1,780 matches
-
Vino! — Băiatul îți propune să fugi. Marcus privi în jur. Nu era nici un paznic. Dispăruseră cu toții. Valerius își eliberase mâna din strânsoarea băiatului. — Eu nu fug, spuse, punându-i mâna pe umăr lui Listarius. Nu fug. Băiatul rămase o clipă nehotărât, apoi îi întoarse spatele și se îndepărtă în fugă. Valerius își luă coiful și se îndreptă spre ușa ce dădea în arenă. Marcus veni lângă el. — Mai e mult timp până când va începe lupta. Vitellius a conceput spectacolul de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
colocatar îmi face șmecherește cu ochiul și-mi spune: Bravo, dom’le, te ții bine. Ai ajuns deja la cin’ șpe milioane. Și când știi că posezi cin’șpe milioane parcă și viitorul e ceva mai clar. Întorcându-ne către nehotărâți, către cei care n-au ajuns în fața urnelor din pudicitate civică și fiindcă azi s-a dat pă caldă, țin să vă reamintesc câteva motive care ar zdruncina și munții, darămite nehotărârea nehotărâților! în primul rând aveți ocazia să descoperiți
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
e ceva mai clar. Întorcându-ne către nehotărâți, către cei care n-au ajuns în fața urnelor din pudicitate civică și fiindcă azi s-a dat pă caldă, țin să vă reamintesc câteva motive care ar zdruncina și munții, darămite nehotărârea nehotărâților! în primul rând aveți ocazia să descoperiți dacă în ultimii patru ani nu vi s-au modificat datele, dacă numele din buletin mai corespunde familiei, numelui și renumelui de care v-ați bucurat chiar și în cele mai triste momente
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
teritoriul, oricum mai inofensiv decît cel marcat de sniper, al mitului eroului pozitiv pînă la sincopă În parametri clasici (el singur, ceilalți mai mulți, el slăbuț Înarmat, ceilalți foarte bine, el cinstit și viteaz și blînd și categoric, ceilalți mai nehotărîți, fură, ucid copii, violează mame, surori și bunicuțe care se mențin vioaie prin operații estetice și uite ce li se-ntîmplă, sparg bănci de fier, federale, În funcție de vîrstă și tonus muscular, sînt lași, urîți la chip, cu negi și traume În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
16,17,18,19... Apoi ascensorul se opri, ușile se deschiseră și Adrian se lipi de perete, să lase să intre pe eventualii pasageri. Dar în fața ascensorului nu era nimeni. Coridorul părea destul de slab luminat și Adrian șovăi câtva timp, nehotărât. Ieși în ultima clipă, simțind ușile ascensorului închizîndu-se chiar în spatele lui. Coridorul părea nesfârșit, așa cum se întindea de o parte și de alta, pierzîndu-se parcă foarte departe, în penumbră. Chiar în fața ascensorului era o oglindă, prea mare pentru locul unde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
de invitați, ieșind gălăgioși dintr-o sală învecinată. Adrian voi să-i lase să treacă, dar după câteva minute își pierdu răbdarea și, cerîndu-și scuze, își făcu loc printre ei. Se trezi dincolo de rotonda cu oglinzi și rămase o clipă nehotărât. In fața lui se întindea un alt hall, cu același covor gros, roșu-aprins, cu aceleași fotolii și măsuțe joase. Dar lumina părea aici mai puțin obositoare. Adrian căuta din ochi un piccolo. Când îl zări și se îndreptă spre el
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dreaptă la tâmplă. - Evident! evident! exclamă. Acum îmi aduc foarte bine aminte și vă mulțumesc că m-ați ajutat să recuperez acest amănunt, care, din motive încă misterioase pentru mine, pare a fi deosebit de important. Orlando îl privi câtva timp nehotărât, apoi insistă: - Și cu toate acestea, adineaori, în hali, mi-ai vorbit de o întîlnire la 4,30, cu un necunoscut, al cărui nume îl uitaseși, dar care te chemase special ca să-ți transmită un mesaj. Un mesaj care... - Evident
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
până aproape de genunchi. Un șal a cărui culoare nu se mai putea distinge îi acoperea aproape în întregime figura. Curând o auziră pe verandă, ciocnin-du-și cizmele militărește, ca să le scuture de zăpadă. Ieronim deschise larg ușa și, pentru că necunoscuta rămăsese nehotărâtă în prag, îi apucă brațul și o trase înăuntru. Apoi închise ușa împingînd-o cu piciorul. Femeia îl privi zâmbind, cu o neașteptată lumină în ochi. - Dumneata ești Ieronim Thanase? întrebă. - Eu sunt. - E adevărat că ai un câine savant? Ieronim
