12,849 matches
-
de textile arse întunecau cerul, îngerii tușeau înecăcios. Flăcări albastre, violacee, galbene, roșii proiectau umbre identice după fiecare fereastră. Umbrele purtau haine groase, căciuli, mănuși. La 21 se lua lumina, CET-tul băga abur cât să nu crape caloriferele. Fiecare își lumina colivia după cum îi scăpăra licuriciul. Candelele cimitirelor mocneau a secetă. Băga-mi-aș pula în voi de comuniști, am rămas cu clăbucii pe țâțe! Unde calci tu, ești proastă? Ăsta-i ligheanul meu, ia laba! Trageți apa, curvelor, când vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la capătul holului, uscătorul la capătul holului. Întunericul puțea. Beznă. Fiecare își golea mațul pe unde apuca. Pe întuneric, cu vârful bocancului se pipăiau denivelările. Mozaicul era crăpat, prin el se zărea o fantă de lumină; holul de la unu era luminat cu o lampă, acolo erau "famuiștii", ăia cu o șatră de copii. Tu, închide-ți ușa, că năvălesc scamele! Frate-tu îi scamă, curvă, acesta-i copil! Stai deoparte că sar lățăii pe mine, uscato! Nu vezi că roade șancăru-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
adormea și se trezea cu absența sa, o lua la rost, mergea ținând-o de mână, o strângea în brațe. Petru locuia în umbră ca într-o cămașă de împrumut. 40. O ședință de terapie ținea două ore. Cabinetul era luminat de un neon, 200 de wați descompuși prin toate ungherele; lumina, ca un picamer de spart stâncile, sfredelea ochii a trezire. Pe un perete, proiectorul derula imagini, indicatoare pe ambele sensuri, viața autostradă suspendată de nicăieri. O bulină neagră capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nene Matei, să-l aștept. Decât să mă arunce din tren, mai bine mă întind de bună voie pe calea ferată, aici nici măcar moartea nu am voie să mi-o aleg. Să plecăm, sărim gardul și apoi, cum ne-o lumina Dumnezeu! Copile, tu te temi că o să te spargi de stânci? Eu dincolo mă desfac sub primul fir de nisip, libertatea motivează obsesiile, gratiile închid paranteze în sânge. Stau și le privesc cum trec pe sub fereastră, parcă sunt decupate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
am crezut niciodată că este atât de ușor să fii cruce. Umil sau smerit, tot una-i, părinte, lecția aceasta o știu pe de rost." Ce să le spun? Posibil că aici nu ajung ziarele, curent electric nici atât, chiliile sunt luminate de candele. Nu văd nici un cablu, nici un stâlp de telegraf. Adevărul este undeva în spatele meu, la 500 de metri, coboară sau urcă pe roți, Dorna 64 km, Bistrița 52. În gara Iași, pe fereastra sălii de așteptare, ziarul "Evenimentul zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din cârpe înfășate într-un sac de cânepă, dosea visele; fereastra cât o scorbură de ciocănitore întuneca cerdacul; sub fereastră, masa, candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o tulpină de crin veșted; sub grindă, într-un lăstar de răchită, respira gârla, brumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să doară atâta timp cât rana îi este deschisă încă din apa botezului. Alerg. Vreau să vin la tine, am exersat de câteva ori trecerea, singurătatea justifică lașitatea frânghiei întinse. Petre, din viață nu se poate ieși pe ușa din spate. Dumnezeu luminează scutece, umple sticla cu lapte, înflorește cămașa de nuntă, îmbălsămează giulgiul fără fățărnicie, Dumnezeu seamănă suflete cu intenția de a culege rod, păsările cerului aleg fructul copt, Dumnezeu blestemă poamă scuturată devreme. Umple livada cu tine, de vrei să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înălțat la cer. Petru și-a scos calamafca, paramanul, mantia, antirimul, cămașa, pantalonii, sandalele, apoi a urcat pe jeratic. O mireasmă plăcută s-a înălțat către cer. Scaunul judecății, gol. Pendulul ceasului bătea ora două. 64. De pe muntele Bârgău, mânăstirea lumina ca o horă de foc. Flăcări roșii, verzi, albastre, prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
