7,613 matches
-
schimb, mi-ar fi fost foarte ușor să fac acest lucru în fața oricărei altei femei care-mi este indiferentă. Cu acest prilej, am înțeles clar și pentru prima dată că până și cel mai ticălos om are sentimente, sentimente de mândrie sălbatică. Că orice om pretinde în iubire o reciprocitate care n-are nevoie de cuvinte, suferința singurătății amare fiind de preferat bucuriei succesului obținut prin intervenția înjositoare a rațiunii care demontează. Și cine-i domnul acesta căruia îi trimite flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că sunt cucerite de succesul lor, dar îi și divinizează. Despre acești oameni scriu ziarele, lor li se fac fotografii (ce importanță are aici fața!), care apar în reviste, și puțin mai lipsește ca asemenea oameni să nu devină o mândrie națională. Poți să înțelegi când o națiune se mândrește cu un Beethoven, Voltaire sau Tolstoi (deși, ce caută nația aici!), dar, dacă o națiune este mândră că toracele lui Ivan Țâbulkin e mai puternic decât cel al lui Hans Müller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mândrește cu un Beethoven, Voltaire sau Tolstoi (deși, ce caută nația aici!), dar, dacă o națiune este mândră că toracele lui Ivan Țâbulkin e mai puternic decât cel al lui Hans Müller, nu vi se pare, domnilor, că o asemenea mândrie este expresia nu atât a puterii și sănătății lui Ivan Țâbulkin, cât a neputinței și a bolii națiunii? Dacă Ivan Țâbulkin repurtează un succes, este clar că cel care îl aplaudă pe acest Ivan cu suspectă venerație, prin aplauzele sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De-ajuns ca gloata să simtă că l-a părăsit curajul, că i s-a frînt mîndria. Scena provocă chiote de bucurie. (Căci gloatei Îi place să vadă cum se frîng cei mîndri și curajoși.) La capătul bulevardului, acolo unde Începea curia aristocrată și unde mulțimea se mai rărise, el ridică ochii. În lumina zorilor, la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
harta publicată tot atunci. Toate încercările boierilor Rosetti de a-i supune pe răzeși la clacă și a le lua părțile de moșie, s-au lovit de împotrivirea răzeșilor care, sărăciți, împovărați de datorii, își mai păstrează statutul social, vechea mândrie și demnitate răzășească, de om liber și proprietar. Vechile familii răzășești aflate în actele de vânzare-cumpărare nu s-au supus vremurilor, și-au apărat cu îndârjire părțile de moșie și, cu toate întâmplările și evenimentele care de multe ori le-
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
fost student la Viena (îmi povestea tatăl meu) a avut un duel cu un neamț care-l insultase pe el și pe români, în general. A fost lovit cu sabia în cap, avea o cicatrice pe care o arăta cu mândrie. Cobora des de la curtea lui ținându-se în cârjă (era din trestie de mare, a folosit-o și tata!) la școală unde era și locuința noastră și totdeauna era servit (nu refuza niciodată) cu dulceață sau miere de albine și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
unde Daniel Justet era profesor la un institut de fete. Era atunci în vârstă și suferind în urma unui accident de vânătoare. Era o adevărat enciclopedie, șștia mai multe limbi, între care franceza și germana, fusese, dup cum spunea el cu mândrie, educatorul și profesorul copiilor lui Bismark, cancelarul Germaniei, omul care a făcut unificarea Germaniei „prin focă și sânge”. Toader Boca l-a cunoscut între anii 1895-1897, când a lucrat la curtea lui Sterian și povestește că în primăvara anului 1896
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a cunoscut între anii 1895-1897, când a lucrat la curtea lui Sterian și povestește că în primăvara anului 1896 Daniel Justet a primit o eșarfă (cravată, legătură la gât) de mătase vișinie, de la casa Bismark, pe care o purta cu mândrie și distincție. Nu știm cum a ajuns Daniel Justet în România, cine și cum la-a adus, știm că s-a legat de Lunca, de Sterieni, cărora le-a fost profesor, îndrumător, sfătuitor și om de încredere cu care Jorj
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
așa cum este cea aflată la familia Borcea Dumitru și Iacobeanu Floarea. De asemenea, o parte din lucrurile făcute în casă, de decorat casa, masa, patul, se așezau la capătul patului din „casa cea mare” unele peste altele, până în pod. Era mândria gospodinei, a fetelor de măritat, după care erau apreciate în sat. Tot în ladă se țineau hainele de sărbătoare, cele cusute cu motive populare, cu migală și pricepere, care se îmbrăcau la zile deosebite, dar și la horă și la
