13,698 matches
-
bou. 05.01. Am încercat să fac chiloți din pulovărul de la mama. N-am reușit, dar am distrus pulovărul. Lâna i-am dat-o unui băiat din Libourne, să-și facă mănuși. A plâns de bucurie până i-au înghețat obrajii. Am vândut nemților niște țigări cu praf de pușca amestecat în tutun. Pe seară am auzit patru pocnituri. Mă rog. 06.01. I-am amintit căpitanului ca duc lipsă de chiloți. Alții duc lipsă de libertate și de pace, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
cel mult broaște țestoase. Mi se cer iguane din când în când, dar eu nu mă ocup de astea, sunt prea delicate. Tânărul, să tot fi avut optsprezece ani, stătea acolo, cu mustața și sprâncenele ca niște pene negre pe obrajii portocalii. — Iartă-mi curiozitatea, cine te-a trimis la mine? l-am întrebat, căci atunci când e vorba de cineva din sud-estul Asiei am întotdeauna îndoielile mele, serios motivate. — Mademoiselle Sibylle, face el. — Ce legătură are fiica mea cu crocodilii? exclam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ei nestăpânite pentru lectură...“ Trebuind să întrerupă romanul Privește în jos unde umbrele se-ndesesc din cauza unui defect al exemplarului ei, tânăra sultană îi scrisese traducătorului, protestând. Marana s-a grăbit să plece în Arabia. „...o bătrână cu feregea pe obraz și ochi urduroși mi-a făcut semn s-o urmez. Într-o grădină acoperită, printre portocali, păsări-liră și fântâni, mi-a venit în întâmpinare, înveșmântată în liliachiu, pe obraz o mică mască de mătase cu stropi de aur alb, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
a grăbit să plece în Arabia. „...o bătrână cu feregea pe obraz și ochi urduroși mi-a făcut semn s-o urmez. Într-o grădină acoperită, printre portocali, păsări-liră și fântâni, mi-a venit în întâmpinare, înveșmântată în liliachiu, pe obraz o mică mască de mătase cu stropi de aur alb, un lanț de acvamarine pe frunte...“ Ai vrea să afli mai multe despre sultana asta; ochii tăi parcurg cu neliniște foile de hârtie subțiri, așteptându-te parcă s-o vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
întinde pe toate oglinzile. Mă arunc asupra ei, s-o eliberez din lanțuri, să-i scot călușul, s-o îmbrățișez; dar ea se-ntoarce împotriva mea, furioasă. Crezi că mă ai la mână? Te înșeli! - și-și înfige unghiile în obrajii mei. E prizonieră ca și mine? E prizoniera mea? Ea e oare închisoarea mea? Între timp s-a deschis o ușă. Apare Elfrida. — Știam de pericolul care te pândea și am reușit să te salvez, spune ea. Poate sistemul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de foc. Mă gândesc la toate aromele gustate în viața mea, încercând să recunosc acea aromă complexă, și ajung la o senzație opusă, dar poate echivalentă: laptele dat unui nou-născut, prima aromă, conținând în ea orice aromă. Privesc chipul Anacletei, obrazul frumos de indiană, pe care vârsta abia l-a atins, fără să-l marcheze nici măcar cu o singură zbârcitură, privesc trupul mare, înfășurat în șal și mă întreb dacă, copil fiind, m-am agățat de pieptul ei falnic, care acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
din a doua curte. — Nu, ai mei sunt mai mari, spune ea. Atunci să-i măsurăm, și-mi apropii fața de fața ei, așa încât arcul sprâncenelor să se suprapună; apoi, apăsând sprânceana mea de a ei, întorc fața astfel încât tâmplele, obrajii și pomeții să se lipească. Vezi, unghiurile ochilor noștri se termină în același punct — Eu nu văd nimic, spune Amaranta, dar nu-și îndepărtează fața. — Și nasurile, spun eu, punându-mi nasul lângă al ei, puțin pieziș, încercând să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aproape nimic de cercetat. Era ca și cum vântul ar fi venit și ar fi șters totul, împrăștiind indiciile și acoperind cu praf urmele pașilor. Se întoarse spre Mma Potsane, care aștepta tăcută. — Mma Potsane, de unde vine vântul ăsta? Femeia își atinse obrazul într-un gest pe care Mma Ramotswe nu-l înțelese. Privirea îi pare goală, remarcă Mma Ramotswe; unul din ochi parcă i s-a stins și e ușor lăptos; ar trebui să consulte un doctor. — De acolo, răspunse Mma Potsane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bun. Asta vroise să spună; nu vroise să afirme că-i anost. Mma Ramotswe se holbă la ea. — Un logodnic