Ca epocă de închegare a unei limbi specifice acestui sud-est european, ca limită de la care încetează latina vulgară și încep limbile neoromanice, este momentul în care provinciile nu mai pot împrumuta una de la alta, când se închid în regalitățile barbare sau în "romaniile populare" respective. După învățatul Tomaschek, care citează pe Miklosich, limba românească ar putea reprezenta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Tomaschek, care citează pe Miklosich, limba românească ar putea reprezenta starea lui "sermo rusticus", de la 400 la 600 d. H., vocabularul creștin latin fiind un împrumut din Balcanii încă supuși Romei. Aceasta (limba română) este dezlipită dintr-o foarte veche latină. Limba română, spune Iorga, are originea populară, pe un singur teritoriu, a primului grai, importat, gata făcut, în Dacia, și lângă care au trăit tot felul de diformări particulare ale noilor veniți, care însă au rămas sterpe. În sfârșit, un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lexic, ambele limbi prezintă două categorii de elemente, dăinuind din perioada veche: romane (latine) și preromane (autohtone). Dar elementele latine comune albanezei și românei sunt foarte puține, iar dovezile din care să rezulte că acestea provin dintr-un izvor comun, "latina balcanică", lipsesc. Elementele românești comune cu albaneza, consideră comparatistul austriac Gustav Meyer, au o sursă comună carpato-balcanică și preromană, cu diferențieri străvechi. Termenii ce aparțin exclusiv albanezei și românei provin, în ambele limbi, din străvechea limbă vorbită odinioară în Peninsula

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ar indica "în mod clar" așezarea refugiaților din Dacia aureliană în vecinătatea Dardaniei și Prevalitaniei, patria primară a albanezilor, argumentele lingvistice, consideră el, sprijină teza imigrării: "În Dacia sud-dunăreană, daco-romanii s-au așezat într-un ținut unde limba uzuală era latina, în timp ce în Moesia Inferior era greaca. Latinizarea dacilor se poate explica mai convingător dacă se consideră că viitorii români sunt urmașii refugiaților instalați la sudul Dunării, în 275, cufundat într-un mediu iliro-roman". Și el continuă: "Lingviștii au remarcat că

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Apus, avea accepția de "zonă de civilizație latină" opusă regiunilor barbare. O semnificație asemănătoare poate fi atribuită acestei noțiuni ("Romania") și în partea de răsărit a Imperiului, unde, în secolul al VI-lea, se mai vorbea o limbă derivată din latină și pe care influența slavă nu o transformase încă. În anul 587, cronicarii bizantini (Teofilact și Teophanes) evocă episodul "torna, torna fratre" un dialog între doi soldați din armata bizantină, care se exprimă în "limba locului". Ar fi "temerar" din partea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între doi soldați din armata bizantină, care se exprimă în "limba locului". Ar fi "temerar" din partea noastră, spune Brătianu, să deducem din această mărturie existența limbii române (în secolul VI!), dar se poate susține că o limbă romanică, derivată din latina vulgară (populară), se vorbea de la un capăt la altul al Peninsulei Balcanice și chiar dincolo de Dunăre o "lingua franca" în sud-estul Europei.47 Rolul fundamental al latinei în alcătuirea limbii române a fost subliniat . Este o evidență că termenii ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în secolul VI!), dar se poate susține că o limbă romanică, derivată din latina vulgară (populară), se vorbea de la un capăt la altul al Peninsulei Balcanice și chiar dincolo de Dunăre o "lingua franca" în sud-estul Europei.47 Rolul fundamental al latinei în alcătuirea limbii române a fost subliniat . Este o evidență că termenii ce indică o civilizație superioară (cea romană), un mod de viață, o activitate economică (agricultură și păstorit), ca și noțiuni religioase s-au păstrat și au evoluat în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
fost niciodată o barieră, iar contactul dintre populațiile de limbă romanică de pe un mal și de pe celălalt nu s-a întrerupt total niciodată. În această privință, profesorul german E. Gamillscheg ajungea la următoarele concluzii: "începe acum a doua perioadă: preluarea latinei răsăritene, transformată în grai al ilirilor, de către populația slavă imigrată. Dar, spune el, chiar și în epoca aceasta, care ține până în secolele VII-VIII, contactul cu regiunile romanice de la sudul Dunării nu s-a întrerupt. Se pare, după cum rezultă din istoria