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
de anunțurile băilor efervescente pentru picioare pe care obișnuiam să le citesc prin stațiile de tramvai. Eu Învinovățeam creionul și rîvneam la stiloul care avea să mă preschimbe Într-un maestru. Tata Îmi urmărea accidentatele progrese cu un amestec de mîndrie și Îngrijorare. — Cum Îți merge cu povestea, Daniel? Nu știu. Bănui că, dacă aș avea stiloul, ar fi cu totul altceva. În opinia tatălui meu, acel raționament nu-i putea da prin cap decît unui literat În fașă. Tu dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
te bag În spital, fără să-mi pese nici un căcat ce vîrstă oi fi avînd, spuse el cu răceală. Ne-am Înțeles? M-am ridicat În picioare anevoie și am descoperit că, În sforțarea lui, Neri Îmi ferfenițise jacheta și mîndria. — Cum ai intrat? N-am răspuns. Neri suspină, scuturînd din cap. — Hai, dă-mi cheile, mi-o trînti Neri, reținîndu-și furia. — Ce chei? La palma pe care mi-a administrat-o, m-am prăbușit pe pardoseală. M-am ridicat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
lămîie pe care mi-l dăduse Fermín În urmă cu o eternitate și pe care Îl descoperisem În căptușeala buzunarului. Am sperat să nu se fi stricat. — E bună, aprecie portarul, tot sugînd din bomboana ca de cauciuc. — Tocmai mestecați mîndria industriei cofetărești naționale. Generalisimul le Înghite ca pe migdale. Și spuneți-mi, ați auzit vreodată pomenindu-se de fata familiei Aldaya, Penélope? Portarul se spijini În măturoi precum GÎnditorul erect al lui Rodin. — Mi se pare că vă Înșelați. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
logic ar fi, având în vedere amplitudinea relativă a universului chestionat, ca răspunsurile să se distribuie, chiar dacă cu o mică și firească marjă de eroare, în aceeași proporție a voturilor care fuseseră exprimate, adică, patruzeci de persoane să declare cu mândrie că votaseră cu partidul de dreapta, acesta care se află la guvernare, un număr egal condimentând răspunsul cu puțină provocare ca să afirme că au votat cu singura opoziție cu adevărat demnă de acest nume, adică partidul de centru și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
rugat și implorat să vă corectați încăpățânarea malițioasă, al cărei ultim sens, în ciuda uriașelor eforturi de investigație puse în mișcare de autoritățile statului, și astăzi, din nenorocire, se menține de nepătruns. Secole de-a rândul ați fost capul țării și mândria națiunii, secole de-a rândul, când în momente de criză națională, de suferință colectivă, poporul nostru s-a obișnuit să-și întoarcă privirea către acest burg, către aceste coline, știind că de aici le va veni soluția, vorba consolatoare, drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
copac. Iar înțelepciunea lumii îi recunoaște forța atunci când o îndeamnă pe o fată să se mărite cu bărbatul care o vrea, dându-i asigurări că dragostea va veni de la sine. Este o emoție care vine din satisfacția unei vieți sigure, mândria proprietății, plăcerea de a fi dorită, mulțumirea căminului și doar datorită unui orgoliu benign femeile îi acordă o valoare spirituală. Este o emoție total lipsită de apărare în fața pasiunii. Bănuiam eu că antipatia violentă a lui Blanche Stroeve față de Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mama, și surioara mea, și mama a plâns când l-a văzut. Lui Stroeve îi străluceau ochii: Iar acum pe toți pereții casei vechi e câte un tablou de-al meu în ramă frumoasă, aurită. Strălucea pur și simplu de mândrie și fericire. Mi-am amintit de scenele acelea reci pictate de el, cu țărani și măslini. Probabil că arătau ciudat în ramele lor strălucitoare pe pereții casei țărănești. — Drăguța de ea, socotea că a făcut o adevărată minune pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
apoi spuse: — Știi că am fost să-l văd pe Strickland? Eram uluit. Eu credeam că n-ar fi fost în stare să-l mai vadă în ochi. Stroeve zâmbi firav. — Doar știai deja că n-am nici pic de mândrie. — Ce vrei să spui? Îmi relată o poveste foarte ciudată. XXXIX Când l-am părăsit după ce am îngropat-o pe biata Blanche, a intrat cu inima grea în casă. Ceva îl îndemna să intre în atelier, un fel de dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