cum? întrebă ea. Sunt norocoasă că am de logodnic... ce anume? Mma Makutsi își plecă privirea. Simțea cum îi ard obrajii și era buimăcită. Pantofii, cea mai bună pereche a ei, pantofii cu trei năsturei strălucitori cusuți pe fața de sus, îi întoarseră privirea, așa cum fac toți pantofii. Apoi Mma Ramotswe izbucni în râs. — Stai liniștită, o încurajă ea. Înțeleg ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și le-ar înșira pe o ață de nailon sau chiar pe un lanț de argint. Philemon îi arătă cum să încarce arma și cum s-o șteargă apoi ca să îndepărteze amprentele. Apoi o mângâie în grabă, o sărută pe obraz și plecă. Mirosul briantinei lui, un miros exotic, ca de rom, pluti în aer, așa cum se întâmpla întotdeauna când o vizita, iar ea simți o undă de nostalgie pentru după-amiaza aceea molcomă și plăcerile ei. Oare dacă s-ar duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
un bărbat, așa că ce pretenții poți să ai? — Te simți bine aici, Motholeli? o întrebă ea. — Sunt foarte fericită, răspunse fetița, fiecare zi din viața mea e mai frumoasă decât cea dinainte. Mma Ramotswe o înveli și o sărută pe obraz. Apoi stinse lumina și ieși din cameră. Fiecare zi e mai fericită decât cea dinainte. Mma Ramotswe se întreba dacă lumea pe care fetița aceasta și fratele ei o vor moșteni va fi mai bună decât lumea în care crescuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
zise ea. Iar girafa nu are altceva în afară de lacrimi. Oare asta să însemne? se întrebă ea. Un moment își închipui că vede o girafă privind iscoditor printre copaci, cu trupul ei ciudat, cocoțat parcă pe catalige, camuflat de frunze; cu obrajii ei catifelați, umezi, și cu ochii înlăcrimați; și se gândi la toate frumusețile plaiurilor africane, la râsete și la iubire. Băiatul se uită la coș. — E adevărat, Mma? Mma Ramotswe îi zâmbi. Sper că da, îi răspunse ea. Hașiș în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
au un creier de șobolan?, nu, eu vreau să fiu cârtiță, să sap în pământ... Să mă strecor prin galerii, să mușc glodul, să gust rădăcini și coropișnițe... Și-atunci se-mpingea în mine, voia să mă țocăie pe amândoi obrajii și-i băgam repede la înaintare o papiroasă. Trăgea vreo două fumuri, mândru de el: - Hai, Sclivi, vreau să fiu cârtiță, fără ochi, cu nasul boțit, să mă ghidez numa’ după mirosuri, să ies câteodată din mușuroi și să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
genunchi în față, se-nclină, cu mâna dreaptă arcuită, cum a văzut ea pe la televizor, dar degeaba, șuncile supuse gravitației se încăpățânează să atârne. - Dă-te mai... așa, ia umflă-ți burta... îi dă indicații și Tavi. Burta, măi, nu obrajii, că nu-mi încape poemul pe moaca ta. Nu merge și pace, asta-i parcă de burete... Pe mă-sa, fir-ar să fie de comedie! Anatol, n-am cum să scriu, frate... - Ia stai... îi vine o idee salvatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai prind pe-acolo, aschimodie! Ce vrei, să mi te-aducă acasă vânăt, umflat de apă? Au început să mi se învârtă toate în fața ochilor, mă văd purtat pe-o masă, cu burta-n sus, parcă țin apă și-n obrajii umflați și oricând pot să-i stropesc, dar îmi pare bine pentru că acuma o să mă plângă. O să se-adune toți, ca de Paște, când stau la coadă la cuptorul de cărămidă, cu tăvile de cozonac crescut și oalele cu sarmale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
piept, ăla nu cădea, deși se clătina, ieșea fum prin el și i se prelingea sânge la colțul gurii, se vedea peretele prin pieptul lui, din care lipsea o bucată. Dădeam autografe direct pe mâinile întinse, pe spinări și pe obraji, râdeam, aveam șampanie în pahare cu picior, mă îmbrățișau două în rochii cu spatele gol. Nu, murea prea ușor nenorocitul, ceva chinuri ar fi cazul... Să-l leg de un scaun în bucătărie, să-l crestez peste tot cu briceagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ochi, te face să icnești și să-ți dai bojocii afară, da’ foc totuși. - A, noi luminăm... - Nu, ne pârpălim. Ne mai iese din când în când câte-o pălălaie pe gât, suflăm noi cu putere, mai umflăm mușchi și obraji, dar ne ardem numai gingiile și gura, n-atinge pe nimeni... *** A înflorit un arbore ornamental în spate, lângă tancul de apă. E un copac înclinat, care pare oricând gata să se prăvălească, să se desprindă din rădăcini. Are câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
