2,450 matches
-
altceva nimic. Am încetinit cât am putut pasul, dar n-am prins decât zvon de voci, nimic deslușit. S-a uitat și el la mine, când treceam, nu mai mult de două secunde, și s-a întrerupt din vorbă. Părea mirat - și cu siguranță că era așa din cauza obrazului meu, mi se deplasase eșarfa. Noi ne-am dus cu portarul în cabinetul directorului, unde se află depozitate o parte din lucrurile la care se face reclamă în ziar. O dezordine teribilă
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fața lui Nicu arăta că nu știe dacă merită să salute. Apoi, gândindu-se la domnul învățător, „matale nu ești bine-crescut!“, se hotărî să-l sprijine pe portar și spuse, cât putu de ironic: — Bună dimineața, domnișorule! Șopârla se uită mirată la el, dar nu-și pierdu timpul. S-a găsit portmoneul? întrebă Nicu, iar unghiul extrem de ascuțit al sprâncenelor lui arăta îngrijorare, dar de sens opus celei pe care s ar fi cuvenit s-o aibă. Tocmai atunci portarul spuse
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se uita cu multă îngrijorare la fratele ei mai mic, deși mai înalt. Alexandru ieșea să fumeze, mânca iute ce i se aducea și se scula de la masă, lucru de neînchipuit oricând, dar de neiertat când ai musafiri. Toată lumea privea mirată după el, de fiecare dată, întorceau capul ca la comandă, dar nimeni nu îndrăznea să-l întrebe ceva, Mișu presupunea că-i vorba, ca întotdeauna la el, de vreo femeie. Conu Costache venise încărcat cu dulciuri de la cofetăria lui Inger
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cutia era plină de monezi de aur. „De unde erau oare, de ce nu le folosise cerșetorul, cum de nu descoperise pe ce bogăție stătea?” - „E cutia mea magică, e cutia mea magică, ți-am spus eu!”striga fetița fericită. Doctorul privi mirat când la fetiță, când la cutie și-și zise: „Să stai pe o comoară și totuși să nu bănuiești nimic și să trăiești în sărăcie! Neobișnuite sunt căile Domnului!” Oare nu suntem noi cerșetorii care stau la poarta vieții așteptând
Trăieşte viaţa pe care o iubeşti! by Alexandra Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91668_a_93006]
-
ei stau pe loc. Și numai încet se auzea motanul mieunând din câte șapte capetele. Pierdut în păduri, Genarul își aude calul nechezând. - Ce e? - îl întrebă. - Făt-Frumos îți fură fata, - răspunse calul năzdrăvan. - Pute-l-om ajunge? întrebă Genarul mirat, pentru că știa că-l omorâse pe Făt-Frumos. - Nu zău, răspunse calul - pentru c-a încălecat pe un frate al meu, care are șapte inimi, pe când eu n-am decât două. Genarul își înfipse pintenii adânc în coastele calului, care fugea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ciocănind la ușă până a ieșit soția răvășită și speriată când a dat cu ochii de milițieni. A răspuns scurt căț so țul ei e mort, atunci subofițerul a zis: ați auzit tovarășe comandant, nu m-a și crezut. Comandantul mirat a întrebat, cum vine asta, femeie și cum s-a întâmplat, iar ea a spus, nu știu, dar e mort de beat, intrând în casă, cei doi militieni, l-au găsit căzut în mijlocul casei, plin de noroi și cu bulbuci
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
vocea nu i se mai aude. Pe cer sunt înscrise, cu litere de flăcări, suratele pe care Cush le recită, înainte de fiecare bătălie în care se aruncă. Și iată-l și pe Shamael cum convoacă din foc, în fața unui Corto mirat și subțiat ca o lamă, spiritele celor morți. Între trecut și viitor, Corto se balansează ca un arlechin și deasupra lui cerul deșertului este plin de premonițiile pe care doar cărțile secrete ale ereticilor le mai pot interpreta, un simplu
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
chicotită de Emilia: "Nu-i nimic, ai să faci tu o sculptură mare, dacă o să ai energia necesară". Nu, nu aveam această energie. M-am dus să-l rog pe meșterul cioplitor de cruci să mă primească înapoi. Am rămas mirat găsind poarta încuiată; meșterul n-o încuia niciodată, ca să nu-și alunge clienții grăbiți. Am bătut până a venit o femeie în vârstă care șchiopăta foarte tare. O mai văzusem pe-acolo, dar foarte rar. Era mama lui. Mi-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Domnul Andrei m-a privit cu îngăduință. "Accident? Hm". Și n-a mai vrut să discute despre asta. Eram din ce în ce mai intrigat. Dacă l-aș fi întrebat pe vreunul "de ce vă e teamă?", s-ar fi uitat cu siguranță la mine mirat: "Teamă? Nu înțeleg, de ca să-mi fie teamă?" Ar fi fost în zadar să insist, să-l trag de limbă; cel mult aș fi reușit să-l determin să mă ocolească. Dar simțeam că instinctul nu mă înșela. În această
