2,501 matches
-
uriașe și farfurii cu covrigi: acoperiți de un strat invizibil de cenușă, amândoi suntem vestigii ale acelorași drumuri uitate cu timpul, pavate cu blocuri de piatră vulcanică. Piesă antologică, acest Cântec încredințează că, în momentele lui calme, fantezistul era un patetic, un tandru. El, cel atât de obișnuit să demitizeze, se abandonează, aparent, unei melancolii erotice, dar sensul (încifrat) e acela al inserției cuplului în moarte. Ipoteticul drum făcut împreună nu vizează (cum ne-am aștepta) calea spre un dincolo izbăvitor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Matcovschi și ceilalți din promoțiile șaptezeci-optzeci. Programat pe ceea ce Eminescu înțelegea prin "răscolirea" contemporanilor, cuvântul trebuia să aibă forță de predicție, un patos solidarizant, freamăt stimulator necesar istoriei în mers. Pe un versant temperamental, Grigore Vieru e un afectiv, un patetic, un apropiat cântului în latura lui visătoare, de unde aluviuni folclorice, o pasionalitate calmă cu aspirații transorizontice; pe alt versant se conturează tribunul, omul de acțiune destinat să devină personalitate focalizantă ori, mai exact, un re-întemeietor. Atunci când numele poetului basarabean autor
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din scrieri precedente figurează capitole inedite: Sângele crucii (SocialeI, Răzbunarea frumuseții (Cântece), Pod peste lacrimi (Dedicații), unele de aspect strict conjunctural, ori pagini de jurnal. Solicită atenție notațiile autobiografice și, în special, aforismele din final. NICOLAE DABIJA O CONȘTIINȚĂ VIZIONAR PATETICĂ Trei generații s-au manifestat în poezia dintre Prut și Nistru în ultimele șapte decenii ale veacului trecut! Simplificând puțin, un prim val a fost cel al poeților născuți între anii 1912-1918, între care Andrei Lupan, Bogdan Istru, Liviu Deleanu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
lacrima, cântecul și altele, cu funcții configuratoare. Toate acestea sugerează, într-un fel sau altul, implantarea într-o durată proprie, într-un orizont etnic distinct, cu însemne definitorii. A trăi într-un asemenea orizont spiritual e totuna cu a recepta patetic palpitul folclorului milenar, de unde pioasa iubire pentru formele consacrate embleme ale unei lumi de mult stabilizate ale cărei amintiri sunt un fel de armură. Ochiul scrutător privește concomitent spre Zamolxe și Decebal-crai, dar și spre înaintașii latini între care Traian
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
eroare"; unii, "cei mai fericiți", iată-i "plătind cu viața"; alții, cei mai mulți "cu Vecinica uitare"! Rezonanțe durabile are Calul cu aripi ("Poem fantezist pentru canarul meu trist"), excelentă disertație lirică despre inserția realului în fantastic. Pe scurt, poemul în cauză, patetică regresiune în orizontul primei copilării, pune în mișcare nu numai un al treilea ochi, dar și o a treia ureche, instrumente de acces în inefabil. Nemaivăzutul cal cu aripi "căzuse din cer (se încâlcise, se spune, / în sârmele de înaltă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se ascundă. Autorul Unicornului, o capodoperă în stil folcloric, aspiră spre purități luminiscente. Poemele sale definitorii sunt niște frânturi de concerto grosso: "Încearcă să lumineze / orașul fără moarte, / să-ntoarcă rândunelele în streașina din / care picură cerul". Neoromantic în cheie patetică (împresurat de întrebări), privind în sinele tânjitor și contemplând necontenit largul, Vasile Nicolescu cultivă sistematic discreția clasicismului din totdeauna. Arhitectul s-a vrut un căutător de armonii. CĂUTÂND CUVÂNTUL MAGIC: GEORGE VULTURESCU Rădăcinile lui George Vulturescu sunt într-un sat
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
IOANID ROMANESCU ÎNTRE ORGOLIU ȘI SCEPTICISM 172 EMIL BRUMARU UN ELEGIAC "GIOCOSO" 180 PASIONALITATE ȘI FRANCHEȚE CAROLINA ILICA 188 LIVIU IOAN STOICIU EUL CA UNDUIRE PERPETUĂ 201 "CEL CARE SUNT" SAU DESPRE GRIGORE VIERU 211 NICOLAE DABIJA O CONȘTIINȚĂ VIZIONAR PATETICĂ 219 IMPRESIONISM SONOR VASILE NICOLESCU 230 CĂUTÂND CUVÂNTUL MAGIC: GEORGE VULTURESCU 238 INDEX OPERUM 247 De același autor: (selectiv) Hortensia Papadat-Bengescu, București, Editura Cartea Românească, 1973. Personalitatea Literaturii române, Iași, Editura Junimea, 1973; (Versiune în limba franceză, 1975; versiune engleză
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
studiul Torei și respectarea poruncilor. De fapt, răspunsurile biblice la calamități sunt multiple, mergând de la sobrul Deuteronom la vizionarul Iezechiel. Nu există un singur mod de a explica suferința. Protestul împotriva justiției divine se integrează în răspunsul de credință. Strigătele patetice din Plângeri, lamentațiile lui Ieremia și dialogurile lui Iov legitimează expresia mâniei împotriva lui Dumnezeu care ascultă. Justiția lui nu este proiectată în altă lume, ci în cea de aici se inserează proiectele divine. Inclusiv în literatura apocaliptică, unde perspectiva
