1,866 matches
-
canalul. Pe ecran s-a prelins o masă de bărbați și femei (eu le-aș fi zis băieți și fete), mișcându-se flexibil pe scenă, sub niște faruri violet, stroboscopice. Se auzeau bubuituri înfundate, ritmice, ca un difuzor gata să plesnească. Corpurile tresăreau, absorbind sunetele cu ochii închiși și brațele ridicate deasupra capului. Luminile se încrucișau în valuri comprimate, pielea lucea de plăcere și transpirație. M-am uitat cu interes la mișcările mulțimii. Era un fel de ritual, o transă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
atingerea limbii. „Noi nu servim. Poate ne servește duduia ceva...“, a comentat Mihnea, cu ochii pe buzele fetei. Era urâțică și simplă, o victimă agreabilă. „Vorba lui Gigi Guță...“, am pus și eu sare pe rană, „Vă mai serviți?“ Cezar plesnea de bucurie. Fata a potrivit farfuriile pe antebrațe (cu gestul ăla calm și-ospătăresc pe care, dacă am fi mers în exil, sigur l-am fi învățat și noi), după care ne-a întors spatele și-a plecat fără un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lungi, fără nasturi, de culoarea peștilor morți. Dispăreau în subsol, cu lopeți și târnăcoape, uneori și cu niște furtune zimțate, inelare, bombate ca viermii de mătase. Nimeni nu afla ce fac acolo, reparația dura zile, uneori chiar săptămâni; după ce terminau, plesnea altă conductă. Găurile erau cârpite cu niște cuie mai mari, înfășurate în iarbă uscată (instalatorii îi ziceau „cânepă“: „Ai adus cânepa?“, „Păi cum vrei să-ți închidem spărtura, tataie, dacă n-ai cânepă?!“). Spărturile se astupau cu ziare și cârpe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de haine, pe care îi vindeau pe nimica toată). Le puteam recita corect, de la stânga la dreapta sau invers, în funcție de cerințe. Vitrinele te îmbiau cu manechine lăptoase, fără ochi, dar lipite de dresuri negre, întinse la maxim pe portjartiere. Îți plesnea privirea pe pulpele cerate. Mai străluceau și unele rozacee, medicinale, cu seturi năpraznice de chiloți suprapuse peste abdomenul balonat: păpușile Triumph, care făceau reclamă la „Mamma-Slip“. Intram în magazine și mă trezeam imediat luat la întrebări, pe-o limbă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
după elevă? Când le terminai, te-apucai de bărbați. Pe ăia nici tu nu știi că-i studiai, dacă te-ar fi văzut vreunul, ți-ar fi rupt dinții...“ „Ușor, băi sonatule!“, m-am ridicat de pe scaun, pregătit să-l plesnesc. „Nu te crede nici dracu’! Ce-ai făcut cu Maria?“ „Stai jos!“, mi-a poruncit sacul, pe un ton amenințător. „Altfel, nu mai vezi pe nimeni.“ M-am așezat, nervos și-ascultător. Îmi venea să mai sar o dată. „Așa. Discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici bani, nici înștiințare, nici nimic nu mi-au trimis! Ca unui câine! Căci am zăcut la Pskov toată luna, am avut febră!... Și-acuma veți căpăta deodată un milion și ceva, și asta pe puțin, o, Doamne! exclamă funcționarul, plesnind din palme. Ia spuneți, rogu-vă, ce folos are din asta! spuse iritat și răutăcios Rogojin, arătând iarăși cu capul spre funcționar. Păi nu ți-aș da nici o copeică, chiar dacă ai umbla cu picioarele-n sus în fața mea. — Și-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prea mari. — Mult o să-mi mai tot stai în cale? urlă Ganea, aruncând cât colo mâna Variei și, cu mâna rămasă liberă, în ultimul hal de turbare fiind, îi trase prințului o palmă cât putu de tare. — Ah! gemu Kolea, plesnind din mâini. Ah, Dumnezeule! Se auziră exclamații din toate părțile. Prințul se albi la față. Cu o privire ciudată și plină de reproș, se uită drept în ochii lui Ganea; buzele îi tremurau și se străduiau să spună ceva; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințe... aici... mai e și... pe deasupra, ea e convinsă că o iubesc la nebunie, vă jur, și, știți, am toate motivele să bănuiesc că mă iubește, în felul ei, firește, adică în sensul zicalei „Pe care-l iubesc îl și plesnesc“. Toată viața mă va crede un valet de tobă26 (poate că tocmai de asta are nevoie), dar mă va iubi totuși în felul ei; pentru asta se pregătește, așa îi e firea. E rusoaică veritabilă, iată ce vă spun: și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
