5,154 matches
-
categorii de țigani, dar dezbaterile care țin de construcția istoriei mentalităților mai au de parcurs cale lungă. România riscă să fie polarizată între negaționiștii predestinaționiști cu certe înclinații rasiste (cei care identifică în faptul de a fi țigan o culpă ontologică) și optimiștii utopici, care neagă orice carență de raportare a comunităților rroma față de instituțiile clasice ale culturii și civilizației europene. Ortodoxia și datoria răscumpărăriitc "Ortodoxia și datoria răscumpărării" Situația Bisericii Ortodoxe - și a celorlalte confesiuni creștine - nu este foarte promițătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prospețimea certă a bunelor sale isprăvi din ultimul deceniu și jumătate? Oricare ar fi legăturile genetice pe care unii le afirmă, câțiva le suspectează și alții le contestă între nevrednicia trecutului criptat și excelența prezentului vizibil, ne rămâne o categorie ontologică insuficient explorată: posibilitatea, înțeleasă ca surplus, în raport cu actualitatea carentă. Numai pe această prioritate fundamentală a viitorului, afirmată într-un orizont eshatologic, se poate construi politica iertării. Pe cât de dificilă este uitarea, pe atât de necesară devine iertarea- un act esențial
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în Școala hermeneutică germană 1. Prefigurate de analizele lui Edmund Husserl (1859-1938) asupra dimensiunii antepredicative a conștiinței umane și a fluxului temporalității proprii subiectivității transcendentale, tezele lui Martin Heidegger (1885-1976) despre structurile anticipative ale conștiinței hermeneutice vor constitui premisele hermeneuticii ontologice pe care Hans-Georg Gadamer (1900-2002) le-a perfectat în magistrala sa operă Adevăr și metodă (1960). De mai bine de patruzeci de ani, demersul său a stârnit numeroase ecouri importante, influențând decisiv reflecția teologică sau culturală a zilelor noastre. Tezele
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Acest tu idiomatic este rezultatul unui efort colectiv, întreprins pe parcursul mai multor secole, de a formula cele mai profunde idei ori stări sufletești. Sein, das verstanden kann, ist Sprache („Ființa care poate fi înțeleasă este limbă”) - acesta este corolarul hermeneuticii ontologice gadameriene, pentru care „moartea subiectului” rămâne imposibilă. Ergotc "Ergo" Dincolo de tradiție, vom putea descoperi în tăcere conturul propriilor mărginiri. Suntem întotdeauna parte a unui proces de transmitere și transformare alchimică a trecutului în prezent. Limba este interfața acestei medieri și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
conviețuirii fraterne. Oralitatea sibilinică și ezoterică a pitagoreicilor atrage atenția asupra importanței inițierii, fără de care experiența cunoașterii rămânea parțială. Prima filozofie este mai cu seamă orală și oraculară nu fiindcă exprimă înțelepciunea unui mythos imemorial, ci întrucât crede în ierarhizarea ontologică a cosmosului. La Platon, dialogul exersat ca dialectică devine emblema filozofiei care depășește sfera privată a conversației. (Aceasta și pentru că limbajul este probabil singurul sistem semiotic autotelic.) Între culpabilizarea socratică a scriiturii (Phaidros, 274 b-e) și prostituarea rostirii în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atât de vizibili la Paris (1968) sau Woodstock (1969) - exprimau doar criza provocată de o îndelungată absență. Refuzând noțiunea burgheză de emancipare (adesea îndatorată unei mentalități colonialiste), tinerii excentrici ai deceniului șapte căutau rădăcinile universale ale unei centralități de fapt ontologice. Pasiunea pentru ostentație evocă dezgustul față de repetiția comercială a unei anumite imagini a „sinelui” - vid și vrednic de compătimire - în cultura occidentală. Excentricii de acum patru decenii se numeau în anii ’20-’30 „avangardiști”. Ei atacau dictatura modelor artistice, stabilite
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
într-o formă deviată 2. Putem subestima oare consecințele acestor inovații teologice - care, desigur, nu pot fi aici detaliate în chip satisfăcător? Istorici importanți ai teologiei, spiritualității și artei occidentale sugerează importanța acestor schimbări de paradigmă. Scolastica a modificat paradigma ontologică, epistemologică și sociologică a cunoașterii: Dumnezeu devine ființarea supremă despre care se predică atributele perfecțiunii; cunoscătorul prin excelență este filozoful exersat în arta dialecticii; mediul cunoașterii eminente încetează să mai fie templul sau mănăstirea și devine, prin excelență, universitatea. Imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
putea fi „născut, iar nu făcut”. Dacă întemeierea ar fi, în sens metafizic, cauzală, atunci Fiul n-ar fi „de o ființă” (homoousios) cu Tatăl, ci doar un produs (ergon) al unei voinței arbitrare și, cel puțin pentru cei inferiori ontologic Tatălui, oarbe. Pentru gândirea metafizică clasică - aceea care, de altfel, l-a fascinat pe Anselm de Canterbury în formularea argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ființă” (homoousios) cu Tatăl, ci doar un produs (ergon) al unei voinței arbitrare și, cel puțin pentru cei inferiori ontologic Tatălui, oarbe. Pentru gândirea metafizică clasică - aceea care, de altfel, l-a fascinat pe Anselm de Canterbury în formularea argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