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
puncte de contact direct între nucleul românesc din Munții Apuseni și cel al romanicilor de pe valea Timocului (sudul Dunării). Căci numai în felul acesta se poate explica pătrunderea cuvântului respectiv (pedestru) la populația bilingvă care folosea atât albaneza cât și latina, precum și existența unor nume albaneze în zona Munților Apuseni, fapt remarcat în special de Weigand" (E. Gamillscheg, Originea românilor, în "Cetatea Moldovei ", II, 1941). În sfârșit, nu trebuie să neglijăm nici factorul invaziei ungurilor cu influența lor asupra populării Europei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
părăsiseră anterior, s-au sprijinit aici pe o populație romanică, ce s-a menținut și după cuceririle barbare, produse după 275, populație pe care imigrările succesive de prizonieri și meseriași aduși din sud au ajutat-o să-și păstreze tradiția latinei populare. Dacă lucrurile n-ar fi stat așa, termenii de bază primordiali în viața de familie, cea religioasă, în economia agrar-pastorală n-ar avea origine latină, așa cum au până astăzi. Rezultatele cercetărilor în pregătirea Atlasului lingvistic român sunt convingătoare în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Transilvaniei. Astfel, avem cuvinte ca "nea", "păcurar", "june", "curechi", "moare", "pedestru", întrebuințate în această zone. Păstrarea acestor cuvinte latine denotă că limba română este cea mai apropiată dintre toate limbile romanice de vorbirea populară și cea mai puțin influențată de latina clasică, deoarece biserica și administrația (statul) s-au dezvoltat în sfera greco-slavă din Bizanț. Aceasta evidențiază și spiritul conservator al părții vestice din Dacia traiană, unde colonizarea romană a fost intensă și de lungă durată, cu așezări populate și înfloritoare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au vrut acest lucru în mod conștient". Amprenta de neșters lăsată de Roma asupra Daciei "sigiliul Romei" (Iorga) nu a fost numai urmarea operei de cucerire (106-275) și nu a fost ștearsă prin evacuarea militară și administrativă (275), datorită folosirii latinei, mai mult decât datorită coloniștilor, veterani și cetățeni romani, ea a reușit să supraviețuiască și după încetarea dominației politice a Imperiului în nordul Dunării. În secolul al IV-lea, "Romania" răsăriteană depășea spre nord limitele Imperiului de Răsărit, dar centrul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
etnică, cât una spirituală. Romanicii stabiliți în regiunile ce constituiau leagănul lor primar au devenit coloanele unui edificiu puternic, ale cărui ziduri s-au construit din materiale de origini diferite. Forța care consolidează întregul edificiu este limba de circulație comună (latina populară). Ultima etapă din evoluția ei s-a încheiat atunci când aceasta a devenit limba maternă chiar și pentru acele părți din populație care nu erau de origine romanică. Limba aceasta, care a moștenit geniul latin și a contribuit la treptata

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
traco-dace), așadar un total maxim de 1700 cuvinte moștenite. Concluzia ce se impune: cuvintele autohtone (prelatine) reprezintă doar o 1/10 din lexic, dar sunt importante (în ciuda numărului lor redus) ele sunt resturi din substratul de limbă traco-dac, înlocuit prin latină după cucerirea Daciei. Cuvintele autohtone, distincte de celelalte în lexicul românesc, sunt generale, ca și cele latine, pe întreg teritoriul lingvistic daco-român. Marea majoritate a cuvintelor autohtone exprimă noțiuni generale, fundamentale, cunoscute peste tot, fiind termeni cu caracter universal românesc

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
doar o 1/10 din lexic, dar sunt importante (în ciuda numărului lor redus) ele sunt resturi din substratul de limbă traco-dac, înlocuit prin latină după cucerirea Daciei. Cuvintele autohtone, distincte de celelalte în lexicul românesc, sunt generale, ca și cele latine, pe întreg teritoriul lingvistic daco-român. Marea majoritate a cuvintelor autohtone exprimă noțiuni generale, fundamentale, cunoscute peste tot, fiind termeni cu caracter universal românesc și foarte multe din ele fac parte din fondul lexical principal. Este adevărat că majoritatea sunt noțiuni

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
număr) și 83% (ca frecvență), în timp ce elementele slave sunt 16,8% (ca număr) și 6,8 % (ca frecvență). Cercetarea pe baza materialului lexical și a criteriilor etimologice ale Dicționarului Candrea (1931) a stabilit proporția numerică între cuvintele românești, după origine: latine (moștenite), slave vechi, slave mai noi, medio-grecești, turcești, ungurești, comune cu albaneza, franceze și neologismele. A fost subliniat faptul, observat încă de Hasdeu, apoi de Pușcariu, că elementele latine, din limba română, au frecvență superioară tuturor celorlalte cuvinte luate împreună

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ungurești, turcești, grecești și albaneze. Acest dicționar a reliefat marea importanță ce revine elementelor împrumutate, în limba română, din epoca medievală până în modernitate -secolul al XIX-lea. S-a stabilit natura și proporțiile influențelor externe la care a fost supusă latina răsăriteană, timp de 15 secole. O atare diversitate de elemente reflectă influențele culturale, economice-sociale, politice, religioase: slavă, pecenego-cumană, medioși neogreacă, turcească, germană, maghiară, italiană, franceză, în succesiunea și stratificarea lor cronologică. Cea mai veche și mai importantă este înrâurirea (influența

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
aceeași măsură ca elementele latine. Aceste elemente vechi, neromane (autohtone, trace) erau prezente în limbă anterior oricăror împrumuturi externe, fiind din punct de vedere românesc, contemporane, în sensul absolut, cu întregul fond romanic al limbii române. Ulterior, după cucerirea romană, latina înlocuiește idiomurile autohtone. În limba română, gramatica ei istorică arată (indică) că elementele autohtone (preromane) au existat simultan cu cele latine, cu care alcătuiesc împreună blocul omogen al fondului lexical moștenit. Lingviștii români și străini au întrevăzut clar că limba

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]