11,301 matches
-
precădere în Odiseea și devin preponderente la tragici. • Hamartia/hamartema: greșeală scuzabilă, datorată orbirii provocate de o forță exterioară voinței umane. Cu acest sens termenul apare în tragedia greacă. Sensul evoluează spre intenție responsabilă, dar cu circumstanțe atenuante. Comentând un pasaj din Retorica lui Aristotel, Moulinier notează: „hamartemata sunt greșelile comise din calcul, dar fără nici o răutate, în timp ce adikemata implică și calcul, și răutate; atychemata nu comportă nici calcul, nici răutate”. În context grecesc precreștin, greșeala nescuzabilă, penală se numește hybris
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
circuitul economiei mântuirii: păcat-convertire-iertare-înviere. Păcatul face pereche doar cu damnarea, ambele fiind înscrise în veșnicia morții. Luca „Feriți-vă de aluatul fariseilor care este fățărnicia (hypokrisis)”, spune Isus. Luca nu acordă prea multă atenție logion-ului nostru. Acesta pare cumva lipit. Pasajul referitor la vindecarea mutului apare în capitolul 11, foarte departe. Luca trimite însă direct la episodul minunilor săvârșite de „degetul lui Iahve” din Exod și la tema esențială a împietririi inimii, care apare explicit și la Marcu. În ceea ce privește „degetul lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prin (syn) mâna îngerului care i se arătase în rug. El i-a condus afară, săvârșind miracole/semne și minuni în Egipt, și la Marea Roșie, și în pustiu patruzeci de ani” (Fapte, 7,35 sq.). Concluzia, care face ecou tulburător pasajelor de care ne ocupăm: „Tari de cerbice (sklerotracheloi), cu inimile și urechile netăiate împrejur (exact: netăiați împrejur la inimi și la urechi/aperitmetoi tei kardiai kai tois osin), voi întotdeauna vă împotriviți (antipipto: a cădea împotriva/țineți piept) Duhului Sfânt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu acceptaseră nici un compromis cu puterea în perioada persecuțiilor. În tratatul De Spirito Sancto I,3,54, Ambrozie propune aceeași interpretare ca și Ioan Gură de Aur67. Augustin În fine, Augustin comentează logion-ul, pe care-l consideră cel mai dificil pasaj din Scriptură, în trei texte de genuri diferite: scrisoare, comentariu, omilie (Scrisoarea 185 ad Bonifacium, cap. 49 sq.; Epistula ad Romanos inchoata expositio, cap. 14 sq.; Sermo 71). Mă voi ocupa de pasajul amplu consacrat păcatului împotriva Sfântului Duh din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe care-l consideră cel mai dificil pasaj din Scriptură, în trei texte de genuri diferite: scrisoare, comentariu, omilie (Scrisoarea 185 ad Bonifacium, cap. 49 sq.; Epistula ad Romanos inchoata expositio, cap. 14 sq.; Sermo 71). Mă voi ocupa de pasajul amplu consacrat păcatului împotriva Sfântului Duh din Comentariul neterminat la Scrisoarea către romani. Augustin pleacă de la analiza formulei pauline de salut, „har și pace” (charis, eirene), afirmând că acestea sunt două denumiri ale Sfântului Duh, neinvocat explicit de apostol: „Păcătuiește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
convertire, așadar o șansă de mântuire. Păcatul împotriva Duhului echivalează, în această optică tolerant-realistă, cu încremenirea în refuz, cu încăpățânarea de a nega harul și bunătatea lui Dumnezeu. Last but not least, logion-ul nostru merită citit în paralel cu alte pasaje „tari” din Noul Testament, care se referă la aceeași chestiune, a păcatelor iremisibile. E vorba despre Evrei 10,26-31; 1Ioan 5,16 și mai ales Evrei 6,4-6: „Este imposibil ca aceia care s-au luminat o dată (hapax), care au gustat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Abraham; Testamentele lui Levi și Nephtali (din Testamentele celor doisprezece Patriarhi); Urcarea la cer a lui Isaia; Păstorul lui Herma; 3Enoh sau Enoh în ebraică. În paginile următoare mă voi opri pe îndelete asupra a șase texte care conțin pasaje apocaliptice mai mult sau mai puțin dezvoltate. Din păcate, a trebuit să trec peste Cartea jubileelor, prea amplă pentru a putea fi rezumată și interpretată în câteva pagini. De asemenea, am lăsat deoparte Păstorul lui Herma, considerându-l un text
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
omului din capitolul LXXI ș...ț. Adepții lui Enoh vor fi crezut că revelațiile lui au ajuns până la Noe, așa fel încât scrierile care-l aveau drept erou pe Enoh, sau care-i erau atribuite, au putut fi completate cu pasaje atribuite lui Noe”97. Să mai amintesc două lucruri: Cartea lui Enoh este pomenită, prin aluzie, în Noul Testament (Iuda 1,9), iar titlul atribuit lui Isus, de „Fiu al Omului”, trimite la personajul mesianic din secțiunea a doua, „a parabolelor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a treia câmpie, unde stătea încolăcit un șarpe de dimensiuni enorme (drakon). Aflăm că șarpele cu pricina este Hadesul, că înghite trupurile tuturor morților păcătoși și, în același timp, menține, sorbind la răstimpuri apa mării, echilibrul hidrologic al pământului. În pasajul despre Hades se găsește o interpolare creștină. Baruh îl roagă pe îngerul Phamael să-i arate pomul care „l-a rătăcit pe Adam”. Pomul „vinovat” era o viță-de-vie, răsădită în Paradis de către îngerul Samael (în traducere, „Otrava lui Dumnezeu”). Văzând
