6,725 matches
-
decât așa nu se putea. Și nici mai neașteptat, dacă te gândești că soluția apărea explicit În textul lui Noel Corbu: „Cheia este Alexandru cel Mare”. Grozav Îi mai plăcea individului să joace pe muchie de cuțit! Nu e de mirare c-a sfârșit așa cum a sfârșit. - Eva, am o nedumerire: cum de n-au găsit rezolvarea marii specialiști În criptografie la care ai apelat? - N-aveau cum, nu erau În posesia tuturor datelor. Doar nu-ți Închipui că față de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ne mână drumurile. Pulvis et umbra sumus! — Amen! - răspunse tătarul, dând pinteni calului. După vreun ceas bun de călărit în goană, pe deșelate, hoarda toată și cei doi călugări ajunseră în tabăra tătărască. De cum pătrunseră printre corturi, nu mică fu mirarea celor doi oaspeți când văzură ciudata rânduială ce părea a domni acolo. în fața unui cort vișiniu, șapte tătari tineri făceau coadă, fiecare cu o carte în mână. Un tătar bătrân le lua cărțile și le dădea altele noi. în dreapta, patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu două potire alburii. — Știi, mărite han - grăi Metodiu după ce gustă dintr-o cupă, uitându-mă eu prin ceaslovurile voastre, am băgat de seamă că slova poeticească nu-i nici mai lungă, nici mai scurtă, ci tocmai potrivită. Lucru de mirare: câți iambi, atâtea dactile. Suntem o cultură tânără - răspunse tătarul, luând și dânsul loc. Noi, precum vezi, am pornit de la foarte puțin. Ce zic eu? De la zero. Acum judecă și dumneata: puteam eu lăsa versul liber? O mare poezie trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
băiet fiind, o fugărise și-o șmotrise pe Ienăchița, fata boierului Havuz, cel care, sub pretext că le ia partea împotriva răzășilor mai bogați, le luase vitele răzășilor mai săraci. — Măria-Ta - grăi el tare, pășind în față spre neascunsa mirare a tuturor - sora cinstitului han ar vrea să te cunoască, dar nu cutează. Dacă ea nu cutează, eu cutez și rogu-te dară... Dar aici glasul i se poticni și nu mai sfârși. Barzovie-Vodă, cât de întristat era, prinse a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
felul doi s-a adus un sos. — Din ce faceți acest sos? - se interesă amabil Barzovie-Vodă. — Din bujbei! - răspunse Huruzuma. Barzovie dădu mulțumit din cap și purcese spre blid. Când însă cercă sosul cu un tacâm, scoase un strigăt de mirare: sub sos stătea frumușel, cu aripile desfăcute, un pui de dropie, atât de veridic fript, că parcă una-două zbârrr! pe-o dugheană. Cu o mișcare delicată, de domn, Barzovie răsturnă puiul în sos, făcând apoi o incizie tremurătoare în abdomenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă mint! Episodul 28 îN CARE CONTINUĂ POVESTIREA LUI PARNASIE După ce Parnasie sfârși aceste vorbe, în jurul focului se așternu tăcerea. Se auzeau doar lemnele cum trosnesc și Buhuș, numai ochi și urechi, rozându-și unghiile. — Ciudat lucru și foarte de mirare! - cugetă Metodiu. Eu cred, frate Parnasie, c-ai văzut ce zici c-ai văzut... — Audă-te Domnul, preacuvioase! - sări bucuros Parnasie. Auziți, măi? Mă crede! — Te cred - urmă Metodiu - dar nu cred să fi fost sfinți. Necuratu, frate Parnasie, ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
umbla parcă mai aplecat, mai adus spre podea și ținea dreapta. Pe stânga, în sens invers, trece când vreun sol prăfuit, când vreun pașă beștelit, când vreo cadână urmată de un parfum amețitor în care descopereai insensibilul eunuc. După ce, spre mirarea moldovenilor, trecu și-o cămilă cu una sau două cocoașe purtând în spinare două sau mai multe femei ușoare care plângeau cu zece rânduri de lacrămi, viziriul, în fine, se opri în fața unei uși pe care scria în câteva idiomuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Eu! - răspunse spătarul Vulture într-o turcă perfectă. — Cum te cheamă? — Vulture, luminăția-ta - răspunse spătarul. — Și ce rang ai, voinice? — Nu mai am nici un rang. — L-am mazilit, luminăția-ta - tuși încruntat viziriul. — Mazilit! - făcu sultanul pleznindu-și palmele a mirare. Imediat apăru o cadână dumnezeiască. — Ce e, dragă? - întrebă sultanul privind-o chiorâș. — Ați pleznit din palme și-am venit - ciripi cadâna. — Am pleznit a mirare - o lămuri sultanul. întinde-o. Cadâna dispăru. — Mazilit! - reluă sultanul. Un asemenea om! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
