12,831 matches
-
lui Ștefi nu e fir de praf, totul strălucește de curățenie, miroase bine și ochiul este desfătat de ceea ce vede în jur. Nu pot descrie casa, dar trebuie să vă imaginați că aici lumina, culorile și liniile sunt într-o perfectă armonie, iar lucrurile din casă parcă ar crește din podea. Mă plimb fascinată prin casă și mă gândesc că aș vrea să trăiesc într-un astfel de spațiu măcar preț de o carte. Acest gând este tot mai presant în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
după tine, cu condiția să mă tutuiești". Femeia aceasta îi dă senzația că este un fel de dumnezeu al acestor locuri. Un dumnezeu blajin, care controlează oamenii mai abitir decât unul cu biciul în mână. Se uită la silueta ei, perfectă, niciun gram de grăsime, fața ușor severă, dar fruntea voluntară îi înmoaie aerul de severitate al feței. Părul ușor cârlionțat, se vede că are o coafeză bună, o astfel de tunsoare nu poate face oricine. Bine îmbrăcată, chiar rafinat îmbrăcată
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
orice femeie din lumea asta? Alex nu numai că e chipeș, dar este și mai tânăr decât ea. Nu cu mult, dar suficient să-i amintească de trecerea nemiloasă a timpului. Se uită din nou în oglindă. Are o siluetă perfectă, niciun fir de grăsime, o carnație proaspătă, viguroasă. Întotdeauna a fost conștientă de frumusețea trupului ei, dar acum se bucura de această frumusețe ca de o mare avere. Câte femei mai au o astfel de siluetă la vârsta ei? Câte
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
oameni, de lucruri, cum rămâne cu mine, se întreabă cu un sentiment de frică, de jenă, în sinea ei este nemulțumită de ceilalți, dar și ceilalți pot fi nemulțumiți de ea, unde scrie și cine îi garantează că ea e perfectă, se străduiește, vrea, dar asta nu înseamnă că a și reușit. Nu înseamnă că ea este perfectă, că face numai ceea ce trebuie, că este fără cusururi. Oare se dedică, așa cum crede ea, aproape în exclusivitate celorlalți? Nu, dar nu țin
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
sinea ei este nemulțumită de ceilalți, dar și ceilalți pot fi nemulțumiți de ea, unde scrie și cine îi garantează că ea e perfectă, se străduiește, vrea, dar asta nu înseamnă că a și reușit. Nu înseamnă că ea este perfectă, că face numai ceea ce trebuie, că este fără cusururi. Oare se dedică, așa cum crede ea, aproape în exclusivitate celorlalți? Nu, dar nu țin cont doar de mine, își spune cu prea puțină convingere, prioritățile celorlalți sunt prioritățile mele, mă implic
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cântă în extaz. Trage de arcuș de parcă ar trage de propriii ei nervi. Sunete incandescente se desprind din trupul viorii, claia neagră de păr i se aprinde în reflexe albăstrii, toată femeia pare cuprinsă de flăcări. Zinzin și Sandei, perechea perfectă, Zinzin sfâșiind cerul cu sunetele viorii, Sandei posedând pianul ca pe o dihanie scoasă din minți, în sală, Aide, spectatoarea fidelă, topită în beznă, cina în trei, poveștile deocheate, somnul din zorii zilei, senzația de ieșire din timp, revenirea la
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
le mânca în momentul în care le culegea. Se juca printre tufișuri, uitase să se mai teamă că cineva i-ar putea face vreun rău. De ani buni Sandei era stăpână pe colțul acesta de lume. Trăia într-o armonie perfectă cu natura din jurul ei. La anotimpuri reacționa instinctiv. În timpul iernii îmbrăca haina de blană a Mariei și se simțea fericită. Dormita și cânta la pian. În miezul zilei ieșea în zăpada pufoasă și se încălzea la soare. Se întorcea și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
acesta e felul lui de a-i vorbi, odată l-a întrebat dacă o iubește, iar el i-a răspuns dezamăgit: "cu tine, credeam că nu e nevoie de cuvinte", a rămas blocată, cum să reacționezi la astfel de replici perfecte, ți se face rușine de propriile tale pretenții, devin atât de ridicole, urăște lenea lui de a-i vorbi, are nevoie de cuvinte, de gesturi care să o asigure de sentimentele lui, el o citește ca pe o carte deschisă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
miere, închide ochii și se cufundă într-un somn odihnitor. 15 ianuarie 2009, Sydney Stau în fața femeii de ceară, o tânără cocoțată pe un piedestal, piedestalul este confecționat dintr-o cutie de carton. Stau și mă uit la silueta ei perfectă, este îmbrăcată într-o rochie ponosită, cu crinolină, o rochie de acum un secol, are fața văruită în alb, genele sunt grele de rimel, stă nemișcată lângă unul din stâlpii ce înconjoară golful de lângă Opera House, din inima Sydney-ului. Mă
