3,831 matches
-
la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și-altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față.... Arhivarul Capitolul I DE FUNCȚIONAR ÎL DESPĂRȚEAU DOUĂ straturi de sticlă lentilele ochelarilor și geamul ghișeului. Funcționarul stătea nemișcat, privind în gol cu ochi bulbucați. Era complet chel și fără gât. De sub bărbie îi plecau două brațe negre cu mănuși la capete. Părea o caracatiță, iar semicercul decupat în geamul ghișeului arăta ca o gură lacomă, larg deschisă. Pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
într-o clipă! îți suge și măduva din oase! își dădeau coate gospodarii, aruncându-și priviri vinovate și hlizindu-se tâmp. Retras într-un colț al podiumului, cu fața complet ascunsă de o pânză de muselină neagră, stătea mut și nemișcat cel prezentat a fi "Minotaurul eghipțian". Fața hidos malformată și-o dezvelea abia înăuntru, în timpul spectacolului, când se prezenta singur. Iou îs zumatse om zumatse bou. Brivitzi: un ochi dze bou un ochi dze om, zumatse limbe cu azberidătsi zumatse
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
trei picioare de barză cu câte un deget de fier înfipt în țărână și un singur ochi sticlos în mijlocul feței pătrate, care privea fix și lipsit de expresie. Tulburat de actul magic la care lua parte, precupețul trebuia să stea nemișcat câteva minute, fără să respire, să înghită sau să clipească din ochi, după care, palid și istovit, sughițând de încordare, se ridică buimac cu scaun cu tot, prins cu zgarda de gât. "FRAȚII MORITZ Pictori și fotografi ambulanți" cum sta
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
loc Basiliscul cu privirea-i ucigătoare, deochind pe cel ce deoache, transformând în strigoi mortul întorcându-i sufletul în trup, răspunzând cu dragoste malefică îndrăgostitului de propria sa imagine. Oglinda îl fascina pe Bătrân. Copil fiind, stătea ore în șir nemișcat în fața oglinzii, după care făcea brusc și pe neașteptate un gest, cu gândul s-o înșele. N-a reușit niciodată și a hotărât s-o distrugă. O sparse, dar află cu umilință că nu făcuse decât să multiplice fenomenul și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
părintească, vreun bărbat privindu-și cu dezgust dinții gălbejiți sau trupul diform îngrășat și multe alte personaje, dintre care poate nimeni nu mai era acum în viață. Printre imaginile care se succedau cu repeziciune, cea a unei femei care stătea nemișcată revenea mai des și Bătrânul începu să o caute anume. O boteză în gând Despina. Cu mari eforturi de concentrare, încercă să epureze această imagine și s-o desprindă de celelalte, fixând-o pentru o perioadă mai lungă de timp
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ideea sinuciderii. Filip primește. Nu este clar de ce, nu e prea verosimil, dar nu are importanță. Esențial pentru constituirea dramei filozofice este că acești doi bătrâni se află față în față. La început, Carol refuză să vorbească. Rămâne toată vremea nemișcat, încremenit într-o tăcere ostilă, disprețuitoare. Sunt, acestea, paginile cele mai dense. "Tăcerea dintre ei dură toată vara (...). Filip stătea toată ziua turcește, pe lada de lemn, atent la toate mișcările lui Carol. (...) Carol îl ignora total. Părea că nu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
îmi aruncă un potop de vorbe. Are ochi frumoși și scânteiați. Pleoapele îi clipesc cu repeziciune și inegal, ai crede aripile unei păsări care ar vrea să-și ție echilibrul pe un băț prea subțire. Apoi se opresc și rămân nemișcate pentru câtăva vreme. După prânz. La poarta cimitirului creștin, un mormânt mic înconjurat cu un gard alb, înalt. La un capăt, o cruce mare, sub ea un felinar. Pe lemn, scris numele unui copil. În preajmă, maci și melci. Vineri
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Din cauza depărtării, să te simți neputincios de a schimba cât de puțin mersul evenimentului. Și impresia că orice sforțare e vană. Cu ajutorul aței am mișcat paiața cum am vrut, în danțurile cele mai capricioase, și acum, ața rupîndu-se, paiața rămâne nemișcată, oricât m-aș strâmba, oricât aș întoarce în mână firul rupt sau oricâtă artă aș pune. 6 octombrie. Nu știu, poate neputința de a mă considera un altul în împrejurări și mai rele, sau poate că de multă vreme n-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un ton lipsit de orice căldură, și acceptarea nu putea să-mi producă nici o mulțumire. A muiat în apă un pes-mete, l-a mușcat la un capăt, apoi l-a pus alături, a sorbit câteva picături, și iarăși a rămas nemișcată. Am căutat s-o încălzesc, s-o îmbrățișez cu putere, să-i sărut mâinile, ochii, obrazul și gura, m-a lăsat o bucată, apoi s-a degajat ușurel și a spus: - Stai, Sandu, liniștit și ascultă-mă. Am să-ți
