1,712 matches
-
la "obiectiv", adică de la "romantism" (fantezist și sentimental) la realismul mimetic. Pe scurt: ilustrând un moment de tranziție, și, în plus, fiind incapabilă să respecte condițiile creației obiective, proza eminesciană "nu îmbrățișează lumea în realități" și de aceea, conchide criticul modernist, "nu are o prea mare valoare". După cum lesne se poate observa, aici se confruntă, în fond, două teorii pe care Lovinescu nu izbutește cu nici un chip să le concilieze. El susține, pe de o parte, că valoarea de sugestie a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
că literatura noastră evoluează organic (idee ce contrazice teoria sincronismului și a imitației formelor străine) și că, în această evoluție, simbolismul n-a fost decât un fenomen periferic, fără impact semnificativ ceea ce s-a și întâmplat, determinându-l pe criticul modernist să celebreze, în cea mai pură manieră tradiționalistă, conservatoare, creativitatea rasei, în spiritul vechilor teorii despre specificul național. Am ales două exemple. Primul e din Istoria literaturii române contemporane: "Literatura română nu și-a dovedit existența numai prin talente neîndoioase
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în "sufletul" poetului, ale cărui resorturi inconștiente, dictate de predispozițiile psihice ale rasei (moldovenismul temperamental), vor genera niște configurații estetice aparte, determinate (mai exact: puse în evidență) de voința creatoare, adică de acel "bovarism" teoretizat cu atâta zel de criticul modernist. Gândind lucrurile în acest fel, Lovinescu credea că întreaga creație eminesciană nu-i decât un simplu "ecou" al unui "caz" psihologic, e drept, cu totul excepțional, dar nici pe departe singular ori "inexplicabil", cum s-a tot spus, câtă vreme
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de excepție, ce a educat sensibilitatea unei întregi generații generația "decepționistă", cum o caracteriza Gherea, a epigonilor și admiratorilor melancolizați, printre care s-a prenumărat și tânărul Lovinescu. Excedat de ofensiva naționalismului agresiv, ambalat în faldurile unei retorici religioase, criticul modernist făcea de altfel această confesiune, simptomatică pentru cel ce exalta sensibilitatea și "emoția", elementul de "sugestie" în detrimentul intelectului și "ideilor" din creația eminesciană (reductibilă, în ultim resort, la lirism): "Pentru generația mea, ca și pentru cea imediat anterioară, Eminescu a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
tributar psihanalizei, mai vechea teorie maioresciană despre geniu rezultă, evident, o "teorie" sensibil diferită de cea a predecesorului invocat ca model, tot așa cum melodrama (categorie "romantică" prin excelență) suferă modificări substanțiale atunci când circumscrie orizontul estetic al unei concepții de tip modernist. Într-un articol din presa vremii pe care-l va regreta, mai apoi (aflăm din "agende"), Lovinescu își expune succint "concepția" ce stă la originea romanelor sale, rezumând-o astfel: " Concepția mea asupra lui Eminescu este diametral contrară (față de cea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a-l prezenta cititorilor săi nu atât în chip de zeitate tutelară a neamului, cât ca pe un "caz" psihologic caracteristic unui anumit tip de creativitate (lirismul), în care el însuși se va fi regăsit. Procedând în felul acesta, criticul modernist încerca să ofere o explicație științifică, rațională care să spulbere aura mistică, cvasireligioasă din jurul mitului eminescian. În consecință, Lovinescu găsea perfect legitimă tentativa de a literaturiza existența omului de geniu, câtă vreme "genialitatea" în cauză nu mai era percepută ca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
să fie și Lovinescu, cu diferența că în "romanțul" său, focalizat exclusiv asupra vieții sentimentale a poetului, el pretindea a fi oferit, în plus, și o explicație pur științifică, "pozitivistă" chiar, a erotismului eminescian, în afara oricărei mistificații. Ca atare, criticul modernist plasa pe Eminescu la antipod, în categoria "inhibiților sexuali", fiind influențat probabil nu atât de Freud, cum pretindea el, cât de Krafft-Ebing, Nordau și Lombroso, ale căror "teorii"118 erau foarte în vogă la sfârșitul secolului al XIX-lea. Prin
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nicicând realizabil. Lovinescu intuiește corect maniera de lucru a poetului, fiind lucru știut că el intervenea în mod repetat pe propriile texte, chiar și după ce acestea erau publicate. Arta unui scriitor, zice într-un loc Eminescu, îngânându-l pe criticul modernist, "nu stă în ceea ce scrie, ci în ceea ce nu scrie; nu stă în ceea ce lasă, ci în ceea ce șterge". Mai exact: "Artistul își creează o limbă nouă, un nou mod de expresie; arta nu e inspirație, ci o realizare tehnică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nu poate constitui o piedică în libertatea creației ce-și trage unica-i forță din adevăr și din expresia lui estetică"197. Odată lămurit acest punct al disputei (privind dreptul de a trata cu mijloacele ficțiunii biografia marilor creatori), criticul modernist insistă și asupra celuilalt aspect, pur literar, al romanului său "ideologic", sancționat fără cruțare de rivalul mai tânăr. Mite "nu e un eseu", se apără Lovinescu, "ci un adevărat roman, în care faptele sunt expuse în structura lor epică și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
