1,702 matches
-
5. Concluzii 19 II. Proletcultismul 21 1. Originea etimologică a cuvântului 23 2. Definiția fenomenului 25 3. Periodizarea proletcultismului 26 4. Revoluția culturală 35 5. Realismul socialist 37 III. Presa proletcultistă 45 1. Trăsături generale 45 2. Presa politică și „obsedantul deceniu” 49 3. Reflexe ale proletcultismului În presa culturală 52 4. Ziariști și scriitori proletcultiști 56 5. „Trădarea” intelectualilor 60 IV. Teme și atitudini proletcultiste 74 1. Propaganda proletcultistă 76 2. Teme proletcultiste 80 3. Limba de lemn 104 3
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
independent și împotriva voinței bolnavului, repetându-se permanent și incoercibil; de falsitatea acestora bolnavul este conștient, dar, cu toate acestea, nu se poate elibera de ele. F. Leuret descrie, la începutul secolul al XVII-lea agorafobia. Moritz (1783) descrie frica obsedanta de apoplexie. Esquirol descrie monomaniile, iar Trélat delimitează la folie lucide. R. van Kraft-Ebbing (1867) le va numi tulburări obsesive (Zwangsvorstellungen), termen care va fi preluat de A. Wesiphal. P. Janet, carem la sfârșitul secolul al XIX-lea, descriu cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simte asaltat de o „putere străină” exterioară și opusă voinței sale, de a cărei absurditate este conștient; d) orice obsesie presupune atât repulsie, cât și dorință din partea bolnavului. Fenomenele obsesive sunt extrem de variate și ele constau din următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și dorință din partea bolnavului. Fenomenele obsesive sunt extrem de variate și ele constau din următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
următoarele: 1) Ideile obsedante: au un caracter de ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive” constau în apariția în câmpul conștiinței a unor porniri puternice, irezistibile de a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ruminații intelectuale și neproductive (Legrand du Saulle, P. Janet). Ele au, de regulă, un caracter interogativ (aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive” constau în apariția în câmpul conștiinței a unor porniri puternice, irezistibile de a comite acte fără sens, ridicule, absurde sau chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aritmomania, onomatomania, evocarea obsedantă, idei contrastante în totală opoziție cu sentimentele, concepțiile și atitudinile bolnavului, îndoiala obsedantă sau la folie du doute). 2) Fricile obsedante sunt temeri nejustificate ale bolnavului reprezentate prin: agorafobie, claustrofobie, ereutofobie, nosofobie, dismorfofobie etc. 3) Impulsiunile obsedante sau „obsesiile impulsive” constau în apariția în câmpul conștiinței a unor porniri puternice, irezistibile de a comite acte fără sens, ridicule, absurde sau chiar agresive de tip criminal. M. Dide și P. Guiraud izolează, în cadrul impulsiunilor obsesive, următoarele tipuri principale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acte banale, minore, dar absurde (ticuri, cuvinte obscene, gesturi etc.); b) impulsiuni obsesive cu caracter de violență (piromanie, clastromanie, homicid); c) impulsiuni obsesive variate de tip sexual; d) impulsiuni obsesive suicidare prin deturnarea sau anularea instinctului de conservare. 4) Acțiunile obsedante sunt acțiuni motorii pe care individul le execută împotriva voinței sale și de a căror absurditate este conștient, dar cărora nu le poate opune rezistență. Cauzele sindromului obsesiv sunt multiple. Se consideră că în geneza acestuia, anxietatea ocupă un loc
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau idei obsesive legate de sănătate, tulburări neurovegetative, cenestopatii. Sindromul asteno-ipohondriac poate apare în cursul evoluției neurasteniei, a bolilor somatice cărora li se dă o „interpretare exagerată” sau „eronată”, în schizofrenia incipientă etc. b) Sindromul obsesiv-ipohondriac se manifestă prin temeri obsedante sau fobii diferite, în special „frica de boală” (nosofobia). Ei poate apare în cursul delirului psihasteniform al schizofreniei. c) Sindromul depresiv-ipohondriac apare sub forma delirului ipohondriac în cursul fazelor depresive ale PMD, melancolia de involuție, depresia vârstei înaintate, în PGP
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
aflăm în fața unei categorii particulare de „suferințe psihogene”, centrate tematic pe propriu corp. O patologie în care „imaginea corporală” este permanent amenințată de „pericole” reale, dar mai ales imaginate de persoana respectivă. Aceste „pericole” invocate și prelucrate într-o manieră obsedantă de bolnav, veritabile „fobii latente”, se vor constitui, în final, în „tablouri clinice”. Această stare de permanentă tensiune psihică, legată de un „pericol” care preocupă bolnavul, va duce în final la o dezvoltare nevrotiformă, exprimată de acesta, prin convingerea că