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o cazemată în timpul războiului. O năpădiseră buruienile, șopârlele și păianjenii, dar mi s-a părut salvatoare. Intram în ea și spuneam tot ce-mi trecea prin cap. Mă ușuram astfel. Câteodată mă umfla râsul văzând o șopârlă care se oprea mirată înainte de a o tuli prin buruieni..." Dar Călugărul n-apucă să-și termine istoria fiindcă Dominic, supărat că fusese întrerupt ceva mai devreme, se răzbună: "Fleacuri", hotărî el, agresiv. Într-o zi m-am decis să-l atac frontal pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu prea plouă, ai văzut, de când ai venit n-a plouat aproape deloc, îți dai seama că au nevoie. De aceea sânt țepii atât de mari". "Dinule, l-am întrerupt, te-am întrebat ceva". "Dar ți-am răspuns", spuse el, mirat că nu înțelegeam. "Ce mi-ai răspuns?" Că nu vreau să mă înțep... Mai speri ― adăugă după o pauză ― că te va chema să discute cu tine despre cimitir?" "Evident". "Eu cred că n-o să te cheme niciodată". "Cum adică
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mare, plină de pătrățele, care era o comandă specială; batista cuprindea un plan al închisorii, fiecare pătrat reprezentând o celulă. M-a dus la fereastră și a întins mâna în care ținea batista. Îi vezi? ― Pe cine? am întrebat eu mirat, căci pe stradă, în afară de pietoni obișnuiți, nu era nimeni; nici un deținut evadat și nici măcar un polițist. Nu pricep, domnule director. ― Ei, nu pricepi, s-a enervat el. Cum dracu nu pricepi? Nu vezi ce fac trecătorii? M-am uitat din
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
unui doctor înghesuit de pacienți cu figuri amenințătoare, la spital. Și, din nou, fata care servea în restaurantul murdar de lângă gară, mergând printre mese și strângând paharele cu mișcări mecanice. M-am acoperit mai bine cu pătura ca să mă încălzesc, mirat că individul cu mers de pisică lipsea din cameră și că se făcuse atât de frig; dar cum n-am reușit să scap de senzația neplăcută că dormeam pe un cearceaf rece, m-am sculat, am fiert puțin ceai pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
uitase Moașa că venise să mi se arunce în brațe? Sau tocmai de aceea...? Era geloasă?... O îndoială m-a săgetat prin inimă. Era geloasă pe mine sau pe Laura? Când i-am relatat incidentul, Dinu n-a părut deloc mirat. ― E chiar firesc, zise el. Afrodita e o zeiță subversivă. Tot de la Dinu am aflat un amănunt curios; că nici bătrânii nu priveau cu ochi buni apropierea mea de Laura. ― E adevărat că Laura e cam înțepată cu ei. Presupun
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la capătul unui coridor în care nu ajunsesem niciodată până atunci, am zărit pe o ușă masivă, mâncată de carii, un carton: "Intrarea interzisă". Diavolul mi-a șoptit să nu țin seama de interdicție. Când am încercat ușa, am constatat, mirat, că nu era încuiată. A scârțâit prelung și s-a deschis. M-am pomenit într-un alt coridor, cufundat în semiobscuritate. La un cot al acestui coridor, m-am izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nimeni. Locuia tot singur într-o cămăruță în care încăpea doar un pat. Ideea mi-a venit pe loc. "Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?" Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. "Bine", bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișîndu-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr. mi-a strigat de la distanță
