2,874 matches
-
Durerile se cer spre taina joasă a țărânii. Spini azvârl de pe țărm în lac, cu ei în cercuri mă desfac. BUNĂTATE TOAMNA Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum. O minune e câteodată boală. Pătrunse de duh fețele-și lungesc ceara, dar nimeni nu mai caută vindecarea. Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările. Toamna toți oamenii încap laolaltă. Iar noi ce altădat' atât de răi azi suntem buni, par' că am trece fără viață prin aurore subpămîntești. Porțile pământului s-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciți copiilor voștri, ca să păzească și să împlinească toate cuvintele legii acesteia. 47. Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viața voastră, și prin aceasta vă veți lungi zilele în țara pe care o veți lua în stăpînire, după ce veți trece Iordanul. 48. În aceeași zi, Domnul a vorbit lui Moise, și a zis : 49. "Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în țara Moabului, în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85078_a_85865]
-
zile care au mai rămas până la întoarcerea familiei de la mare. A hotărât să țină secret asupra frământărilor sale. Ce pot pricepe femeile din chinurile creației? Fără îndoială, și nevasta îl va întreba tot de murături... Va răspunde afirmativ, ca să nu lungească discuția: oricum, n-ar duce la vreun rezultat. Însă, până unaalta, este singur! Oftează vădit ușurat. Începe să urmărească zilnic nivelul apei din cele zece borcanereviste. Va trebui să fie atent! Dacă operele au o viață proprie, apoi nici comentariile
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
o viață despre moarte. Pe când trăia tătaia, la prânz, fie vară sau iarnă, mămaia obișnuia să asculte țâncul pământului. Cred că el îi spunea secretele lumii. Vara se așeza pe prispa de lut, întindea o mână sub cap și se lungea pe prispa caldă, în bătaia dulce a soarelui. Pentru toți lumea se oprea. Nimeni nu scotea o vorbă. Vitele se opreau și ele, toate păsările tăceau. Nu auzeam nimic, nu știam nimic de ele, dacă au ce le trebuie, dacă
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
de mult, avea ale ei pe cap. Își șterse cu colțul basmalei gura și se uită printre ușa crăpată la patul fetei sale cele mici. Dormea liniștită. Zâmbea. Dar parcă femeile aveau dreptate, se împuținase la trup. Fața i se lungise, iar ochii păreau lăsați. Avea carnea galbenă, mânile îi erau uscate. “O fi de la oboseală? Oi mai lăsa-o să doarmă, muncește mult mititica”, suspină țața și se întoarse la ale ei să le ia de capăt câte îi rămăsese
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
oamenii care înjurau boii ce o luau pe ogoare, însetați de libertatea vântului de primăvară. Unii bărbați își suduiau femeile că nu au uns cum trebuie roțile carului, de parcă asta nu era treaba lor. Glasuri. Zeci de glasuri. M-am lungit în car cu fața în sus și am deschis ochii. Ziua se bătea cu noaptea. Un război al norilor spart de razele mici, subțiri, timide, ale soarelui. Ici colo câte o pasăre mai spărgea frumosul răsărit în căutare de cuib
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
am luat inima în dinți, am dat ușa deoparte și am intrat. La mese erau o mulțime de bărbați care nu păreau deranjați de intrarea mea. Se vorbea mult. țoți aveau fețele trase ca după o zi de muncă și lungite de foame. - Paștele mă-si cu ce o face azi de mâncare, că ah, mamămamă dacă nu o calc în picioare. - Dudule, Dudule, mușcă-ți limba să nu te audă că ți-o furi de nu te vezi. Îi răspunse
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
pentru scăparea sa. Porni o rugăciune în timp ce lepăda veșmintele. În al treizeci și treilea an al preoției sale în sat, în ziua întăi a lunii lui cuptor, popa Cucoș, fiu de preot din tată-n fiu, s-a lungit pe patul moale cu rugăciunea în gând. Mirosea frumos, a mentă și a tămâie. Candela ardea liniștită, fără flacără și împrăștia parfumul de smirnă, împletind aromele. Rugăciunea părintelui Cucoș zbura spre Cer, purtată de pala de vânt a credinței, a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
era sărutată de bărbatul ei, și sorbi cu sete apa din cană. - Bogdaproste, Varvară, că tare îmi era sete. D’apoi ce Dumnezeu ai făcut așa de mult, parcă ai săpat acum fântâna să dai de apă proaspătă. Mi s-o lungit ochii de sete. Fata lăsă ochii în jos. Cum să-i spuie că a întârziat stând cu Florin al Mariței de vorbă. I-a ținut drumul și ea nu s-a împotrivit. Se știu doar de copii și apoi sunt
