2,353 matches
-
cu vârful degetelor, rotindu-l ca o întrebare fără un răspuns cert. Marinică, atent la tot ce se întâmplă în jur, și întrezărind cum ultima speranță într-o seară inedită zboară pe lângă el, întrebă nervos: - Ce tot șușotiți acolo? Flora nepăsătoare îi răspunse: - Ne ducem la plimbare ! - Vin și eu ! hotărî Marinică cu îndrăzneală. - Tu? Ce să cauți cu noi? spuse Flora revoltată și continuă conversația cu celelalte fete, nebăgând în seamă de aici înainte intervențiile lui. Laur nu mai știa
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Trei-trei... 53 Jocul se îadîrjea. Se apropie și ucenicul. Șeful îi spuse, văzîndu-l jinduit: - Tu nu te-arunci? Ori n-ai marafeți? -Ba am. Îi făcură loc. Gheorghe strânse leii de aramă și-i aruncă în fundul nădragilor. Oacă își perpelea nepăsător tălpile la para focului Prin genunchii sparți ai pantalonilor soldățești i se vedea pielea negricioasă. Dogoarea plăcută u făcea somn. Începu să cânte ca să-și sperie lenea: Foaie verde trei spanace, Fă-mă, Doamne, ce moi face, Fă-mă raza
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și alungite, umede de 63 nădușeală, care miroseau frumos, mișcîndu-și gâturile pline și încordate. Paraschiv era numai ochi. Văzu cum vânzătorii plimbă caii în ocolul plin de bălegar și de paie, în pas mândru, privând în jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii și măcelarii. Aceștia ședeau împrejurul țarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, înjurau toți în același timp, se tocmeau tare, câte doi-trei, se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalți râdeau nepăsători și plecau deoparte, târând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii și măcelarii. Aceștia ședeau împrejurul țarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, înjurau toți în același timp, se tocmeau tare, câte doi-trei, se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalți râdeau nepăsători și plecau deoparte, târând după ei boii supuși, cu ochii mari și blânzi, neadăpați de cu dimineața. Mai erau și curioși căscând gura, copii desculți, hoți de armăsari, cu cuțite lungi la carâmbi, mirosind a drojdie, cu ochii-n patru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
urcând scările de lemn. Îmi spunea ea mie, inima, că o să dau de voi pe aici... Era băut atât cât îi stă bine bărbatului, cu chef de petrecere. Se uită la Paraschiv, pe care nu-l cunoștea. Ucenicul îl măsura nepăsător. Nou-lsosit era îmbrăcat într-o redingotă și în pantaloni largi, din stofă reiată. În mână învîrtea un baston cu cioc de metal. Părea între două vârste, deși după felul cum urcase treptele i se simțea încă agerimea. - Îmi dai voie
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite și mușcau nepăsători smocurile proaspete. Vara jucau rișca pe maidan. Petre le căra toți gologanii, c-avea un ban cu două luaturi pe care-l arunca la șmecherie. La pălmicică, 123 meșter mare era Naie, iar la. peretas, nu-l întrecea nimeni pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
închis ochii o clipă. Prin ferestrele deschise, de sus, se auzeau viorile. O muzică dulce și un zgomot de oameni mulți, vorbind și râzând, cădeau până jos. Au urcat scările. Stăpânul cu a lui și la urmă caramangiii, făcând pe nepăsătorii. Nu se cunoștea, că era lumea lor, și la atâta chiloman cine mai sta să-i măsoare? Salonul avea o podoabă de lanțuri de hârtie, colorate în fel și chip, în care se ascundeau becuri galbene și roșii. O lumină
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dichisiți în farfurii lungi, cu sosuri de untdelemn și mirodenii. 198 Negustorii mâncau bine, flencăneau, beau cu plăcere vinul tare ținut în gheață și după aceea, pe la miezul nopții, își luau nevestele de mijloc și jucau cu ele, veseli și nepăsători. Mai puneau ochii pe câte o străină, n-o slăbeau din privit. Se dădeau în vânt. Își lăsau muierile și ieșeau afară, pe un balcon care atârna deasupra liniilor de tren, să le umble-n sui și să le făgăduiască
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă calcanul casei. Torcea nepăsător. - Miaaauuuu... Miaaaauuuuuu, se auzea din vecini. O blană zbârlită urca furiș șina acoperișului. - Miarlaaauuuu, miaaaaarlllaaaauuuu, răspundea. Motanul mesteca din mustăți. Câinii, jos, numa ochi. Luna urca tăcută. Când era aproape, mireasa se oprea. Cotoiul se făcea că n-o vede
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
prin gropile drumului nesigur, acoperit cu bălți înghețate. Pe capră stătea un cioclu îmbrăcat în haine negre. Pe cap avea o pălărie caraghioasă cu pampon din pene 216 de gâscă, date și ele cu tuș sau cu altceva. Mâna caii nepăsător, nebănuind că o să găsească atâta lume de față. Era numai mirat că înmormrntarea trebuia să aibă loc atât de târziu și vorbea cu ajutorul lui, aflat tot pe capră: - Ce-o mai fi și asta? Să duci omul Ia groapă cînd
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Paraschiv. Plecaseră pe Grivița, să mai miroasă. Salcâmii sălbatici de pe Calea Negustorilor începuseră să se usuce. O căldură moale, de sfârșit de iulie, plutea împrejur. - Vine iar toamna, oftă ăl bătrân, și noi tot coate-goale... - Ca mielul ești, Treanță! răspunse nepăsător ucenicul. Ce știa Paraschiv ce înseamnă o viață de hoț! Să furi treizeci de ani și să nu te-alegi cu nimic, parcă ar fi fost blestemați banii care-i trecuseră prin mână. O casă nu era mare lucru, la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aerul rece al zilei de iarnă. Manglitorii nu-l slăbeau. Unul înainte, altul pe urma lui. La un colț, o dată s-a oprit Paraschiv, s-a pipăit bine la piept și a început să strige: - Aoleu, portofelul! > Clientul venea agale, nepăsător. Când a ajuns în dreptulzulitorului, acesta -la oprit: - N-ai găsit matale un portofel? - Ce portofel? s-a uluit negustorul. - Așa, unul de piele galbenă. Se mira străinul cu gura căscată. - Zău dac-am văzut ceva! S-a apropiat și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a lui, care nu-i dădea carnea pe daiboj, trebuia s-o încînte, s-o momească-n daruri. Anghel, vese-lvesel, că băuse mai mult la înghesuială, când să plece, să-i ție pe drum, bătea cu palma în cutia contrabasului, nepăsător la frigul ascuțit. Nenea Mitică Ciolan, apucat de bătrânețe, moțăia cu capul în piept, dărunat de osteneală. Numai Dumitru ridica pleoapa lui vânătă și îl grăbea pe ăl de mâna sania: - Dă-i bice, că ne-apucă viscolul... Către bariera