noi prețuim puterea pe care o avem asupra oamenilor după atenția pe care o acordă opiniei noastre despre ei și-i urâm pe aceia asupra cărora n-avem o asemenea influență. Presupun că aceasta este rana cea mai cumplită făcută mândriei oamenilor. Însă nu voiam să-i arăt că m-a supărat. — Dar e oare posibil ca unui om să nu-i pese absolut deloc de ceilalți? am zis mai degrabă pentru mine însumi decât pentru el. Depinzi de alții întru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ajung aici în Tahiti -, dar acolo suntem foarte fericiți. Sunt prea puțini oamenii cărora le e dat să încerce să realizeze ceva și chiar să și izbutească. Viața noastră este simplă și inocentă. Nu e întinată de ambiții și toată mândria pe care o avem se datorează doar contemplării muncii realizate cu mâinile noastre. Maliția nu ne poate răni și nici invidia nu ne poate ataca. Ah, mon cher Monsieur, se vorbește de binecuvântarea muncii și poate că e o sintagmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
tăciuni care ardeau mocnit. O mare capodoperă încetase să mai existe. — Eu zic că Strickland știa că e o capodoperă. Realizase ceea ce-și dorise. Viața lui era acum desăvârșită. Făcuse o lume, și văzuse că e bună. Apoi, cu mândrie și dispreț, o distrusese. — Dar trebuie să-ți arăt tabloul pe care-l am, îmi spuse Dr. Coutras luând-o înainte. — Și ce s-a întâmplat cu Ata și cu copilul? — Au plecat în insulele Marchize! Avea niște neamuri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
obârșia lui? Și, mai cu seamă, la ce putea sluji? - Se mai spuneau și altele pe seama lui. Mecanicul vorbise În șoaptă, dar fusese suficient ca să Îi curme firul gândurilor. - Ce? - Că Înnebunise din pricina unei descoperiri. - Un dispozitiv? - Nu. Dispozitivele erau mândria și fericirea lui. Al-Jazari a Înnebunit pentru că descoperise hotarele lui Dumnezeu. - Hotarele lui Dumnezeu? - Așa se spunea. Dante tăcu preț de câteva clipe. Chipurile morților Îi dănțuiau prin fața ochilor. Apoi Își aminti de astrolabul găsit de străjeri pe corabie. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
firul de plumb bucăți de mărimea asta. Poți ajunge chiar să Închizi un arc Întreg de biserică, așa cum se face În Franța. Iar rezultatul e mai sigur. - Îmi imaginez că În atelierul dumitale construiești și oglinzi, continuă priorul. - Oglinzile sunt mândria mea, fala atelierului meu. Faimoase În toată Toscana. Privește. Arnolfo se apropie de un banc pe care un lucrător monta o ramă din bronz În jurul unui cristal lat de o palmă. Smulse obiectul din mâinile băiatului și Îl ridică În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
său e altul decât acela de a ne invita să observăm părțile În mișcare, remarcă priorul. Alberto se aplecă peste masă, cu capul În mâini. - Al-Jazari Înnebunise. Poate că scopul mașinăriei e doar celebrarea propriei sale măiestrii. Un monument Închinat mândriei oarbe. - Un joc minunat, dar lipsit de scop. Și pentru asta să fi murit atâția oameni? Bătrânul Își ridică privirea spre el, tulburat, Însă Dante Îl Întrerupse Înainte să apuce să spună ceva. - Încearcă să Îi pătrunzi taina, meștere Alberto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Iar acum se blestema că nu aprofundase chestiunea, În loc să plece supărat pentru afrontul primit, ca un prostovan de la țară. - Nu mai e aici, priorule, răspunse hangiul. Se pare că s-a mutat la alt han, adăugă pe un ton de mândrie rănită. Dante Își ciupi buza cu degetele, după obiceiul său. - N-a lăsat spus nimic? - Nu. Poate că umilul meu adăpost nu e potrivit pentru străini sofisticați, iar eu nu sunt demn de Încrederea lor. A plecat Însoțit de alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Puglia, aici se va petrece, continuă cu hotărâre, Îndreptându-și mâna către masa de marmură din spatele lor. - Ca Toma necredinciosul, vrei să cauți adevărul În sânge, murmură astrologul cu glasul schimbat de ciudă. Sângele acela va stinge focul infernal al mândriei dumitale, Îți va domoli obrăznicia. Nu mă tem de provocarea dumitale. Așadar, intră În templu, dacă Îndrăznești să-l profanezi cu știința dumitale zăludă. - Pe poarta dinspre miazănoapte. În Baptisteriu se fac ultimele lucrări la mozaicul cel mare de pe cupolă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]