3,219 matches
-
spune: “Și această pâră să nu să mai pârască. Iară carii vor mai scorni pâră să fie de gloabă 50 de lei bătuți și să hie de mare certare”. --Te vei plictisi de câte ori ai să-l întâlnești pe marele vameș Păun, care cumpără case și dughene la rând pe Ulița Tărbujenească. La 29 august 1660 (7177) cumpără un loc de casă de la Cârstea armeanul. Apoi la 9 februarie 1670 (7178) cumpără “un loc de dugheane ce iaste... pre Ulița Tărbujenească, lângă
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
pârcălab și fiica lui Safta”. Pe urmă la 25 iunie 1670 (7178) face un schimb pe aceeași uliță când Alivara și nepoții săi Paraschiva și Toader spun: “Dat-am noi... casă gata cu loc,... pre Ulița Tărbujenească, iar dumnealui vamășul Păun dat-au nouă iar casă gata cu loc cu tot, ce iaste iar într-această uliță... și ne-au mai dat ... doă sute și patrudzăci lei bătuți”. Să nu crezi însă că îs gata cumpărăturile marelui vameș Păun. Chiar la
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
dumnealui vamășul Păun dat-au nouă iar casă gata cu loc cu tot, ce iaste iar într-această uliță... și ne-au mai dat ... doă sute și patrudzăci lei bătuți”. Să nu crezi însă că îs gata cumpărăturile marelui vameș Păun. Chiar la 31 august 1670 (7178) Cârstea îi vinde marelui vameș “un loc de casă pe Ulița Tărbujenească”. Iar la 16 sept 1670 (7179) Acsinia, soția “Vâlcului ce-au fost zlătar”, vinde lui Păun “o casă cu loc cu tot
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
că îs gata cumpărăturile marelui vameș Păun. Chiar la 31 august 1670 (7178) Cârstea îi vinde marelui vameș “un loc de casă pe Ulița Tărbujenească”. Iar la 16 sept 1670 (7179) Acsinia, soția “Vâlcului ce-au fost zlătar”, vinde lui Păun “o casă cu loc cu tot și cu pivniță și cu doî dughene... pre Ulița Tărbujenească”. --Să nu fie de deochi, sfințite. Frumoasă agoniseală! Dar să-i lăsăm pe Lupașco și Vasilie abăger să dăruiască la 20 octombrie 1674 (7185
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
sunt aceste case - mi-a poruncit bătrânul, jumătate în șagă, jumătate serios. N-am de ales și îmi pun mintea la treabă. „Cine poate fi cel care are atâtea dughene, case și locuri de casă în acest loc dacă nu Păun, marele vameș?” Așa că am pronunțat numele lui. Bătrânul a dat din cap în semn de aprobare, în timp ce degetul ridicat însemna: „Stai oleacă, nu te grăbi. Cine-i acest Păun vameșul mă rog?” „Cum se vede treaba, mă aflu între ciocan
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
dughene, case și locuri de casă în acest loc dacă nu Păun, marele vameș?” Așa că am pronunțat numele lui. Bătrânul a dat din cap în semn de aprobare, în timp ce degetul ridicat însemna: „Stai oleacă, nu te grăbi. Cine-i acest Păun vameșul mă rog?” „Cum se vede treaba, mă aflu între ciocan și nicovală. Cale de întoarcere nu-i. Trebuie să răspund”. Păi acest Păun vameșul este cel despre care am aflat pentru pima oară la 15 mai 1666, tot cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
în semn de aprobare, în timp ce degetul ridicat însemna: „Stai oleacă, nu te grăbi. Cine-i acest Păun vameșul mă rog?” „Cum se vede treaba, mă aflu între ciocan și nicovală. Cale de întoarcere nu-i. Trebuie să răspund”. Păi acest Păun vameșul este cel despre care am aflat pentru pima oară la 15 mai 1666, tot cu ocazia cumpărării unei case, dar pe altă uliță. El este cel care a ridicat mănăstirea Clatea, sau, cum a mai fost cunoscută, mănăstirea lui
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
vameșul este cel despre care am aflat pentru pima oară la 15 mai 1666, tot cu ocazia cumpărării unei case, dar pe altă uliță. El este cel care a ridicat mănăstirea Clatea, sau, cum a mai fost cunoscută, mănăstirea lui Păun. Despre ea se vorbește pentru prima oară la 9 februarie 1671. Spuneai însă că a cumpărat case aici pe această uliță. Asta-i drept. Mai întâi a cumpărat două locuri de casă de la același Maxîn armean. Unul la 29 august
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