predispozițiile înnăscute, inconștiente), Lovinescu nu mai vrea să accepte ideea că "opera" unui scriitor este doar expresia personalității sale psihice și nimic mai mult: Există numai opere care trebuiesc judecate în sine, și nu prin raportare la autori", afirmă criticul modernist, fără a mai ține cont de "teoriile" lui relativist-psihologizante. Intenția abandonării modelului melodramatic a fost așadar evidentă, după cum reiese și din următorul fragment, cules dintr-o epistolă din aceeași epocă: "Cât despre romanul meu, am ajuns la p. 300 și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
personalitate". Nu este vorba de un inoportun accent psihologist. Alegându-și termenul, criticul ieșean respectă vocabularul criticilor epocii (și Ibrăileanu, și Lovinescu sunt mari amatori de considerații despre "personalitate"), și evocă totodată pactul "autenticist" al mai tuturor marilor noștri scriitori moderniști, între care nu s-a numărat nici un Pessoa. Învăluită de mult într-o rumoare defavorabilă, care o acuză de paseism, de romanțare, de lipsa flerului și a invenției, opera de ficțiune a lui Lovinescu demonstrează totuși, începând mai ales cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ocazionalele lor accente stridente, kitsch (în proximitatea melodramei, ele sunt inevitabile) și la implicațiile acestora asupra ideologiei autorului. Din această perspectivă, sunt prețioase caracterele "etnopsihologice" ale personajelor lovinesciene, care nu de puține ori țin să dezmintă hotărâtele disocieri ale mentorului modernist. Mitologizarea "vieții" în gândirea acelorași eroi se arată a fi, și ea, mai mult un reflex psihologic decât semnul unei deschideri spirituale veritabile și mai mult semn de prezumțiozitate decât de intelectualitate paralizantă. De o atenție specială se bucură "metafizica
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în stilul metaforic, în pasiunea formulei fericite, dar una și mai mare în poza obiectivității, în comedia autorității, în solemnitatea de mucava a verdictului, a "judecății de valoare". De aceea, el alege să folosească o versiune "reîncărcată" de limbaj critic modernist, molcom, retractil, autoironic Patraș se plânge în mod repetat de "moldovenitatea" lui, care-l împiedică să fie mai energic și mai răspicat. În realitate, retractilitatea este semnul atitudinii critice care nu disprețuiește ceea ce întâlnește în cale. Căci atunci când e cazul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cu ceea ce avea să fie lirica htonică, tradiționalistă, decât cu poezia simbolistă și intelectualistă. Până în 1925, A. l. și a. își precizase doar caracterul „mozaicat”, eclectic, recrutându-și colaboratorii oarecum la întâmplare, astfel că alături de „poporanistul” I. Agârbiceanu publică și „modernistul” F. Aderca. Nu avea o cronică literară sistematică, sarcina recenzării cărților fiind lăsată pe seama unor critici ocazionali și didactici (Claudia Millian, G. Baiculescu ș.a.). Venirea lui Sevastos, mai exact intrarea revistei în sfera de influență a „Vieții românești”, schimbă întrucâtva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]
-
ca și prin puterea de asimilare, reglată în ultimul secol de un excelent spirit critic. Discuția se extinde și în planul artei, sub forma raportului dintre tradiție și inovație, revista adoptând o poziție moderată între prăfuitul tradiționalism (neaoșism) și inovațiile moderniste. Este combătut, neconvingător, E. Lovinescu. Firește, nu se ajunge la o perfectă unitate de vederi. Spiritele „cuminți”, în frunte cu directorul revistei (M. Sevastos), preferă proza de observație socială, în dauna celei de analiză psihologică. Nu era aceasta numai opinia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]
-
În ultimul secol problema ornamentului a fost mai dezbătută decât oricând, dar În același timp, acesta a fost aproape absent În practica arhitecturală. Mișcarea Modernistă a avut o atitudine radicală- Înlăturarea totală a ornamentului. Consecințele acestei opțiuni s-au perpetuat până În momentul prezent. Este justificat să considerăm că Modernismul a fost nedrept În sentința dată? Cea mai auzită voce pe acest subiect, Adolf Loos , sintetizează
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
de Înțeles pentrul contextul socio-cultural În care erau aduse. Acest fapt are un efect mult mai profund decât pare evident la o primă vedere: el reduce nivelul semnificației și al simbolului și lasă forma ca singură finalitate. În continuare, Mișcarea Modernistă, care va cauta să pună din nou În relație cultura și societatea cu modul de a concepe arhitectura, se va concentra pe spațialitate, formă, materialitate, funcționalitate, Înlăturând ornamentul și odată cu el, simbolul. Modernismul impune o ordine rațională și abstractă, epurată