doar un produs (ergon) al unei voinței arbitrare și, cel puțin pentru cei inferiori ontologic Tatălui, oarbe. Pentru gândirea metafizică clasică - aceea care, de altfel, l-a fascinat pe Anselm de Canterbury în formularea argumentului ontologic - „orice cauză este superioară ontologic efectului”. Acest principiu cardinal pentru metafizica subîntinsă de „marele lanț al ființei” nu se aplică în cazul dogmei Sfintei Treimi. Cu alte cuvinte, întemeierea de tip cauzal - apropriată de metodologia rațiunii carteziene și refutată apoi în postmodernitate - nu intersectează aparatul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
experiența lumii într-un poem pe care unii filozofi greci, mai cu seamă neoplatonicienii, au decis ulterior să-l interpreteze alegoric. Povestea degradării temporalității originare nu este mai mult decât o poveste. Istoria începe acolo unde omul este supus degradării ontologice, corupției și morții. Abandonul mitului coincide, în lumea greacă, cu vârsta de aur a istoriei. Mefiența platonică față de structurile devenirii trebuia învinsă. Începuturile acestei discipline critice a memoriei pot fi găsite, cel puțin de către eurocentrici, la Herodot (484-425 î. Hr.), Tucidide
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ea necesită „pogorârea la iad”. Contemplarea infernului atinge, în chip nevăzut, proporții cosmice. Compasiunea universală pentru întreaga creație este rezultatul trecerii (Pascha) iubirii lui Dumnezeu prin inima purificată de gândurile pătimașe ori egoiste. Acest veritabil Paște lăuntric impus de solidaritatea ontologică cu soarta întregului Adam nu poate fi comparat cu simpla curiozitate intelectuală sau chiar morala bunei intenții cu care, în cel mai bun caz, profesioniștii cunoașterii de tip istoric își justifică profesia. Sfântul trăiește experiența compasiunii într-un dublu registru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
kenotică pentru întreaga umanitate dezvăluie misterul teologic al persoanei. Prin rugăciunea pentru lume, conștiința sfântului atinge universalitatea. Soarta întregii firi umane se decide parcă în bătălia cu răul din inima sa. Sfântul cunoaște trecerea de la nivelul durerii fizice la suferința ontologică, trăită ca insomnie continuă, trezvie, priveghere (Jean-Yves Lacoste). Co-naissancetc "Co‑naissance" Mitul educației universale a cetățeanului a confecționat faima întregii epocii iluministe. Are însă istoria mari virtuți pedagogice? În România, membrii Școlii Ardelene nu se îndoiau de acest lucru. La
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
universul prosperității, aparținând probabil celei mai bine hrănite, spălate și îngrijite spețe din istoria umanității, moștenesc în triumful lor o anumită parte de nedreptate. În această „taină a fărădelegii” se ascunde sensul ortodox al pocăinței individuale și comunitare, psihologice și ontologice. Travaliul memoriei este o formă de răscumpărare a unui impresionant capital de violență și injustiție istorică. Cunoașterea din academii ar fi un lux meschin dacă n-ar atrage după sine exercițiul compasiunii comunitare, al ascezei individuale și al deciziei politice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este luată în seamă. Nu procesarea intelectuală a informației este cel mai relevant aspect al înțelegerii, ci totalizarea experienței într-un plan subiectiv care include laolaltă voință, afectivitate și conștiință morală. Kierkegaard este cel care recunoaște în posibilitate un conținut ontologic mai dens decât realitatea actualizată, iar această decizie va intra într-o neașteptată conjuncție cu marile voci ale tradiției fenomenologice europene. În sfârșit, alături de Franz Rosenzweig (1886-1929), filozoful danez restabilește paradoxul ca expresie a miracolului divin. Debutul fenomenologieitc "Debutul fenomenologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Apariția oricăreui fenomen fără precedent marchează o naștere netrunchiată, o ruptură a regimului canonic de anticipații intuitive (protenție) și amenajări conceptuale (retenție) ale conștiinței. Pasivitatea pură e omologabilă imemorialului nașterii care declină nu atât un act fiziologic, ci o situație ontologică (aceea de suspensie a fluxului ternar al temporalității). Husserl numea polul acestei pasivități primare das Ichfremde, definind astfel suspensia temporară a structurilor de anticipație ale ego-ului, „alienarea” sa în vidul de sedimentări, cristalizări, plasticizări - atât de uzuale pentru conștiință. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
