1,797 matches
-
gesturi ascunse în cutie când cutezam detalii și osândeam prin ape hulpavul echilibru e-n linii de trolee cu amintiri de coapse trecând pe bulevarde și-n spate de obloane trecutul cu o cheie închide sus pe ziduri prea galbene mansarde iar dintr-o veșnicie mă mustră un supliciu magia locuiește în ceasuri nictalope dar pentru mine toamna rămâne un capriciu un înger care zboară în pas de antilope zadarnic îmi îngădui trândavele victorii nu am avut iubită nu mi-au
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
zis eu, în speranța că discuția se va încheia rapid. — Ei, da, în noaptea asta Simon e cu inseminatorul numărul doi, mi-a răspuns ea cu o voce plictisită. Așa că nu m-am grăbit să fug la un apartament din mansardă gol. Eram surprinsă s-o aud pe Vivian insinuând că s-ar simți singură - sau că ar resimți orice fel de sentiment uman. M-am uitat la ea. Arăta teribil de mică în costumul ei de femeie puternică, costum care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
toată casa. Ne trebuie o tigaie de teflon. Dădu aprobator din cap. Da, le trebuia și așa ceva. Căscă. Se Întinse. Puțină mișcare nu strică. Afară ningea cu fulgi mari. Înăuntru, cald, plăcut. Era cum nu se poate mai mulțumit de mansarda sa. Datora acest confort și femeii care trebăluia În bucătărie printre cratițe, În bikini și fără sutien, vitrinieră la Art-Design, treizeci și doi de ani Împliniți. Mană cerească pentru un ins comod ca el, asistent universitar pe viață, la mica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
În pat. Ar fi urmat, ca mai mereu În asemenea situații, un somn odihnitor și meritat, așa Îmbrăcat cum era, dacă n-ar fi auzit vocea doamnei Ster În telefonul de serviciu care spânzura deasupra patului său de pe vremea când mansarda era locuită de șoferul domnului director al Băncii pe acții din oraș. Vă caută o domnișoară, domnule profesor. Vocea caldă, desuet protocolară a bătrânei doamne, francă În orice Împrejurare dar niciodată ofensatoare, Îl făcu să sară repede din pat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
director al Băncii pe acții din oraș. Vă caută o domnișoară, domnule profesor. Vocea caldă, desuet protocolară a bătrânei doamne, francă În orice Împrejurare dar niciodată ofensatoare, Îl făcu să sară repede din pat și să deschidă larg și ferestrele mansardei. Unui străin, urcatul scării Înguste de lemn Îi lua două minute, poate chiar ceva mai mult, dacă și-ar fi permis să observe fie și fugar portretele atârnate pe perete, figuri mai mult sau mai puțin ilustre ale familiei Ster
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de franceză” de joi după amiază, trecută În contul chiriei. Am obosit, domnule profesor. Vârsta! Dacă nu aveți nimic Împotrivă, vom continua la mine. Deși aici... e altfel... Când Încă mai venea sus, așezată În balansoar, lângă geamul mare al mansardei, distinsa septuagenară Își depăna amintirile Într-o franceză curioasă, când fluentă și plină de savoare, ca vorbitorii nativi, când stângace, școlărească, precum Începătorii sau autodidacții. Era un truc la mijloc. Dacă lucrul acesta ținea de domeniul evidenței, sensul său rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
astfel drum liber mâinii aceleia grijulii spre ceafă. Așa o zări pe Marta. Stătea pe un taburet, cu spatele drept și răsfoia absentă o revista de modă. Prin geamul deschis se vedea cerul plin de stele. Acest amănunt făcea din mansarda hotelului „Astoria” locul preferat al cuplurilor clandestine și al celor În călătorie de nuntă. Primii plăteau și o taxă de confidențialitate pentru care nu primeau nici o chitanță. Coriolan oftă. Suferise, dar acum Îi era bine, În special după ce vomase Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
-mi amintesc și te voi sluji cu credință până la moarte. Cum să mă Întorc acasă cu buzunarele goale? Cu sufletul sărac? Fie-ți milă de robul tău, Sebastian Gavril Gheretă! Ridicând ochii spre cer zări lumina ca de far a mansardei. Domnul Șendrean era o persoană cu care se putea sta de vorbă la orice oră. Mai ales În chestiuni delicate. Intră În curte și apăsă pe butonul soneriei, prelung, fără remușcări. Așteptând să i se deschidă, avu timp să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rețin... Să mergem sus. Vă deranjez... Nu mă deranjați. Cât e ceasul, de fapt? Spre doișpe, domnu’ Șendrean... Și ce vânt te aduce la mine În toiul nopții? Gheretă se așeză pe scara spiralată și destul de Îngustă care ducea la mansardă și Începu să-și perie de zor chipiul cu mâneca mantalei. Cozorocul Îl vei lustrui după ce vei răspunde la Întrebare, zise Petru pe un ton imperativ. Sunt nefericit, domnule Șendrean... Clipea des, un tic nervos, accentuat În stări emoționale. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
