4,234 matches
-
Unii s-au precipitat să obțină cununa mărturisitorului sau a martirului. Alții, evitând toate acestea, au obținut certificatul cu bani sau prin falsificare. Cei care au oferit sacrificii, răspunzând dispoziției imperiale, au fost excomunicați. După moartea lui Decius în 251, persecuția a fost continuată pentru pedepsirea creștinilor, inculpați de invazii barbare și de dezastrele naturale. 2.2. Persecuțiile lui Valerian și Gallienus În primi ani ai domniei sale, împăratul Valerian (253-260) s-a arătat atent față de creștini. După anul 257, când Macrian
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
certificatul cu bani sau prin falsificare. Cei care au oferit sacrificii, răspunzând dispoziției imperiale, au fost excomunicați. După moartea lui Decius în 251, persecuția a fost continuată pentru pedepsirea creștinilor, inculpați de invazii barbare și de dezastrele naturale. 2.2. Persecuțiile lui Valerian și Gallienus În primi ani ai domniei sale, împăratul Valerian (253-260) s-a arătat atent față de creștini. După anul 257, când Macrian, un ministru egiptean de finanțe, i-a arătat pericolul pe care îl constituia prezența creștinilor în armata
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a persecutat pe creștini mai ales din motive fiscale, pentru a îmbogăți visteriile sărace ale statului, dar și aici a voit să-l imite încă o dată pe Decius. Trebuie să ținem cont de faptul că, aproprierea de bogățiile creștinilor în persecuția lui Decius a fost ceva secundar, pe când în cea a lui Valerian era scopul principal. Din diferite izvoare aflăm că, în această perioadă, creștinii posedau proprietăți funciare, edificii de cult, zone de cimitire și conduceau și unele bănci cu capitale
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a lui Valerian era scopul principal. Din diferite izvoare aflăm că, în această perioadă, creștinii posedau proprietăți funciare, edificii de cult, zone de cimitire și conduceau și unele bănci cu capitale proprii. Dacă ecleziasticii și soldații erau primii loviți de persecuțiile imperiale anticreștine, înseamnă că aceștia, prin activitatea lor creștină, erau considerați de același nivel cu oamenii Bisericii. În acest caz suntem îndreptățiți să susținem că soldații erau elemente eficace de convertire la creștinism și constituiau avanpostul laicilor creștini, prin participarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
domniei lui Gallienus (260-268) care nu i-a persecutat oficial pe creștini, favorizându-i, cel puțin în trecere, prin revocarea edictelor și restituirea bunurilor confiscate Bisericii, după ce împăratul Valerian a căzut rob la barbari. Gallienus, fiul lui Valerian, a oprit persecuția începută de tatăl său împotriva creștinilor, oferind tuturor ierarhilor acestui cult pacea și trimițând până și un rescript către Dionyssios, Pinnus și Demetrios precum și către ceilalți episcopi din Egipt. Prin rescript, recunoștea creștinismul ca asociație și poruncea să i se
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
vremea aceea, când s-a restituit pacea Bisericilor de pretutindeni. Pacea oferită de Gallienus Bisericilor de pretutindeni nu însemna și o îndepărtare a acestuia de tradițiile imperiale, având ca punct de referință jurisprudența utilizată de Traian (98-117) și Adrian (117-138); persecuțiile aveau loc numai în cazul existenței unor denunțuri. Dacă se refereau la un ofițer superior, persecuția devenea cruntă, după cum a fost și în cazul lui Marinus, din Cezareea Palestinei, care, fiind investit de un înalt grad militar și ilustru, datorită
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pretutindeni nu însemna și o îndepărtare a acestuia de tradițiile imperiale, având ca punct de referință jurisprudența utilizată de Traian (98-117) și Adrian (117-138); persecuțiile aveau loc numai în cazul existenței unor denunțuri. Dacă se refereau la un ofițer superior, persecuția devenea cruntă, după cum a fost și în cazul lui Marinus, din Cezareea Palestinei, care, fiind investit de un înalt grad militar și ilustru, datorită originilor sale nobile și bogățiilor sale, a fost decapitat pentru că l-a mărturisit pe Cristos. Cazul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
față de religia creștină. Dispozițiile imperiale incoerente duceau frecvent la o totală răsturnare a situației, fapt mărturisit de Eusebiu și Lactanțiu când, împăratul Aurelian (270-275), spre sfârșitul domniei sale, s-a lăsat influențat de anumiți consilieri împotriva creștinilor, pregătind un edict de persecuție nefinalizat datorită morții sale neprevăzute. Această epocă de nesiguranță juridică, care persista, ne arată cum perioada de toleranță inaugurată de Gallienus, era încă departe de acea schimbare radicală de situație, care a devenit realitate abia sub domnia lui Constantin. Marinus
