3,087 matches
-
mai pământiu, ochii mai încercănați și privea mereu spre poartă.Cu ramura asta a familiei mă definesc și eu. Cine știe care dintre ei nu șia terminat misiunea și mă obligă să o fac eu în locul lui. Și atunci, gândeam, pe când îmi pipăiam doi nuferi ce mi-au crescut pe frunte:„dacă aș putea străbate timpul”, v-aș strânge laolaltă dragi umbre călătoare... Taifas Dacă m-ați căutat ieri, nu am fost acasă. Am poposit pe o plajă pustie, pe țărmul Necunoscutului.Se
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
până simt durerea cum pătrunde ca o nepoftită. Îl îndemn pe celălalt să se zbată, așa ca peștele în apa răcoroasă a muntelui. Dar ce spun eu, toate au un scop în viață, chiar și-n lumea... din oglindă.Îmi pipăi ochii și simt că ochiul meu stâng are în loc de geană o aripă cenușie de vrabie, iar ochiul drept o aripă albastră de fluture, de toată frumusețea. Gândesc: “ciudată le-oi părea oamenilor de azi înainte”. Gândul mi se stinge în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
furăm pe cele frumoase și le ascundem în inima noastră. Și mă gândesc la bieții oameni ce au rămas fără suflete, cum trebuie să și le strige ei în miez de noapte. Doamne, ce triști trebuie să fie... Tresar, îmi pipăi genele-aripi... Gândeam că ar putea să mi le fure cineva, să-și umbrească arsura din suflet, dar ele stau resemnate și-mi țin ascultătoare loc de gene. Dacă aș clipi din ce în ce mai des, oare n-aș putea zbura? Parcă-mi aud
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
uscate. Alergăm, alergăm și ne umplem de viață. De ce oi fi vrut să-mi supăr mereu tovarășii de joacă, nu știu. Trup tuciuriu și cu tălpile înspinate, chiar nu te puteai opri? Spre seară ne întorceam acasă. Cu mâna mică pipăiam florile parfumate Găseam sandalele, și tata era mulțumit că nu m-am înspinat. După două trei zile șchiopătam ca o vietate mică și neajutorată. Tata mă lua în brațe. A câta oară îmi căuta și-mi mângâia tălpile rănite? Acum
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
se lăsase asupra poienii... Cred că veverițele s-au cuibărit deja în scorburile lor, obosite de atâta zbenguială... Moș Martin neastâmpăratul nu și-a mai arătat botul în vânt adulmecând om străin intrat în moșia lui... Bătrânul mergea înaintea mea, pipăind parcă pământul cărării cu papucii... Aproape de casă mi-a aruncat peste umăr: Câtă vreme te-i hârjoni cu apa pârâiașului, eu am să-ți aduc ceva de mâncare. În seara asta, după vecernie, am să întârzii pe la stareț. Tu să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Margot scria furioasă pe fișa aia albă. E o glumă, am spus eu disprețuitoare, uitându-mă cu subînțeles la fișă. Margot mi-a zâmbit conspirativ. —Rachel, și glumele spun foarte multe! N-aveam cum să verific descoperirile lui Margot. Dar pipăindu-mi șoldurile și coastele mi-am dat seama că într-adevăr slăbisem - șoldurile mele nu mai fuseseră așa de lipsite de șunculiță de când aveam zece ani. Deși constatarea asta mă umpluse de fericire, n-aveam nici cea mai vagă idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
bune. Stând într-o rână, ochii au început să i se închidă, iar discursul a început să i se-nmoaie până când a devenit o simplă bolboroseală. M-am întins de-a lungul spatelui lui mătăsos, l-am luat în brațe, pipăindu-i ușor stomacul ca să văd dacă și al lui scotea aceleași sunete ca al meu. Nu scotea. După ce Luke a adormit, am rămas cu gândul la prezervativul pe care-l avusese în haină. Nu puteam să adorm din cauza gândului ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în mod normal, în stadiul ăla aș fi fost deja foarte excitată, ba chiar aș fi început și eu să-l dezbrac pe el de haine. Dar în ziua aia nu-mi ardea de asta. Și fusta, a zis Luke pipăindu-mă în căutarea nasturelui din talie. Doamne, și fusta e udă fleașcă. Cred că s-au deschis cerurile afară... Probabil că a observat că nu răspundeam gesturilor lui cu entuziasmul cu care era obișnuit, pentru că, până la urmă, a lăsat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Cola lui Chris s-a clătinat și s-a vărsat. Apoi Chris a ridicat sarea, iar masa s-a mișcat așa de tare că furculița mea a aterizat pe podea. După care eu mi-am ridicat cotul, ca să pot să pipăi podeaua în căutarea furculiței - de vreme ce el nu s-a mișcat s-o găsească, leneșul nenorocit - iar farfuria aproape c-a sărit de pe masă. Mult, mult mai târziu, după ce ne fusese oferită niște înghețată, pe care o refuzasem - înghețată cu aromă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai terminat fraza. Nu mai avea nici un sens s-o mai iau de la capăt. Nu-mi mai rămânea decât să plec. Atunci o s-o șterg, am spus cu umilință. îți mulțumesc că ai venit. Din nou am început să-mi pipăi geanta ca să plătesc și să dispar. Apoi Luke m-a făcut knockout zicând: —Ei, haide, Rachel, coboară-te de pe cruce! Am nevoie de lemnele alea! — Poftim? Adică stai jos și hai să vorbim, a exclamat el cu o voce complet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
