2,513 matches
-
a sufocat biblioteca. Pur și simplu. Am observat că, seara și dimineața, când ne făceam „raportul de gardă“, nu pritoceam întâi de toate evoluția lui Van Gogh de la realismul plebeiano-rural către Montmartre, floralitatea niponă și exploziile de la Arles, ori formidabilii ochi roșii de plâns ai călugăriței lui Simon Marmion, Mielul mistic al lui Van Eyck și altele ase menea. Nu. Ce ne obseda era (ca și la Praga) normalitatea. Cuvântul ce revine înnebunitor, ca dureroasă utopie, în toate relatările de călătorie
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
trăim din ce este și-o fi tot împreună...Și așa, înlocuindu-l la ore câte odată, am ajuns suplinitor de suplinitor. Cât lucram cu isteții copii, Iancu arunca alice în vântul ciorilor că alt animal n-a reușit să ochească sau aranja aventura mișcării unei bote de vin mănăstiresc, circa 20 de litri, pentru a deschide seria șezătorilor de iarnă, o minunată defilare de obiceiuri, povești, voroave și spuse nespuse. Jucam teatru alături de elevi, unii dintre ei fiind cu trei-patru
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
mai reușesc să pun ordine în impresii. Ce-am văzut, de fapt, în Istanbul? Un cer închis, de ploaie. Străzi, mai degrabă murdare. Amestec de modernitate occidentală și de mahala orientală. Înghesuiala istovitoare din bazar. Cocote, pe stradă, fardate strident, ochindu-și clienții. Printre ele, sunt, pro-babil, și unele de la noi. (De altfel, "micul Paris", de altădată, Bucureștiul, devine "micul Stambul". Ceea ce n-au reușit, cu sabia, turcii, reușesc cu "bișnița".) Aici, în fostul Constantinopol, au murit două imperii. Imperiul roman
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
câte alte prostii. Nu vreu nimic, domnule, voi scrisorile mele să mi le înapoiești. "Nu vreu - salutare", i-a fost ultimul cuvânt. Mi-a mai zis că mi-am pierdut toată logica. Brigadir ne-a întîlnit și mi-a făcut ochi dulci; el zice: "Acesta îți face curte, nu-i așa? " și "D-tale nu-ți place". Da, nu-mi place", i-am răspuns. E un adevărat spion. Mi-i groază de tot ce poate fi capabil acest om, dar... să
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
din nori pufoși o pânză pe care am să cad Să tragi, te rog, cortina peste ce s-a-ntâmplat Combină vechi nuanțe într-o iubire nouă, Cu stropi de diamante și picături de roua, Care să spele ai mei ochi, mereu dacă sunt trist Când îmi voi da iar seama, ca totu-a fost un vis.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93430]
-
domnului. Măria sa Ștefan vodă! a răsunat glasul înalt al ușierului, odată cu deschiderea largă a ușii sălii tronului. Vodă Ștefan, mai mult scund decât înalt, cu fața bălaie de-a curmezișul căreia stau frumos răsucite mustățile ca spicul grâului. Ochii... Da! Ochii ca două fărâme de jeratic se mișcă fără încetare de la un boier la altul, de parcă i-ar cântări din priviri. Bun găsit, boieri! Să trăiești, măria ta! au grăit boierii într-un glas. Sunteți toți? Au lipsește careva? Toți, mărite
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
bufonul său regal Bulă, care-și amuza stăpânul cu glume nesărate sau sărate cu iz de autocritică. Dincoace, în vizorul cătării epigramiste, se zărește un pustiu de câmp plin de tare, care de care mai elefantică și deși ușor de ochit - greu de doborât: tarele societății 1 Ștefan Boboc - Pungeșteanu, „Ștefaniade în sos picant”, Editura Rocad Center, Iași, 2012. capitaliste! Purtătorii „relelor de vindecat” au proliferat. Nu mai este unul singur, plus una, sunt cu sutele (a se vedea cei 300
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93062]
-
pe zâna Viorică care, scoțând noaptea capul pe frunzare, începuse să părăsească palaturile de sub pământ. Neclintiți, bărboșii erau doar niște oale de ogeag. Câmpul se depărta nelămurit spre pâlcul de salcâmi ; o ciocârlie înălța triluri dintr-o trompetă de argint ; ochind păsărelele ce se strecurau în tufele de sânger, hultanii mici își tremurau aripile în văzduh. Iată-l și pe cel mare : fâlfâind, trece prin umbra brumată a unei arături. Cu smocuri de rogoz, se ivi deodată Balta Popii. O coloare
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
