2,817 matches
-
pune pe degete, pentru a clincăi la încheieturi, pentru a face și a desface, pentru a coase și a găti, pentru a picta și a șterge, pentru a mări și a micșora, pentru a îngroșa și a subția, pentru a lungi și a scurta, a umple și a goli, și spunând asta n-am spus nimic, de vreme ce n-ar fi suficienți optzeci de ani de viață trândavă pentru a citi și analiza cele cincizeci și cinci de mii de volume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și să moară cineva, ca să cioplesc prima piatră funerară în cimitirul de marmură, eu n-aveam, practic, nici o obligație. Drept care m-am întors în cameră, încercând să mai dorm un ceas, două. N-a fost însă chip. Cum m-am lungit în pat, am constatat că baia în mare nu mă spălase și de mâlul visului care-mi stăruia în minte, mă preocupa. Și înțeleg de ce. A fost prima oară când mi-am dat seama clar că nu mai eram foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sângele pe nas fiindcă mă uitasem la el chiar în clipa când am zis ceva despre Dumnezeu și a avut impresia că l-am înjurat. „Să se învețe minte, bine i-ai făcut”, l-a aprobat cu un glas pițigăiat, lungindu-și gâtul, o femeie care avea părul vopsit în culoarea morcovului. După ce mi-am șters sângele și m-am îndepărtat, mă pregăteam să-l înjur fără ocoluri pe agentul de circulație când m-a luat de o parte un bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
doua zi m-am grăbit să zic „da” când portarul m-a întrebat: „ai priceput cum se ajunge la administrație?” și am pornit-o pe coridoare, grăbit să rezolv cât mai repede formalitățile legate de sosirea mea și să mă lungesc pe un pat. Am rătăcit însă vreo oră fără să nimeresc birourile administrației, timp în care prin fața mea a defilat un șir nesfârșit de uși vopsite în alb murdar, identice. Întâlneam bătrâni, înfășurați în halatele lor vișinii și uzate, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bucuria mea, fereastra ocupa aproape o întreagă latură din acest patrulater, așa că lumina pătrundea din belșug. Pe masă se aflau două farfurii cu mâncare și pâine. O mâncare fără gust, dar cum eram flămând n-am făcut nazuri. M-am lungit apoi în pat și ara adormit de cum am pus capul pe pernă. Când m-am trezit, soarele nu mai bătea în geam. Era mult după-amiază. M-am așezat cu coatele pe pervazul ferestrei și priveam marea care se clătina luminoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea, cerul n-avea nici un nor. M-am gândit atunci cât de copt eram totuși să înțeleg panteismul, care nu-l așează pe Dumnezeu deasupra creației sale, ci îl încorporează în ea; ceea ce înseamnă că Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
umblat doar pe străzile orașelor înțelege cum am traversat eu deșertul”. — Nu ne spuneți și nouă? se rugă Siminel care, în sfârșit, avea prilejul să audă ceva despre țările calde. — Mâine, domnilor, mâine. Acum mă duc să fac o baie. Lungit la soare, m-am întrebat de ce nu mi se arăta totuși Bătrânul. N-avea încredere? Mă studia în continuare din spatele oglinzilor ca să vadă cum reacționez? Sau era într-adevăr plecat? Cu Dinu, care aflase între timp totul, m-am rezumat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din câte înțelegeam, pe Marta. Simțeam în ea un fel de ostilitate - auzise de Laura? se lămurise că n-o iubeam? nu-mi ierta lașitatea?, dar n-avea rost să mă cert cu ea. Nu i-am reproșat nici când, lungindu-se într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am voie?” Tonul era chiar impertinent. „Sigur că ai voie, canalie bătrână, dar cum se face că ți-a venit să te plimbi tocmai pe aici?” „Dar ce se întâmplă aici?” făcu el pe prostul și am preferat să nu lungesc discuția. Oricum era inutil. Știam ce urma să aud. Și nici nu-mi păsa prea mult după discuția cu Laura. În cameră, m-am lungit pe pat fără să mai aprind lumina. Mă simțeam epuizat, nu mai aveam energie nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aici?” „Dar