simțea un miros ciudat. Nu știu ce fel de parfum. Ceva dulceag, cu mosc. Henry își puse servieta jos și se uită în camera de zi. Eva, evident, ieșise în oraș. Bărbatul se duse în bucătărie, puse ceainicul pe foc și-și pipăi nasul. Avea să se uite mai bine la el în oglinda din baie. Tocmai urcase pe jumătate scările și își dăduse seama că parfumul acela avea o notă pestilențială clară, când se opri brusc. Eva Wilt stătea în ușa dormitorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
căutarea unei valve. Trebuia să existe una pe undeva. Numai de-ar putea s-o găsească! Numai că, dacă exista vreuna, era foarte bine ascunsă și, după cum simțea Henry că stau lucrurile, nu avea timp de pierdut cu căutarea ei. Pipăi în jurul lui pe podea, încercând să descopere ceva ce putea fi folosit pe post de pumnal, ceva ascuțit, iar în cele din urmă rupse o bucată din șina de cale ferată și o înfipse în spinarea atacatoarei. Se auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
înot, replică Sally. Am problema asta la picior. — Eu pot să înot, interveni Eva. — O să te legăm cu o funie. Așa nu o să te îneci, îi spuse Gaskell. Tot ce trebuie să faci este să intri sub barcă și să pipăi pe-acolo să vezi dacă e ceva dedesubt. Dar știm ce-i acolo dedesubt, zise Sally. Noroi. — în jurul elicei, preciză Gaskell. Vezi dacă nu-i ceva care să poată fi dat jos. Eva intră în cabină și-și puse bikinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
când menționezi acel Harpic, observă inspectorul, în mintea căruia răsări brusc o nouă posibilitate îngrozitoare. Doar n-ai... Wilt clătină din cap: — Uite c-o luați iar de la capăt. Așa făcea și săraca Eva. O minte plată care încearcă să pipăie intangibilul și să strângă fantezia de gâtul ei inexistent. Așa e Eva pentru dumneavoastră. N-o să danseze niciodată în Lacul lebedelor. Nici o conducere de operă nu i-ar permite să umple scena cu apă sau să instaleze pe ea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
bine. Pândește cu aviditate, înregistrează filmează developează stochează instantaneu chipurile. Sunt în aer, pe cer, printre umbrele străzii care rulează, somnolentă, o himeră astrală în care avansezi năuc, fără să avansezi. Ca și cum totul ar fi adevărat, aproape, aici, să poți pipăi mirosi vedea mototoli, bucăți bucățele, să rupi totul, așa, totul, scrâșnind, țopăind, fericit, să dai foc: cenușă, praf, aer, țircus. Ca și cum ar fiadevărat, oho, dacă toți toate totul chiar ar exista, dacă dacă dacă. scamatorul, paiața, masca, mimul. Cinicul, glumețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tropa tropa, dum dum dum. Dominic Vancea, deținător la peste 50 de ani, al funcției de recepționer poliglot al hotelului TRANZIT străbate, cu pas rar și egal, Calea Victoriei. Pare să n-aibă nici o țintă precisă, nici măcar în clipa când își pipăie, precaut, a nu știu câta oară, buzunarul din spate al pantalonilor albi, de catifea. Da, plicul este în buzunar, unde îl pusese. Rămâne așa, indecis, se întoarce din drum. Schimbă, s-ar părea, direcția. După câțiva pași, renunță la renunțare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-și amintea autorul, n-avea importanță, exercițiul de memorie îl satisfăcuse. Așadar, dimineața se reia. Nu, se continuă, adică se adeverește. TUTUNGERIE, LAPTE, CROITORIE, Calea Rahovei, Dealul Mitropoliei, Lipscani, Ateneu, Batiște, Vasile Lascăr, pietonul ajunge în Piața Rosetti. La traversare își pipăie, din nou, plicul din buzunarul pantalonilor. Nu, nu se mai întoarce din drum, pare decis să provoace o întâmplare adevărată. Înainte de a împinge poarta metalică, își scoate din buzunar batista mare, albă. Își șterge fața transpirată. Ridică mătasea albă, de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