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
imbold și singura șansă a creației artistice. Arta nu presupune însă absența vieții ca „realitate de rang inferior”, o realitate ce tinde spre vid, spre zero, spre valorile mărunte, „nesemnificative”. „Iată de ce”, spune Kantor, „am înlocuit în teatrul meu noțiunea patetică divină de reîncarnare cu aceea de mistificare, omenească și banală”. El simte totuși nevoia unei nuanțări: „Cu toate astea, mi se întâmplă mereu ca în aceste realități comune, curente, în aceste procese fără nimic sublim în ele, să simt prezența
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a și trăit! De asemenea, Aristip a făcut și altceva decât să traverseze istoria filosofiei între două vorbe de duh, deghizat în femeie și parfumat în agora - el a propus un relativism etic, un subiectivism metodologic, un nihilism epistemologic, o patetică senzualistă, o înțelepciune existențială, o politică critică, tot atâtea mici surprize, dacă a te bucura de clipă e de-ajuns! Numai viața și opera concepute în contrapunct pot pune într-o lumină nouă gândirile de obicei studiate din interior, ca
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
chiar să fie animat și să amuze. Experimentul s-a soldat cu o performanță, publicul, într-adevăr, a rîs și a aplaudat. Abia cînd a ieșit di sală s-a dumirit că, în realitate, a asistat la o sumbră și patetică dramă. Ovidiu Constantinescu ("Orizont", 1982) Părerea autorului După lectura artistică, făcută de către actori ai Teatrului "Odeon" din București, după publicarea în revista "Teatrul" și după montarea pe scena Teatrului Național din Iași a piesei "Calul verde", critica de specialitate a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
al compromisurilor și politice. La vîrsta împlinirilor actoricești, Constantin Pușcașu vine cu dezamăgiri, resemnări și tristeți reprimate pentru ca dosarul dramatic al fericitului-nefericit să cîștige în firesc. Atins puțin de monotonie în partea de supușenie a rolului său, actorul izbucnește convingător, patetic, puțin caraghios și vitriolant, cînd băierile constrîngerilor cedează. Este C. Pușcașu adevărat, omenesc și înduioșător în părțile din registrul de farsă tragică ale piesei. Cînd soția, resemnată și înțelepțită, dorește să abdice, Poetul îi răspunde cu un eseu lung și
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Tu mă faci să uit timpul... iubirea ta îmi duce sfîrșitul cît mai departe de acum... tu îmi dai numele de care am nevoie ca să știu că sînt... numele meu și pe care nu mi-l poate lua nimeni Sînt patetic? Ea 1: Ești. Și ce-i cu asta? El 1: Hm! La examene, profesorii erau convinși mai mult de felul cum vorbeam decît ceea ce știam... Ea 1: Ambalajul contează... (rîd amîndoi) El 1: (sîcîitoarea memorie) Tu cum stai cu examenele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de vicleimul atîtor rele, schimbă drama cu o farsă, deschizînd un "cavou bar", tocmai bun pentru morții care nu și-au dorit vreodată la viața lor barem un cal verde. Cu somațiile, cu neliniștea și cu neîmpăcările ei, cu acea patetică implicare ce colorează îndeobște rostirea dramaturgului, piesa (în al cărei final are loc, după cum era de așteptat, un suicid) respiră un pesimism menit să zgîndărească, să incite la un examen de conștiință. Dacă montările de pînă acum au pus în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
conducător... care ne îndrumă ca un părinte suprem... și ne dă pîinea cea de toate zilele... și băutura... și ne iubește... și ne dojenește... cu blîndețe... și ne apără țara de dușmanii... care ne invidiază realizările... (se aprinde, devine din ce în ce mai patetic, dar și sincer, convingător...!) Și noi îl iubim din adîncul inimii! Și ziua și noaptea! Și în stare de veghe, și în stare de somn! (încă un plus de voce și de... credință) Și să-i ferească Dumnezeu pe aceia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
tonuri grave, de gândire lucidă, cu jocul, cu atitudinea alertă de satiră și umor, moduri de a ascunde faptul că este un sentimental. Revoluția îi va da certitudini și "negația" se va transforma în "afirmație". "Aventurile lirice" (1963) sunt o patetică adeziune la marea construcție poetul cântă cu har hidrocentralele, eliberarea Cubei, moartea lui Fucik, zborul cosmic concretizate în mari mesaje. Condiția creatorului și a omului în general în contextul epocii apare în "Problema spinoasă a nopților" și în "Câinele de lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