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ca amintire... Darie își reașezase casca. Apucă revolverul și-l cântări în mână. - Nu mai are gloanțe, spuse. Nu mai e bun de nimic. Se pregătea să-l azvârle în porumbiște, dar se răzgândi. Continuă să-l cântărească în mână, nehotărât. Iliescu îi ajunse din urmă. - Trage să moară, rosti rar, clătinând din cap. Fără lumânare, ca un câine. Ca și ceilalți, adăugă coborând glasul. Întoarse capul și scuipă în lături. Darie mai privi o dată revolverul, apoi îl lăsă să cadă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
greieri? M-au asurzit... - Sunt greieri, domnule elev, spuse Zamfira. Sunt mulți, dar așa sunt totdeauna la vremea asta... Poate n-ați mai fost de mult pe la țară, vara, adăugă zâmbind. Darie își scosese casca și-l privi câtva timp nehotărât. Apoi, brusc, se întoarse și porni din nou. - Curios vis, reîncepu după o lungă tăcere. Nu-i pot da de rost. De ce mi s-o fi părut mie atunci, în vis, că ce mă pregăteam să-i spun lui Ivan
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
seară rece ca asta, numai muzica... Numai muzica", repetă absent, surprins că găsește, rătăcit printre discuri, albumul de familie. Îl scoase, încruntîndu-se, și simți deodată că-l ia cu frig, ca și cum s-ar fi deschis brusc ferestrele. Rămase câtva timp nehotărât, cu albumul în mână. "Și al treilea trandafir? se auzi gândind. Unde vrei să-l pun? Lasă albumul, și arată-mi unde vrei să pun trandafirul. Al treilea trandafir..." Începu să râdă, amar, contrariat. "Sunt, totuși, un om liber", își
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
câțiva pași înapoi și începu să-și descheie nasturii de la pardesiu, ca și cum s-ar fi hotărât, brusc, să și-l scoată. - Să nu răciți, Maestre, spuse Maria. Că aici, în salon, e mai frig ca afară... Antim rămase câteva clipe nehotărât, cu pardesiul numai pe jumătate descheiat. - Ai avut dreptate, repetă coborând glasul. N-am avut noroc, nici eu, nici dumneata. Am pierdut atâta timp... Trebuia de mult să mă cauți, și să vii să mă vezi. Ai fi fost astăzi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
par. Poate că doar au băut prea mult. Nick Închisese rucsacul, Îi strînsese curelele și acum Își trăgea mocasinii. Își puse brațul pe umerii soră-si: — Ești sigură că vrei să vii cu mine? — Trebuie, Nickie. Nu fii slab și nehotărÎt tocmai acum. Doar am lăsat biletul. — Bine. SĂ mergem. Poți să duci tu pușca pînĂ obosești. SÎnt gata. SĂ te ajut cu rucsacul. — Îți dai seama că n-ai dormit deloc și că va trebui să mergem destul de mult? — Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
spuse. Aș vrea să știu dacă poate fi ucis. Tot nu se simțea nici o mișcare. Era pe cât se vede un ordin prea moale, sau ceva din tensiunea conducătorului se transmisese oamenilor. Aceștia se uitau unul la altul și stăteau acolo nehotărâți, când Meewan smulse sabia de la unul, îndreptând-o spre bărbatul legat. Doar acolo putea ajunge. Acolo unde fusese o bilă de lumină. - Încearcă - se auzi vocea lui Clane - să utilizezi o baghetă de forță împotriva mea. O pauză profetică. Încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
Nu, nu, totul e bine. Sunt convins. Mai e loc și pentru alte cifre, sub greutatea ceasului. Pur și simplu trebuie să mai scrijelesc, acolo, și alte cifre. Sunt sigur că așa trebuie să fie. Un bărbat porni, cu pași nehotărâți, spre ușa de la intrare. Se întoarse cu fruntea încrețită: - Poate că e bine să știți că ceasul despre care vorbeați s-a oprit... exact la miezul nopții. Maynard nu se clinti. Continua să mormăie: - Sunt sigur că totul o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
cînd se zbătea în incertitudinea a fi sau a nu fi arestat. Dacă s-ar fi mutat în '46-'47 la Sibiu... Prietenul Achim Stoia era acolo. Dar fidela mea mamă, gospodină (cam) abrașă, s-a vrut în casa ei. Nehotărît era și în '48. Ba nu, a vrut să plece la Cluj, dar cineva (parcă Antonin Ciolan se zice -) nu i-a dat referințe. Celebrul dirijor, celebru și pentru nenumărate aventuri galante, fusese prins în alcovul primitor al unei coriste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
