1,756 matches
-
teritoriul papal. Episodul marchează transformarea politică a sudului Italiei și înlăturarea resturilor principatelor bizantine și longobarde, ca și a pretențiilor împăratului german din peisaj. În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius al II-lea. Astfel, el a devenit un adevărat făcător de papi, deși în 1066, căutând să își extindă outerea teritorială în toate părțile, a pornit un marș
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
Pisa, unde a adunat o flotă pentru a lupta împotriva lui Roger chiar în Sicilia, însă acțiunea nu a avut efect. Flota pisană a jefuitAmalfi de unde a luat o importantă pradă. Încărcat cu această pradă și însițit de o legație papală, Robert a plecat în Germania pentru a stărui pentru ajutorul din partea împăratului. În vara anului 1137, împăratul a venit în Italia alături de papa Inocențiu al II-lea, cu ducele Henric "cel Mândru", de Bavaria, în fruntea unei puternice forțe armate
Robert al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328144_a_329473]
-
de Conversano, un vechi aliat al său și renegat față de dinastia Hauteville, Grimoald a pornit răscoala în 1131 și a capturat portul Brindisi în ziua de Crăciun. El a menținut Brindisi până în mai 1132, când, după preziceri astronomie și insistențe papale, dar mai ales după ce Roger a părăsit Sicilia pentru a înăbuși insurecția din Apulia, locuitorii din Bari s-au dezis de principele lor, iar Grimoald și întreaga sa familie s-au predat. Principele depus și familia sa au fost duși
Grimoald de Bari () [Corola-website/Science/328166_a_329495]
-
Guaimar al IV-lea de Salerno l-a sprijinit pe Umfredo în a-și menține succesiunea, însă a fost asasinat curând. Papa Leon al IX-lea a organizat o coaliție împotriva normanzilor și a pornit în marș către sud. Forțele papale și cele ale normanzilor s-au confruntat în bătălia de la Civitate (lângă Civitate sul Fortore) în 18 iunie 1053. Umfredo s-a aflat în fruntea armatelor familiei Hauteville (fiind asistat de mai tânărul său frate vitreg Robert Guiscard) și ale
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
fruntea armatelor familiei Hauteville (fiind asistat de mai tânărul său frate vitreg Robert Guiscard) și ale familiei Drengot (bucurându-se de sprijinul lui Richard Drengot), luptând împotriva forțelor combinate ale Papalității și ale Imperiului romano-german. Normanzii au distrus practic armata papală, capturându-l pe suveranul pontif, pe care l-au închis în Benevento, oraș pe care îl capturaseră cu autorizația împăratului încă din 1047. În cele din urmă, papa Leon a fost eliberat la 12 martie 1054, însă a murit la
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
Roma. Suveranul pontif i-a trimis la Salerno sau Capua, pentru a căuta să se angajeze ca mercenari în lupta împotriva bizantinilor, față de care nutrea sentimente dușmănoase ca urmare a invadării de către aceștia a teritoriului din jurul Benevento, aflat sub suzeranitatea papală. Ajunși acolo, normanzii s-au întâlnit cu "primates" (conducătorii) din Benevento: principii Landulf al V-lea de Benevento și Pandulf al IV-lea de Capua, posibil mai sus menționatul Guaimar al III-lea de Salerno, precum și Melus din Bari. Conform
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
l-au convins să intervină. Boioannes se aliase cu principele Pandulf al IV-lea de Capua ("Leul din Abruzzi") și pornise în marș împotriva lui Dattus, care fortificase un turn în teritoriul ce ținea de Ducatul de Gaeta cu trupe papale. Dattus a fost capturat și, în 15 iunie 1021, a suferit tradiționala pedeapsă romană de "poena cullei"; el a fost legat într-un sac alături de o maimuță, un cocoș și un șarpe și apoi aruncat în mare. În 1022, o
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
unei conspirații bizantine. El a fost succedat de către fratele său Umfredo după un scurt "interregnum". Caracterul rebel al cavalerilor normanzi a atras mânia papei Leon al IX-lea, drept pentru care principala provocare pentru Umfredo a constituit-o rezolvarea opoziției papale. În 18 iunie 1053, Umfredo a condus armatele normanzilor împotriva forțelor combinate ale papei și ale Imperiului occidental. În bătălia de la Civitate, normanzii au distrus armata papală și l-au capturat pe Leon al IX-lea, pe care l-au
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
-lea, drept pentru care principala provocare pentru Umfredo a constituit-o rezolvarea opoziției papale. În 18 iunie 1053, Umfredo a condus armatele normanzilor împotriva forțelor combinate ale papei și ale Imperiului occidental. În bătălia de la Civitate, normanzii au distrus armata papală și l-au capturat pe Leon al IX-lea, pe care l-au închis în Benevento, oraș pe care tocmai îl cuceriseră. Restul domniei lui Umfredo a fost marcat de cucerirea Oria, Nardò și Lecce, toate încheiate la sfârșitul anului
