4,183 matches
-
cu Antonio. Două stații - cinci minute. Prea puține. Mâine e sâmbătă. Voi avea tot timpul să-i vorbesc. O voi face mâine. Rămase tăcută cu mâinile abandonate pe genunchii slabi ai fetei, privind mesajul publicitar de la telefonul roșu, care se legăna pe un panou din spatele Valentinei. FIRUL CARE UNEȘTE FEMEILE ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI, spunea sloganul. În imagine, receptorul telefonului era ridicat. SUNTEM AICI CA SĂ TE ASCULTĂM - VINO. Să te ascultăm! N-am mai cunoscut pe cineva care să vrea Într-adevăr să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Carlo Alberto și nu avea să-l mai vadă vreodată pe tata, de aceea Își Întoarse capul brusc, iar Emma se ciocni de bretonul ei aspru. Pentru o clipă rămase cu buzele lipite de ea, dar fu apoi smulsă și legănată de zgâlțâielile metroului care ieșea la suprafață pentru a traversa Tibrul ce se zărea prin ferestrele murdare, de la Ponte Nenni. Vru să spună ceva, dar se opri și Își făcu loc spre ieșire. Nu e momentul potrivit - nu vreau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dar mai ales față de mama ei. Adevărată fericire, neașteptată, de prea scurtă durată, Însă. Brusc, spună Îndelung un claxon strident al unei furgonete - „Da’ uită-te pe unde mergi, tâmpito!“. Femeia nu-i acordă nesimțitului nici măcar o privire. Mergea țâfnoasă, legănându-se pe picioarele lungi, cu părul răvășit În vânt, cu eșarfa de pene portocalii fâlfâind În urma ei, ca un stindard. Șoferul se căi repede de insulta pe care i-o adresase și Întoarse capul admirativ - pentru o clipă, Maja Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iar fata se miră, căci, forțate să-ți câștige clienții, operatoarele nu-și făceau favoruri. Din această cauză, acolo Înăuntru nu se creaseră prietenii. Fiecare era pentru sine, fără nici un Dumnezeu. Emma traversă salonul. Cu căștile pe urechi, fetele se legănau pe scaune, la posturile lor, scăldate În lumina rece a tuburilor de neon - interminabile tuburi de sticlă suspendate la doi metri deasupra birourilor. Telefoanele sunau, vocile se Întretăiau. Petrecuse șase luni acolo. Șase luni În care-i ascultase pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Se ridică În picioare și-și dădu seama că era mai Înaltă decât broscoiul acela, un pitic insignifiant de un metru șaizeci. Puse șervețelul ud pe birou și-i trecu pe dinainte ignorându-l, ca și cum ar fi fost o mobilă, legănându-se pe cizmele lungi, cu mersul ei vaporos și indiferent, care-i amețea pe bărbați. Deschise ușa și nu-și bătu capul s-o mai Închidă În urma ei. Traversă salonul, se așeză la postul ei, Își puse căștile și, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
piciorul aruncându-i sub vasul toaletei. Kevin puse mâinile pe pământ și Începu să meargă de-a bușilea, căutându-și ochelarii. Îi păreau nespus de Îndepărtați. Pardoseala era umedă, căci e greu să nimerești gaura când faci pipi. Anzalone Îi legănă În fața ochilor un cilindru roșu, dar Kevin, fără ochelari și cu ochiul cel bun acoperit de bandaj, nu vedea bine și nu-și dădea seama despre ce era vorba. Gemenii Îl prinseseră de picioare și Îi trăgeau jos pantalonii. Kevin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vrut ca mama să-l vadă cum se transformase din broscoi În Micul Prinț, dar mama nu era aici. Și nu avea să vie nici la petrecere. Toată eleganța lui Îi părea acum inutilă. Maja luă copiii de mână. Kevin legăna sacoșa de la Paradisul Copiilor În care Își Îngrămădise haina de fâș, treningul și chiloții, pentru că nu trebuia să contamineze costumașul cel nou cu chiloții ăia urâți. Mergeau spre casă grăbiți, căci doamna Fioravanti părea purtată de vânt. Camilla rostea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu profesorii și urca scările, traversa coridorul fâșâindu-și fundul, căci purta tocuri Înalte și, În același timp, trebuia să alerge deoarece ajungea mereu cu Întârziere, exact cu trei minute Înainte de Încheierea programului de audiențe. Trecea prin fața sălilor vaporoasă, parfumată, legănându-și șoldurile, iar colegilor le pica fața și o priveau de parcă o vedeau pe Pamela Anderson. Ea ar fi preferat ca mama să fie ca toate celelalte - ștearsă, plată și un pic neglijentă. — Ești norocoasă, comentă Miria, băieții se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ajungeau niciodată, iar ea voia să aibă