peisaj intelectual în care se aprind ample aspirații sau renunțări, care influențează și cuceresc cititorul și care înfrâng starea de inerție și încorporează destinul umanității. Se scriu poeme în vers liber, în vers clasic, cursive, deschise sau abstracte, retorice, uneori patetice. În afara operelor celor cinci scriitori prezentați monografic, încercăm un sentiment de insatisfacție. Poeții se confesează (până în 1960, dar și după 1960) și ajung rar la o poezie de idei. Considerată în ansamblu, generația perioadei 1960-75 se "detașează de Labiș", poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Trec linii dulci, naturii dându-i sfere și cercuri și elipse.". Alexandru Andrițoiu, la începuturile lui poetice, a fost retoric și declarativ: "În țara moților se face ziuă" (1953). Devine un poet care într-adevăr reface tradiția și un trubadur patetic, un voluptos a cărui muzică se purifică și se rarefiază "pe măsură ce înaintează în timp". Este horațian prin excelență, nostalgic, un îndrăgostit de dragoste. Volumele de elecție adună ceea ce este valoros și reprezentativ în creația poetului. Poetul cântă suita de anotimpuri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sau " Va veni un dric la voi, ca melcul,/ cu cornițe negre scoase afară./ Signor vierme, cu profilul gingaș,/ Chip de roză, ori de trestioară,/ Nu primi-n împărăția ta/ morții altora". Senzualitatea, zbuciumul cărnii sunt exprimate într-un limbaj patetic, într-o atmosferă dramatică: "Nu-și uită carnea tiparul ei ciudat/ Nici un rege al înțelepciunii n-o pipăie,/ ci mâini brutale ca satârul. Eu/ Stau la marginea speței mele/ Și cu durere-mi privesc/ Părțile rușinoase ale trupului". Ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să ne jucăm/ de-a arta, de-a dragostea,/ de-a floarea, de-a conștiința./ Veacul e crâncen/ Ușurința se plătește cu moartea" ("Cer cuvântul"). Am putea afirma că poezia civică de azi se desprinde, la alte dimensiuni,din "Declarația patetică" a lui M. R. Paraschivescu care în 1935, răspunzând unei anchete pe tema "De ce scrieți" a revistei "Facla", mărturisea: "Scriu fiindcă văd, fiindcă aud, fiindcă nu sunt leș. Fiindcă știu că lumea poate fi schimbată cu mult în bine". Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
includă iubirea și trebuie să vină cu înțelesuri adânci și cu largi semnificații, cu certitudini și vastă experiență, să fie radical critică în consemnarea anomaliilor sociale, precum și, așa cum am văzut, un permanent, dialog cu timpul. Patriotismul lui A. Păunescu este patetic și vizionar, clamat în versuri clasice sau libere, după cum impulsul energetic al muzicii lui interioare o cere, dar întotdeauna vital și răscolitor: "Mi-e dor, mărite doamne, acum de fiecare,/ întâi de tine, Ștefan, că te-ai numit cel Mare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
conștiință sunt din conștiință"(Gr. Hagiu). După 1960, nu se mai scriu ca anterior, numai, sau aproape numai imnuri de slavă, ci poezia devine o meditație sub raport etic, sub raportul participării la existență. Lirica patriotică devine reflexivă, ea evocă patetic și explicit spațiul românesc: "Aici e țara mea ne-ngenunchiată/ prin fum de țară rămânând/ Stea sieși și fântână nesecată/ Trup unic de pământ și gând." (Paul Tutungiu). Creșterea țării ne-o sugerează N. Dragoș, parafrazând "Meșterul Manole": "Var și cărămidă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un fel titlul: Toate casele au către mine ferestre,/ toate pietrele numele meu îl repetă/ Un sens unic pe toate șoselele,/ și-un drum singur pe-ntreaga planetă". Primul volum ține de "tensiunea afectivă", cu deschideri spre o problematică abordată patetic, legată de trăirea teribilă a existenței în latura ei biografică și în expresia vitală, tulburătoare, de trăire civică. Cele două laturi ale creației lui Adrian Păunescu continuă, îmbogățite în nuanțe și simboluri ce vor constitui și substanța volumelor următoare. Trăirea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de înflorire,/ iarăși alunecă părinții înapoi". Natura intră într-o anumită tensiune, un foșnet material de aprindere fumegă în "Tulburele de decembrie", "Tulburele de aprilie", în "Tulburele de mai", în "Tulburele de etern". Fără cenzuri interioare, poemul "Infernul" se desfășoară patetic, într-o aglomerare de strofe alambicate. Infernul îl descoperim la nivelul contingentului și mai ales ancorat în "nordul lucrurilor", în aventura existențială a inteligenței, pentru că: "Egal, în fiecare e-o sete de eroare la o pășune ascunsă și rumegată-n
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
contextul perioadei, este de foarte mare importanță, deoarece direcționează poezia spre lirica autentică; "Cântecul pe viață și pe moarte" mărturisește aceste aspirații, iar într-o "Artă poetică" susține cum că poezia trebuie să dezbată marile probleme ale zilei. Publicarea "Declarației patetice", care adună poezii apărute în perioada 1934-1948, constituie,în 1960, un moment de trăire a unor sentimente care devin exemplificatoare: "patrie" și "participare". În 1945, publică poeme ca "Pâinea unanimă", care cere echilibru și justiție, poetul vorbește în sens withmanian
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]