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
aceea i-a zis Domnul șlui Abrahamț: Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu” (Geneza 12,1). Testamentul lui Abraham dezvoltă sensul figurat al pasajului biblic: „despărțirea” lui Abraham de casa părintească este asimilată cu despărțirea de tot ce-i pământesc, altfel spus, cu despărțirea sufletului de trup. Apocalipsa lui Abraham, un alt text apocaliptic, despre care vom spune câteva cuvinte mai încolo, exploatează sensul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Abraham de casa părintească este asimilată cu despărțirea de tot ce-i pământesc, altfel spus, cu despărțirea sufletului de trup. Apocalipsa lui Abraham, un alt text apocaliptic, despre care vom spune câteva cuvinte mai încolo, exploatează sensul literal, propriu al pasajului respectiv. De aceea prima parte a acestei scrieri intertestamentare va fi consacrată convertirii patriarhului, altfel spus, ruperii de credința idolatră a neamului său. Acestea fiind zise, să pătrundem în ambianța povestirii și, acolo unde va fi cazul, să facem comentariul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care sufletul răposaților ar urma să se ghideze, atunci care este adevărata miză a textului? Norelli răspunde: „Misiunea lui Cristos constituie adevăratul scop al urcării lui Isaia la cer, precum și al revelației pe care textul dorește să ne-o transmită; pasajul despre viața omenească a lui Cristos (11,2-21) conține esențialul revelației făcute lui Isaia” (p. 49). Prin urmare, viziunea nașterii Mântuitorului din pântecele Mariei reprezintă epicentrul apocrifei. Această viziune (a lui Iosif) este conținută în ampla viziune-cadru a lui Isaia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vedere al cititorului, atunci înseamnă că și viitorul se va petrece după cum îl prezice el”131. Analizele anterioare ne-au demonstrat, printre altele, două lucruri: 1. genul apocaliptic nu există în stare pură (deseori a trebuit să dau deoparte multe pasaje care nu conțineau nici o viziune) și 2. literatura apocaliptică și cea sapiențială prezintă nu puține elemente comune. În Enoh sau în Testamentul lui Abraham, viziunile sunt povestite de cei doi protagoniști fiilor sau întregii lor familii en guise de testament
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și nuanțat). Aceasta nu zdruncină sub nici o formă legătura ombilicală dintre ultima scriere din Noul Testament și corpusul apocaliptic intertestamentar. Câteva reflecții finale Iudaismul rabinic, instituționalizat va privi cu suspiciune textele apocaliptice. Cartea lui Daniel a fost cooptată în canon datorită pasajelor exegetice care urmează după fiecare vis sau viziune extatică. O viziune fără interpretare poate deveni primejdioasă pentru neinițiați. și nu numai atât. Argumentul cel mai tare al rabinilor este de natură teologică: ascensiunile de-a lungul cerurilor suprapuse, până la fața
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Convorbirilor 140 (cap. 20), Gherman, prietenul lui Ioan Casian, îi cere lămuriri lui Serenus 141, unul dintre călugării desăvârșiți din deșertul Nitriei, privind legăturile fiilor lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor, despre care vorbește Geneza 6,1-4. Iată, în versiunea Septuagintei, pasajul la care se referă tânărul învățăcel: Când oamenii au început să se înmulțească pe pământ, li s-au născut și fiice. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, și-au luat soții dintre toate cele pe care le-
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în zilele noastre, dat fiind că demonilor le-ar plăcea mai mult să facă ei înșiși răul decât să-i împingă pe oameni la așa ceva?” (Conl. 8,21.) Odată admis faptul că nu poate fi posibilă o interpretare literală a pasajului respectiv, Serenus propune o soluție de compromis, care constă în amintirea câtorva antiquae traditiones 147 privind originea și perpetuarea răului în istorie. Aceste „tradiții antice” se referă la următoarele fapte (Conl. 8,21): Seth s-a născut, după moartea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în considerație vor fi abordate într-o ordine strict cronologică. Mitul în scrierile intertestamentare Așa cum a arătat deja M. Delcor 148, Geneza 6,1-4 nu conține nici o aluzie la cădere și cu atât mai puțin la pedepsirea „fiilor lui Dumnezeu”. Pasajul din Biblie ar fi avut ca scop să