o altă viață. Și, nepăsându-i de ceea ce puteam crede colegii lui Antonio, Îl aștepta În garsonieră când se Întorcea el din tura de noapte, frânt de oboseală. Deja muncești mult, Îi spunea, legănându-l, umbli printre criminali și delincvenți, dacă după o astfel de zi nici măcar nu mergem În pat, ce fel de viață mai e și asta? Nu Își făcură noi prieteni, și-i pierdură și pe cei pe care-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de alături. Doi copii. Un băiat și o fată. Antonio se gândi din nou la Kevin și la Valentina. Nu trebuie să-i caut. Nu trebuie să-i revăd. N-aș putea să-i mai las ei. Fetița franceză Își legăna capul și Își mișca mâinile pe displayul unui joc electronic, care producea niște sunete metalice. Încercă să-și aducă aminte câți ani avea Valentina. — Maine e foarte frumos, spuse Sarah. E o natură sălbatică plină de păduri. Ție Îți place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
doi ani de zile. Pentru a evita ochii răutăcioși, șmecheri și malițioși ai bătrânei și cei albaștri și Îndepărtați ai lui Dario, Sasha Își mută privirea asupra unui candelabru - o caracatiță cu brațe din sticlă fațetată ale cărei tentacule se legănau la câțiva centimetri deasupra lui. La televizor, Dario Îl Întreba pe preot: — Când v-ați hotărât să abandonați hainele preoțești? Ce v-a convins să faceți acest pas revoluționar? Sasha dădu la o parte o draperie din biluțe optice stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
toți ceilalți. Acolo unde toți sunt ridicoli, cine nu dansează este cel mai ridicol. Maja nu dansă. O lege nescrisă interzicea dansul celor trecuți de treizeci de ani. Rămase impecabilă, țeapănă pe picioare, În timp ce În jurul ei, contururi și umbre se legănau, săltau, se dezlănțuiau. Era puțină lumină și Între corpurile acelea nu-l recunoscu pe cel al lui Aris. Aris se făcuse În ultimii ani din ce În ce mai slab, mai plăpând, aproape inconsistent - ca și cum ar fi vrut să se elibereze de povara cărnii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
simplu indiferente. Apoi Își dădu seama că o ignorau. Era În mijlocul lor, se Învârtea printre ei, Împingându-i și Împiedicându-se În podeaua prost finisată, dar ei nu o vedeau. Nici nu exista. Era un corp străin. Tinerii aceia se legănau și săreau dezarticulați, aproape imponderabili, iar Maja simțea Înăuntrul ei o greutate ce o ancora de pământ. Greutatea de care n-ar fi putut niciodată să se elibereze, căci nu era din cauza copilului, ci venea din sinea ei. O usturau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
întrebat în joacă. Sheba se uita la ei cum se prostesc și zâmbea. Polly, care își sorbea votca pusă de tatăl ei, nici măcar nu și-a ridicat capul. — Hmm, ai ceva bani de buzunar pentru mine, Benno? a zis Richard, legănând copilul care stătea cu capul în jos într-o parte și în alta. Ben țipa de plăcere în timp ce monedele îi cădeau din buzunare. — Ok, a zis Sheba. Hai să nu înnebunim complet chiar înainte de masă. Richard a pus jos copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mine? a întrebat ea iar. Ce-o să se aleagă de mine? — O să fie bine, draga mea, am zis eu, mângâindu-i părul. Barbara e aici. Am simțit-o cum se înmoaie, de parcă s-ar fi predat. Am rămas în bucătărie, legănându-ne încet, înainte și înapoi, o vreme. Apoi am așezat-o și am făcut ceva de mâncare. Ochiuri cu șuncă. Căni cu ceai tare. Mâncare tihnită pentru o zi cenușie. Trebuie să fi murit de foame, pentru că a înfulecat totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
grijă ce faci cu poporul tău, că nu e bine. Occidentul, În ochii căruia a trecut drept un rebel din blocul estic și un aliat Împotriva sovieticilor, i-a dat drumul de mult din brațe - regina Angliei nu-l mai leagănă În căruța ei de aur, iar pe peluza din fața Casei Albe În mod sigur nu mai are ce să caute. Îți vine greu să crezi că aceste lucruri s-au Întîmplat (ce-ar putea să caute un asemenea monstru În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Se ridică veselă din fotoliu, și adăugând încă vreo câteva cuvinte de bucurie, plecă în curte, apoi ieși în dreptul porții și urmări cu privirea căruța cu calul slăbănog și mic, ascultând vocea răgușită a vestitorului care dormita pe capra căruței, legănându-și din când în când capul spre umeri sau în față, nehotărât ca anotimpul. - Pământ de flori! Pământ de flori! Și el păru să fie ultimul om al acelei după-amiezi, după care vocea lui Keti nu se mai auzi. 21