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mortal. Vulgaritatea este o cale de purificare egală extazului - cu condiția să fie suferință. Chinul în gunoi, în murdărie, teroarea-n mahala devin surse mistice - și ești mai aproape de cer când te îneci cu groază într-o mocirlă, decât privind nepăsător icoana unei madone. Blestemul e un act religios; bunătatea, unul moral. Știm noi prea bine că morala nu-i decât aspectul cetățenesc al înclinării noastre spre Absolut!) Din fierberea duhorilor lăuntrice se ridică aburi avântați spre azur. De simți nevoia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
-i disprețuia amorul, apoi ieși iute, trântind ușa după sine. - Ce frumușel e călăgărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsturi are tânărul... pare un demon... frumos, serios, nepăsători. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asemenea față este greu... Un lucru-mi pare ciudat. După orele care în amor se numesc păstorești rămâne în om o profundă descuragiare și tristeță, ba susțin chiar că în acele momente omul e mai capabil de sinucidere, ba mai nepăsător față cu moartea decât orișicând. Găsesc pe de altă parte că un tânăr nesedus e mai greu de a seduce decât o fată, și că biata Venus trebuie să-și fi avut chinul ei cu Adonis. Este un mister în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scântei, decât să animez cu el o simțire pe care o cred nu numai culpabilă, ci ordinară... Lasă-i să se mângâie în simțirile lor, lasă-i să se iubească, lasă-i să moară cum au trăit: eu, voi trece nepăsător prin această viață, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina Lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu te iubesc într-atît încît să mi te scap... Adio! Cezara Ieronim ș-aruncă mantia pe umeri și ei merseră încet pe țărmul râului, unde Francesco îi dădu barca lui. El îmbrățoșă pe bătrânul amic în felul lui rău și nepăsător, desprinse barca de țărm și merse în josul râului până ce, ajungând pe pla ***, {EminescuOpVII 149} înaltă a mării, el aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție albastră și astfel, un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
copile ce-i disprețuia amorul, apoi ieși trântind ușa după sine. - Ce frumușel e călugărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un demon... frumos, nepăsător. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... - Maiestre - strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân, s-apropie de copilă c-o întrebare pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scântei, decât să animez cu el o simțire pe care-o cred nu numai culpabilă, ci ordinară... Lasă-i să se mângâie în simțirile lor, lasă-i să se iubească, lasă-i să moară cum au trăit; eu voi trece nepăsător prin aceasta viață, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră-naltă, îmi pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i disprețuia amorul; apoi ieși iute, trântind ușa după sine. - Ce frumușel e călugărul cela, șopti contesa zâmbind. Și ce mucalit bătrân... Pare un paiazzo într-o rolă de intrigant. Ce nobile trăsături are tânărul... pare un demon... frumos, serios, nepăsători. Tot îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două, scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asemenea față este greu... Un lucru-mi pare ciudat. După orele care în amor se numesc păstorești rămâne în om o profundă descuragiare și tristeță, ba susțin chiar că în acele momente omul e mai capabil de sinucidere, ba mai nepăsător față cu moartea, decât orișcînd. Găsesc pe de altă parte că un tânăr nesedus e mai greu de a seduce decât o fată, și că biata Venus trebuie să-și fi avut chinul ei cu Adonis. Este un mister în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scântei, decât să animez cu el o simțire pe care-o cred nu numai culpabilă, ci ordinară... Lasă-i să se mângâie în simțirile lor, lasă-i să se iubească, lasă-i să moară cum au trăit: eu voi trece nepăsător prin această viață, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!... numai nu ca ei. Sâmburele vieței este egoismul și haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am închis ochii și-am visat... ce?... Nu știu. Când i-am redeschis, eram singur în cimitiri. Luna revărsa printre arborii ninși și străluciți în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis de moarte, de mormânt, iată tot. Când mă întorsei și intrai în mansarda mea, Ioan sta lungit drept pe patul meu, părul său era răslățit ca noaptea pe perina
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ncet... tata doarme, numai că somnul său se cheamă durere și desperare... Nu-l deștepta din somn!... Singurul nostru sprijin, Sofia... s-a dus. - Îți prezint pe domnul, zise Ioan, arătîndu-mă pe mine. - A! Domnul!,.. zise ea încet și înclinîndu-se nepăsătoare și uitită, parecă nu mă văzuse... Ioane-ți mulțumesc, zise ea, strângând mâna lui, care sta pe scaun față-n față cu ea, ai fost în acea sară și tu. Sărman copil! Cât ai pierdut! - Eu n-am fost, n-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]