statului, la Rătești, apoi avea să-i ia la Satu Mare, unde moșu’ Ștefan a și murit la sfîr șitul lui noiembrie 1975. Din acea vară, pășise În cel de al optzeci și doilea an de viață. Foarte intens mi se luminează și acum imaginea moșului Ștefan: bărbat Înalt, subțire, drept ca o linie, călcînd ușor, dar sigur și fără grabă, ca un minutar de cadran solar. Fiii lui și nepoții nu-i semănăm, am ieșit mai scunzi, mai Îndesați, nu avem
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
și zăriră niște torțe În vîrfuri de prăjini. Era obiceiul nomazilor de a hălădui În nopțile lungi de iarnă cu ghemo toace de cîrpe și resturi de blană muiate În seu și aprinse la capătul unor pari spre a-și lumina calea. Fumegau Îndelung și gros. Lupii destrămaseră Încercuirea, se depărtau, dar se ațineau la pîndă. Raiul de culori și de luciri din cer nu-i În fri coșase. Atîta doar că parcă nu se jeluiau la fel de tare ca-n alte
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
citit în paralel cu alte pasaje „tari” din Noul Testament, care se referă la aceeași chestiune, a păcatelor iremisibile. E vorba despre Evrei 10,26-31; 1Ioan 5,16 și mai ales Evrei 6,4-6: „Este imposibil ca aceia care s-au luminat o dată (hapax), care au gustat darul cel ceresc și părtași s-au făcut Duhului Sfânt și au gustat lucrul (rhema) lui Dumnezeu, șadicăț minunile (dynameis) veacului ce va să vină, dacă au căzut, să se înnoiască încă o dată spre pocăință
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
operațiunilor. Totul însă e zadarnic. „Porțile de aramă s-au sfărâmat, drugii de fier s-au făcut zob și toți morții au fost sloboziți din legături. și cum a intrat Împăratul slavei, cu înfățișare omenească, tot întunericul Iadului s-a luminat.” Nu pot reproduce integral scena, care ar merita o interpretare profesionistă. De altminteri, cu această mise en scène, cu această „tragicomedie” sacră desfășurată la porțile iadului încep unele slujbe de Înviere. Iadul îl ia în primire pe Satana și, după ce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
întâlnire a celor două lumi este Judecata finală. Atunci, toate se vor reuni pentru a fi despărțite, istoria însăși căpătând sau descoperindu-și pentru prima dată valoarea (pozitivă/negativă). Uriel îi descrie lui Ezdra semnele apropierii sfârșitului lumii: soarele va lumina noaptea, iar luna va lumina peste zi; sângele va țâșni din lemn; pietrele vor vorbi; femeile vor naște monștri; apele dulci vor prinde gust de sare; buna rânduială și buna-cuviință vor dispărea și nedreptatea se va întinde pretutindeni. Așa se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
este Judecata finală. Atunci, toate se vor reuni pentru a fi despărțite, istoria însăși căpătând sau descoperindu-și pentru prima dată valoarea (pozitivă/negativă). Uriel îi descrie lui Ezdra semnele apropierii sfârșitului lumii: soarele va lumina noaptea, iar luna va lumina peste zi; sângele va țâșni din lemn; pietrele vor vorbi; femeile vor naște monștri; apele dulci vor prinde gust de sare; buna rânduială și buna-cuviință vor dispărea și nedreptatea se va întinde pretutindeni. Așa se termină prima viziune. Următoarele două