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
toată puterea, rânjind samavolnic. Însă rânjetul i-a Înghețat pe gură, căci m-a văzut prăbușindu-mă În aceeași poziție nefirească În care mă aflam, izbindu-mă cu capul și trunchiul de platou cu un zgomot surd, Într-o verticalitate perfectă. Au rămas toți fără grai, Înmărmuriți. Nicio zgârietură, nicio sângerare, niciun vaiet. Auzeam vag și percepeam totul ca prin țesătura unei pânze dese, Într-o curgere Încetinită a lucrurilor, a lumii din jur, dar nu mă puteam mișca sub nici un
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
până la lacrimi și se sparse În ropote de aplauze și În frenetice urale. Aplauze care deveniră ritmice, În felul bătăilor de tobă. Grimmi se Înclină În semn de mulțumire. După ce privi Înainte, Întinse mâinile deasupra capului și execută o piruetă perfectă, de adevărat balerin. Mai făcu una și Încă una, În ritmul aplauzelor succesive, care nu se mai opreau. Începu să se Învârtă Într-un picior. O figură nouă, pe care nimeni nu o mai văzuse. Se Învârtea tare, tot mai
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
baie, cu un nod uriaș În gât. Inima Îmi bătea ca un clopot. O lumină limpede, clară, curgea acum prin sticla ușii. Am apăsat clanța și am intrat cu vădită nesiguranță. Totul era imaculat, de un alb ireal, Într-o perfectă ordine și curățenie. Un zgomot discret Îmi Întinse privirea spre geam. Spre geamul dincolo de care am văzut două siluete albe, prelungi, ținându-se de mână și ridicându-se, cu o zbatere de aripi, spre Înălțimi... Pe marginea ferestrei, luminând, am
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
spate, Își acoperea fața cu părul ei lung, extrem de lung, de un roșu Închis, și, desfăcându-și șuvițele deasupra buzelor umede, Își deschidea gura foarte larg, implorându-mă să-i ating gingiile... sa i le mângâi. Gingiile și dinții. Dinți perfecți, trebuie să o spun, de un alb-perlat, ascunși În alveolele rozii, ca niște hulubași aliniați, dormitând În cuibușoarele lor minuscule. În timp ce-i mângâiam dinții, pernițele lunecoase ale gingiilor (recunosc - la Început cu oarece reținere), limbuța ei trandafirie Îmi atingea, tremurând
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de mână cu o slăbătură, un individ scheletic, un tip În vârstă, o adevărată mumie. Îi cumpăra trandafiri. Ea se gudura pe lângă el ca o cățelușă În călduri, vorbind agitată și râzând zgomotos, cu toată gura. Cu toți dinții ei perfecți... de un alb perlat. Când m-a văzut, a rămas un moment suspendată de cerul foarte Înalt (cu siguranță mi-a surprins În privire orgoliul de mascul rănit). Și-a tras cu bruschețe mumia de mână, Împrăștiind pe jos trandafirii
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ales și că trebuie să mi amputeze piciorul stâng (mai sus de rotulă), zdrobit de roata mașinii. Altfel, poate fi mult mai rău. I-am dat acceptul pe loc, fără să mă mai consult cu nimeni, convins fiind că avea perfectă dreptate. M-am pensionat la cerere, invocând handicapul cu care m-am ales (deși mai aveam doi ani până când aș fi ieșit În mod legal). și m-am retras discret, fără tam-tam, căutând liniștea și, mai ales, izolarea. La scurt
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și Își ține buzele țuguiate În felul ei ștrengăresc. Niciun mușchi nu tresare pe fața sa, nicio umbră nu-i străbate chipul. Îmi trag scaunul și o privesc Îndelung, ca un câine care veghează somnul stăpânului său. E o creatură perfectă, trimisă de Dumnezeu să-mi lumineze mie singurătatea, desprinsă parcă dintr-o pânză renascentistă, lucrată Într-un moment de maximă inspirație. De sub pătură Îi iese un picioruș dezvelit până la gleznă, pe care are o brățară aurită. Unghia degetului mic este
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fată sau băiat?, Întrebă Goanță pătruns de curiozitate. Cu toții, ca la un semn, ne-am Întors privirile Întracolo unde, În mod firesc, trebuia să existe ceva. Dar În locul acela nu exista absolut nimic. Picioarele i se ondulau Într-o arcuire perfectă de linii, iar Între ele, sus, la rădăcina trunchiului, nu se afla nimic. Ca-ntr un desen nevinovat de copii. Ia uitați-vă, băi, n-are puță!, zise Goanță amuzat și râse prostește, uitând parcă pentru moment ce era cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