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că sânt uneori incurabile", râse ea arătând spre căruciorul în care stătea înțepenită. Își potrivi pe genunchi pătura galbenă și, remarcând perplexitatea mea, râse din nou. "Așa e pe lumea asta, tot ce e frumos e provizoriu. De ce mă privești mirat, domnule sculptor?" "Vă înșelați, doamnă", m-am apărat. Dar fără s-o conving. "Ba da, te miră că nu scrâșnesc din dinți sau că nu-mi pun capăt zilelor. Ei nu, domnule, prefer să rîd." Ideea ei era că pentru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mâinilor și în tâmple valurile dezlănțuite ale unei febre care clocea în el de mai multe zile. Ceea ce a urmat nu s-a aflat mai apoi, decât din povestirile gazdei. Dimineața, ea se sculase devreme, conform obiceiului. După un timp, mirată că nu-l vede pe părinte ieșind din odaie, se hotărâse, după multe ezitări, să-i bată în ușa. Îl găsise încă în pat, după o noapte de insomnie. Suferea de o apăsare în piept și părea mai congestionat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
domnu’ Robichaux. Doamna Reilly se duse la vechiul radio cu consolă și-și mai turnă un pahar cu Early Times. — N-am să-l uit în viața mea pe agentul de stradă Mancuso, spunea domnul Robichaux. — Mancuso? îl întrebă Santa mirată. Am o grămadă de rude cu numele ăsta. Unu’ chiar face parte din poliție. Și, de fapt, se află acu’ aici. — Parcă-l aud pe Ignatius strigându-mă. Mai bine plec. — Strigându-te? se miră Santa. Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ai cu tine pe iubitu’ tău papagal ca să-i spui noapte bună, și-i zici: „Au fost o grămadă de juni la bal, scumpule, da’ mi-am păstrat onoarea.“ Și-atunci afurisitul de papagal începe să tragă de rochie. Ești mirată, ești speriată, ești nevinovată. Da’ ești prea rafinată să-l oprești. Ai priceput? E grozav, spuse Darlene. — Asta-i dramă, o lămuri Lana. Hai acu’ să-ncercăm. Maestre, muzica. — Aău! Acu’ chiar că s’tem ’napoi pe plantațe. Jones zgârie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
-l oprești. Ai priceput? E grozav, spuse Darlene. — Asta-i dramă, o lămuri Lana. Hai acu’ să-ncercăm. Maestre, muzica. — Aău! Acu’ chiar că s’tem ’napoi pe plantațe. Jones zgârie cu acul primele șanțuri ale discului. S’t prea mirat ca să mai deschid gura-n bordelu’ ăsta calicos. Darlene, cu pași mici și afectați urcă pe scenă, prefăcându-se timidă și ținând gura strânsă ca un boboc de trandafir. Spuse: — Zău c-au fost o grăma’ de baluri la juni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Întors la momentul desertului, la rugămintea mea: nu voiam ca sora mea Claire să creadă cumva că Delphine n-avea chef s-o vadă. I-am spus surorii mele: „Există În cărțile tatei niște pasaje grele“. A făcut-o pe mirata. Mi-am spus: „Nu le-a citit, sau n-a vrut să le recitească. Are acasă fotografii Înrămate de-ale tatei, dar nu-i citește cărțile. Eu, Însă, cinstesc memoria tatei recitindu-i cărțile. E greu, recunosc, dar el și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
-l dăm jos? ă Nu! Lasă-l acolo, mă auzi? Să nu-l atingi? Să nu atingi nimic. ă Cine este, domnule? Salitov îi ignoră întrebarea din nou. ă N-am mai văzut un mort până acum, domnule, spuse Ptițin mirat și cu ochii holbați. Observând o umflătură în mantaua mare a cadavrului, Salitov se apropie și încercă să o dezvelească. ă Așadar. Se pare că avem de a face cu omor aici până la urmă, comentă el văzând securea însângerată prinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
țin gurile. — Ai dreptate. Ce face Desert Rose? Întrebă Diane văzând-o pe Desert Rose trecând pe lângă Kitty și cărând o pânză spre rulotă. S-a distrat la San Francisco? — A fost jefuită, zise Kitty foarte vag. — Serios? Întrebă Diane mirată. Cât? — Tot ce avea la ea. 1 200. — Incredibil! Îmi pare rău să aud asta. Iar acum trebuie să plătești tu pentru amândouă, nu-i așa? Și care e treaba cu tipul ăla al ei, Charlie? Îl urmărește pe Charlie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
gânduri, era o ușă deschisă spre necunoscut, o șansă dintr-o mie. — Bine, se declară ea de acord. Îți mulțumesc pentru amabilitate. Kitty se duse la prietenii ei și le spuse că avea să plece cu Matthew. O priviră oarecum mirați, dar nu păreau pe de-a-ntregul surprinși. Știa că o vor face În toate felurile pe la spate, dar brusc nu-i mai păsa. Se Îndreptă spre mașină, se strecură pe canapeaua moale, de piele, lângă el, fericită să Întâmpine astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]