sunt agere ca mâța și, din privirile adumbrite, le tremură lumina printre gene. Trăiesc apoi cu unul de lângă gârlă ori mai din deal. De nevârstnice fac copii, prăpădindu-și din trup argintul. Ajung să aibă picioare noduroase, guri lăbărțate și ochi care s-au stins : doar câteo poftă trecătoare îi mai aprinde, într-o scânteiere scurtă, lipsită de fior. .................................................. ............................................... Ți-o amintești pe Margareta ? Privirea-i aurie iradia tandrețe : aveam mereu senzația că îmi surâde. Pătimașa mea declarație dintr-o seară
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
caute, Vlăjganul Îi dăduse o lovitură cumplită cu capul, apoi un pumn zdravăn și chiar un picior În burtă, partea rea a fost că, după ce primise loviturile, Viceregele arăta la fel ca Înainte, Întreg și nevătămat și imediat i-a ochit pe Vlăjgan lîngă orchestră și i-a tras o mamă de bătaie cum nu s-a mai pomenit, că pe urmă o lună Întreagă nici o femeie din Lima nu s-a mai uitat la el. De ascultat, Îl ascultau, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am suit pe marginea celui de jos ca s-o văd mai bine: era dreaptă ca o statuie de pe-un sarcofag etrusc și mă privea drept în față. Trebuie să vă mai spun că D. avea cei mai frumoși ochi galbeni pe care ți-i poți imagina, cu gene răsucite ca niște mici cârlige. Azi nu-i mai are la fel. De câte ori o mai văd, o recunosc după buze (astea chiar inconfun dabile), nu după ochi. I-am spus câte ceva
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
jartiere fluorescente, femei tinere și femei bătrâne, suple sau cu burțile revărsate, dulci ca niște păpuși sau dure și bărbă toase, de toate rasele, culorile și chiar... sexele, căci câte una dintre ele era, de fapt (trebuia însă să ai ochi buni ca să-ți dai seama), un băiat fardat și epilat ca pe scenele elisabetane, zâmbindu-ți tandru și che mându-te cu degetul. Trecând pe lângă vitrinele ace lea baroce și exuberante, mă gândeam cât de mult semănau ele cu închipuirile mele
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
imortali zează se născu după vreo jumătate de an de trai zi și noapte-mpre ună, și are versuri cum nu se mai scriseseră pe malul Dâmboviței: Când apari, señorita, în parc pe-nserat Cu, în juru-ți, petale de crin, Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat Și ai trupul de șarpe felin. Gura ta e-un poem de nebune dorinți, Sânii tăi un tezaur sublim. Ești un demon din vis care tulburi și minți Dar ai zâmbetul de heruvim. A
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
din mediul rural. Sigur, cântatul unui cocoș ori măcăitul unei rațe îi calcă pe nervi pe vecinii din bloc, așa că, biata vietate sfârșește destul de repede și, o dată cu moartea ei, se destramă și sublima iluzie. Alții, tânjind tot de dorul satului, “ochesc” vreun petic de pământ și nu se lasă până nu pun pe el ba niște ceapă sau usturoi, ba cartofi, roșii sau fasole. De cele mai multe ori ies în pagubă cu “lotul” lor, care le oferă, să zicem, o roșie la
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
soldați... nu ajunsese prea departe, era pe Gorgan, unul din cele patru muncele care înconjoară satul. A văzut tot ce se petrecuse jos. Inima-i ticăia în piept. N-au ajuns până la el. Noaptea, s-a dus în cimitir. A ochit unde e mormântul lui Petru Cărare, cel care murise cu câteva zile în urmă. S-a dus, pe urmă, în spatele bisericii, acolo unde știa că ține popa cazmalele, hârleții și târnăcoapele, după care s-a apucat de lucru. Când a
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
lui, și căderea lui în somn în brațele mele, cu cea mai mare încredere pe care un corp a avut-o vreodată într-altul. Și spun corp pentru că noi încă suntem un singur corp. Un corp inteligent, cu gânduri-senzații. Suntem ochi în ochi, piele pe piele, respirație pe respirație. Și, trebuie să recunosc, în perioada asta nu mă gândesc deloc la scris. Nu-mi lipsește. Cinstit vorbind, nu-mi trebuie nimic. Mă simt plină, plină, plină. Nici măcar eu însămi nu-mi
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
mai gândesc la perioada aia, o văd așa, ca și când aș fi fost într-o ceață. Niște vălătuci de abur ne acopereau sexul și burta, alții se aliniau cu dunga sprâncenelor și ne acopereau fruntea și, în ea, creierul. Ne uitam ochi în ochi și ne vorbeam și ne făceam că nu există sex și foame și alte gânduri decât cele permise. Eu eram foarte bună la compuneri. Câștigam premii la concursul „Pana de Aur“. Aveam medalii. Acum fac mișto de mine