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
De cele mai multe ori spunea cu voce tare ce Îi trecea prin minte, deși nu-l auzea decât câinii care veneau credincioși În urma lui.Chiar și oile pășteau și-și vedeau de treaba lor, neluându-l În seamă. La amiază se lungea pe o pocladă, Își scotea din traistă o bucată de brânză și ceapă, mânca și le da și câinilor.Și se gândea! Cine a făcut lumea asta? Cine a făcut pădurea, stâncile, izvoarele, iarba? Cine l-a făcut pe om
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
până atunci. Nu plouase de mult timp, fântânile secau.Pâământul era crăpat ca vai de el, parcă era un moșnegel plin de riduri.Ierburile se Înroșeau și se uscau.Pădurile luau singure foc și trosneau În uscăciunea lor.Vitele se lungeau costelive și mureau de sete. Dar oamenii nu se Îndreptau. Atunci Foca a Înventat fulgerul.Supărat peste măsură de viața oamenilor numai ce-și Îndrepta mâna dreaptă În jos, că din ea și ieșea o rază de foc, care brăzda
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
duseseră până atunci. OMUL Zeii erau În mare petrecere, căci baiatul unuia dintre ei Împlinea zece ani, aflându-se la pragul dintre copilărie și bărbăție. Zeii, cu coroane din ramuri verzi pe cap, și Înfășurați ăn mantii albe, se odihneau lungiți pe fotolii.Zeițele aveau părul despletit În care Își prinseseră flori ireale și purtau rochii lungi și vaporoase. Cu toții mâncau ambrozie și ascultau muzica unei harfe. Aniversatul primise fel și fel de daruri, Însă În zâmbetul lui se citea o
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
trecute cu vederea manifestările necontrolate și capriciile lui Buckingham, care, câștigând tot mai multă Încredere În sine - tocmai fusese numit duce de regele său Iacob - și convingându-se, ca și Charles de altfel, că povestea cu nunta avea să se lungească și să devină tot mai complicată, dădu la iveală un caracter antipatic, de june favorit prost crescut și plin de o aroganță frivolă; ceea ce foarte anevoie Înghițeau gravii hidalgi spanioli, mai cu seamă În legătură cu trei aspecte care pe atunci erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
după câte Îmi aduc aminte... Însă a doua este aproape o noutate pentru mine. Poate că domnia ta, don Luis, ca secretar al Maiestății Sale și bun cunoscător al birocrației și dedesubturilor Curții ești mai la curent. Favoritul vorbise foarte rar, lungind frazele, cu mari pauze Între ele, neslăbindu-l din ochi pe noul venit. Acesta stătea În picioare, ascultând, și din când În când furișa câte o iute privire spre Diego Alatriste. Căpitanul se ținea deoparte, Întrebându-se cum naiba se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lăsa așteptată. Ne bucuram de tot ce ne oferea anotimpul alb, de la primul fulg ce cădea, în general pe la sfârșitul lui noiembrie și până la ultimul țurțur topit abia la început de aprilie. Da, să nu te miri, iernile erau foarte lungi pe atunci. Între timp, s-au schimbat multe, inclusiv anotimpurile nu mai sunt cum erau odată. Poate n-ai să mă crezi, dar într-un fel, mi-e dor de iernile acelea. De sentimentul de libertate pe care îl aveam
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
era violată ritmic de țârâitul telefonului. O dată, de două ori, de trei ori. Nimeni. Curajul nu îi fusese răsplătit. Zeii nu iubeau azi îndrăzneții. Gigi Pătrunjel simți un pește rece zbătându-i-se în stomac, nițel cam aproape de inimă. Se lungi pe pernă și încercă să-și regleze răsuflarea. Hm, mai spuse el încă o dată, fără teama de a fi redundant. De emoție, măruntaiele începură să se lăbărțeze și să forfotească. Se ridică în capul oaselor, trase spre el blatul unui
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
se repezi la chiuvetă și își umplu un pumn cu apă rece. Bău hulpav, pe nerăsuflate, dar senzația de sete nu-l părăsea, indiferent de can titatea de lichid pe care o ingurgita. Ba chiar arsura din gât i se lungi rapid până în stomac. Se trânti îmbrăcat în cearșafurile proaspăt schimbate de aceeași mătușă grijulie și dormi așa până a doua zi dimineață. Și poate că ar mai fi dormit câteva ore bune, dacă nu l-ar fi trezit din somn
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
