2,809 matches
-
bilă neagă, pe care era gravată și aurită litera M. - Te vând la niște venețieni, care o să te țină numai cu apă sărată. Apoi îl lăsaseră acolo, în bezna pivniței, fără să-i mai pună sacul pe cap. Trăgea în nări mirosul de pământ umed, mucegăit și împuțit de șobolani, fără să-și poată mișca mâinile ori vreo parte a corpului în afară de cap. Iar acesta nu-i folosea la nimic. Până când a văzut glolele, despre care nu știa, inițial, că sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
o lumină orbitoare săgetează din cer ca o scânteie în miez de noapte și îi luminează voinicului nostru o cărare scurtă către copacul fermecat. Era atât de mirifică culoarea și blândețea florilor din copac! Mireasma lor se strecura lin pe sub nările sale, părea ca o mângâiere caldă care îi încărca sufletul cu viață. Însă această priveliște minunată este uitată cu ușurință de către tânărul voinic din cauza unui lac imens cu apa neagră în care se vedeau adesea cozile imense ale șerpilor. Aceștia
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
când în când să adie ușor, dar nu are puterea să se lupte cu soarele, care este cu mult mai puternic decât el. Atunci când își face simțită prezența, răsuflarea sa este foarte fierbinte, asemeni unui balaur care scoate flăcări pe nări. La sol, situația este și mai dramatică. Iarba începe să fie uscată și îngălbenită timpuriu. Acolo unde copacii nu fac umbră, pământul începe să fie pârjolit că după un incendiu devastator. Dar poate cel mai mult suferă copacii. Primind mai
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
moară afară în noapte, despre sângele care omoară și sângele care vindecă. Erau povești triumfătoare despre nașterea unor gemeni, despre un băiat născut albastru, cu cordonul strâns tare în jurul gâtului, readus la viață de Inna, care a supt moartea din nările micuțului cu un tub de trestie. Câteodată Rahela le făcea să râdă pe surorile ei când le imita pe femeile care răgeau ca niște lei sau pe altele care-și țineau răsuflarea și mai degrabă leșinau decât să scoată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
niciodată. Ești murdar și ești blestemat, am spus, scuipând în fața bărbatului care fusese tatăl meu. Apoi i-am întors spatele și a fost ca și mort pentru mine. I-am blestemat pe toți. Cu mirosul sângelui bărbatului meu încă în nări, am spus numele fiecăruia și am invocat puterile fiecărui zeu și ale fiecărei zeițe, ale fiecărui demon și ale furtunilor, să-i distrugă și să-i devoreze: fiii mamei mele Lea, fiul mamei mele Rahela, fiii mamei mele Zilpa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de veselie, a fost primit cu tăcere; avea cordonul în jurul gâtului, iar buzele îi erau vinete. Meryt s-a precipitat. A tăiat cordonul din jurul gâtului, și-a luat tuburile și a supt moartea din gura lui, suflându-i viață în nări. Eu țipam, plângeam, tremuram. Herya m-a ținut în timp ce noi toate urmăream ce făcea moașa. Fața întunecată ca de câine a morții a înaintat, dar exact atunci copilul a tușit și când a început să plângă supărat, ne-a alungat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
prin cămașa ei de noapte, cât de tare îi bate inima și mi-am adus aminte de lalele și cum stăteam îngenuncheat în parc, tăind lalea după lalea, mama mă strângea în brațe cu putere, eu am făcut la fel, nările îmi erau încă pline de acel miros puternic, de verde, de iarbă, mama tremura, știam că e gata să plângă și mai știam că am să plâng și eu, deși n-aș fi vrut, nu puteam să-i dau drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
pupe, decorațiile se ciocneau între ele, zăngănind. Nu-mi plăcea când mă pupa, fiindcă avea fața unsuroasă de la cremele pe care și le prepara singur, iar când mă atingea, mă mânjea și pe mine, zile întregi după aceea aveam în nări mirosul ăla nesuferit de lavandă, nu ne întâlneam prea des, iar de când tata fusese dus la Canal, aproape deloc, pentru că bunicul și bunica n-o prea aveau la inimă pe mama, spuneau despre ea că-i o curvă anormală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
