2,098 matches
-
fost cel mai bine vândută serie grafică din istorie (noi fani au fost atrași prin această mutare iar șocul a fost enorm s-a organizat o înmormântare în care zeci de mii de oameni însoțeau un sicriu gol înfășurat în mantia roșie a lui Superman)681. Moartea lui Superman a deschis calea pentru comics depresive, pesimiste, ceea ce a contribuit la pierderea interesului și mai multor fani. Frank Miller, unul dintre cei mai de seamă scenariști ai universului comics, prevestea moartea super-eroilor
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Mulțumind preotului, băieții adăpară caii, care se odihniseră, păscând troscotul de la fântâna mănăstirii, mulțumiră călugărului Pahomie, care le dădu un măgar și o traistă cu merinde călugărești și porniră spre întinderea verde a pădurii. Pădurea se arătă în toată splendoarea mantiei de toamnă. Frunzele foșneau printre picioarele animalelor, păsările își chemau puii la masa de amiază, o căprioară se vesti, deodată, călătorilor, apoi, ca o nălucă, zvâcni spre poala pădurii. Susurul pârâului urmărea calea drumeților. Merseră ei cât merseră și spre
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Baba Iarna și de tovarășii ei. Dar Baba Iarna începu să se întremeze, pe unde trecea, prefăcea totul în acoperiș de gheață, la început era o moină, apoi, încet, încet, apărură fulgi albi, lăptoși, care acoperiră întreaga întindere cu o mantie argintie. Zgribuliți, băieții și vârstnicul însoțitor, îndurau vântișorul care se pornise din spatele mănăstirii Sângeap. Ajunseră la Podu de Lut și văzură casele sătenilor împodobite cu zăpada albă, alaiuri de copii, care se bucurau de venirea iernii, făcându-și vânt pe
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
casele gospodarilor dornici de petrecere. Nici Baba Iarnă n-a rămas datoare. Pentru jertfa moșului Dumitru, a hotărât să-și plimbe singură cojoacele, întorcându-se, în fiecare an, în Peștera Uitării, istovită de izbiturile Crivățului, tăișul Gerului și de atotputernicia mantiei albe a omătului. Legenda Sângeapului A fost odată ca niciodată. Era în vremea împăratului Cremene, când jivinele pădurii erau stăpânii oamenilor, iar uriașii se luptau pentru supremație pe planeta Pământ. Trăia, în acele timpuri, un bătrân, uitat de lume, care
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
ca o cămașă de borangic așezată pe trupul unui tânăr flăcău. Căldura îl cufundă pe vrednicul călător într-o plăcută reverie: se visa ca la douăzeci de ani, neînfricat și liber ca pasărea cerului. Un foșnet îl trezi din visare; mantia de purpură îi atinse tâmplele ninse de trecerea anotimpurilor. O preafrumoasă făptură se uita la bătrânul obosit: De ce-ai bătut atâta drum, Staroste? Am căutat să ascult poruncile date, dar durerea inimii nu mi-a dat pace! Legământul trebuia
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
au uitat și în acest an pe vecinul Maxim, un văduvoi roșcat, care ținea cu sfințenie toate sărbătorile, dar Dimitrie le spuse că vor avea vreme a-l colinda înainte de a merge la preot. Vântul le bătea din față, spulberând mantia de nea, cese așternuse pe spatele cailor. Copiii lui Fetea și a Nataliței se lipeau, înfrigurați, unul de altul, îmbodoliți în cojoace mari, cât de un stat de om, fermecați de frumusețea tainică a iernii și, așteptând, cu nerăbdare, darurile
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Și, firește, de la orice fiesta nu poate lipsi muzica. Se amestecă cu soarele, cu freamătul publicului, cu așteptarea. * În Spania a izbucnit o celebră răzmeriță când s-a interzis, pe la începutul secolului trecut, purtatul pălăriei cu boruri mari și al mantiei. Cine ar îndrăzni în Mexic să decreteze interdicția de a purta sombrero și pantaloni cu fireturi? În sfârșit, s-a dat semnalul întrecerii. Se așterne o liniște încordată, în care se aud numai șoaptele vânzătorilor de răcoritoare și voci enervate
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cap, cu o figură de neonazist, iar ea - o țipă foarte înaltă, înțolită "trăznet", cu pulpele lungi în ciorapi vernil, translucizi. Părul negru-unsuros îl avea împletit cu mărgele, iar fața fardată puternic avea ceva din cruzimea cinică a reginei cu mantie neagră din filmele lui Disney. Fetele noastre erau niște novice într-ale vulgarității față de ea. Ii trata pe băieți ca pe niște puțoi care "nici nu știu cum arată obectu' ăla". Firește, au ajuns iarăși la cântecele pe care le lălăiau cu
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