sub ochi. Și-ai dat adresa de-aici? Dat adresa, tot, în regulă. Dacă mai zorcăi podelele și cu brandolină... Fiecare are un loc spre care se-ntoarce mereu... O umbră se ivi în ușă. Umbra se clătină și se lungi pe podele. Cum stătea chircită la pământ, aplecată, cu picioarele sub ea, bătrâna ridică fața. Rămase cu cârpa udă în mână, simțind cum îi alunecă printre degete picurii uleioși, grei, cu miros pătrunzător. Soarele lumina din spate o ființă aeriană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
odihniți-vă! Hai, mamă! Capul mecanicului zăcea, cu ochii micșorați și pupilele sticloase surpate în valul de albeață, atât de aproape, că-l putea atinge. Își privi brațul legat cu-o feșă neagră, ca o banderolă, cu acul înfipt. Rămase lungit pe spate, nemișcat, cu fața-n sus, privind în tavan. Pulsul! O sută douăzeci... Tavanul se surpă într-o zvârcolire spasmodică. Puzderie de pete galbene, portocalii, roșii și albastre veniră peste el. Tencuiala plesni, se bulbucă și se-mbucă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Urra! Trăiască! Piața exploda în lumină. Frisoane scurte îi străbătură corpul. Se-mbrăcă repede și coborî și ea. Acum îi părea rău că nu alergase după Tudor, să fie împreună. Unde să-l găsească? Îl mai putea găsi. Piața se lungea și se lățea întruna, parcă se adâncea în noapte, clătinându-se în pâlpâirea flăcărilor. Prinse să-și facă loc cu greu prin mulțime, prin valurile care se îngroșau. La Mitropolie au ieșit cu sfintele daruri! Nemții fug. Pe dracu! Bombardează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de-un uragan. Invalidul, căzut pe podea, părea că doarme în propria sa baltă de sânge. Pe tejghea, în locul maldărului obișnuit de ziare, o singură revistă veche, înnegrită de vreme, aproape scrumuită, cu o ilustrație mare, înfățișând un domn elegant, lungit pe-un pachet, cu o pălărie de pai de orez lângă el, îngropată-n următorul text: Era frica încarnată. Ședea pe scaunul său cu fața crispată. Broboane mari de sudoare îi curgeau pe frunte. Ochii lui se roteau întruna, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ele trebuie să aibă o anumită cantitate de conținut, pentru că totul, inclusiv operele literare, trebuie să fie subiect de greutate, număr și măsură. Eu, de partea mea, prevăzând că opera mea va fi, din păcate, scurtă, pentru obiectivele editorului, am lungit-o prin intermediul prologului, dar nici așa nu pare că a ajuns la măsură. Acum șase zile, am trimis manuscrisul unui bun amic al meu, Santiago Valentí Camp, și iată că azi, 6 februarie, am primit scrisoarea datată în Barcelona la
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
pagini. Dumneavoastră veți spune cum se rezolvă conflictul. Mie îmi par două mijloace pentru a-l rezolva." În continuare, îmi expune prietenul meu două mijloace care i se par lui că ar rezolva conflictul, unul dintre ele fiind de a lungi prologul, celălalt, de a adăuga două capitole romanului, deși vede în asta inconvenientul, inconvenient pe care și eu de asemenea îl văd, că s-ar pierde spontaneitatea și prospețimea operei de artă, căci așa o numește prietenul meu. Optez pentru
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Atenție, nu spune nimic, dar nimic; ține cont că fasolea îți face foarte bine, te ajută. Petrilla, satisfăcută de rolul său, surâde și își zice: "Săracul om! Nu-i e bine, dar, hai să-i facem pe plac..." ............................................................................. Așa, o dată ce lungesc acest epilog, las suspendată această istorie, pentru a putea adăuga o a doua parte, dacă prima place și se bucură de o bună primire. * Aici rămâne în suspans acest epilog, în așteptarea răspunsului la o scrisoare pe care am trimis
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
destinului său. Important e faptul că, repede, peste visările politice idealiste de odinioară s-a așternut uitarea, înlocuită fiind dar practicismul vieții aride. Din păcate, și acest poate cel mai relevabil roman din ciclul romanesc al lui Galaction, e tezist, lungit locvace peste măsură, aglomerat cu fragmente din jurnale intime, lungi epistolare. G. Călinescu are dreptate în Istoria literaturii (1941), cînd observă: "vina capitală a cărții este dilatarea verbală în slujba tezei. Logosul îmbracă toate varietățile: monologul, dizertația, conferințele, discursurile, predica
La răspîntie de veacuri by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17299_a_18624]