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Elementele psihopatologice centrale care schimbă persoana și viața acestora sunt fobiile și stările obsesive. Preocupați de a nu greși, acești indivizi se „încarcă” emoțional și ideativ cu elemente parazitare. Controlează, revin asupra faptelor, gândesc în permanență la acestea. Această preocupare obsedantă îi obosește, dar nu se pot desprinde de ea. Viața începe să capete un aspect de „ordine ritualizată”. Bolnavii se comportă, gândesc, acționează, în așa fel încât să fie permanent în siguranță. Orice abatere de la această „ordine” îi tulbură profund
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
voluntară, caracterizat prin episoade psihomotorii de stupoare, imobilism, negativism motor, stereotipii, flexibilitate ceroasă etc. Cenestopatie: halucinații sau pseudohalucinații cenestezice diferite, localizate la organele interne. Ciclotimie: psihoză afectivă bipolară, maniaco-depresivă, cu evoluție periodică. Claustrofobie: frica patologică de spații închise. Cleptomanie: impulsiunea obsedantă de a lua anumite obiecte. Furt patologic al unor obiecte adesea fără utilitate practică pentru bolnav. Colecționarism: căutarea și conservarea, în mod neselectiv, de diferite obiecte fără valoare practică, ca expresie a unei pulsiuni posesive absurde. Comă: sindrom caracterizat printr-
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
creând un aspect general de dizarmonie între simptomele clinice, acestea dând impresia, într-o anumită privință, că sunt independente unele de altele. Disimularea: tendința la diminuarea sau mascarea fenomenelor psihopatologice de către bolnav. Este opusul simulării. Dismorfofobie: impresia patologică cu caracter obsedant, a unor diformități legate de aspectul fizic al unei persoane. Este o tulburare de schemă corporală sau a imaginii de sine. Disociația: sau „ataxia intrapsihică” este echivalentul discordanței, desemnând ruptura psihopatologică a unității vieții psihice, a sistemului personalității. Dispoziție: virtualitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
utilizare și satisfacerea pulsională normală, producând, prin această „deturnare contra naturii”, satisfacție persoanei respective. Perversiuni sexuale: anomalii sau devianțe ale satisfacerii dorinței sexuale, asupra altui obiect sau persoană, diferite de cele care caracterizează dinamica normală a pulsiunii respective. Piromanie: impulsiunea obsedantă, irezistibilă și subită a unor bolnavi psihici de a produce incendii. Pitiatism: ansamblul tulburărilor psihice de natură isterică induse prin sugestie și susceptibile de a fi anulate prin persuasiune. Posesiune: termen ieșit din uz, desemnând un delir tematic sistematizat, în
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Să crești într-un an cât alții într-o zi, tot un roman de actualitate și despre tineri, pare mai puțin consistent, dar face loc modalității picarești și umorului, iar Sfârșitul bahic, cu acțiunea plasată în anii ’50, în toiul „obsedantului deceniu”, reconstituie istoria recentă. Anticipând într-un fel Galeria cu viță sălbatică, romanul lui Constantin Țoiu, Sfârșitul bahic, bine construit, cu o epică densă, pasajele eseistice diminuând în favoarea acțiunii (uneori cu elemente de senzațional), conține o diatribă virulentă la adresa perioadei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288939_a_290268]
-
Veghea bătrânei doamne Gall (1973), raportul dintre tehnica psihologică (rememorarea, indefinitul reacțiilor, solitudinea chinuitoare și, din nou, complexul vinei) și cea narativă (cadru cu totul formal) se precizează în favoarea celei dintâi. Bătrâna eroină (realitate sau numai ficțiune) devine o prezență obsedantă pentru personajul narator. Într-un proces desfășurat cu hipnotică lentoare, se clarifică o existență vinovată. Casa Emilianei (1975), deși operează cu aceleași motive, se construiește nu monovalent, ca până acum, ci plurivalent, fiind, pe de o parte, o însumare de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285245_a_286574]
-
discurs critic: de la demersul neutru, de la un raport echilibrat între expunerea faptelor și interpretarea lor, de la caracterul mai pronunțat academic al primei lucrări criticul va ajunge la un demers mult personalizat, renunțând la factologie pentru a depista structuri, simboluri, metafore obsedante ce construiesc o viziune. Distanța măsoară un interval de lectură și formație - M. a traversat experiența unei șederi de mai mulți ani la Dijon ca lector de limba română -, dar și un prag de cristalizări ce își pun pecetea pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288164_a_289493]
-