nu plece cu mâna goală, presupun... O agrafă de păr, un sutien... Ziceai că vinzi tablouri... Pe nesimțite, se apropiară de garsoniera Iolandei. Blocul semăna cu o cazarmă trecută În rezervă și ea Îl ocolea ori de câte ori i se ivea prilejul. Mansarda lui Petru fusese până ieri refugiul ei preferat. Acum Însă, lectura clandestină a Caietului cu vise, În albul de var al garsonierei sale, mobilată simplu, după un proiect propriu, având un căutat aer monahal, un loc de reculegere după excese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
vis pe care el Îl reducea la două cuvinte „baise-moi”, spuse În diverse moduri, de la țipăt la bocet, de la rugăciune la somație, dar niciodată În germană, niciodată În română, În timp ce picioarele ei lungi și puternice Împingeau În peretele Înclinat al mansardei, gata să mute acoperișul de țiglă roșie cu porumbei cu tot, În vreme ce Radu Lupu termina partea a doua Imperialului, Adagio un poco mosso, urmând să atace partea treia, Rondo. Allegro. Asta până nu demult... Bucuria lui fu scrută pentru că Iolanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și războaiele, sunt date oamenilor ca să le ducă până la sfârșit... Cu câtă ușurință rostise bătrânul aceste cuvinte. Cu ușurința cu care el Însuși primise vestea că fata aceea a plecat. La câteva luni după ce petrecuseră noaptea de Înviere baricadați În mansarda căminului de fete. Cu mâncare puțină și o sticlă de vin. Prin geamul deschis ieșea mirosul tot mai Înțepător de grâu Încins pe care Îl exhalau trupurile lor tinere și vlăguite. A părăsit clădirea cu mâinile În buzunare, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tare cum numai tu poți desena! Divin! Hai În codru cu verdeață, să ne-o tragem pân' la greață, Îi șopti ea la ureche vizionarului. Îl prinse de mână și Îl duse pe scara Îngustă și Întunecoasă care ducea la mansardă. Pe chiloții de un alb orbitor al fetei, se putea citi scrisă cu litere roșii fosforescente inscripția TOP SECRET. E timpul să-ți vezi și tu dosarul, iubitule, sper că ai o lanternă potrivită pentru bezna În care vei pătrunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
frigider. Era un mod Încurajator totuși de a accepta schimbarea, indiferent de sens. Dar nici aceasta nu mai conta acum când simțea lipindu-se de el abdomenul plat și fierbinte al Iolandei. 18. Retras În penumbra scării ce ducea la mansardă, Flavius-Tiberius nu se putea lăuda cu o poziție prea comodă. După discursul Eleonorei, se trezi cu un picior bine proptit În noul an, și cu celălalt Înnămolit În 1986. Dacă nu ar fi fost destul de Înalt, ar fi fost un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu firea. Îl examină cu atenția unui numismat, apoi Îi restitui obiectul spunându-i: Păstrează-l, o să avem nevoie de el! Își luă o sticlă cu vin, ceva de mâncare și se așeză din nou pe scara ce ducea la mansardă, de data asta Într-o poziție mult mai confortabilă. Ea a rămas pe loc descumpănită. Nu băuse nimic până atunci. Îi era sete. Nu mâncase nimic. Îi era foame. În loc să se apropie de masă și să urmeze exemplul lunganului, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Brândușă pun la punct cu siguranță condițiile tranzacției, chelnerii dorm cuminți În picioare, ceilalți au plecat, iar eu m-am săturat să mai stau lipită de peretele ăsta, gata să trec prin el sub apăsarea ta. Scara care duce la mansardă e liberă, iar lumina stinsă. Cu atât mai bine. Eu văd În Întuneric. Ca pisicile. Urcară scara fără ca ea să-și scoată mâna din buzunarul său. Un gest cu care Îl obișnuise Violeta. Ori de câte ori erau singuri În lifturi. Sau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
