44,744 matches
-
care a copilărit, Isaiah Berlin se întîlnește din întîmplare cu un critic literar, cunoscut al Ahmatovei, care se oferă să-i intermedieze o întîlnire. Tînărul este impresionat de apariția acestei "regine tragice", dar, din nefericire, se vede obligat să-i părăsească apartamentul după puțin timp, auzindu-se strigat de afară de o voce familiară și recunoscînd în personajul indiscret pe însuși prietenul său din facultate, Randolph Churchill, fiul premierului britanic. Acesta se afla într-o misiune jurnalistică trimis, de North American Newspaper
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
aminte cum, coborînd în curtea clădirii, îl prezintă pe Randolph criticului literar: ""Nu cred că v-ați cunoscut. Domnul este Randolph Churchill." Criticul a înghețat, aparența i s-a schimbat brusc dintr-o vie curiozitate într-o expresie de teroare, părăsindu-ne precipitat. Nu-mi dau seama dacă pe vremea aceea eu eram urmărit de agenți ai poliției secrete, dar nu exista nici o îndoială că Randolph Churchill era. După această întîmplare neobișnuită au început să circule zvonuri prin Leningrad despre o
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
aceea eu eram urmărit de agenți ai poliției secrete, dar nu exista nici o îndoială că Randolph Churchill era. După această întîmplare neobișnuită au început să circule zvonuri prin Leningrad despre o delegație străină sosită să o convingă pe Ahmatova să părăsească Rusia; despre Winston Churchill, un vechi admirator al poetei, care trimisese un avion special să o aducă pe Ahmatova în Anglia și multe altele."2) Isaiah Berlin se întoarce în aceeași seară în casa poetei. Vorbesc despre copilărie, despre Don
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
l-a făcut să aibă și în literatură o, să-i zic, hartă personală, pe care a construit-o încetul cu încetul, potrivit acestor criterii care i-au adus prieteni care se simțeau promoționați de el, dar care l-au părăsit ori s-au răcit de el atunci cînd nu se mai simțeau bine în cutare promoție, ci se considerau membri cu drepturi depline în vreo generație. Trebuie să recunosc că n-am fost niciodată prea atent la asemenea detalii. După ce
Ulici al meu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16603_a_17928]
-
cu Jurnalul literar, al cărui director, Nicolae Florescu, și-a făcut o datorie din recuperarea valorilor exilului. Fragmentul de mai jos face parte dintr-o carte de convorbiri, încă inedită, intitulată Captiv în lumea liberă. Cînd ați hotărît deci să părăsiți România? Am înțeles încă din 1945 că se întîmplă ceva cu totul deosebit. Făceam armata. M-am mutat de la Școala de Ofițeri din Inău la Câmpulung, printr-o intervenție amicală, pentru că părinții mei se refugiaseră de la Fălticeni la Câmpulung. Am
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
Constantin Țoiu Despre împlinirea mileniului unu avem mărturii înfricoșate, apocaliptice, hilare astăzi. Ce se va spune în viitorul îndepărtat despre încheierea mileniului pe care îl părăsim? Mă tem că oamenii veacurilor 24-25 ne vor pizmui pentru simplitatea existenței noastre din prezent. La fel cum ni se par nouă acum scenele de viață din secolul al șaptesprezecelea privite în desenele, picturile epocii sau după literatura vremii. Aceeași
Pe brânci by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16578_a_17903]
-
fi fost o plăcere pentru Henri Zalis traducerea lui, în românește textul seamănă cu pictura naivă, limba e copilăroasă, simplă, reconfortantă. Tot sub semnul lipsei de pretenții stă și subiectul: o familie de elvețieni în vîrstă e nevoită să-și părăsească apartamentul devenit prea scump și să se mute într-o țară mai ieftină, Spania. El, Vincent, tînjește după confortul elvețian, nu înțelege nimic din solara Spanie, nu poate și nici nu vrea să se adapteze. Ea, Florence, pare că își
Din liniștita Elveție by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16591_a_17916]
-
intens personalizată. Destinul lui Matthew fiind anticipat, apoi despărțit brutal, apoi lăsându-se prezis din nou - pe o treaptă de adevăr mai profund - de începutul vieții sale, pulsând într-o însemnare de jurnal patern: "27 august 1977. Uca și M părăsesc spitalul. Uca fericită. M e un copil dorit, iubit și-aproape divinizat de maică-sa, încă din prima clipă. Va fi fericit.". Matei Călinescu, Portretul lui M, Editura Polirom, Iași, 2003, 240 p.