mitul Nunții și mitul Soarelui, cum punctează Basarab Nicolescu în monografia amintită și unde citim: Există într-adevăr, în poetica barbiană, un rafinat simbolism al culorilor. Celor trei mituri fundamentale ale cosmologiei Jocului secund le corespund trei culori-simbol ce revin obsedant, cu un rol funcțional determinat: realizarea unei maxime densități de semnificație într-o expresie lingvistică de întindere minimă". Albastrul e culoarea mîntuitului azur și însoțește spațiul/ mitul Oglinzii, Galbenul ce ține de mitul Soarelui și Verdele ca nuntă între Albastru
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
și clădit cu o maturitate rară la un începător, care își anunță de pe acum spiritul de împotrivire. Cărțile sale se așază sistematic de-a curmezișul convențiilor, temelor și tehnicilor consacrate ale ficțiunii. Romanul romancierului, personajele-autori, jurnalul și confesiunile fictive, stereotipiile „obsedantului deceniu”, tema iubirii în circumstanțe potrivnice, obsesia memoriei recuperatoare și a terapiei prin regresiune - toate acestea și multe altele sunt supuse unui tir metodic, care întoarce, cu o cruzime nu lipsită de tandrețe, pe față și pe dos, piesele de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]
-
Pentru o nouă cultură română (1996), prelungește în mod convergent opțiunile unui teoretician al ideilor, pentru care rațiunea ultimă a literaturii se află totdeauna dincolo de ea, în cultural și ideologic. Este simptomatică ecuația postulată între cultural și politic. O alternativă obsedantă la români - cultură sau politică? - e substituită de o complementaritate alternativă între cultural și politic, ceea ce ar presupune o reformă concertată a ambilor termeni. Incompatibilitatea între cultură și politică ar putea fi anulată prin ridicarea abstracției la rangul de faptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
parfum oriental prin definiție. Numele și l-a luat de la grădinile Shalimar din Lahore, în nordul Indiei, create de șahul Jehan în amintirea soției sale Mumtaz Mahal (cea pentru care fusese înălțat și mărețul mausoleu Taj Mahal). Shalimar este un obsedant tribut adus frumuseții unei femei care a inspirat o iubire eternă, este exuberant, seducător și voluptos. • Jardins de Bagatelle, care și-a luat numele de la frumoasele grădini ce mărginesc pădurea Bois de Boulogne din Paris. Este o compoziție florală cu
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
de seră, „parfumurile verzi” n-au rival în ceea ce privește prospețimea și tinerețea. • Mitsouko de la Guerlain, primul parfum verde, delicat și misterios. Mitsouko este cuvântul japonez care desemnează „misterul”, iar uimitoarea capodoperă creată de Guerlain în anul 1919 este o superbă și obsedantă enigmă. Nota de vârf a parfumului dă o senzație de frunziș proaspăt de pădure și de ferigi stropite cu rouă. în notele mai profunde se întâlnesc miresme de iasomie și paciuli, ambră și liliac. O compoziție de o originalitate superbă
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
spre moarte (dar asta nu mi se poate Întâmpla mie, pentru că eu sunt eu)!” Ignorarea cu superbie a primejdiilor e doar versantul luminos al unui teren accidentat. În rarele ei momente detensionate, Sylvia Plath se amuză să relativizeze până și obsedanta mască a morții, care se colorează și ea În funcție de micile bucurii ale vieții. O propoziție aparent banală („Sucul de portocale și cafeaua imprimă până și unei sinucideri embrionare o strălucire vizibilă”) trădează mai mult decât ar vrea autoarea să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
una din manifestările ideale. „Stadiul oglinzii” Jurnalul intim ambiționează să reunească toate fragmentele trăitului. Dar el se izbește de imposibilitatea cuprinderii precise a ceea ce, trăind, și-a adjudecat: elaborarea insesizabilă a unui „câmp de existență și acțiune”31. Adică acel obsedant au jour le jour care, oricât ar părea de tern și monoton, se ordonează după o lege proprie și irepetabilă. Astfel Încât, jurnalele intime, departe de a se asemăna prin sentimentele analizate, prin faptele relatate, rămân străine de orice standardizare. Proiectul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
temporale va fi vorba În ambele situații, doar că mărimea lor diferă esențial. Autobiografia suprimă uneori ani Întregi, pe când jurnalul intim abia dacă-și permite luxul eludării câtorva zile. Însă, ca o notă comună, literatura acestor forme epice are același obsedant reper: viața autorului. Dacă, În autobiografie, relatarea vieții ia forma secvențelor epice ample, În jurnal, organizarea (ca și dezorganizarea) materialului e mai strânsă. Ea se reduce la suite de evenimente, ce pot lua forma scurtelor istorisiri, cu un număr infim
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]