nea Gică, tocmai bun să descarce încărcătura asta...“ Nea Gică nu reacționă, asistența tăcea, surprinsă. „Apropo, ați văzut ridul de la ochi? Făcutul cu ochiul! Cumetria șmecheroasă. Cicatricea, zic. Un mic semn lângă sprânceană. Ți-ai recunoscut semnul, nea Gică? Ai pipăit vreodată cu degetul semnul acela aproape invizibil?“ Nea Gică, amuțit, nu avu timp nici să se dezmeticească, vorbele o și zbughiseră, în altă direcție. Agitat, iritat peste măsură, vorbitorul. „Unde-i Vasilica?De trei zile o caut. Adică, nu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
scurt lung. Nimic, nimeni, neant. Din nou, lung lung lung scurt lung. Liniște, pustiu. Așteaptă, așteaptă răbdător să apară, în ușă, zâmbetul lui Scaraoțchi. Nici o mișcare. Un pas înapoi, apasă iarăși comutatorul. Se aprinde filamentul, se vede scara spre stradă. Pipăie prudent, coboară. Strada, magazinul SCAMPOLO, stație de autobuze, autobuzul, stația de tramvai, tramvaiul, iarăși strada, iarăși stația, iarăși tramvaiul. Aventuri, expedițiile cotidianului. Destul să atingi muchiile concretului ca totul să se dilate, să lunece, să se destrame, un gol măreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
năvălește în apartamentul de după ușă. Nimic. Încă o dată. Așteaptă, nici o mișcare. Mai sună o dată. Pas înapoi, apasă comutatorul, se aprinde filamentul, lumina slabă, abia devezi scara, bara metalică, acoperită cu plastic verde, murdar de atâtea mâini și tocit de vreme. Pipăie prudent, coboară, regăsește străduța, magazinul SCAMPOLO, stația de autobuz, autobuzul, stația de tramvai, tramvaiul. Intoarcerea din aventură. Vinerea ratată, rămâne miercurea următoare. O oră, aplecat peste discul numerelor care formează ruleta lumii.Invârte, o dată, de nouă ori, de șaizeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
magazinul era deschis. O vânzătoare bondoacă și îmbujorată trona, aproape de ușă, cu o lungă țigară în gură. Dom’ Dominic rămase multă vreme în dreptul vitrinei, consultându-și, încordat, ceasul. Nu, nu era prea devreme. Doamna Venera îl aștepta deja, cu siguranță. Pipăia, agitată, în geantă, volumul vechi Voltaire, ediție princeps. Renunțase la florile de rutină, convins că volumul acesta rar va avea alt efect. Dar nu se decidea să pornească, privea când vitrina prăfuită, când tânăra cu ochii ei depărtați și nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tolea părea dezgustat de ceea ce spunea, scuipa cuvintele, bucuros că sunt doar câteva, că nu are de spus mai mult. A rămas cu privirea spre dulap, dar mâna înmănușată scotocea în buzunarele elegantului pardesiu, să găsească pastilele. Apoi și-a pipăit cu mănușa barba crescută. De câteva zile, nu se mai bărbierise și nici nu ieșise din cameră. Se tot pregătise pentru momentul decisiv. În sfârșit, să tot privești... dar nu se putea desprinde. Aștepta ca musafirul să pornească primul, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
voastră. Am 99 de ani, moare Tiziano Vecellio, să știi... Capul mare și greu căzu peste colanul cu scoică, bătrânul era epuizat. Un enorm sforăit gros, cu zguduiri, cuprinse parcul spitalului. Adolescentul Tolea tresări, deschise închise deschise ochii, întinse brațele, pipăi banca. Rămase năuc o vreme. Apoi, se ridică, se depărtă. Găsi altă bancă singuratică, într-un colț pustiu al parcului. Desfăcu plicul. Un plic cunoscut... da, vechiul plic, stângacea caligrafie, albele spații inegale dintre cuvinte. Linia secretă, tovarășă până la sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
îmbrăcată într-o cămașă de noapte transparentă într-o poză, cu portjartier și ciorapi negri în alta, cizme de lac până la genunchi în alta, dar de la pagina a patra era doar Rory din cap până în picioare, mângâindu-și sânii mici, pipăindu-și zonele genitale, scoțându-și fundul în afară, desfăcând picioarele atât de larg, încât nu mai lăsa nimic pradă imaginației, și în toate fotografiile zâmbea, uneori chiar râdea, cu ochii scânteindu-i într-un val de fericire și candoare, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
să o mai văd niciodată. Sunt tentat să mă masturbez, dar rezist tentației, pentru că nu se poate ca arcurile ruginite ale patului să nu mă dea de gol. Totuși, din când în când îmi strecor mâna pe sub pătură și îmi pipăi mădularul. Doar ca să mă asigur că e acolo, că străvechiul meu prieten e în continuare cu mine. O jumătate de oră mai târziu, aud pași tropăind pe scară. Două perechi de tălpi, două glasuri șoptite: Tom și Honey. Merg pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]