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unul din martiri, acesta își dădea sufletul, de aceea a luat pe umeri rămășițele lui pământești, le-a înfășurat într-un veșmânt splendid și de mare preț, transportându-le și îngropându-le cu mare pompă într-un mormânt cuviincios. 3. Persecuțiile anticreștine din epoca Tetrarhiei În timpul domniei lui Dioclețian (284-305), înainte de izbucnirea persecuției, alți doi soldați creștini, Maximilianus și Marcellus, au pătimit martiriul în Africa, spunând că anumite obligații militare erau contrare conștiinței lor. Episodul, foarte semnificativ, ne luminează asupra perioadelor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
umeri rămășițele lui pământești, le-a înfășurat într-un veșmânt splendid și de mare preț, transportându-le și îngropându-le cu mare pompă într-un mormânt cuviincios. 3. Persecuțiile anticreștine din epoca Tetrarhiei În timpul domniei lui Dioclețian (284-305), înainte de izbucnirea persecuției, alți doi soldați creștini, Maximilianus și Marcellus, au pătimit martiriul în Africa, spunând că anumite obligații militare erau contrare conștiinței lor. Episodul, foarte semnificativ, ne luminează asupra perioadelor în care nu putem vorbi atât despre o persecuție oficială cât mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
284-305), înainte de izbucnirea persecuției, alți doi soldați creștini, Maximilianus și Marcellus, au pătimit martiriul în Africa, spunând că anumite obligații militare erau contrare conștiinței lor. Episodul, foarte semnificativ, ne luminează asupra perioadelor în care nu putem vorbi atât despre o persecuție oficială cât mai curând despre motivele ascunse ale unei neînțelegeri reale dintre structura politico-morală și religioasă a Imperiului roman cu ierarhii creștini. Un lucru sigur este și faptul că, prezența creștinilor în armata romană, a fost acum dintr-un motiv
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ale unei neînțelegeri reale dintre structura politico-morală și religioasă a Imperiului roman cu ierarhii creștini. Un lucru sigur este și faptul că, prezența creștinilor în armata romană, a fost acum dintr-un motiv, ulterior dintr-altul, una dintre cauzele marilor persecuții, după cum se va vedea mult mai bine în persecuția lui Dioclețian. Din Lactanțiu (De mortibus persecutorum) aflăm că incendiul palatului imperial din Nicomedia și teama de a-și pierde viața în asemenea atentate, l-au determinat pe împăratul Dioclețian, la
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a Imperiului roman cu ierarhii creștini. Un lucru sigur este și faptul că, prezența creștinilor în armata romană, a fost acum dintr-un motiv, ulterior dintr-altul, una dintre cauzele marilor persecuții, după cum se va vedea mult mai bine în persecuția lui Dioclețian. Din Lactanțiu (De mortibus persecutorum) aflăm că incendiul palatului imperial din Nicomedia și teama de a-și pierde viața în asemenea atentate, l-au determinat pe împăratul Dioclețian, la sugestia cezarului său Galerius (293-305), să dezlănțuie o persecuție
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
persecuția lui Dioclețian. Din Lactanțiu (De mortibus persecutorum) aflăm că incendiul palatului imperial din Nicomedia și teama de a-și pierde viața în asemenea atentate, l-au determinat pe împăratul Dioclețian, la sugestia cezarului său Galerius (293-305), să dezlănțuie o persecuție contra creștinilor (23 februarie 303-30 aprilie 311), pe care o considera necesară, însă nu o voia din rațiuni politice. Creștinii au fost acuzați de incendiu de către Galerius, luând exemplul aceluiași eveniment din timpul lui Nero (64 p.Chr.). Adevăratele cauze
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ai acesteia. Asemenea multor romani iluștri, ca împărat simțea îndatorirea categorică și misiunea celestă de a ocroti și de a păstra moravurile sănătoase ale poporului roman și adevărurile religiei Romei împotriva tuturor noutăților aduse de alte religii, infiltrate în stat. Persecuțiile sale contra maniheilor și a creștinilor sunt parte integrantă din planul său de purificare generală a Imperiului și din criteriul adoptat de el, potrivit căruia, adeptul oricărei noi religii, care căuta să se sustragă celei aparținând Romei, comitea un delict
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cauze, care l-au determinat să repună în vigoare legile împotriva cultelor străine, care nu au fost aplicate deopotrivă de toți împărații romani, datorită unui spirit de toleranță intrat în uz și succesiunii unor probleme politice și militare de neignorat. Persecuția împotriva maniheilor, infiltrați pacific în Imperiu dinspre Persia, dușmana îndârjită a Romei, cu doctrinele și delictele lor comune, cu tulburarea liniștii publice și răzvrătirile lor împotriva ordinii constituite, este evocată chiar de către Dioclețian: Am auzit foarte de curând că ei
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să umple cu veninul lor funest blândul și liniștitul popor roman și întreaga noastră lume. După cumpănirea mai multor cauze și situații, care l-au convins pe Dioclețian să se decidă politico-religios față de creștini, s-a pregătit psihologic și pentru persecuția generală, încurajată și susținută la rândul ei de cezarul său, Galerius. Influența acestuia, asupra hotărârii lui Dioclețian, a fost susținută și de refuzul soldaților creștini de a aduce onoruri divine împăratului și de a participa la sacrificiile păgâne. În concepția