L-am mazilit, luminăția-ta - tuși încruntat viziriul. — Mazilit! - făcu sultanul pleznindu-și palmele a mirare. Imediat apăru o cadână dumnezeiască. — Ce e, dragă? - întrebă sultanul privind-o chiorâș. — Ați pleznit din palme și-am venit - ciripi cadâna. — Am pleznit a mirare - o lămuri sultanul. întinde-o. Cadâna dispăru. — Mazilit! - reluă sultanul. Un asemenea om! Și ăștia doi? I-am mazilit și pe ei - făcu și mai încurcat viziriul. — Extraordinar! - nu se putu abține sultanul. Ce vremuri! Carevasăzică, dacă până și niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
pană, o călimară. — Și tu? - zise voinicul către Iovănuț. Iovănuț scotoci și el prin traistă și, oarecum încurcat, mai scoase două scrumbii. Episodul 44 FRAȚII STĂNCIULESCU Văzând puținele lucruri scoase de cei doi călugări din traistă, frații Stănciulescu ridicară a mirare din sprâncene. — Nestor! - strigă unul din ei. Calul înălță deștept capul așteptând poruncă. Omul fluieră într-un chip ciudat, ca o mierlă rănită. Calul se uită la stăpân, se uită la călugări și din nou la stăpân. — Hai, hai, lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
înțelege careva treaba asta? Ca să poți să vorbești cu ei, trebuie să-i legi. Vă simțiți singuri? - întrebă Metodiu. — Puțin spus „singuri”! - răspunse amărât lotrul. în codru, dacă n-ai treabă, te simți prost. A sta-n codru nu-i mirare, a fi lotru-i lucru mare - zise Stănciuiescu Demeter. Dar voi, oameni buni, ziceți că faceți dreptate. Cui faceți voi dreptate? - întrebă Metodiu. — Păi asta e, părinte, că nu mai știm. Până anul trecut făceam dreptate la cerere. Venea câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette. Ești mut din maștere sau...? - și-și mișcă arătătorul și mijlociul sugerând cu finețe o foarfecă. Broanteș imită și el mișcarea foarfecei. — Ticăloșii...! - șopti Cosette. Broanteș ridică sprâncenele a mirare. — Nu te mira că spun asta, tinere! - spuse cu obidă Cosette. Crezi că stau aici de bună voie? Aș! Nu ți-aș dori să fii în locul meu! Neavând ce spune, Broanteș sorbi firesc din ceșcuță. Atât mi-a mai rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o certă semnificație cognitivă. Cu timpul, însă, datorită înăspririi relațiilor de producție și apariției la nivelul marilor imperii a unui rafinament greșit înțeles, gesturile de acest tip și-au pierdut conținutul lor gnoseologic, devenind artificiale, studiate, gratuite. Nu e de mirare astfel că dacă pentru proaspătul om primitiv mângâierea cu cinci degete din care unul opozabil, reprezenta, la sfârșitul unei zile extenuate de muncă singura poartă deschisă spre orizontul cunoașterii semenului și deci al cunoașterii de sine, pentru faraonul de mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
leșii care voiau să treacă spre sud, tătarii care voiau să treacă spre vest, cazacii care nu prea cunoșteau corect punctele cardinale, ba chiar și pentru localnicii care trebuiau să stea acasă și să le arate direcția. Nu e de mirare astfel că, aproape simultan, puteai zări pe ulițe, în umbra zidurilor, cai iuți, mici, de stepă asiatică, murgi roșcați de Volga, masive iepe leșești și năbădăioși armăsari arabi așteptându-și stăpânii să iasă din hurbele răcoroase, cu miros plăcut, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unui deal, nălucindu-se negru în calea singuraticilor drumeți. Nouri de corbi se învolburau la apus în juru-i; în nopțile fără lună vânturile șuierau dându-i ocol și un vaiet subțire, înjunghiat, se auzea ieșind din ziduri. Nu e de mirare astfel că țăranii din împrejurimi îl botezaseră „Lugubrul”. Ziua, când aveau treburi cu caii la castel (deoarece castelul, pentru a se autofinanța, beneficia de o potcovărieî nu spuneau „mă duc cu calul la castel”, ci spuneau „mă duc cu calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
altul acul, andreaua, ghergheful, săpunul și celebrele lor oglinzi. Nu trebuie să ai multă imaginație ca să-ți dai seama că unde sunt olari, există și oale ce se cer degrabă umplute. Aceasta era cu precădere treaba femeilor. Nu e de mirare astfel că mâncărurilor venețiene duse peste mări și țări, în condițiile când congelarea era în mod obiectiv precară, le-a mers faima în lumea întreagă. Cine-și închipuie că bătrânii aveau o viață ușoară la Veneția se înșeală. încă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