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
doi soldați care asigurau paza lui Iuffo jucau table. Ei săriră Îndată de pe scaune, Își luară armele și se repeziră către rezerva lui Iuffo, apoi la fereastra rămasă deschisă... Era deja prea tîrziu. La acea oră, trupul lui Iuffo se legăna nepăsător pe valurile Pacificului de Sud, În vreme ce sufletul lui Își făcea desigur intrarea În Iad. Astfel, presimțirea colonelului Pruritanal se verifica sută la sută, deși nu fusese niciodată exprimată. Din păcate, odată cu Iuffo, În apele Pacificului Își găsise sfîrșitul și
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
putere, pe muchia incertă dintre două realități; nu mai erau decît o posibilitate vagă, starea intermediară dintre substanță și fenomen. Se simțeau mai ușori, atrași În sus de rotirea aceea calmă, ale cărei geometrii multiple, disimetrice, infirmau spațiul. Unii se legănau pe picioare, alții căzură de-a binelea și răma seră pe brînci, uimiți de ce li se Întîmplă. Numai cei de la coada spiralei se desprinseră cu oarecare greutate din rînd și plecară care Încotro, tulburați de o emoție confuză. Alții mai
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
creștet sau de păr, dar palma mîinii lui abia dacă o atingea și nici măcar nu era Închisă. Și atunci - cum o ținea? Ea scăpase cristalul din mînă, iar pantofii Îi căzuseră din picioare; trupul fragil, eliberat de propria povară, se legăna ușor ca o foaie de hîrtie, totuși fața, Îmbujorată și fierbinte, Îi era veselă, sau În orice caz zîmbea; de fapt Își zîmbea sieși, ca un copil care se joacă, fără să știe că e privit. În schimb, Pablo rămăsese
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
lumină, sau mai degrabă cu o umbră roșietică. Din grămada de vreascuri mai rămăseseră doar cîteva. Arareori limba cîte unei flăcări se ridica și făcea să tremure pe pereți umbre subțiri ca niște stafii grăbite. CÎt timp vorbise, Michel se legănase Înainte și Înapoi, așa cum fac copiii crescuți În orfelinate, apoi Începu să mormăie ceva, de parcă ar fi descîntat focul, sau poate că Îngîna un cîntec. Simțindu-se privit, se opri brusc din legănat, tocmai În momentul cînd Pablo hotărî să
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
să-i dezvăluie, la rîndul său, un secret, dar deocamdată nu-i dezvălui nici un secret. Începu să Îngîne din nou cîntecul acela, a cărui melodie lui Pablo Îi părea cunoscută; versurile Însă nu le Înțelegea. Absorbit de cîntecul lui, Michel legăna elegant bidonul În aer, ca și cum ar fi dirijat cu el vreo orchestră. Uneori Îl depărta mult de corp, alteori Îl apropia, apoi Îl ridica și Îl cobora, sau Îl rotea, după cum cerea melodia... - și deodată, Întorcîndu-se brusc, Îl pocni cu
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
acasă petrecându-și noaptea Întreagă cautând scuze plauzibile pentru a nu ieși În oraș cu el. Câteva minute mai târziu, după ce pe puțin o duzină de taxiuri trecuseră pe lângă ei - toate ocupate, În loc să-i ceară numărul de telefon, el se legăna pe călcâie, făcând conversație de umplutură despre cum nopțile se făceau din ce În ce mai răcoroase și cum era de-abia septembrie. Era pe cale să-l izbăvească și să-i dea pur și simplu cartea ei de vizită, când Îi spuse: Uite, Ruby
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
mai târziu, când a Început să amețească puțin, a crezut că e din cauza șampaniei și a neliniștii. Apoi, după ce s-a ridicat de la masa din bucătărie, și-a dat seamna că partea superioară a corpului său a Început să se legene. Abia când s-a prins de marginea mesei pentru a se sprijini, și-a amintit că amețeala avea mai puțin de-a face cu Îngrijorarea și mai mult cu analgezicele pe care le-a luat Înainte, care nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Are You Lonesome Tonight?“. —Bună alegere. El băgă o monedă În tonomat. Apoi Îi luă șampania din mână și puse amândouă paharele pe masă. Când muzica Începu, o trase mai aproape. Ea Își culcă capul pe umărul lui și se legănară Încet pe ritmul muzicii. În vreme ce-i adulmeca mirosul din nou, simți un val de amețeală. La un moment dat, Își ridică ochii ca să-i vadă fața. El părea că o așteaptă tocmai pe ea, zâmbitoare, gata s-o sărute. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]