casă cumpărată de Mihalache blănarul și nu de cea de a doua, care l a costat 180 de lei. Și unde mai pui banii cheltuiți pentru reparații. Așa se pare a fi. Acum însă ne vom întâlni iarăși cu vameșul Păun. De această dată, ca unul care a dăruit mănăstirii Dancu „o casă cu pivnițe și cu două dughene” aflate „pe Ulița Tărbujenească”, fapt întărit de Constantin Nicolae Mavrocordat voievod la 23 mai 1735 (7243). Apoi pe ulița asta nu lipsesc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
spunând: „Deci, am făcut cum am putut, din sărăciia mea, și am întorsu lui Vasilie și femei sali”. Ea a avut de dat banii, ba a și rămas cu ceva câștig... Asta doar printr-o minune, părinte. Minunea a fost „Păun vamășul cel mare”, căruia Tofana i-a vândut casa și locul „direptu noaîdzăci lei bătuți, toți bani gata”. Ei, lămuritu-te-ai, fiule? Lămuritu-m-am și tocmai mi-am amintit de un cizmar care la 1 decembrie 1708 (7217
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Galatei - ctitoria lui Petru Șchiopu voievod - îmi cațăr vederea pe dealul Copoului, cu alunecare aproape involuntară asupra mănăstirii „din łarină”, zidire a lui Aron Vodă. De aici pornesc să urmăresc valea Holbocii și în scurtă vreme mă opresc în piscul Păunului... Încărcat cu priveliștile din zare, calc alături de bătrân spre zidurile Cetățuii. În fața turnului clopotniță, mă opresc și pe discul stemei Moldovei aflat pe fața lui citesc: „Herbul prea luminatului domn Io Duca Voievod, cu mila lui Dumnezeu, al łării Moldovei
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
să hotărască egumenul mănăstirii Dancul cât să dea la „Csiropotamo”. Spuneam noi că mănăstirea Dancul era foarte activă. Așa se face că egumenul Ioanichie se plânge lui vodă cum că de pe moșia lor „care se numește Buciumi și Poiana lui Păun... să scoate piatră ce să cară aice în Iași” și „cei ce scot piatra ieu câte doi lei pe coș și cei ce o cară... câte patru lei și nici un venit mănăstirii nu dau”. Ca urmare, la 3 decembrie 1734
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Doar știți că inima... n-aveți voie. Faceți tot ce nu-i permis, ca un pacient care nu știe despre ce-ivorba. Tocmai că știu. Subitul e soluția. Urmă o lungă tăcere. Briza parfumată și vicleană, o lungă coadă invizibilă de păun, pe cerul diafan. Da, zumzetul efemeridelor, asaltul rebel al primăverii, nebuneștile ei provocări. Veneau parcă din altă vârstă, din altă lume. Asistenta contempla cerul, dar tresari, dintr-odata. — Să vă citesc ceva. Să vedeți unde se poate ajunge. Mâinile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de aiureala provincialului. Se și auzise sunetul sec al portierei trântite. Tolea sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne înghite hoitul. Dintr-odată, frisonul știut. O scuturare de umeri. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tot amână execuția este speranța că ea se va căi. Ei bine, nu voi capitula. Când eram copil, mama îmi spunea că ar trebui să mă consider precum iarba - născută să fiu călcată în picioare. Însă eu mă consider un păun printre găini. Nu sunt judecată corect. Am stat alături de Mao Zedong, dar cu toate acestea el este considerat un zeu, în vreme ce eu sunt considerată un demon. Eu și Mao Zedong am fost căsătoriți treizeci și opt de ani. Treizeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fel. Când e în toane bune, mă duce la opere. Nu la cele bune - nu își permite biletele -, ci la imitațiile prezentate în bordeluri. În timpul spectacolelor izbucnesc adesea bătăi între bețivi. E dorința bunicului să termin școala primară. Ești un păun printre găini, zice el. Repară brațul scaunului său din ratan când îmi spune asta. Are capul spre podea și fundul în sus, spre tavan. Fraza are un efect enorm asupra mea. Bunicul mă înscrie la o școală din zonă, aflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Mai târziu neagă că mariajul a existat vreodată. Ca femeia care va conduce China după Mao, trebuie să fie o zeiță. Să aibă prea mulți soți la activ i-ar împiedica drumul spre putere. În 1930, ea se consideră un păun printre găini. Viața ei este dovada. Își spune în sinea ei că uneori