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Papalitate pentru posesiunile sale. După aceea, dinastia Drengot a transformat Capua în reședința lor, conducând de acolo atât Aversa, cât și Gaeta. Richard și Iordan și-au extins noile lor teritorii gaetane și capuane înspre nord, în Latium, în detrimentul Statului Papal. În 1066, Richard a pornit un marș chiar asupra Romei, însă a fost forțat cu ușurință să se retragă. Cu toate acestea, domnia lui Iordan ca succesor al lui Richard a marcat o perioadă de alianță cu papalitatea și cuceririle
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
redusă de către normanzi prin cuceriri în deceniile anterioare, în special în urma bătăliei de la Civitate. În iunie 1080, la Ceprano, papa i-a acordat încă o dată lui Robert controlul asupra Benevento, într-o tentativă de a bloca infracțiunile normande în teritoriul papal, și de asemenea asupra teritoriul din Abruzzi care era tehnic legat de Benevento, pe care rudele lui Robert la cuceriseră pentru ei înșiși. Ca urmare imediată a bătăliei de la Civitate, normanzii au început cucerirea litoralului adriatic al principatului beneventin. Geoffroi
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
său în Abruzzo longobard. El a cucerit comitatul longobard de Teate (actualmente, Chieti) și a asediat Ortona, care a devenit scopul eforturilor normande în această direcție. Curând, nou creatul comitat de Loritello a ajuns în nord până la Pescara și Statul Papal. În 1078, Robert s-a aliat cu Iordan I de Capua și a provocat ravagii în stăpânirile papale din Abruzzo. Printr-un tratat încheiat cu papa Grigore al VII-lea în 1080, ei au fost constrânși să respecte teritoriul papal
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
a devenit scopul eforturilor normande în această direcție. Curând, nou creatul comitat de Loritello a ajuns în nord până la Pescara și Statul Papal. În 1078, Robert s-a aliat cu Iordan I de Capua și a provocat ravagii în stăpânirile papale din Abruzzo. Printr-un tratat încheiat cu papa Grigore al VII-lea în 1080, ei au fost constrânși să respecte teritoriul papal. În 1100, Robert de Loritello și-a extins stăpânirea de-a lungul râuluiFortore, și a cucerit Bovino și
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Papal. În 1078, Robert s-a aliat cu Iordan I de Capua și a provocat ravagii în stăpânirile papale din Abruzzo. Printr-un tratat încheiat cu papa Grigore al VII-lea în 1080, ei au fost constrânși să respecte teritoriul papal. În 1100, Robert de Loritello și-a extins stăpânirea de-a lungul râuluiFortore, și a cucerit Bovino și Dragonara. Cucerirea regiunii Molise este ascunsă în obscuritate. Orașul principal al provinciei, Boiano, ar fi putut fi cucerit în anul anterior bătăliei
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
împiedicată de alți cuceritori, iar el și-a menținut o putere de netăgăduit asupra vasalilor și supușilor săi greci, arabi, longobarzi li normanzi. Biserica Romano-Catolică a fost introdusă în insulă, iar organizarea ecleziastică a fost supravegheată de Roger, cu aprobarea papală. Dioceze au fost întemeiate la Palermo (cu autoritate metropolitană), Siracusa și Agrigento. După promovarea la rangul de regat în 1130, Sicilia a devenit centrul puterii normande. În 1091, Roger a debarcat în Malta și a supus orașul fortificat Mdina. El
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
stare de neliniște sub controlul normand. Fiul și succesorul lui Robert, Roger Borsa, a reușit abia în 1089 să reia controlul asupra Amalfi, după alungarea lui Gisulf, principele depus de Salerno, pe care cetățenii din Amalfi îl instalaseră cu sprijin papal și împotriva pretențiilor urmașilor lui Robert. Între 1092 și 1097, Amalfi nu a recunoscut suzeranitatea normandă, se pare și cu sprijin bizantin. În acea perioadă, ei l-au instalat pe Marin Sebastus ca guvernator. Fiul și fratele lui Robert Guiscard
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
seniorului Gerard de Buonalbergo. Guiscard a început curând să se distingă pe câmpul de luptă. Longobarzii și-au întors armele împotriva vechilor lor aliați, iar papa Leon al IX-lea s-a hotărât să îi alunge pe frații normanzi. Armata papală a fost însă zdrobită în bătălia de la Civitate în 1053 de către normanzi, uniți sub conducerea lui Umfredo. Umfredo a comandat trupele din centru, opunându-se trupelor din Suabia trimise în ajutorul papei. La începutul bătăliei, contele Richard de Aversa (din