Despre scris, dar cel mai mult despre iubire. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Viviana Mușa Augusto () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1776]
-
un căruț“ - i-am zis. Poate c-am fost cam aspră, dar chiar așa i-am vorbit. Ei, și cred că l-a cam durut. O vreme n-a zis nimic - drept să-ți spun, Înlemnise. Vai de mine ce ochi avea, știi, arăta de ziceai c-ar fi vrut să se deschidă pămîntul sub el și să-l Înghită chiar În clipa aia. Apoi a spus, firește: „Vai de mine, Eliza! N-avem nevoie de banii lui! Prietenia ta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
opri pentru ultima inspecție în fața oglinzii din camera de hotel. Văzu un tânăr mare cu o figură hotărâtă. Percepția îi era subtilă ca să nu repereze caracteristicile puțin comune ale acestei imagini. La prima vedere, părea absolut normal, dar în proprii ochi capul său era prea mare față de corp. Doar dezvoltarea umerilor, brațelor și pectoralilor făcea tolerabilă dezvoltarea capului. În mare, își imagina că ar trebui să intre în categoria "leonină". Își puse pălăria. Acum avea aerul unui voinic cu figură puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
locurile lor. Antrenamentul lor non-A fusese prea scurt pentru a da rezultate. Îi lăsă pentru a supraveghea videofoanele, așteptându-se la un atac cu suflorul. Nu se întâmplă nimic și se apropie cu o jumătate de zi-lumină de Sol. Ochi contoarele și văzu că Venus rămânea la mai mult de patru zile-lumină. De această dată atacul se declanșă după opt secunde. Tot nu era de ajuns, dar putea să-și completeze imaginea care i se forma în minte. Venusienii încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
hohot de rîs. — Vrei să plec? întrebă el în cele din urmă. Ea murmură ceva. — N-am auzit ce-ai spus. — Ai putea să-mi spui cine ești. — Am aproape un metru șaptezeci și șaizeci și trei de kilograme. Am ochi căprui, păr negru și nu-mi amintesc grupa sanguină. Aveam douăzeci și ceva de ani, dar acum am treizeci și ceva de ani. Mi s-a spus că sînt un crustaceu și un ins prea serios, dar de curînd, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vizitam niște prieteni din Lenzie și ne-am adus aminte de zilele de-odinioară, și ne-am zis, de ce să nu dăm o fugă să-l vedem pe Duncan? Așa că, iată-ne. Bărbatul privi atent în sus printre scări. — Ai ochi de pisică, dacă lucrezi pe lumina asta. — întrerupătoarele sînt după ușă. Nu, nu. Nu, deloc. Chiar îmi place obscuritatea asta, e mai misterioasă, dacă înțelegi ce vreau să spun... Foarte impresionant. Foarte impresionant. Marjory spuse ceva, dar n-o auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
uriașe, devorînd populația pe măsură ce trec. Brusc se produce un cutremur. Dintr-odată orașul e inundat de mare, vărsîndu-se prin alei pe coridoarele consiliului și institutului, scurcicuitînd totul. îPare confunz - nu am aranjat încă detaliile). Oricum, în cele din urmă, închizi ochi avînd în față statuia lui John Knox - simbol al tiraniei gîndirii, simbol al acelei erecții masculine îndelungate care poate provoca moarte, nu tandrețe - care se prăbușește cu tot cu coloană în valurile care se rostogolesc așa cum se rostogolesc... de multă vreme. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
opri pentru ultima inspecție în fața oglinzii din camera de hotel. Văzu un tânăr mare cu o figură hotărâtă. Percepția îi era subtilă ca să nu repereze caracteristicile puțin comune ale acestei imagini. La prima vedere, părea absolut normal, dar în proprii ochi capul său era prea mare față de corp. Doar dezvoltarea umerilor, brațelor și pectoralilor făcea tolerabilă dezvoltarea capului. În mare, își imagina că ar trebui să intre în categoria "leonină". Își puse pălăria. Acum avea aerul unui voinic cu figură puternică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
locurile lor. Antrenamentul lor non-A fusese prea scurt pentru a da rezultate. Îi lăsă pentru a supraveghea videofoanele, așteptându-se la un atac cu suflorul. Nu se întâmplă nimic și se apropie cu o jumătate de zi-lumină de Sol. Ochi contoarele și văzu că Venus rămânea la mai mult de patru zile-lumină. De această dată atacul se declanșă după opt secunde. Tot nu era de ajuns, dar putea să-și completeze imaginea care i se forma în minte. Venusienii încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]