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Viky încearcă să doarmă", "Viky a închis ochii", "lui Viky îi este sete") cu vorbe grăbite și ca și cum n-ar avea timp mult de pierdut, dar aceste amănunte făcînd-o mai mult să întîrzie. De fapt, se plictisește numai cu Viky nemișcată, iar ajunsă între noi, prin povestirile ample pe care le începe totdeauna singură - căci nu ne mai pricepem ce să întrebăm - vrea să arate că nu și-a uitat nici un moment datoria și că se va întoarce cât mai curând
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca atare. Însă nu decurge de aici că orice deține un sens. Până și această expresie, „a deține sens“, este destul de ambiguă. Ea sugerează existența unui nivel ascuns ce așteaptă să fie adus la lumină: sensul stă acolo, sigur și nemișcat, până când cineva destul de abil îl face manifest. Ca și cum orice lucru ar deține o interioritate, un adânc al său. Ca și cum ceea ce se arată într-un anume fel nu ar fi deloc ceea ce se arată. O astfel de credință, adânc insinuată în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
ca atare. Însă nu decurge de aici că orice deține un sens. Până și această expresie, „a deține sens“, este destul de ambiguă. Ea sugerează existența unui nivel ascuns ce așteaptă să fie adus la lumină: sensul stă acolo, sigur și nemișcat, până când cineva destul de abil îl face manifest. Ca și cum orice lucru ar deține o interioritate, un adânc al său. Ca și cum ceea ce se arată într-un anume fel nu ar fi deloc ceea ce se arată. O astfel de credință, adânc insinuată în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
eternei reîntoarceri, iar filozofii din epoca târzie au împins la limita extremă concepția Timpului circular. Cum spune atât de frumos H. Ch. Puech, "după vestita definiție platoniciană, timpul, care determină și măsoară revoluția sferelor cerești, este imaginea mișcătoare a veșniciei nemișcate, pe care o imită desfășurîndu-se în cerc. Prin urmare, întreaga devenire cosmică, precum și durata acestei lumi de creație și de corupție, care este lumea noastră, se vor dezvolta în cerc sau după o succesiune nesfârșită de cicluri în decursul cărora
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
iar tu ești Pămîntul" vine după preschimbarea soției sale în altar al jertfei vedice (VI, IV, 3). Femeia întruchipează în cele din urmă, în religia tantrică, Prakriti (Natura) și Zeița Cosmică, Shakti, în vreme ce bărbatul se identifică cu Shiva, Spiritul pur, nemișcat și senin. Unirea sexuală (maithuna) este înainte de toate o integrare a celor două principii, Natura-Energie cosmică și Spiritul. Iată ce arată un text tantric: "Adevărata unire sexuală este aceea dintre zeița supremă Shakti și Spirit (atman); celelalte nu sânt decât
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
foetală echivalează cu o întoarcere provizorie la modul virtual, precosmic. Alte ritualuri pun în lumină simbolismul morții inițiatice. La unele popoare, candidații sânt îngropați sau culcați în niște gropi proaspăt săpate, sau sânt acoperiți cu crengi și trebuie să stea nemișcați precum morții, ori sânt frecați pe tot trupul cu un praf alb ca să semene cu spectrele. Neofiții imită de altfel comportamentul spectrelor, pentru că nu se slujesc de mâini și de degete ca să mănânce, ci apucă hrana cu dinții, cum se
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
admirabile, obsedante poeme. Antero de Quental este poate cel mai genial poet pe care l-a creat pesimismul, alături de Leopardi și Eminescu. Nimeni n-a cântat mai frumos ca el neantul cosmic - MIRCEA ELIADE "noaptea neagră, sora deznădejdii, noaptea solitară, nemișcată, densă, vidul mut, unde astrul nu respiră nici pasărea nu cântă, nici vântul nu tresare și adoarme până și gîndul..." Nihilismul său filozofic îl facă să-și sfârșească astfel marea sa poemă "Imnul dimineții": Symbolo da existencia, sê maldito! Simbolul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
într-o clipă, mintea sa înregistră zidurile de piatră goală, vasele pentru gătit din colț, coasa mare și ruginită sprijinită de un perete, masa masivă din mijlocul încăperii și, în spatele ei, femeia care, stând în picioare lângă foc, îi privea nemișcată cu vătraiul în mână. Se studiară o vreme, fără ca vreunul din ei să spună ceva. Femeia era înaltă, osoasă, dar cu umeri largi, ce o făceau să pară cumva mai impunătoare; te izbea, însă, faptul că era incredibil de slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