simțit coapsele calde ale Eleonorei eliberate brusc din chingile Mustangului ei de velur negru, pâlpâind În Întuneric ca o amforă de fildeș. Se mai auzi șuieratul stins al unui fermoar, un țipăt scurt apoi, urmat de un balans insesizabil al mansardei. Ca Într-un cutremur de mică intensitate pe scara Richter cu epicentrul În Vrancea, provocat cum bine se știe de ciocnirea a două plăci tectonice, și Înregistrat doar de o aparatură sofisticată la Centrul de seismologie a pământului de la București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe acoperișul casei sale, lângă câteva țigle sparte de grindină, pe care avea de gând să le Înlocuiască În aceeași zi. Câteva case mai Încolo, prin vocea tremurată a preotului, un mort Își lua iertăciunile de la toți cei dragi. De la mansardă coborau, destinși și Împăcați cu sine, Eleonora și negustorul de antene. 41. Ce e clar În lumea asta? Nimic, Își răspundea tot el. Blocul avea de bună seamă un număr al lui dar, din pricina frigului, se făcuse atât de mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de kilometri până în Leimert Park. Iar Lee era deja acolo, rezemat de Fordul său parcat pe trotuar, în fața singurei clădiri de pe o stradă lungă, plină de terenuri virane, un bungalow de un verde respingător, având în spate o cocioabă cu mansardă. Am parcat în spatele lui și am coborât din mașină. Lee îmi făcu cu ochiul și-mi zise: — Ai pierdut. — Ai trișat, i-am replicat. El izbucni în râs. — Te-ai prins. Te-am sunat de la un telefon public. Te-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Chopper, care leneveau pe verandă. Era pe cale să mă învingă și aproape că am recurs la baston - treabă cu care nu devii legendar. În final am făcut o manevră à la Lee Blanchard, i-am ars niște lovituri succesive la mansardă și la parter, buf-trosc-buf-trosc, și ultimul pumn l-a expediat pe Williams în lumea viselor, iar pe mine la infirmeria secției, unde mi-au pus două degete în ghips. Caftelile cu mâna goală erau acum excluse. Ultimele două personaje de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
chiar pe toți, și era deja hotărât să profite de orice ocazie i s-ar fi oferit Înainte de această dată pentru a cumpăra casa. Auzi pași pe palier În fața ușii, probabil fata În casă, care cobora din camera ei, de la mansardă, pentru a Înteți focul de la bucătărie. Ar fi putut să o strige și să-i ceară să-i aducă apa caldă de Îndată ce era gata, dar nu se simțea câtuși de puțin ispitit să se dea jos din pat mai devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
inșii din popor, curioși de tot soiul și petrecăreți curați la suflet. Am văzut căzând o stea Pe pământ Mi-am dorit o ploaie de stele Ca ea Să-mi pun pe ele toate dorințele mele. Ne sorbeam cafeaua la mansardă într-o zi de vară. Zgomotul ceștii pe sticlă, ecoul său ne trezi. Ceașca din porțelan, cu trei vișine pe ea, frumos conturată cu roșu, se asorta cu galbenul lambriului de pe pereți. Și vorbirăm multe cu acel prilej, în legătură cu vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
tot au făcut o groază de lucruri aventuroase în viață, au și ele de-acuma copii. Aș vrea să fiu Nora ta! repetase. Încerca să-l amuze. - Ție-ți plac torturile cu cel puțin două etaje de ciocolată și-o mansardă de frișcă? Ai confunda vreodată o eclipsă de soare cu o eclipsă de lună? Ai citit cumva niște poeți mai drăgălași decât Daniel Bănulescu, Dylan Thomas sau Cristi Popescu? și o groază de alte prostii. 150 DANIEL BĂNULESCU Se ciuci
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui Ulpiu, nu mai consimte a se lăsa păcălită, făcînd-o acum cu numai 50. În mai puțin de jumătate de an, se ridică deci la ceruri, fără surle și trâmbițe, aproape o treime din Ulpiu. Odăița îi devine o neconvențională mansardă de conservatorist, măruntaiele îi șuieră, încheieturile îi scârțâie, omul nostru exersează din răsputeri și se acomodează cu moartea. Într-o după-amiază, din jurul datei de 30, secondată de alți vreo cinci propietari, Anghel Maria suspendă concertul, azvârle o parte din instrumente
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
foc unui întreg manual, doar pentru că va întîlni acolo o poezie semnată de mine. În clasa a opta va termina clasa a opta. În clasa a douăsprezecea, clasa a douăsprezecea. La douăzeci și unu de ani va face dragoste, probabil într-o mansardă închiriată de mine, cu prima lui fată. Peste șase luni se va căsători cu ea. La douăzeci și patru de ani i se va dărui primul său fiu și Diavolul va sosi, cu picioarele lui, să tulbure apa. Nu e prea distractiv
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]