explice originea uriașilor, care au fost niște eroi faimoși (avem de-a face așadar cu personaje întru totul pozitive), și de a arăta că „prezența răului în lume are ca origine o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Origen, Didim, Ioan Gură de Aur, o influență din partea lui Ambrozie și a lui Augustin nefiind cu totul exclusă (dar foarte puțin probabilă). Philon respinge, încă din primele rânduri ale tratatului său De gigantibus (6-18)155, caracterul mitologic al pasajului în discuție: „și nimeni”, scrie el, „să nu vadă în aceste cuvinte un mit!” (7). Pentru el, fiicele oamenilor reprezintă fructele păcatului, spre deosebire de cei trei fii ai lui Noe, care sunt fructele virtuții: „Într-adevăr, dacă Noe cel drept aduce
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
conexe merită a fi subliniate în privința demersului exegetic al lui Philon. Mai întâi, textul din Geneza 6,1-4 beneficiază de o lectură în același timp demitizantă și alegorică, operație contrară tradiției apocaliptice reprezentate de 1Enoh și de Cartea Jubileelor, unde pasajul corespunzător produce scenarii mitice foarte ample. Aceasta nu-i împiedică pe „îngeri” să-și păstreze caracterul de entități divine, atâta doar că ele sunt puternic abstractizate. Devine acum mai clar că ceea ce numesc aici „lectură demitizantă” a mitului nu este
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
până la capăt. Discursul lui Serenus, deși aparține celei de-a treia categorii - atât prin metoda de interpretare, cât și prin mesajul pe care-l transmite -, păstrează urme ușor reperabile ale celorlalte două „tradiții”. Într-adevăr, respingerea unei interpretări literale a pasajului din Scriptură amintește indiscutabil de abordarea philoniană. Pe de altă parte, dacă am lărgi analiza noastră astfel încât să cuprindă întregul discurs dezvoltat în Convorbirea a opta, s-ar putea observa că el se sprijină în mai multe locuri pe mitemele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în româneștetc "7. Traducerea Septuagintei în românește" Textul de față172 este rodul întârziat al câtorva ani de mirări și nedumeriri legate de versiunile românești recente ale Bibliei. Traducând din scrierile Părinților Bisericii, am constatat că, adesea, atunci când aceștia trimiteau la pasaje din Vechiul Testament, Biblia ortodoxă sinodală nu putea fi utilizată. Nu este vorba numai despre infidelitatea traducerii (prezentă și ea), ci despre un viciu de viziune și metodă. Voi lua aici în discuție Biblia apărută în 1982, cu binecuvântarea Sfântului Sinod
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vine de la Dumnezeu. Unii, care s-au atins de ea, au fost pedepsiți de Dumnezeu și s-au lăsat păgubași”. 314 șDemetriosț a mai spus că l-ar fi auzit pe Theopomp zicând că, atunci când a vrut să povestească un pasaj destul de lunecos din traducerea Legii, mintea i-a fost zdruncinată mai bine de treizeci de zile; și că într-un moment de potolire l-a rugat pe Dumnezeu să-i dezvăluie pricina nenorocirii care se abătuse asupră-i. 315 Iar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fi dorit, în chip necugetat, să aducă înaintea oamenilor simpli șcuvintele dumnezeieștiț, el se astâmpără și astfel își redobândi sănătatea șmințiiț. 316 „Am aflat”, mai zicea el, „de la Theodotes, autor de tragedii, că și acesta, vrând să pună odată un pasaj tradus din Biblie într-o piesă de-a lui, s-a ales cu glaucom la amândoi ochii. Când și-a dat seama de unde i se trăgea nenorocirea, s-a rugat la Dumnezeu multe zile la rând și așa s-a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cărți poetice și sapiențiale, Profeți, iar ordinea cărților diferă de ordinea TM. În continuare, mă voi opri asupra a două tipuri de diferențe între TM și LXX: 1. abrevierile sau dezvoltările (fie de o parte, fie de cealaltă) ale unor pasaje ori capitole și 2. inversarea ordinii unor capitole sau versete (Exod, Proverbe, Siracidul, Iezechiel etc.). Cu această chestiune ating punctul central al textului de față. Urmărind neconcordanțele dintre cele două Biblii și raportându-ne apoi la versiunea ortodoxă sinodală, vom
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
obscuritățile de ordin lingvistic au sensul lor, trimit către adevăruri de ordin teologic sau mistic. Nu întâmplător teologul alexandrin își începe scrisoarea către prietenii săi, Ambrozie și Prototet (amenințați cu moartea martirică), cu fragmentul din Isaia (versiunea greacă). Pentru el, pasajul acesta atât de „absurd” trimite la Prima epistolă către corinteni a lui Pavel (capitolul 3,1 sq.), unde credincioșii sunt împărțiți pe diferite categorii în funcție de maturitatea credinței lor. Martiriul devine, dintr-o asemenea viziune, adevărata hrană spirituală pentru un adevărat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]