lui Adam, pe urmă urmărește contururile mâinilor și marginea unghiilor și încheieturile falangelor, desenează cu vârful limbii linia vieții și muntele lui Venus, coboară și urcă pe brațe, urmărește venele care se umflă, alunecă pe piept, își lipește pe rând obrajii, cu un soi de curiozitate copilărească, merge mai departe, pe interiorul coapselor. Descoperă sexul, cu o lentoare care mă scoate din minți. Râde când nu-l mai poate cuprinde. Pare că mă abandonează, mă încordez, dar se-apleacă, m-atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cu mâinile, că n-am aparat auditiv, să i se descarce fără preaviz bateria, să le tai sonorul. Poți să-mi spui Cucuzel! Am reușit să scot frază și din „iogândiescnoaișvremsdizvoltămieconomiișsfacimrilațâibunicustrainatatia” a prefectului! - Vino să te pup, Cucuzel! Îi ard obrajii. E-așa de ușoară, parc-a mai slăbit. Mi-e ciudă că iar sunt prost și-i dau drumul din brațe. - Stai, ia-ți și-o pernă, fă-te comod... Hopa sus! Mă ghemuiesc alături, o ating în treacăt pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
acuș... uite niște carne... Hai, măi cărăbuș, n-o mai adulmeca și tu, ia și mănâncă, înghite tot, terminăm povestea. Cască botu’... Mă muști? Lasă că n-oi turba eu! *** - Fănele... se-apropie un bărbat pântecos, cu vinișoare roșii în mijlocul obrajilor. E tuns ca-n pozele de tinerețe revoluționară ale lui Dej. - Măi Fănele, să bem pentru Costache! - zice și lasă să cadă câteva picături. Îi plăcea și lui lucru’ bun, și-o vorbă pe îndelete, nu ducea la ureche. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sepii cu dâre de smântână și jumări. Când am crezut că le-am păcălit, mi-au tăiat calea, m-au imobilizat, fără să asculte rugămințile mele. Foile de varză cresc ca niște pânze de corabie, se lipesc cu ventuze de obrajii mei, se desprind cu tot cu piele, mă arde, urlu, mă zbat, pe urmă presară cineva piper pe răni... - Din sarmale-ai venit, în sarmale te-ntorci, fie numele sarmalei lăudat! Îmi înfig o pâlnie în gâtlej și încep să mă îndoape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și mizerabila lui saltea fusese sfîșiată cu cuțitul, se prăbuși abătut pe frunzele uscate, observînd cum acestea se lipeau de miile lui de răni și Îngăduind, pentru prima oară de cînd se ținea minte, ca lacrimile să-i curgă pe obraji. Își dădu frîu liber lacrimilor și plînse fără să se rușineze, convins că avea cu vîrf și Îndesat motive să o facă și că nu exista - și probabil că nu existase niciodată de-a lungul istoriei - o ființă atît de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nici măcar nu te cunoșteam? - Vina pe care o aveți cu toții... Uită-te la mine! Îi porunci, Oberlis și apucîndu-l brusc de bărbie obligîndu-l să ridice capul. Privește-mi chipul... E urît, nu-i așa? Uită-te la cicatricea asta de pe obraz și la pata asta roșie și păroasă... Și uită-te la spinarea mea, la picioarele mele strîmbe, la mîna mea stîngă inertă, care pare o gheară... Surîse. Văd că nu ești În stare să-ți ascunzi scîrba... Îți par respingător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
nopții, cînd trebuia să se Întindă unde se nimerea, indiferent dacă era vreme bună sau dacă ploua cu găleata, dacă era cald sau frig, nu izbutea să evite ca lacrimile amare de teamă, singurătate și neputință să nu Îi scalde obrajii, simțindu-se mai În primejdie și mai singur decît cel mai speriat copil din lume. Astfel se scurseră două luni lungi, și de-acum albatroșii uriași părăsiseră insula, zburînd către miazăzi, cînd din aceeași direcție Își făcu apariția vela desfășurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ne e foame, pentru că sînt deja trei zile de cînd frumoasa noastră timonieră ne-a mîncat ultimul cartof. - O să mor, suspină Ferreira abia auzit. Dar nu vreau să mor fiindcă știu că o să mă mănînci - lacrimile Îi curgeau lin pe obraji. Asta aștepți... Am văzut cum te uiți la mine și citesc asta În ochii tăi de fiară... O să mă mănînci... Știu că ești În stare s-o faci... Iguana Oberlus nu i-a dat răspuns și a continuat să vîslească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]