ce se întâmplă aici?” făcu el pe prostul și am preferat să nu lungesc discuția. Oricum era inutil. Știam ce urma să aud. Și nici nu-mi păsa prea mult după discuția cu Laura. În cameră, m-am lungit pe pat fără să mai aprind lumina. Mă simțeam epuizat, nu mai aveam energie nici măcar să-mi fac un ceai ca să-mi liniștesc stomacul. Și luam mereu aceleași gânduri de la capăt. Sigur, o iubeam pe Laura, dar de ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iarbă uscată. M-am întors iute în casă și am băut tot ce mai rămăsese în sticla cu rachiu de coacăze. După aceea m-am simțit cumva atârnat în gol. Nu știam ce să fac. Să plec? Să aștept? Ce? Lungit în pat, am stat, până s-a albit fereastra, față în față cu un sfânt care mă binecuvânta îndemnându-mă să iubesc pe toată lumea și să iert totul. Când s-a luminat de ziuă m-am hotărât să n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
eu la toate? Cosmograf de cizmă, a urlat el livid către Nuñez. Și apoi: Amanasiel, Zorobabel, a strigat. Iar Nuñez a fost lovit ca de un berbece invizibil În stomac, s-a dat Înapoi câțiva pași, palid, și s-a lungit cu fața-n jos. — Imbecilule, i-a zis Dee. Spenser era palid. A rostit cu greutate: — Se poate lansa o momeală. Tocmai termin un poem, o alegorie despre zâna zânelor, În care eram tentat să introduc un Cavaler cu Cruce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
vezi și să nu crezi! — Poți să citești și cînd ești decorporalizat, nimic nu te Împiedică, știi n-am toată ziua la dispoziție. Ai citit destul pînă acum ca să știi cum merge treaba. Wakefield știe cum merge treaba, În cărți. Lungești conversația cît poți. Îl ții pe Diavol de vorbă pînă cînd găsești o soluție. — Uite care-i treaba. Pe bune, nu mă așteptam să te văd. N-ai putea să-mi mai dai o șansă? Wakefield arborează cea mai sinceră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Golescu. Oamenii își aduc bine aminte de tărășenie. Lucia era funcționară, ca și soțul ei, la CFR. Se întorsese din Germania și peste două zile pleca în Israel. Avea bijuterii, dar locatarii au văzut că nu părea jaf. „El era lungit pe jos, ea stătea pe fotoliu acoperită cu cuvertura. Fuseseră omorâți vineri, niște colegi de serviciu au venit marți și din greșeală, tot foindu-se pe lângă ușă, au apăsat clanța. Deja era un miros... Și după poliție, am chemat Sanepidul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ușor. Te aud dacă încerci să pleci din cameră. Gaston zâmbi trist. Încă mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și s-a vârât în așternut. Picioarele-i lungi ieșeau mult de sub cuvertură. În plus, așternutul era îmbibat de un miros straniu de transpirație și tutun. Nu numai așternutul mirosea, ci și tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii și asculta picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pășind, și fiicele noastre ieșind să pună pe frunțile porților laur. Din când în când cîte-o lacrim-apare și fără durere se-ngroașă pe geană. Hrănim cu ea nu știm ce firavă stea. [1938] * ANI, PRIBEGIE ȘI SOMN Anii se vor lungi încet, încet, cu tot mai mari pași de la oraș la oraș. Mă opresc cu ochii în huma săracă, mi se pare că anii aceștia de osteniri fără zare, de rătăciri și aureole amare, vor ține până la urmă, ca un vânt
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
aprind alte focuri, și soarele-mpinge alt orruc. Fâlfâind ca din steaguri cu zariștea-ntreagă, soarta își face cu mine jocul potrivnic. Un negru noroc prin văzduhuri străine îmi ține de strajă, nu mă dezleagă. Văd anii crescând și pașii lungind peste toate văile, muchile, iernile, verile, peste toate clopotele și toate tăcerile. Podișul m-alungă, șesul mă cere, tot altul. Singură vatra nu mi-e-ngăduită, și cum aș slăvi scînteia-mpămîntenită, cenușa și pravila, fumul - înaltul! Stau acu iarăși cu fața spre