La școala Harmony by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11838_a_13163]
-
de religios încît să cred în minuni, dar nici atît de sceptic încît să nu sper în ele. Pînă în ultima clipă am nădăjduit că Papa se va mai ridica o dată de pe patul de suferință. Chiar dacă era limpede pentru ce părăsise spitalul. Și chiar dacă fiecare nou comunicat îmi scădea speranța că va mai învinge boala o dată. Seninătatea cu care și-a primit moartea l-a ajutat să treacă prin toate încercările la care a fost supus. Seninătatea celui care nu uită
Papa, vizionarul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11849_a_13174]
-
aceasta este a Celui dorit”37. Iar în versetele 5, 6, spune că mireasa, „când a nădăjduit, asemenea lui Moise, că i se va arăta spre cunoaștere fața Împăratului, Cel dorit trecuse, încât a scăpat de înțelegerea miresei ... Dar nu părăsind sufletul ce-L urmează, ci trăgându-l spre sine”38. Progresul perpetuu este descris sub chipul miresei ce a îmbrăcat pe Hristos Înaintarea continuă a sufletului este asemănată în Cântarea Cântărilor cu urcușul neîncetat al miresei, care din neagră la
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
de o ființă de carne și sânge, fără pavăza de hârtie a textualiștilor, o femeie îmbătrânită prematur, cu "stelele sus" și "moartea aproape", cu putregaiul singurătății neputincioase rănindu-i gâtul, un om distrugând și autodistrugându-se, vomitând la marginea unei lumi părăsite de Dumnezeu: De m-aș putea odihni în oricare scenariu al vieții,/ în cotloane diverse și simple, cinstite,/ unde să nu existe decât un pat în care să dorm/ și un lighean în care să vomit/ tot ce dându-mi
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
enormă schimbare i-a oferit premisa unei regăsiri a autenticității intelectuale și etice. Individul marginalizat, opresat de un centru ultraabuziv, se redresa în climatul unui nou început, al unei introduceri în normalitate: "A fost, pînă la urmă, șansa de a părăsi ghettoul strîmt și insalubru al umilințelor și al angoasei. L-am lăsat în urmă cu reală satisfacție, deși nu fră eforturi, pe cel care fusesem, fără să mă dezic de el, dar privindu-l cu o anume detașare". Se poate
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]
-
1987 și Jean Starobinski, din 1990) și cu unele comprimări studiile din Critică și profunzime (1974), adunate atunci în ceea ce s-a vrut doar prima parte a unui proiect mai larg, gîndit să continue cu Istorie și profunzime. Criticul a părăsit apoi, aparent, relația înșelătoare dintre lectura plană și înțelegerea în relief pentru a se ocupa de opoziția (neutralizată prin demonstrație) dintre judecarea prin înseriere și cea prin particularizare. E, de fapt, formulată elegant, tot o problemă de gen proxim și
Critica în arabesc by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11859_a_13184]
-
Institutul Cantacuzino, dintre care publicăm numai una. El l-a cunoscut pe Ion Țuculescu încă din primul an de studenție și, conform propriilor declarații, i-a fost sprijin în multe situații delicate. Materialul scris cu puțin timp înainte de a ne părăsi, vine să completeze un profil mai amplu al pictorului făcut în urmă cu mai bine de două decenii: Ion Țuculescu văzut de un prieten- în Momente din trecutul medicinei, Ed. Medicală, București, 1983. Cele două epistole au un caracter privat
Mărturii inedite despre Ion Țuculescu - In memoriam Eugenia Iftodi by Dr. S. Sturdza () [Corola-journal/Journalistic/11869_a_13194]
-
fonduri și investitori pentru Arad sunt spectaculoase. Ca arădean de origine care se întâmplă să locuiesc de treizeci de ani în Timișoara, am un sentiment amestecat, de mândrie și frustrare, când văd cum arată străzile orașului pe care l-am părăsit și cum au ajuns în ultimii ani cele ale "metropolei Banatului", în care m-am mutat. Nu e cazul să idealizez pe nimeni, dar știu că bunul gust al arhitectului Seculici a lăsat o amprentă clară asupra unei urbe care
Țara lui Șestache by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11875_a_13200]
-
acolo. Că Adevărul făcut de ei nu va mai exista e cît se poate de adevărat, dar ziarul cu acest nume nu moare la ordinul lui Cristian Tudor Popescu. Sînt convins că Adevărul a intrat la reanimare după ce a fost părăsit de marea majoritate a echipei care l-a făcut. La fel cum sînt convins că Ana Maria Tinu a făcut o greșeală capitală cînd a crezut că Adevărul e ea. Pînă una, alta ea a rămas proprietara unui nume de
Adevărul fără CTPopescu și CTP fără Adevărul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11893_a_13218]
-
pe foștii cunoscuți din ospiciu; va ajunge chiar să-l facă pe un tînăr supradotat, grav bolnav psihic, să spargă zidul izolării, să se destăinuie, într-un moment de grație, pregătit cu răbdare și dăruire de sagacea Lisa. Înainte de a părăsi Parma natală, Alberto îi va înmîna fotografia incriminantă, amintită în Prolog, bătrînului Mora, uscat sufletește și la adînci bătrîneți, dar cu aceeași slăbiciune pentru Lisa, acum dispărută. Stăpînind bine arta povestirii, Bevilacqua nu a uitat detaliul, dimpotrivă, i-a întărit