i-am zâmbit politicos și i-am cerut să mă ajute cu o cameră rezonabilă. Desigur, domnul meu, Îmi răspunse amiabil și o măsură pe Lola cu o privire insinuantă (am făcut eforturi să nu-i șterg una). Camera era perfectă. Avea acea intimitate plăcută pe care și-ar fi dorit-o oricine s-ar fi aflat În compania unei femei frumoase și... apetisante. Nu insist asupra mobilierului. Țin doar să vă spun că patul era din lemn masiv, imens, cu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
lichiorul dulceag și roșiatic de pe masă. Se trânti în pat și rămase cu privirea în tavan. Așteptă. În mai puțin de jumătate de oră totul avea să se termine, iar planul său se va dovedi a fi planul unei crime perfecte. La ușa de vizavi se auzi cheia răsucindu-se în broască. El trebuie să fie. Știa sigur că în fiecare weekend venea într-un hotel de mâna a doua ca să scrie, iar recepționerul îi confirmase că rezervarea fusese făcută pe
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
asemeni unei vene ce se pierdea în podeaua albastră. El și camera lui; o încăpere obișnuită, ca a tuturor tinerilor de vârsta lui, cu afișe peste afișe, cu beculețe și reviste, cu haine aruncate peste fotoliu, totul într-o dezordine perfectă; acum era nevoit să accepte pereții goi, întunericul impus de noile culori și de jaluzelele trase. Rămase pe canapea privind mereu în jur, roșul degajat de încăpere, mai cald sau mai rece, îi atenua simțurile și gândurile, îl făcea să
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
-i plăceau cel mai mult, singur în camera lui, ascuns de ceilalți, fără speranțe sau regrete, înainte de a începe ceva, orice, când totul este posibil. Se gândi să mai savureze clipele acestea, înaintea de a lua o hotărâre. Erau momente perfecte, iar el se simțea împlinit în nenorocirea sa și probabil că dacă ar gusta-o ar fi dulce, ca și prăjitura din fața lui. Se așeză mai comod pe podea, lăsându-și capul să se sprijine pe umărul stâng, simțind adierea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cărora acesta ar putea determina În ce măsură sau În ce fel pretenția acestuia ar putea fi satisfăcută Îndeajuns”. Cel care se sprijină pe echitate În baza propriului drept, ar trebui să se instituie În judecător, adică să fie capabil de o perfectă neutralitate. Acest fapt depășește, Însă, sfera juridică, aparținând conștiinței, transpusă În ultimul judecător. Problema dreptului trebuie analizată din perspectiva dreptului civil și nu de tribunalul conștiinței. Deci, echitatea poate fi apropiată mai mult de moralitate, deoarece este rezultatul unei convingeri
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
diferite este valabilă o morală diferită”. Filosoful a făcut o analiză de detaliu istorico sistematică a categoriilor fundamentale ale eticii (bun-rău, bunul suprem, datorie, virtute, fericire, libertate etc.). În ceea ce privește raportul dintre morală și religie, Paulsen păstrează ideea că „o moralitate perfectă este imposibilă fără religiozitate”. În sistemul său de etică, Paulsen abordează și problemele social-politice. Astfel, după studiul datoriilor și al virtuților (domeniul deontologiei), el analizează „formele vieții sociale”, Îndeosebi familia și societatea. 3. Deontologia neokantiană Deontologia lui Fr. Paulsen pornește
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
orașul sau totalitatea cetățenilor, În care trăiește ca element al lor. Astfel - relevă cu realism Paulsen - etica se varsă În politică; Îndrumarea spre realizarea vieții desăvârșite, pentru individ, continuă și se completează În mod necesar, În Îndrumarea spre realizarea statului perfect (vezi Aristotel - Statul atenian) al cărui bun sunt cetățenii desăvârșit de capabili și de activi, statul În chestiune devenind, prin aceasta chiar, binele supraordonat”. Fr. Paulsen și-a construit etica drept o deontologie, În completarea Metafizicii moravurilor și a Criticii
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
perfecționării pozitivității dreptului. Desigur, libertatea de asociere nu este echivalentă anarhiei, subliniază Giorgio del Vecchio. Ceea ce trebuie respectat cu sfințenie este: armonia organică și substanțială, „Între diversele forțe sociale În productivitatea lor naturală juridică”. Numai astfel Statul atinge unitatea sa perfectă, supremă și efectiv coordonatoare a tuturor energiilor, armonizând toate drepturile și toate datoriile indivizilor și grupurilor. Cel mai bun mijloc de a atinge un astfel de scop, constă În faptul că „formațiuni juridice determinate sunt considerate În chip egal sau
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]