celui mai bun prieten, cum am citit nu de mult. Da, mare nerușinat mai ești! Și eu sunt nerușinată, dar tu mă întreci. Ca să nu mai zic nimic de cel cu buchetele... Nu vă mai recunosc, Nastasia Filippovna! exclamă generalul, plesnindu-și palmele a sinceră dezolare. Dumneavoastră, atât de delicată, cu idei atât de inteligente și - uite! Ce limbaj! Ce stil! — Acum sunt beată, generale, râse brusc Nastasia Filippovna, și vreau să petrec! Astăzi e ziua mea, ziua mea națională, ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi mai bun? De-abia de-acum începe viața adevărată! Ai întârziat, Rogojin! Ia-ți iute pachetul, mă mărit cu prințul și sunt mai bogată decât tine! Dar Rogojin înțelesese situația. O suferință inexprimabilă i se întipări pe față. Își plesni palmele, din piept îi țâșni un geamăt. — Renunță! îi strigă el prințului. Toți începură să râdă. De dragul tău să renunțe? îl șfichiui, triumfătoare, Daria Alexeevna. Ia te uită la el, mujicul, a trântit banii pe masă! Prințul o ia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sunteți general! Și eu nu vă sunt lacheu! Și eu, eu... bâigui pe neașteptate, neobișnuit de tulburat, Antip Burdovski, cu buzele tremurânde, cu un tremur de om ofensat în voce, cu stropi care-i săreau din gură, de parcă ar fi plesnit sau ar fi explodat cu totul; însă, brusc, se grăbi atât de tare cu vorbele, încât, după primele zece cuvinte, nimeni nu mai înțelegea ce spune. — A fost o atitudine de prinț! strigă Ippolit cu voce țipătoare, spartă. — Dacă mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să ridice batista pe care ai scăpat-o acum... De ce te umilești și te consideri mai prejos decât ei? De ce ai schimonosit totul în ființa dumitale, de ce nu ai pic de mândrie? — Doamne, cine s-ar fi gândit la asta? plesni din palme Lizaveta Prokofievna. — Cavalerul sărman! Ura! strigă frenetic Kolea. — Taci!... Cum de îndrăznește cineva să mă jignească aici, în casa ta? se repezi deodată Aglaia la Lizaveta Prokofievna, fiind de-acum în acea stare de isterie, când omul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Pavlovici.) Fulgerător, Nastasia Filippovna se răsuci spre el. Ochii ei scânteiau; se repezi la un tânăr absolut necunoscut, care stătea la doi pași de ea și avea în mână un baston subțire din nuiele împletite; i-l smulse și îl plesni din răsputeri pe ofițer, pieziș, peste obraz. Totul se petrecu cât ai clipi din ochi... Înnebunit de furie, ofițerul se repezi la ea; Nastasia Filippovna nu mai era înconjurată de suită; domnul cel distins, de vârstă mijlocie, apucase să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
spus eu cât mai calm și sec. (De altminteri așa și trebuia.) El stătea în fața mea absolut înspăimântat și câtva timp parcă nu putu înțelege nimic; apoi își duse iute mâna la buzunarul lateral, căscă gura de spaimă și se plesni peste frunte. — Doamne! Unde l-ați găsit? Cum? I-am explicat cât mai scurt, în cuvintele cele mai seci, cum am ridicat portofelul, cum am fugit după el strigându-l și cum, în sfârșit, pe ghicite și aproape orbecăind, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fi putut s-o facă... Asta-i întrebarea! Fără nici o îndoială, asta-i întrebarea de căpătâi; prealuminate prinț, găsiți extraordinar de exact cuvintele, noțiunile și definiți situațiile. — Ah, Lukian Timofeici, termin-o cu persiflările, aici... Astea-s persiflări! strigă Lebedev, plesnind din palme. Gata-gata, bine, nu mă supăr, altceva e la mijloc... sunt îngrijorat din pricina oamenilor. Dumneata bănuiești pe cineva? Întrebarea-i foarte grea... și foarte complicată! Pe servitoare n-o pot bănui: a stat în bucătăria ei. Pe copiii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toiul nopții și-a mutat locul la noi, sub pretextul că dușumeaua goală e prea tare ca să poată dormi pe ea. Îl suspectezi? — L-am suspectat. Când, după ora șapte, am sărit din pat ca un descreierat și m-am plesnit cu palma peste frunte, l-am trezit imediat pe general, cufundat în somnul inocenței. Luând cunoștință de ciudata dispariție a lui Ferdâșcenko, care, în sine, ne-a trezit bănuiala, ne-am hotărât amândoi pe loc să-l percheziționăm pe Keller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Ganea și se întoarse brusc cu fața spre ea, auzind-o că se ridică. Stai puțin. Ia uită-te la asta. Se apropie și aruncă pe masa din fața ei o hârtiuță împăturită sub forma unui bilețel. — Doamne! strigă Varia și plesni din palme. Biletul avea exact șapte rânduri: „Gavrila Ardalionovici! Convingându-mă de bunăvoința dumitale față de mine, m-am hotărât să-ți cer sfatul într-o problemă importantă. Aș dori să ne întâlnim mâine, la ora șapte dimineața, fix, pe banca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