iartă-mă că ți-o spun, dar tu nu cauți tăcerea, Theo, tu îl cauți pe Dumnezeu, De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Și tot îl mai caut, vorbește Theo ridicându-se din fotoliu, Pregătește-mi albastru de mantie! răsună în toată biserica goală, de sus de pe schelă, glasul lui Theo, Și spală pensulele alea subțiri, da repede, să nu se usuce prea tare peretele! A vrut mai întâi să înceapă cu Iisus Pantocrator, acum doar o umbră acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
peste marmura roșie, aleasă de la carieră de Theo, cu vinișoare care, proptit încă locului nu reușesc să trec pragul în naos, cu dorința nerostită în gând să dau timpul înapoi, când Theo îmi striga de pe schelă, pregătește-mi roșu de mantie și repede, Daniel, să nu mi se usuce, graba mea fără grabă cum o numea Theo, disperarea lui spălând de câteva ori peretele, furiile lui zvârlind cu piciorul găleata cu var trimisă de pe schelă în perfectă concordanță cu legile fizicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
încă cu trăinicie, oare nu dintr-un orgoliu nemăsurat mă supun acum conștient acestui tratament de trei zile în pustie, ca, odată întors în lume, să am ce povesti celorlalți banali prieteni ai mei, să apar înaintea lor învelit în mantia trufașă a celui răzvrătit, să îmbrac în fața Anei fățărnicia seducătoare a imaginii artistului romantic râvnind la tronuri cerești, puah, Când am fost în pustie, să-ți începi cuvântările frumoase, rostind rar cuvintele, cu privirea ta adânc întristată, te ispitesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
vopsele ce mai rămăsese întreg și l-a izbit cu forță de perete și-mi amintesc cu claritate și astăzi cum pe peretele acela fusese pictată Răstignirea, din vasul spart de zidul de piatră se prelingea vopseaua roșie pregătită pentru mantia arhanghelului Mihail și lacrimi mi-au curs pe obraji, fiindcă în acele momente de tensiune copilul din mine a înțeles că tatăl lui nu se va mai întoarce niciodată, și n-a fost destul și rusul a alergat repede la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Vasile priveam încremeniți la rusul atins de umbra nebuniei, după ce și-a șters palmele de pereți a privit înmărmurit la ceea ce făcuse și a izbucnit într-un plâns isteric, aruncându-se în genunchi înaintea Răstignirii, împroșcat cu vopseaua roșie din mantia arhanghelului Mihail, chipul îndurerat al lui Cristos îl privea iertător peste petele de vopsea, rusul își bătea deznădăjduit capul de podele și-atunci meșterul Vasile m-a tras de mână afară din biserică și s-a dus să-l caute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
să pictez o biserică, așa cum ți-am spus, Eu tot nu înțeleg obsesia asta a ta cu bisericile! nu înțelege Radu, de parcă eu aș înțelege ceva dar, După cum te cunosc, Theo, n-o să te oprești la îngerași și sfinți în mantii colorate, vei vrea altceva și, Și, Radu?! Și mă tem pentru tine, ești prea bun pentru un zugrav de biserici, Ridic paharul cu cognacul diluat în gheața topită și închin cu Radu, cel ce se teme pentru mine, Hotărârea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de foc a cuvintelor sale, apoi m-am dus în biserică să pictez, toată ziua pe schelă la Pantocrator, pictând îl întrevăd fulgerător și iarăși îmi scapă, sunt atât de aproape și deodată prea mult sau prea puțin albastru de mantie îl face din nou să dispară, nemulțumit totuși spre seară, cinez, doar eu cu Daniel și fratele Rafael, care vorbește întruna, încă mai vorbește despre slujba de sfânta Maria Mare, de câți preoți au fost la slujbă, despre ce le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
care le am la îndemână peste chipul meu, dar nu-l pot face să dispară, apoi mă mânjesc eu însumi de vopsele, pe față, pe trup, și mă trezesc brusc, în zvârcolelile mele vărsasem ulcioarele cu albastrul și roșul din mantia Pantocratorului, la lumina lanternei mă văd tot uns de vopsele, lângă mine sulul cu cartoane al meșterului Luca stropit de vopsele, îl înhaț, nepăsător la toată vopseaua ce se întărește pe mine și cobor de pe schelă, ies din biserică cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
am tras perdelele, încă îl mai supăra lumina, cu o zi înainte pe frescă nesigur la trupul unui înger i-a tremurat mâna, din fericire nu se prea observă eu n-am îndrăznit să-i fac observație cum albastrul de mantie îngerească, și-n duminica a 23-a după Rusalii am ieșit din biserică înainte ca părintele Varava să isprăvească slujba, m-am dus ca să fiu lângă el în ceasul acela, să deschid ușa de la biserica unde lucra Theo, duminica, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