trezi împins câțiva pași înainte, până se atinse de masă. Aproape în aceeași clipă, însă, tovarășii săi tăcură, subjugați de privirea femeii, deși ea, la drept vorbind, continua să-l fixeze doar pe conducătorul lor. Acesta din urmă o privi nemișcat, cu fălcile încleștate; Audbert, care știa bine cât de imprudent era să o privești prea multă vreme în ochi pe Malaberga, îl observă o clipă și văzu că respira greu și prea repede; în plus, mâna sa strângea mânerul săbiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cunoștința. Frediana, în schimb, rămase stăpână pe sine. Deși suferise lovituri în mai multe părți ale trupului, sări aproape imediat în picioare, odată cu calul, ce fornăi puternic. Nu era vreme să vadă în ce stare se găsea Waltan, care zăcea nemișcat lângă ea. Primul său gând fu să-l ajungă pe Rutilan și să-l țină, pentru a nu-i da de gol. Ascunsă printre copaci, mângâind botul animalului ca să-l liniștească, privi ceata urmăritorilor cum trecea în galop. Iuți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avut și altele de întrebat, dar era deja mult prea târziu: trecuseră de poarta castrum-ului și străbătuseră ultima porțiune din Via Pretoria, iar acum intrau în piața cea mare, unde se desfășura adunarea. Cu mare greutate, începură să străbată mulțimea nemișcată și tăcută, în mod vizibil încordată și pătrunsă de resentimente întunecate. Erau câteva sute de oameni înarmați; mulți dintre ei se înălțau pe vârfurile picioarelor ca să vadă mai bine un războinic în floarea vârstei, îmbrăcat cu cămașă de zale, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fundalul pregătirilor de luptă. în tăcerea apăsătoare din vale, Sebastianus putea auzi limpede, din când în când, fornăitul cailor robuști ai burgunzilor, plescăitul infanteriștilor în apa vadului și clinchetul metalic al armelor lor. Calul care-și scrântise piciorul zăcea acum nemișcat, pe jumătate în apă; încetase și plânsul copilului ce se auzise cu puțin timp înainte; poate că asta însemna - speră Sebastianus - că-l găsise cineva și că acum avea grijă de el. între timp, în centrul formației hunilor, războinicii descălecaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Fratele Baudelius - ultimul din rând - tocmai lua înghițitura de vin binecuvântat, când de afară se auzi, îndepărtat și totuși distinct, ecoul unui plâns de copil. Reculeși în spațiul acela tăcut și interiorizat, cuprinși de solemnitatea sacramentului, călugării rămaseră multă vreme nemișcați, fără să se grăbească să ia cunoștință de acea voce copilărească ce venea să le tulbure sublimul moment. Plânsul însă continua, ba mai mult, din clipă în clipă era tot mai aproape; peste el se auzea acum, mângâietor și totodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o clipă de nesiguranță, câțiva bărbați înaintară, timizi, vrând să ia cuvântul. Unul, mai ales, înalt și deșirat, cu fața scheletică, încadrată de o barbă scurtă și cârlionțată, veni înaintea celorlalți, oprindu-se la un pas de abate, care, încă nemișcat în prag, contempla cu o privire abătută masa aceea de disperați. Frământându-și mâinile cu un gest de stânjeneală, bărbatul își drese glasul și începu să vorbească: — Iartă-ne, părinte sfânt... Hunii au luat Vesontio. Arătă în spate, în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din afară și apoi bufnitura ușii ce se închidea. Obosit de propria sa nemișcare, se ridică încă puțin, însă durerea ascuțită din umăr îl imobiliză, obligându-l să se răzgândească. Fata se ghemui lângă el. — E mai bine să rămâi nemișcat, îi spuse calm. Acum îți dau cu unsoare. Cercetând-o, în vreme ce îi îngrijea gâtul ce-l ardea, Sebastianus nu-și putu închipui ce vârstă avea: trăsăturile îi erau fine, iar ochii care doar cu puține săptămâni înainte avuseseră, probabil, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
față pe comandantul lor; e un războinic viteaz, crede-mă; dar era prea bine apărat de ai săi și pe urmă, cu piciorul ăsta... Balamber nu-l asculta. Atenția îi era, în schimb, atrasă de ciudatul comportament al lui Mandzuk. Nemișcat în mijlocul celor căzuți, se sprijinea cu ambele mâini în sulița sa și părea să-l cerceteze pe unul dintre aceștia cu deosebită atenție. Mânat de o presimțire urâtă, Balamber îl împinse cu o mână pe Odolgan; călcând peste morți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]