se-abată asupra acestei case! — Neapărat trebuia s-o spună pe un ton teatral! bombăni Ganea, închizând fereastra cu zgomot. Într-adevăr, vecinii auzeau. Varia ieși în fugă din cameră. După plecarea ei, Ganea luă biletul de pe masă, îl sărută, plesni din buze și făcu o mică săritură de balerin. IIItc "III" Talmeș-balmeșul cu generalul s-ar fi încheiat în oricare alt moment, fără consecințe. Și mai înainte avusese hachițe bătrânul de felul acesta, deși destul de rar, pentru că, îndeobște, era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
pentru speranțe? Oare asemenea oameni sunt în stare să nu înțeleagă și să rămână în urma vremurilor? — Vă rog încă o dată, dragul meu, calmați-vă, vorbim despre toate altădată, și eu cu plăcere... spuse „demnitarul“ cu un zâmbet ironic. Ivan Petrovici plesni din buze și se răsuci pe scaunul său; Ivan Feodorovici începu să se agite; generalul-șef discuta cu consoarta demnitarului, nemaiacordându-i prințului nici un pic de atenție; dar consoarta demnitarului trăgea mereu cu urechea și se tot uita cu coada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dumnezeiască, priviți cum crește iarba, priviți ochii care vă cercetează și vă iubesc... Se ridicase de mult în picioare vorbind. Bătrânelul îl privea deja speriat. Lizaveta Prokofievna strigă: „Ah, Dumnezeule!“ și, dându-și prima seama despre ce era vorba, își plesni palmele. Aglaia dădu iute fuga la el, apucă să-l prindă în brațe și cu groază, cu chipul deformat de durere, auzi țipătul sălbatic al „duhului care l-a cutremurat și l-a doborât“ pe cel nenorocit. Bolnavul zăcea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
arătând spre Nastasia Filippovna: — E cu putință una ca asta? Doar e atât de... nefericită! Atât apucă să spună și amuți sub privirea teribilă a Aglaiei. Privirea ei exprima atâta suferință și în același timp atâta ură nemărginită, încât el plesni din palme, scoase un strigăt și se repezi spre fată, dar era deja prea târziu! Ea nu putu să îndure nici măcar această clipă de ezitare a prințului, își acoperi fața cu mâinile, strigă: „Ah, Dumnezeule!“ și ieși în fugă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu spunea deloc ceea ce ar trebui să spună, nu făcea ceea ce ar trebui să facă și cărțile pe care le ținea în mână și de care se bucurase atât nu mai puteau fi acum de nici un ajutor. Se ridică și plesni din palme. Rogojin stătea întins, nu se mișca și părea că nu-i aude și nu-i vede mișcările; dar ochii îi străluceau tare prin întuneric, larg deschiși și ficși. Prințul se așeză pe scaun și începu să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-l privească înspăimântat. Se scurse așa vreo jumătate de oră; deodată Rogojin începu să țipe și să râdă cu hohote, ca și cum ar fi uitat că trebuie să vorbească în șoaptă: — Pe ofițer, pe ofițer... ți-amintești cum l-a plesnit pe ofițerul acela la concert, ha-ha-ha! Și cadetul... cadetul... cadetul a dat fuga... Cuprins de un nou val de spaimă, prințul sări de pe scaun. După ce Rogojin se potoli (și se potoli brusc), prințul se aplecă încet spre el, se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o admite. Aceste progrese sunt lipsite de orice merit, căci au costat mult mai mult decât a produs, ba costă însăși viața fizică a populațiunilor. Simulacre, forme goale ale culturei străine fără nici un fel de fond, beșici de săpun cari, plesnind, nimeni n-ar simți lipsa lor decât bugetofagii, iată progresul făcut! Nici instrumentele de muncă agricolă nu s-au îmbunătățit, nici meseriile vechi nu s-au perfecționat, nici meseriașii nu s-au înmulțit, nici din școli nu iese oameni practici
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
strălucește/ Stranii iluminări ale caselor/ mașinilor, copacilor/aparatelor dau acestei / dimineți forma unui imens/ craniu îndesat cu milioane/ de cifre de wolfram./ Psihul și psiha ce fac?/ Încă dorm în micuțul/ crâng din glastră./ Sunt atâtea ecuații roșii/ care vor plesni în această/ cupolă de heliu!” Autorul urmărește captarea în poem a unei pulsații nonumane, nesentimentale, „pure”: „Vedeți, iubiți contemporani,/ n-am folosit deloc în/ ritmul meu cuvântul trup/ căci diabolica imaginerie/ ar deveni extrem de/ plângăreață”. Mai mult un exemplu de
VLASIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290609_a_291938]