lui Remus, stătea și el acolo, pe banca din postul de observație, numai că nu-l văzusem, la care și Remus a dat din cap, dar n-a zis nimic, a tras numai un fum din țigară, suflându-l pe nări, ei, și atunci am reușit să mă adun cumva și să mă cațăr până sus, cu picioarele ca de plumb, și atunci, brusc, Remus Frunză m-a apucat de încheietura mâinii și m-a tras înăuntru în postul de observație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
simțit luptându-se cu greața, apoi și-a scos tricoul, astupându-și cu el și nas și gură, ceea ce am făcut și eu, și am continuat să lucrăm așa, cu tricourile înnodate peste față, cu toate astea mai aveam în nări mirosul de pământ mucegăit, la început mă mai uitam pe ce pun mâna, că era un vraf de cărți legate cu o curea sau o mulțime de cutii de conserve înșirate pe sfoară, dar apoi am început să scot toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
glob de sticlă neagră câte puțin petrol, apoi, cu un chibrit lung, le-a aprins pe toate. La început, au ars cu flamă portocalie tremurândă, mare, care treptat s-a alungit pe verticală, marșul funebru a fost dat mai tare, nările mi s-au umplut de mireasma de brad a coroanelor și de mirosul de petrol, mi-a venit în minte Crăciunul pe care l-am petrecut cu mama la lumina chioară a unei lămpi cu gaz, fiindcă se luase curentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
scâncind pe mama și respirând precipitat, și știam că încearcă să-și stăpânească plânsul, să-și țină lacrimile, fiindcă nu vrea ca tata s-o vadă plângând, și știam că acuși o să strig, acuși o să urlu la tata, și atunci nările tatei au început să fremete, a luat de două ori aer, horcăind, și a treia oară inspirând adânc, iar atunci a clipit deodată din gene și fața i-a tresărit, și s-a uitat în jos, la sicriul deschis, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ea pe același ton. Yvonne avusese noroc. Mult noroc. Raftul care se prăvălise peste ea fusese oprit În cădere de cel opus, ferind-o astfel să fie strivită sub greutatea lui. Chipul ei avea o paloare anormală și Își ținea nările strînse. Lucas Îi găsi cu greu pulsul. Dar totuși Îl găsi. În timp ce Marie chema ajutoare, el examină cu grijă mîinile Yvonnei Înainte de a le lăsa jos și dădu din cap la Întrebarea mută a Mariei. Nu avea urme de Înțepături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
O luă spre laboratoare, așa cum avusese de gînd s-o facă Încă de la Început. ZÎmbi În sinea lui. Îi făcuse niște mici concesii și se văzu acum răsplătit, căci ea se destinse și Își scutură părul, iar el primi În nări o boare din parfumul ei. Un miros fad de alge și de apă de mare care fusese agitată plutea În laboratoarele pustii. Luminile de serviciu tremurară, apoi se stabilizară cînd Fersen apăsă pe Întrerupător. Cei doi polițiști deschiseră ușile unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
desprinzînd-o de pe bucata de lemn, trecîndu-i o curea pe sub umeri, agățînd-o de propriul lui harnașament și ridicînd apoi degetul mare În sus: gata de ridicarea cu scripetele. Lucas n-o scăpă din ochi În timp ce urca spre el. Extrema ei paloare, nările lipite, ochii adînciți În orbite, buzele decolorate, toate Îl făceau să se teamă de ce era mai rău. CÎnd ajunse În dreptul ușii, o prinse pentru a ajuta să fie ridicată la bordul elicopterului și o Întinse ușor pe targa așezată jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
soldatul de planton nu părea prea Încîntat de expediție. Trebuie să recunoaștem că locul era lugubru, pașii lor răsunau de-a lungul Înșiruirii de coridoare cu ușile vraiște, un miros de mucegai, de canalizare și de ciment ud le Înțepa nările. Plantonul Împinse o ușă care scîrțîi sinistru, făcîndu-le semn să intre. Trei metri pe doi, un colț cu latrină, două armături metalice Înfipte În beton. O minusculă ferestruică cu gratii a cărei murdărie nu lăsa să pătrundă decît o lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lui Iris în spatele meu. Nu deschide ochii. Hai. Habar n-am ce vrea de la mine, dar închid ochii și-mi întind mâinile. Un moment mai târziu, simt că îmi pune în mâini ceva cald. Și că mi se ridică spre nări un miros de drojdie. Deschid ochii și văd în brațele mele o franzelă de pâine. Mă uit la ea de-a dreptul uluită. Arată ca o pâine adevărată. Ca o pâine adevărată, precum cea pe care o vezi în vitrina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