trebuie să fii băgat într-un coteț de găini ca să fii măsurat, comparat și recunoscut. * Am fugit din mariajul meu. O fată de optsprezece ani. Nu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Doamna Yuji. Face asta în mod natural și fără efort. Îi place ideea că el e popular în rândul femeilor. Asta îi dă șansa să-și arate valoarea, să dovedească faptul că o găină nu poate nicidecum să eclipseze un păun. În brațele lui, își dă seama că e în stare să joace orice rol. Îl consideră eroul momentului. Gândul că are grijă de un bărbat puternic, că ea este, astfel, sursa puterii, puternică și valoroasă, o stimulează. Se simte așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de faptul că el nu numai că nu o ajută să iasă din necaz, dar nici măcar nu i-l ia în serios. Poți oricând să trăiești făcând altceva, sugerează el. Să fii secretară sau soră medicală. Se simte ca un păun care e obligat să stea într-un coteț de găini. Încearcă să nu se certe. Încearcă să se forțeze să înțeleagă că Tang Nah are și el problemele lui și are nevoie de sprijin. Din cauza vederilor lui radicale, ziarul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și îi oferă. Poate fi distrugerea unui rival politic sau aranjarea unei nopți cu o amantă. Ea e mulțumită de momentul respectiv. Pentru asta, își asumă meritele. Căci ea e cea care a câștigat, până la urmă, rolul feminin principal. Un păun printre găini. Zâmbește. Eu vorbesc mandarina. Vorbesc mai rar, ca să-i fac pe prietenii lui să mă înțeleagă. Întreb de sănătatea oaspeților, de membrii familiilor lor, de animale și recolte. Învăț meseria soțului meu. Descopăr că inima lui nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
din mesele acelea interminabile, foarte puțin animate, Îi simțeam pe toți că, mai pe furiș, mai pe față, se uită la mine, că nu mă scapă o clipă din ochi, că nu-mi pierd nici o vorbă... * Verdele intens-umed al pajiștii. Păunul, cu coada desfăcută, sărbătorește, se grăbește, solemn și caraghios, spre paznicul Înconjurat de rațele sălbatice care se Înghesuie, măcănind, În jurul lui. Doar un porumbel cenușiu gulerat vine mai departe, În urma lor, ca o găină prea domesticită. — Du-te și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
după rețeta lăsată creștinilor de acel patriarh. Uneori se oprea și rămânea tăcut. În acele momente pictorul îl simțea tânjind după ritualul armean al vieții de familie, după armonia relațiilor de zi cu zi; îi era dor de grădina, caii, păunii, câinii și șoimii lui sau de cafeaua băută în pavilionul ridicat chiar deasupra apelor Dâmboviței și, bineînțeles, de hanul lui. Prințul se mândrea cu acel „palat de lemn”, un han deschis, primitor, construit după stilul tradițional al locului, cu prispe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși, maimuțele își continuau drumul. Mai sus și mai sus. Ca o pală de vânt venită de nicăieri, ce trece printre copaci și se topește în neant, asemeni fantomelor. Mulțimea stătea cu răsuflarea tăiată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
protector. Or, cartea e chiar aceea pe care eu, Benjamin O. Lesage, aveam s-o țin Într-o zi În propriile-mi mâini. A fost Întotdeauna aidoma la atingere, presupun. O piele groasă, aspră, adâncituri În formă de coadă de păun, margini de pagină neregulate, roase. Dar, când o deschide Khayyam, În acea noapte de vară de neuitat, nu vede decât două sute cincizeci și șase de pagini goale, Încă fără poeme, fără picturi, fără comentarii pe margini, fără miniaturi. Ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Dacă khwaje Omar binevoiește să mă urmeze, este așteptat! După ce bărbatul l-a condus de-a lungul unui labirint de tuneluri și de scări, Khayyam ajunge Într-o grădină a cărei existență nu o bănuia. Acolo pășesc țanțoș, În libertate, păuni, Înfloresc caiși, cântă o fântână. În spatele fântânii, au dat de o poartă joasă, Încrustată cu sidef. Eunucul a deschis-o. Îl invită pe Omar să Înainteze. E o Încăpere Întinsă, cu pereții tapisați cu brocart, având la capăt un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]