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de către îngeri se bulucesc grămadă pe poarta largă, Adam începe să plângă și să se jeluiască, smulgându-și părul de pe cap și din barbă și aruncându-se cu fața la pământ. Când, dimpotrivă, sufletele se îndreaptă către poarta strâmtă, chipul i se luminează și el se reașază pe tron „râzând de bucurie”. „Poarta strâmtă este a drepților; ea duce la viață și cei care trec printr-însa merg în rai” (cap. XI). Proporția între mântuiți și condamnați este de unu la șapte mii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vedea câmpul galben-auriu, cu grâul copt în căldura verii, cu maci și albăstrele cât vedeai cu ochii. Și atunci, se întrebă tatăl, cum de era așa de întuneric și frig în casă ?! În colțul dinspre răsărit, sub ștergarul alb, icoana lumina blând. Ar fi trecut spre copil era atât de frumos acolo sau spre mama era și acolo frumos. Dar cum făcea un pas, negura din jur făcea și ea un pas. Era prizonierul negurii. Și atunci a înțeles: fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi, ajunseseră la țărm, trăiau. Era Ziua Nașterii Domnului. Veniseră să-și respecte promisiunea. În ziua în care dorul fiecăruia se împlinește, veniseră să împodobească bradul. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
L-am văzut, spuse piatra cea nouă. Nu de mult, acu' vreo două mii de ani, a stat patruzeci de zile acolo, în pustiu. Venise odată cu zorile sau așa mi s-a părut mie, fiindcă, atunci când s-a așezat, s-a luminat deodată în jur. Eram nisip pe vremea aceea și l-am înconjurat, așa, într-o pală de vânt, să văd cine e, cum de a ajuns singur în pustiu oamenii vin de obicei în pustiu cu animale mari, cu poveri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
om, de păsări, de animale. A încercat să-și trimită răsuflarea fierbinte asupra gheții, dar suflul cald s-a risipit ca o pulbere de diamante deasupra și gheața a rămas neclintită. A pus atunci mâinile deasupra gheții, gheața s-a luminat, dar nu s-a topit. Atunci, s-a întins, cu pieptul luminat de Focul ceresc, pe ochiul gheții. Durerea era cruntă. Simțea până în razele mâinilor durerea și focul rece al gheții, dar, în jurul inimii sale, gheața începuse să se înmoaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
asupra gheții, dar suflul cald s-a risipit ca o pulbere de diamante deasupra și gheața a rămas neclintită. A pus atunci mâinile deasupra gheții, gheața s-a luminat, dar nu s-a topit. Atunci, s-a întins, cu pieptul luminat de Focul ceresc, pe ochiul gheții. Durerea era cruntă. Simțea până în razele mâinilor durerea și focul rece al gheții, dar, în jurul inimii sale, gheața începuse să se înmoaie. Întâi puțin, ca o lacrimă. Apoi încă una și încă una: se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zborul. Domnul nu-și putea călca promisiunea așa că făcu să strălucească piatra aceea, ea singură, zi și noapte, în toate culorile curcubeului. Nimeni nu mai văzuse o asemenea piatră până atunci. Ziua se lua la întrecere cu soarele, iar noaptea lumina drumul până hăt, departe... Vestea despre minune ajunse repede la oraș. Veniră savanți, veniră magicieni, veniră pietrari, dar și o mulțime de șarlatani, ca întotdeauna fiecare ar fi vrut să aibă piatra numai și numai pentru el : unii, s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce am mâncat nu-mi mai aduc aminte altceva. Dar la sfârșit, când am mulțumit Lui Dumnezeu, bărbatul s-a aplecat să stingă lumânările. Se făcuse întuneric: la noi aproape nu există asfințit, seara cade repede îmi amintesc chipul bărbatului luminat de flacără: dar parcă de pe chipul lui venea lumina și nu de la flacără: era atâta liniște, împăcare și iubire și bucurie pe chipul acela; pusese pavăză lumânării în timp ce o stingea, ca nu cumva să ne atingă vreo scânteie... Dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
trebui să tac, dar dacă tac, atunci ce-o să se aleagă de El? N-ați văzut cum L-au luat, de parcă era un tâlhar, în miez de noapte ?! Acu' stau la foc cu voi și mă încălzesc, da' cum se luminează de ziuă, mergem toți acolo și am să strig cât pot și în fața tuturor am să strig binele pe care mi l-a făcut... și uite, acolo, mai este unul care era mereu cu El... aștept să văd, când or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]