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Durerile se cer spre taina joasă a țărânii. Spini azvârl de pe țărm în lac, cu ei în cercuri mă desfac. BUNĂTATE TOAMNA Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum. O minune e câteodată boală. Pătrunse de duh fețele-și lungesc ceara, dar nimeni nu mai caută vindecarea. Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările. Toamna toți oamenii încap laolaltă. Iar noi ce altădat' atât de răi azi suntem buni, par' că am trece fără viață prin aurore subpămîntești. Porțile pământului s-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
impiedica să nu mă gîndesc la cît de ciudat e. Cum se poate ca, deși numai acum cîteva zile dormeam Împreună În același pat, În clipa asta să ne vorbim, de parcă am fi doi străini? — Unde e Tom? Întreabă el lungindu-și gîtul și privind prin cameră. — Doarme puțin. A avut o noapte proastă, iar astăzi nu a vrut să se culce pînă la ora două. E posibil să fie treaz. Mă duc să verific. — Te-ar deranja dacă l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Sfânt. Încerc să fiu cât mai simplu, dar nu e ușor, și, printre cuvintele greșit rostite, se ascund greșeala și erezia, dar voi n-o să mă învinuiți de acest lucru. Cu toate că încercasem să fiu cât mai pe înțelesul lor, am lungit-o ore-n șir: referindu-mă la substanța divină, citam monofizitismul, drept care mă întrebau ce-i aia, iar, ca să-l explic, aduceam vorba despre opusul lui, și tot așa, pomenindu-i pe Pelagius și Nestorius cu gnoza lor, riscând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cel puțin așa Îi părea. Putea să fie o banală Întâlnire pe plajă. Îi schimbă viața. Care a fost momentul În care ea a devenit ea, și nu mai era doar un trup fără nume strălucitor de uleiul de plajă, lungit la soare, identic cu toate celelalte? A fost atunci când fata cea brunetă - pe atunci era brunetă - se ridică, Își scutură nisipul de pe coapse, de pe șolduri și de pe umeri, și se Întoarse să pună În geantă clama de plastic roșu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și îmbătător pe urmă. Era ca o roată, ca un mosor, ca un tirbușon, amețit și fără gânduri, iar când tocmai începuse să iasă deasupra pământului a auzit vuietul speriat al glolelor: tavaaaanul. Lovitura n-a fost prea puternică. Stătea lungit pe pământul umed și-i venea să râdă, apoi a intrat brusc în hohotul de râs al glolelor. Lanțurile au sărit deodată. Era din nou Zogru, încrezător în sine și gata să iasă din pivniță. Primul lui gând a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o femeie retrasă, care zâmbea cu grijă și răspundea tot așa la întrebările amabile ale lumii: Ce să fac, stau aici pe scări ori cos o haină ori fac aia și aia. Niciodată nu mulțumea de întrebare și nici nu lungea vorba. Nălbica moștenise averea spătarului în urmă cu zece ani și nu făcuse nimic special de atunci. Stătea în casă și se bucura de toate cele din jur. Nu se măritase, nu părea să se gândească la măritiș. Stătuse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
alta după ce tații noștri se vor duce fiecare în drumul său. Gândurile mi se duceau înainte și înapoi, ca suveica unui imens război de țesut, așa încât atunci când am auzit glasul mamei strigându-mă, era ceva supărare în acel glas. Ne lungiserăm prea mult. Ne-am întors repede, ținându-ne de mână, înapoi la focurile unde se gătea. Apoi am încercat să stăm cât mai mult împreună. Le vedeam pe mamele noastre cum se urmăresc cu o curiozitate abia mascată. Își studiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
băieții au umplut-o cu pietriș, n-am luat-o, deci, numaiecât la fugă, mă gândeam ce-ar fi s-o iau în altă direcție, nu spre dubă, dar în cazul ăsta știam că trebuie să ocolesc prin Piața Centrală, lungind drumul cu vreun kilometru jumate, nu, nu, cum aveam piciorul paradit, în nici un caz n-aș fi ajuns înapoi până la pauză, așa c-am inspirat adânc și am început să alerg spre dubă, gândindu-mă, între timp, că poate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]