puțini sunt cei care văd în arbitrarul violenței împotriva Apusului un simplu manifest al retardării etice (absența democrației) sau al impotenței economice (nedreptatea regulilor pieței). Pe scurt, realitatea răului nu mai poate fi integrată la nivel speculativ. Meditația asupra regimului ontologic al vinei individuale sau colective nu mai rezistă. Când se vede clătinat din temelii, sistemul de valori occidentale fandează cu tot mai abstractă retorică moralistă. Transpare la fiecare pas incapacitatea de a asuma până la capăt povara perplexității în tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ceea ce refuză economia iubirii divine sfârșește în gheena nerecunoștinței. Implacabila denunțare a deșertăciunii nu-și are temeiul într-un pesimism umoral, umbrit de accidentele unei biografii sau impus de circumstanțe istorice nefaste. Deșertăciunea descoperită de Ecleziast ține de radicala insuficiență ontologică a lumii. Fără Dumnezeu, toate sunt sortite pieirii. „Căci soarta omului și soarta dobitocului este aceeași: precum moare unul, moare și celălalt și toți au un singur duh de viață, iar omul nu are nimic mai mult decât dobitocul. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cerută de idolii nevrozei. Din acestea se înalță, treptat, zidul plângerii noastre; acolo, omul deploră infinita caducitate a unei lumi prăbușite în uitare. Denunțul mondenitățiitc "Denunțul mondenității" Plânsul pocăinței silabisește dorința noastră de veșnicie. Deznădejdea la care conduce rutina „indiferenței ontologice” (atunci când „a fi sau a nu fi” nu este o întrebare) trage semnalul de alarmă al înfometării. Teama de ratare se transformă în panica din fața neantului. Abulia existenței întru moarte e suspendată; refuzăm să mai plătim costurile inautenticității. Harul suprimă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
atunci când călătorii și-au înțeles bine chemarea. Căci, la urma urmei, toți pașii lor nu măsoară decât insomnia unei iubiri fără hotar, aleasă, primită și regăsită în acel „nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 9). Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronietc "Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie" There are three things I cannot take in: faith without dogma, non-ecclesiological Christianity and non-ascetic Christianity. These three - the church, dogma, and asceticism - constitute
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urma urmei, toți pașii lor nu măsoară decât insomnia unei iubiri fără hotar, aleasă, primită și regăsită în acel „nume care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2, 9). Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronietc "Sensul ontologic al pocăinței. Marginalii la teologia starețului Sofronie" There are three things I cannot take in: faith without dogma, non-ecclesiological Christianity and non-ascetic Christianity. These three - the church, dogma, and asceticism - constitute one single life for me. Arhimandritul Sofronie, Letter to
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mintea în iad și nu deznădăjdui” primește, sub pana părintelui Zaharia, o neașteptată profunzime; capitolul despre calea terapeutică a monahismului, ca și paginile despre transformarea rușinii la momentul spovedaniei în armă duhovnicească (marcând astfel trecerea din planul psihologic în cel ontologic al cunoașterii lui Dumnezeu), reprezintă toate contribuții foarte prețioase și mult așteptate 1. Pocăința și revelația principiului ipostatictc "Pocăința și revelația principiului ipostatic" Teologia arhimandritului Sofronie este de orientare monastică. La temeiurile acestei vieți stau renunțarea la păcatul lumii și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unei depline pocăințe”1. Ura de sine însoțește această ruptură violentă de lumea rătăcirii, a înșelărilor și amânărilor indefinite, dar ispita autojustificărilor nu se îndepărtează de ucenic. Dobândirea unei bune purtări sau împodobirea cu virtuți trupești exterioare nu anulează rădăcinile ontologice ale egoismului. Morala educă individul, dar nu revelează dimensiunea universală, sacerdotală și eshatologică a persoanei. Este lucrul ignorat cu nedesăvârșire de către „prietenii” lui Iov: teologii Elifaz din Teman, Bildad din Șuah și Țofar din Naamah. Încercând să restaureze legătura cu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de numerologia canoanelor penitențiale. Fără să știe, mulți păstori de suflete au adoptat și în Biserica Răsăriteană psihologia calvinistă a vinei și doctrina augustiniană despre păcatul originar (un concept greu de găsit la Părinții greci), contribuind astfel la răstălmăcirea sensului ontologic al pocăinței. Sufocată de cazuistică și de sentimentul terorii în fața lui Dumnezeu, conștiința morală a atâtor creștini suferă de o veritabilă crucifixație, fără să-și mai amintească de binecuvântările Învierii, în lipsa cărora patima Domnului nu poate fi înțeleasă. Părintele Zaharia
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții (Efeseni 6, 12-18). Metafora paulină a războiului poate să ușureze aici sesizarea dimensiunii ontologice din actul sacramental al mărturisirii; orice creștin botezat în numele Sfintei Treimi aparține unei ecclesia militans. Mărturisirea - ori spovedania - este un gest similar angajamentului de fidelitate matrimonială sau, mai mult, de loialitate ostășească. Promitem, astfel, să raportăm unei conștiințe mai bune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]