urmă, cu totul apatice, ale Stoeneștilor, și-l pasau unele altora prin testament. Rareori vreunul din numeroșii, mereu noii proprietari dădea pe-acolo; printre slugi, de ani în șir, domnea o mare derută: cui aparțineau ele? Nu e astfel de mirare că se muncea de mântuială, că praful nu era șters cu lunile, că în 1823, la doi ani după înăbușirea mișcării, fură prinși într-o odaie de la primul cat doi ofițeri eteriști jucând whist, ceea ce dovedea că în odaia aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de nelocuit pe care vreo ființă umană l-ar fi putut alege vreodată pentru a-și înjgheba un cămin, dar împrejurările făcuseră ca acolo să se oprească familia lui Gacel Sayah, cel mort înainte de vreme. Prin urmare, nu era de mirare că erau pe punctul să moară. Vulturii veneau acum în stoluri. Sângele se îngroșa în vene ca magma care se ridică bolborosind în craterul unui vulcan, dar care, pe măsură ce se scurge pe pantă la vale, își pierde culoarea și consistența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu animale și corturile, suspină adânc și în cele din urmă spuse: — Trebuie să ne grăbim să strângem tot. Cu cât vom pleca mai repede, cu atât mai repede vom ajunge la Sidi-Kaufa. — Să strângem tot? întrebă Laila cu vădită mirare. Asta înseamnă că trebuie să ridicăm tabăra? Iar la încuviințarea mută a fiului ei, adăugă: — Plecăm de tot? — Ce altceva putem face? răspunse trist Gacel. Apa acestui puț va rămâne otrăvită luni de zile, și poate că a sosit timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
minte așa ceva? — Nu crezi că ar putea fi cea mai bună soluție? Îi aducem laolaltă, și n-au decât să-și rezolve problemele cum le place... Alaltăieri un motociclist și-a pierdut un picior într-un accident... Ar fi de mirare ca un automobilist să-și piardă o mână în altul? După un an, n-ar mai fi decât un număr în statistici: morți, atâția; paraplegici, atâția; membre pierdute, atâtea... — Uneori mă copleșește cinismul tău. — Cinic este cel care îndrăznește să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
cu fața spre poarta Raiului. Profitând de avantajele perioadei de belșug, înainte ca oamenii să se dezmeticească, profesorul Angelo a dat în judecată conducerea orașului, pe motiv că nu e dispusă să satisfacă necesitățile legitime ale locuitorilor. Și, spre marea mirare a notabilităților, cu sprijinul nedisimulat al presei, sentința i-a atribuit o mulțime de sălbăticiuni și cuștile aferente. Din clipa aceea, afacerea a înflorit - în timpul războiului, mulți tânjeau să fie acolo, astfel încât Grădina Zoologică a devenit ultima stație a cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
întâmplare, găina pe ascuns și cel mai mult m-a șocat faptul că, după intervenția mea, nu a mai rămas în viață nici una. Așadar, din uvertură lipseau tocmai cele ce ar fi constituit circumstanțele unei copilării obișnuite. Bucuria descoperirilor, a mirărilor, a misterelor. De pildă, să aprinzi în septembrie frunzele îngălbenite ale nucilor de pe malul lacului cu o lupă dezgropată din adâncul vreunui sertar prăfuit. Sau să developezi, în niște soluții puturoase, de unul singur, imaginea latentă, ca apoi să observi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
stătea lângă mine mi-a spus că era absolut convins că domnul Watkins va da foc oricui se va purta urât în clasa soției sale. După ce s-a împrăștiat zvonul acesta, doamna Watkins a avut cea mai liniștită clasă, spre mirarea celorlaltor doi profesori, pentru că după ce terminai trei ani atât de liniștit în clasa doamnei Watkins, era normal să devii mult mai gălăgios în încăperea alăturată. Fiindcă zicea că îi stric pe ceilalți, doamna Watkins m-a așezat în primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dat seama ce gândește, dar asta nu s-a întâmplat, și ea a continuat să vorbească cu domnul Farney, deși știam că nu-l place. Domnul Farney era surprins că doamna Watkins vorbește cu el și nu-și ascundea deloc mirarea. Tot timpul vorbea cu oamenii despre el. Era de mare folos în oraș să te pui bine cu doamna Watkins. Domnul Farney știa acest lucru și de aceea consimțea la tot ceea ce spunea ea sau cel puțin așa părea de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
albă apretată, mocheta era cu un ton mai închisă, o nuanță neutră. Chiar și lumina care pătrundea prin fereastră era albă, sclipind pe balamalele de metal ale dulapurilor de parcă ar fi fost sute de lame de cuțit. Nu e de mirare cum cu ani în urmă, captivă în lumea mea de emoții sinistru colorate, locul ăsta a fost foarte important pentru mine. Era varianta modernă a celulei unui călugăr, care s-a înstrăinat de bunăvoie, departe de dezordine și agitație precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]