dealul acela, unde cu veacuri în urmă fusese ridicat un templu în cinstea lui Apollo. Unde-i? întrebă Gajus. Dealul era învăluit în ceața mării. — O să-l vezi, îi făgădui căpitanul. Se spune că Augustus s-a înfășurat într-o mantie albă de lână și a rămas în picioare, privind, până când ultimele corăbii ale lui Marcus Antonius s-au risipit. Fugind însă - râse căpitanul -, Antonius și Cleopatra au salvat comoara, o grămadă de aur, mai bine de douăzeci de mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzuse împărțind și primind rațional moartea. Dar animalele nu. Animalele primeau moartea cu o spaimă pură, fără să înțeleagă nimic. Era insuportabil să le privească în timpul strălucitoarelor sacrificii ale cultelor imperiale. Când era mic, mama sa îi acoperea fața cu mantia ei, pentru că voma. Animalele simțeau mirosul violenței. „Violența miroase“, spunea Germanicus. Mirosul acru, insuportabil și amețitor al unei legiuni când, sub comanda centurionilor, înainta în fața dușmanului, în bătaia soarelui, fără zgomot, numai zornăitul înspăimântător al armurilor, bătaia armelor pe scuturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Curie. Amestecul de emoții, amintiri, răzbunare și orgoliu era copleșitor, însă în ochii senatorilor care îl scrutau părea ezitarea timidă a unui om lipsit de experiență. El ascultă nemișcat proclamația oficială, conștientiză cuvintele care așterneau pe umerii săi, ca o mantie, cea mai vastă putere din lumea cunoscută. În viitor, în momente asemănătoare, alții aveau să simtă că li se înmoaie genunchii. El răsuflă adânc; senatorilor, chipul lui li se păru inocent, absorbit, aproape debusolat. Apoi îi veni rândul să răspundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
economice, până la cele mai mici cheltuieli legate de îmbrăcăminte. Astfel, în palatele imperiale își făcură repede apariția - și fură primite cu entuziasm de tineri - strălucitoarea eleganță orientală, pieptănăturile, pliseurile, transparențele, colierele și brățările, cingătorile subțiri, perucile. Pe somptuoasele tunici, hlamide, mantii, perdele, perne sau sandale străluceau sutele de culori ale vopsitoriilor din Pelusium și Bouthos. Senatorii descoperiră uluiți și alarmați că, în particular, Împăratul purta tunici în stil grecesc, lungi și înguste, cu mâneci largi care ajungeau până la încheieturi, iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Era blana unui animal necunoscut? Era un soi de bale, un soi de pânză de păianjen? Mătasea ajungea, pe căi necunoscute, în porturile egiptene de la Marea Roșie și era vopsită în Aegyptus, asemenea inului, în cele mai strălucitoare culori. Împăratul purta mantii spectaculoase de mătase purpurie, țesute uniform în cele mai rafinate textrinae de meșteșugari cu mâini delicate. În serile de vară purta tunici de mătase - o eleganță esențială și plăcută, comparativ cu exasperantele drapaje ale togii; era ca și cum ai purta, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iute“ - acelui mannulus pe care trebuise să-l abandoneze pe malurile fluviului Rhenus pe când era copil. Calul acesta era puternic, cu plămâni buni, liniștit și mândru, dar se putea lansa într-un galop amețitor. Broderiile de aur străluceau pe mătasea mantiei Împăratului. Drumul urca pe coline. Comandantul escortei povesti: — Se spune că în vila Quintililor, acolo, e ascunsă o statuie a reginei din Aegyptus. Era cu desăvârșire goală, dar regală, și avea diadema pe cap. Au ascuns-o atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Atunci o mângâia, o îmbrățișa, cu tot trupul lipit de ea, și îi șoptea: „Dăruiește-mi un mic împărat“, iar ea se oferea cu candoarea unei fecioare. În alte nopți din acea lungă iarnă, el își arunca pe umeri o mantie și ieșea să se plimbe prin galeria cu coloane, în întuneric. Știa că Helikon dormea într-un colț lângă ușa lui și îl zărea: noaptea unui câine credincios alături de stăpânul lui. Se uita la el, având grijă să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
făceau ca sufletul să se cufunde într-o stare extatică, onirică; de aceea senatorul Saturninus strigase: „Acolo se fac vrăji“. Supraveghetorii îl avertizară pe Mnester că fusese anunțată sosirea Împăratului împreună cu suita sa; cu un țipăt, mimul își aruncă o mantie pe umerii goi și fugi repede în spatele ușii din fund. În acea zi de ianuarie, Împăratul alesese pentru început Laureolus, al celebrului Valerius Catullus. Era un spectacol cu mimi faimoși, muzici silvestre și onomatopeice, oameni travestiți în tâlhari, în principi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]