și caută pe conașul Gogu. Între timp și străinul coborâse treptele și se apropia de Iuga, iar când servitorul plecă cu trusa stăpânului, scoase pălăria și zise foarte încurcat: ― Mă recomand: Titu Herdelea, poet... Grigore răspunse numai cu un zâmbet nehotărât, care pe tânărul Herdelea îl zăpăci mai rău. Lavaliera vânătă cu picouri albe îi acoperea gulerul tare și înalt. Își trecu pălăria în mâna stângă și încercă să zâmbească și el fără a reuși. După o pauză, care i se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dulău șchiop și zbârlit se aruncă la dânsul, lătrând atât de furios, de parcă să-l sfâșie. Din cerdacul îmbrăcat cu viță sălbatică îi coborî într-ajutor o țărancă sprintenă, care alungă câinele. ― Aici șade, mă rog, domnul învățător? întrebă Titu nehotărât. ― Aici, aici, poftiți!... N-aveți frică, nu mușcă, dă-i încolo de nebun! Face și el gălăgie ca să-și plătească viața! adăugă femeia, văzând că străinul trage cu coada ochiului spre dulăul care, până să se potolească, mai hămăia din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Serafim și cu ceilalți laolaltă, dar mă întorc și zic: stăpânirea ce să facă dacă e furt? Și de ce să fure munca altuia hoții? ― Așa e, vezi bine!... Să nu fure! ziseră câțiva, dând din cap. Se făcu o mișcare nehotărâtă, ca și când s-ar fi ridicat brusc o piatră de pe inimi. Și tocmai atunci Trifon Guju mormăi întunecat, mai mult pentru sine, dar auzit de toată lumea, căci glasul era ursuz și pătrunzător ca și fața-i veșnic încruntată: ― D-apoi că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de felul cum le-a rostit. Numai acuma recunoscuse pe Brumaru. În același moment privirea lui alunecase dincolo de mașină, pe rondul cu flori roșii, inima înflorită pe care iubirea lui o așternuse în fața cuibului Nadinei. Întinse mâna lui Brumaru, murmurând nehotărît: ― Tu erai?... Nici nu te recunoșteam sub deghizarea asta... Nadina interveni repede cu explicația: ― L-am cules și pe el, ca să fim compania mai mare... Nu te superi? ― O, se poate? Din... Vmse să zică "dimpotrivă", își luă seama, se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai jignit. Că dumneavoastră nu vă pasă și puteți vorbi fără durere, dar noi cu fata ce ne facem? S-o mărităm cu burta la gură ori cu plodul în brațe, de râsul oamenilor? ― Chirilă, Chirilă, ia seama! întrerupse Platamonu nehotărât, mai mult ca să spuie ceva. ― Acu nu-i nimica, cucoane! urmă țăranul. Dumnezeu e sus, și vede, și judecă... Numai să știi și să-ți cauți alt om, că eu de azi înainte nu vă mai slujesc. Mi-au spus
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ca să justifice întîrzierea: ― Da, da... Imediat deschid, numai să... puțin... Eram în pat și... Apoi întoarse cheia și Jenică intră surîzător: ― Scuză-mă că dădui așa buzna peste dumneata, dar... Erai singur? ― Desigur. Cu cine să fiu? făcu tânărul Herdelea nehotărât. ― Nu de alta, mi s-a părut că aud glasuri și d-aia am bătut, că venisem să-mi iau ceva din odaia Lenuței și... Jean vorbea și se uita prin odaie intrigat și neconvins. Venise fără știrea doamnei Alexandrescu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fără pripeală, rece, liniștit, doar cu ochii încruntați ca totdeauna: ― Boierii numai de frică știu omenie! Glasurile se împleteau, se încurcau și se întreceau. Oamenii se îmbulzeau când într-o parte, când în alta, ascultând, bombănind, blestemând. Parcă un vânt nehotărât ar fi împins-o încoace și încolo, mulțimea se zvârcolea și se aprindea. Cârciumarul Busuioc, care ieșise în prag, înțelegînd pricina forfotelii, strigă către Trifon: ― De-al lui Pavel vorbiți? De băiețel?... Ia lăsați-l dracului, măi creștini, că-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ajutor, în vreme ce Boiangiu stătea țeapăn cu dreapta la cozorocul chipiului. ― Tu ești primarul? întrebă prefectul văzîndu-l. Da, te cunosc!... Ei, liniște pe aici, ai?... Ordine? ― Toate bune, domnule prefect! declară primarul dulce, subliniindu-și convingerea cu o înflorire de zâmbet nehotărât pe față. ― Așa-mi place, băieți, bravo! strigă prefectul Boerescu, rotindu-și privirea peste țăranii care se uitau la dânsul și la trăsură, tăcuți, cu căciulile-n cap. Să fiți cuminți și pașnici, oameni buni, cum trebuie să fie romînul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sudoarea voastră ca să rodească mai îmbelșugat spre binele vostru și al scumpei noastre țărișoare!... Ați auzit, copii? M-ați înțeles voi bine, copii?... Faceți voi cum v-am învățat eu, ori nu vreți să faceți? Ultimele cuvinte stârniră un zgomot nehotărât. Din diferite părți ale mulțimii se porniră glasuri: ― Nu putem, cucoane!... N-avem pămînt!... Pe ce să muncim? Prefectul, auzind glasurile și considerîndu-le drept efectul discursului său potolitor de spirite, aruncă o privire semnificativă spre Miron Iuga, apoi strigă: ― De ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]