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și dăunătoare propriei lor persoane și întregii Biserici. Conștiința comunității creștine, și în special cea a soldaților, a cedat în fața necesităților Imperiului, după cum și Imperiul a cedat în fața cerințelor Bisericii. În această armonie de activitate și intenții s-a dezlănțuit persecuția lui Dioclețian, inițial contra soldaților creștini, iar mai apoi a tuturor creștinilor. Se pare că ar fi fost cezarul Galerius cel care în anul 297 (după victoria împotriva perșilor), a readus la viață legea romană căzută în uitare, care obliga
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
către guvernatorii provinciilor, poruncindu-le să constrângă soldații la sacrificiile păgâne, iar cei care s-ar fi împotrivit, să fie îndepărtați din serviciul militar, sau, că, cezarul Galerius, fiul unei preotese păgâne fanatice, l-ar împins pe Dioclețian la declanșarea persecuției, de fapt, motivele reale ale persecuției au fost diferite și determinate de provocarea anumitor comportamente militare (aruncarea armelor de către soldați și ofițeri creștini, care au refuzat categoric să aducă jertfe idolilor). Primele epurări din armată au început în 295. Deși
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
constrângă soldații la sacrificiile păgâne, iar cei care s-ar fi împotrivit, să fie îndepărtați din serviciul militar, sau, că, cezarul Galerius, fiul unei preotese păgâne fanatice, l-ar împins pe Dioclețian la declanșarea persecuției, de fapt, motivele reale ale persecuției au fost diferite și determinate de provocarea anumitor comportamente militare (aruncarea armelor de către soldați și ofițeri creștini, care au refuzat categoric să aducă jertfe idolilor). Primele epurări din armată au început în 295. Deși au existat diferite cazuri, cel al
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sudul Elveției rămâne tipic: Lupta contra Bisericilor a început numai acum recent, când cel care a luat puterea (Galerius) a pornit la lucru ca trezit dintr-un somn greu, la început în taină și pe nesimțite, față de răstimpul scurs de la persecuțiile lui Decius și Valerian, întrucât el n-a pornit dintr-odată războiul împotriva noastră, ci a făcut mai întâi o probă, îndreptându-se numai împotriva celor din rândurile armatei, închipuindu-și că, dacă va câștiga lupta împotriva acestora, atunci îi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
militari îmbrățișau viața civilă pentru ca să nu fie nevoiți să se lepede de credința în Creatorul lumii. Căci când căpetenia supremă a armatei (până în 305 a fost Dioclețian, apoi a rămas Galerius n.n), oricare ar fi fost el, a pornit persecuția împotriva trupelor prin verificarea și epurarea lor, le-a lăsat să aleagă una din două: ori să rămână ascultători (vechii rânduieli, n. trad.) și atunci își pot păstra poziția și gradele câștigate în armată, ori, în caz că se împotrivesc poruncii (de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
înainte. Consecința acestor acțiuni imperiale a fost deosebită. Spre sfârșitul secolului III, creștinii erau destul de numeroși; de teama mulțimii lor, persecutorii evitau provocarea deodată a unui război împotriva tuturor. În anumite regiuni, precum cele dunărene, unde creștinii nu erau majoritari, persecuția împotriva soldaților creștini a fost cumplită. Astfel, din dorința evitării izbucnirii vreunei revolte necontrolate, epurările au vizat palatul de la Nicomedia, apoi Fenicia, Egiptul, Tebaida (partea sudică a Egiptului superior), Frigia, Capadocia, Arabia, Antiohia, Tyrul și Sidonul etc. În timpul celor 10
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștini a fost cumplită. Astfel, din dorința evitării izbucnirii vreunei revolte necontrolate, epurările au vizat palatul de la Nicomedia, apoi Fenicia, Egiptul, Tebaida (partea sudică a Egiptului superior), Frigia, Capadocia, Arabia, Antiohia, Tyrul și Sidonul etc. În timpul celor 10 ani de persecuție s-au amplificat comploturile și războaiele civile, nesiguranța și starea de necesitate: pretutindeni nu se lucra decât la fabricarea scuturilor, a platoșelor, proiectilelor și a lăncilor, la pregătirea altor arme de război, a vaselor și armelor pentru războaie maritime... nimeni
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
cu Galerius și Dioclețian, în trupele sale, din sectorul occidental, este un exemplu grăitor în acest sens. Pentru poetul latin Prudentius (348-413), actele martirice ale acestor soldați creștini au fost distruse de călăul blestemat, odată cu distrugerea arhivelor bisericilor de la începutul persecuției generale; existența actelor lor martirice pentru anul 303, pare să fie de dată anterioară. Imnul său ne spune că au fost martirizați pentru refuzul lor de a-și continua viața militară și de a se mai implica în războaie, deși
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]