Noutăți literare italiene by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/11870_a_13195]
-
de șah. Spațiul de manevră al fiecărei părți, supus comprimării la presiuni tot mai mari, e apărat pe principiul redutei, iar "lupta", făcută din lovituri la punct fix, încetează, într-un final, doar faute de combatants. Că lucrurile nu trebuie părăsite la jumătate din pură plictiseală, dîndu-le răgaz să degenereze, mai apoi, pe exact aceleași premise, e ceea ce "interferențele" lui Ion Bogdan Lefter încearcă să arate. Soluții de "ieșire" din "sofismele" identității se găsesc, dacă, firește, poți duce un pion alb
Id și identitate by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11900_a_13225]
-
trecut de mult, îmi spune cu o catifelată tandrețe maternă. Aprob din cap. N-am cum s-o contrazic. Continuă să mă scuture de umăr. Un moment mă cuprinde teama că are într-adevăr de gînd să-mi ceară să părăsesc petrecerea și să mă duc la culcare. - Nu! protestez eu. - Ba da, zîmbește ea. Mama asta nouă, care se pricepe să danseze și să flirteze, cine știe ce altceva e în stare să mai facă. Vocea ei și-a pierdut tandrețea maternă
Michael Cunningham - O casă la capătul lumii by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/11891_a_13216]
-
roluri jucate sau doar visate, dorite. Momente speciale, regizate și interpretate cu mijloacele sensibilității, edificiu pe care este, de fapt, construit tot spectacolul. Între Shakespeare și Cehov, între Lopahin și Lear, un traseu pe care bufonul din el nu-l părăsește pe Svetlovidov. Nici o clipă nu se dizolvă amestecul ciudat de la început, de sfîrșit de lume și început de alta, de spovedanie sinceră, totală, în care se poate privi înăuntru, adînc, pînă în cel mai mic cotlon. Ironie, autoironie, poante, ludic
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
îl ține departe de grijile casei, încearcă să se descurce singură, dar toate frustrările ei ies la lumină în momentul în care se simte agresată verbal de soțul nerecunoscător. Reproșurile soției se revarsă în torente, iar bărbatul capitulează moral. El părăsește scena învins și umilit, golit definitiv de orice impuls de vitalitate: "Roscov a ascultat-o cu atenție, nu a întrebat nimic, nu a avut nimic de adăugat, nimic de obiectat. S-a ridicat încet de pe scaun, și-a tîrît pașii
Clipa dezamăgirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11898_a_13223]
-
sprijin existențiale în ceea ce el numește stații în străbaterea pustiului dintre cuvinte, smălțuit cu florile negative ale golului! Acel aur care "răsare/ lin de necuprins/" este al alchimiștilor, apoteoza luminii este identificabilă iluminării cunoașterii, între efemer și etern, între semeni părăsiți de vremuri și fugitive semnale de mântuire. Poate însă am greși pedalând adânc pe latura filosofică a unei lirici care, în fapt, în mișcătoare ipostaze, cercetează situația omului în stările vârstelor, ale locului, anotimpurilor: poetul este un dunărean de robustă
Poet în veacul XXI by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/11930_a_13255]
-
Maiorescu. Poate, talentul. Avînd ei altul. Cît despre Călinescu sau Nabokov (tocmai i-au apărut în românește studiile despre romancieri care au fost cîndva cursurile lui la Cornell University), oare cu ei ce s-o fi întîmplat? I-o fi părăsit periodic curajul de a scrie romane, ceea ce i-o fi împins sub pulpana literaturii altora? l în Litere (ianuarie), Tudor Cristea găsește compromițător pentru un critic important ca E. Simion să frecventeze emisiunile sulfuroase ale lui Dan Diaconescu de la O.
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11964_a_13289]
-
și îngrijorător din actualitatea spaniolă: depopularea și chiar abandonarea completă a zonelor rurale în urma exodului populației la oraș, cu speranța unei vieți mai bune. Dar cartea conține monologul interior al ultimului locuitor, Andrés de Casa Sosas, din Ainielle, un sat părăsit din Pirineii aragonezi. Scriitorul a mărturisit în diverse împrejurări că a avut curiozitatea de a afla ce putea fi în mintea unui posibil ultim locuitor al vreunuia din multele sate părăsite. Romanul este un asemenea experiment: intrînd în pielea personajului
"Construirea" memoriei by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11987_a_13312]
-
pe puntea gheței încoace... piciorul ei, Iliad... ți l-ai închipuit tu cum poate fi piciorul acela, Iliad?..." (p. 70). Ragaiac se arată nemulțumit de alte rusoaice posibile, care au intrat în viața lui, Marusea sau Niculina. Pe prima o părăsește chiar la începutul romanului, când se îndreaptă spre misiunea lui de pază la graniță: "După spița tatălui și după spița mamei, Marusea era rusoaică sadea... și totuși pentru mine ea nu era decât o basarabeancă. Pe când rusoaica pe care o
Bovarismul lui Ragaiac by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12003_a_13328]