-mi vine să cred cât e de murdar. Cât de agitat. În după-masa asta, când am ajuns în gara Paddington, am fost aproape buimăcită de mulțimile de navetiști ce se agitau ca un furnicar prin holul gării. Am simțit în nări mirosurile care-ți mută nasul. Am văzut mizeria. Lucruri pe care nici măcar nu le remarcam înainte. Oare cum de nu le vedeam niciodată ? Oare eram atât de obișnuită cu ele că făceau deja parte din peisaj ? Însă în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
hotărârea corectă. Am nevoie de mai mult timp să mă gândesc... În clipa în care îi zăresc expresia, amuțesc. Vine la mine și aproape că-și lipește fața de a mea. Încă zâmbește, dar are ochii ieșiți din orbite și nările îi freamătă, albite de furie. Mă trag un pas înapoi, făcându-mă mică, dar mă apucă atât de strâns de umeri că îi simt unghiile intrându-mi în carne. — Samantha, șuieră. O să te duci și o să-ți citești declarația și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
mai multe despre treaba asta. Am Încremenit atâta vreme cât a trebuit. Până ce... știi tu... Nu-ți dai seama cum a fost, măi, Enkim, măi. Mă topeam ca zăpada și mă amestecam cu ea, de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei. Când dădea aerul afară, eu răsuflam În locul ei, de parcă nu mai așteptam decât să ne dăm ultima suflare. Meșteră, ce mai Încoace și Încolo. Mare meșteră. - Ah... Krog... Pricep... Pfuuh... Să mor dacă nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Am Încremenit atâta vreme cât a trebuit. Până ce... știi tu... Nu-ți dai seama cum a fost, măi, Enkim, măi. Mă topeam ca zăpada și mă amestecam cu ea, de parcă aveam aceeași piele amândoi. Ea respira prin nările mele, iar eu prin nările ei. Când dădea aerul afară, eu răsuflam În locul ei, de parcă nu mai așteptam decât să ne dăm ultima suflare. Meșteră, ce mai Încoace și Încolo. Mare meșteră. - Ah... Krog... Pricep... Pfuuh... Să mor dacă nu știu cum ați făcut! - zise el, holbându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
m-am rostogolit precum bulumacul, Încercând să găsesc un ascunziș Îndărătul tufelor. Din spate se ridicară Însă chiote ascuțite, prelungi, și auzirăm tropot grăbit de pași. Știam ce Înseamnă asta și Enkim știa și el, căci ochii i se holbară, nările i se căscară și Începu să respire iute de tot. Ne privirăm doar cât să răsuflăm o dată și, atunci, i-am văzut. Erau peste tot. Am privit de jur Împrejur cu iuțeală și am zărit pe mâna noastră tare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă de mărăcini uscați. Un trunchi de copac doborât de vânt. Apoi, apa Învolburată! - curgea sub ochii noștri, cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul ăla, ne spuse, Enkim, arătând un bulumac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tot alergam de nu mai știam de noi. Un alt izvor se uni cu cel dintâi, după care simțirăm un miros pe care nu-l știa niciunul dintre noi. Părea să fie tot miros de apă, numai că ne năpădea nările, ochii și mintea, de parcă ar fi fost o ceață groasă. Am coborât și mai repede. Se răcorea din ce În ce, iar mirosul acela nu mai contenea, deși intrarăm Într-o pădure cu copaci ce semănau cu brazii, numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În acel loc și am pornit la drum, luând-o către luciul de apă văzut dimineață. Am mers mai repede ca oricând, mai ales că era o noapte Într-atât de rece Încât, la fiecare pas, scoteam aburi groși pe nări. Am urcat și am coborât nenumărate coline de nisip și, când să se crape de ziuă, am chiuit toți trei, trezindu-l și pe micuțul Unu care se apucă să plângă. În fața noastră se mai Întindea doar o mică bucată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]