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
societatea cu modul de a concepe arhitectura, se va concentra pe spațialitate, formă, materialitate, funcționalitate, Înlăturând ornamentul și odată cu el, simbolul. Modernismul impune o ordine rațională și abstractă, epurată de „surplusuri―. Ornamentul devine sinonim cu surplus și superficial. Din perspectiva modernistă, Înlăturarea lui nunumai că nu afectează semnificația clădirii, ci o eliberează, o apropie de esență. Deși această poziție este cea care a dominat teoria și practica arhitecturală a ultimului secol, ea nu este unanimă. Louis Sullivan atrăgea atenția asupra consubstanțialității
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
mai ales În această varietate de forme de expresie? S ent in ța de in capacitate de a evolua și de a reflecta momentul prezent, dată de Loos , pare să fi fost eronată. Dar, Într-un mod surprinzător, chiar interdicția modernistă de a folosi ornamentul este cea care a prilejuit generarea formelor noi de expresie. M odernismul a blocat drumul de În toarcere către noțiunea de ornament, așa cum era Înțeleasă la Începutul secolului XX și implicit, către preconcepțiile asociate noțiunii . Avantajul
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
noi căi de evoluție În procesul de Împingere a limitelor lumii, În trecerea către modernitate. Ornamentul era considerat ca aparținând unei paradigme trecute. Îndepărtarea lui părea a fi necesară pentru ca obiectul arhitectural să poată evolua. Ornamentul a fost În perioada modernistă obiectul atâtor dezbateri tocmai pentru că era văzut ca principal punct de rezistență, În evoluția arhitecturii. De aici și asocierea sa cu stagnarea, sau involuția. Într-adevăr, eliberarea din limitele impuse de noțiunea de ornament prin Înlăturarea sa, a permis o
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
În spațialitate, materialitate, detalii, simboluri, investiție. Desigur, religia nu era singurul nivel spre care ornamentul trimitea, chiar dacă era cel mai prezent. Momentele trecute, care de asemenea scapă cotidianului, care prin Însumare creează Istoria, erau aduse În prezent prin ornament. Arhitectura modernistă, epurată de automatismele tradiției, nu mai are această dublă trimitere către aici și către un dincolo. Realitatea cotidiană, cea a lui aici și acum este dominantă. Acest fapt este vizibil În Încercarea de acaparare a spațiului adiacent clădirii, prin legături
Polarităţile arhitecturi by Cristina Aurora Enuţă () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92992]
-
manifestele literare care nu numai că oferă o bună „piață de desfacere” extremismului lor nihilist, dar le permit în același timp confruntarea directă cu adversarul, care ar fi, în cazul de față, orice expresie a tradiționalismului, dar și unele forme moderniste instituționalizate. Culturi ale crizei și falimentului, avangarda și, odată cu ea, d. au ajuns curând să vadă în modernism dușmanul cultural contemporan, adversarul asupra căruia își puteau aplica tactica ofensivă, legitimându-și astfel rolul de expiator al literaturii, invocând, cu alte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286653_a_287982]
-
guverneaz] chestiuni legate de dreptatea economic] și social] și de strategii morale utilizate pentru a soluționa probleme de s]r]cie și dezechilibru, au câștigat din ce in ce mai mult] important] în contextul etic musulman. Indiferent dac] aceste r]spunsuri sunt catalogate drept „moderniste” sau „fundamentaliste”, toate acestea reflect] citate specifice din simbolurile și modelele musulmane mai vechi, iar prin regândirea și reafirmarea normelor și a valorilor se utilizeaz] diferite strategii de includere, excludere și codificare a reprezent]rilor specifice ale Islamului. Din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
august L. intră, exaltat, în atelier să mă anunțe că lucrează la o pînză pe care a plasat... mărgele. De ce nu! Neștiind, scumpul de el, că truvaiul lui e fumat deja de vreo sută de ani, din faza primelor exacerbări moderniste. Trăiește simpatic exaltarea descoperirii. Precum numeroșii săi congeneri de azi. Coincidență: tocmai decupasem un pasaj din Jurnalul lui Jünger, în care autorul Falezelor de marmură se surprinde privind atent un tablou cu peisaj de iarnă: "... Culoarea dispersată în cristale plate
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
White și continuat în același spirit de olandezul Franklin R. Ankersmit, prin elaborarea unei coerente metodologii narative a istoriei (fundamentate până în anii 2000 și din care s-a desprins recenta naratologie vizuală, teoretizată spre exemplu de cercetătoarea Marie-Laure Ryan10). Spiritul modernist al "noii istorii" se desparte definitiv de direcția tradițională analitică. Istoria însăși este citită precum o narațiune sau având caracterul unei "opere deschise" (așadar, dincolo de sensul acordat textului sacru de către Umberto Eco). Istoriografia și filosofia istoriei propun un alt tip
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]