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Suabia. Guiscard, la rândul său, a străbătut tot drumul dinspre Calabria, pentru a primi conducerea aripii stângi a armatei normande. Trupele sale au fost ținute în rezervă până când, văzând că forțele lui Umfredo atacau fără prea mare succes centrul taberei papale, a făcut apel la întăririle socrului său și a intrat în luptă, distingându-se personal, fie că lupta în picioare, fie călare (conform cronicii lui Guglielmo de Apulia). Onorat pentru acțiunea sa de la Civitate, Guiscard a succedat lui Umfredo în
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
aceștia netulburându-i pe cei doi frați mai mari. La moartea sa, Guiscard era duce de Apulia și Calabria, principe de Salerno și suzeran al Siciliei. Succesele sale se datoraseră atât marilor sale calități, cât și înțelegerii avute cu Scaunul papal. El a creat și consolidat o puternică forță ducală, care însă a stârnit multe revolte ale baronilor, una dintre acestea având loc în 1078, în contextul în care el a solicitat vasalilor din Apulia un sprijin financiar în vederea logodnei fiicei
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
ei au preferat mâna forte a normanzilor catolici față de stăpânirea grecilor bizantini. Guiscard a primit învestitura pentru Sicilia din mîinile papei Nicolae al II-lea, care se temea de adversitatea împăratului romano-german față de politica sa reformistă. Guiscard a sprijinit reformele papale, venind în sprijinul lui Grigore al VII-lea, care cândva îl excomunicase pentru uzurparea unor teritorii ale Papalității. După Marea Schismă dintre catolici și ortodocși din 1054, atmosfera tensionată pe plan religios a servit întăririi alianței lui Guiscard cu Papalitatea
Robert Guiscard () [Corola-website/Science/328219_a_329548]
-
Rainulf de Alife (1139), stăpânirea sa asupra Apulia|Apuliei a devenit sigură, însă papa Inocențiu și principele Robert al II-lea, deposedat de Principatul de Capua au început marșul către Capua. La Galluccio, Roger a organizat o ambuscadă asupra trupelor papale cu numai 1.000 de cavaleri, capturându-l pe papă și consilierii acestuia. Trei zile mai târziu, în 25 iulie, prin Tratatul de la Mignano, Inocențiu l-a confirmat pe Roger al II-șlea ca rege, iar pe tânărul Roge ca duce
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
Cruce. Numele de "ducat" provine din cel al Ducatului de Apulia. Roger și Alfons, dat fiind că cel de al doilea fiu al lui Roger al II-lea, Tancred deja murise, au trecut apoi în Abruzzi, pentru a hărțui posesiunile papale. În același timp, la finele lui 1140, soția promisă pentru Roger, Isabela, a sosit de la curtea tatălui ei, Theobald al II-lea de Champagne. Cea mai cunoscută consoartă a lui Roger a fost însă amanta sa, Emma, fiică a contelui
Roger al III-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328269_a_329598]
-
de aceea în în 1305 în favoarea lui Otto al III-lea de Bavaria Otto al III-lea a fost în schimb luat prizonier de Ladislaus Kán și a fost forțat să părăsească regatul în 1307. În ciuda faptului că un legat papal sosit în 1308 a reușit să îi convingă pe marii nobili să accepte domnia lui Carol Rober de Anjou, noul rege nu a putut să-și exercite în mod real autoritatea asupra teritoriilor Regatului Ungariei după încoronarea sa cu Sfânta
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
dar a avut suficient timp pentru ca să vândă Dalmația Veneției Sigismund, revenit pe tron, nu a reușit să recucerească teritoriul, dar a devenit rege al Boemiei în 1419. În 1404, Sigismund a introdus „Placetum Regium”. În conformitate cu acest decret, bulele și mesajele papale nu puteau fi pronunțate în Ungaria fără aprobarea regelui. Sigismund a fost unul dintre inițiatorii Conciliul de la Constance (1414-1418), care urmărea abolirea Schismei Papale a Bisericii Catolice, care a fost rezolvate prin alegerea unui nou Papă. Sigismund a devenit în
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
Boemiei în 1419. În 1404, Sigismund a introdus „Placetum Regium”. În conformitate cu acest decret, bulele și mesajele papale nu puteau fi pronunțate în Ungaria fără aprobarea regelui. Sigismund a fost unul dintre inițiatorii Conciliul de la Constance (1414-1418), care urmărea abolirea Schismei Papale a Bisericii Catolice, care a fost rezolvate prin alegerea unui nou Papă. Sigismund a devenit în 1433 Împărat al Sfântului Imperiu Roman. La fel ca regii maghiar de până la el, Sigismund a acordat sprijinitorilor săi statutul de magnați și a
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]