7,468 matches
-
al poetei, dintr-un poem contemporan ei, ar fi fost de o cruzime gratuită, dacă pe față i s-ar fi citit urmele bolii. Nu însă Berryman, care și-o imaginează „ciupită de vărsat, scrutând apusul, pe puntea obosită”. Gândirea poetei, îndrăzneață pe mai multe laturi, transpare prin limpezimea versului, nu întotdeauna ferit de accente moralizatoare; el nu distonează față de convingeri exprimate fără echivoc și în scrieri de alt tip. Le găsim pe cele mai curajoase într-un text, un fel
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
Annei Bradstreet nu a exclus interogația cu privire la dogma creștină și la propria sa credință. Reține atenția convingerea dobândită până la urmă că ordinea, rânduiala, ca atribut al universului dovedește peremptoriu existența lui Dumnezeu, convingere ce s-a reflectat benefic în preferința poetei pentru ipostaza contemplativă a eului solitar. Cum adesea natura se instituie ca obiect al actului contemplației, poezia sa de această factură dobândește, fragmentar, un potențial de anticipare a sensibilității romantice, prefigurând, în asemenea cazuri, unele texte poetice din perioada romantismului
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
romantice, prefigurând, în asemenea cazuri, unele texte poetice din perioada romantismului englez. Într-un poem precum Contemplații, socotit de unii piesa sa de rezistență, nu sunt de neglijat câtuși de puțin interferențele scripturale, cărora le dă răspuns aceeași scurtă autobiografie. Poeta a ajuns lesne la concluzia că „Ființa eternă”, de a cărei existență s-a convins pe cale rațională, e totuna cu „Dumnezeu venerat al Treimii”, argumentul fiindu-i oferit de Scriptură. Dar ajunsă la acest punct, Anne Bradstreet s-a confruntat
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
versificate. Elogiile solemne revărsate asupra modernilor săi preferați - lui Du Bartas i se adaugă Sidney - sunt înviorate de pete de culoare, imagini servind o strategie a autopersiflării, caracteristică acestor poeme, scrise în aceeași perioadă cu Quaternion. Ca să-și recunoască „nevolnicia”, poeta nu recurge la o simplă comparație, ci o dezvoltă într-o povestioară, ca atunci, de pildă, când își reduce muza la statura unui băiețel care, uluit de minunățiile văzute la bâlci vrea, reîntors acasă, să i le descrie mamei sale
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
este în stare să producă „decât un gângăvit fără noimă”. Sunt inserții care surprind într-un mod plăcut, semne ale unui nou început. Dar, umilă în aceste poeme unde autodiscreditarea ține și de retorica acestui tip de discurs poetic, vocea poetei poate fi alteori provocator de revendicativă. Se aude de câte ori simte nevoia - destul de des, de altfel - să se refere la rolul atribuit femeii de cultura secolului său și la complexul de inferioritate generat de acesta. În spiritul unui egalitarism de gen
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
discriminatorii: „Nu cer să-mi fie coroana din laur/ Dați-mi una din cimbru ori pătrunjel.” (Prolog) Revendicare ce exprimă smerenie puritană, dar și ironie. Se clevetea pesemne în colonie că soția lui Simon Bradstreet preferă pana în locul acului, dar poeta avea și admiratori. După obiceiul vremii, versurile în manuscris circulau într-un volumaș confecționat de mână, și la ele aveau acces, după familie, prietenii și cunoscuții. „Cenaclul” se pronunțase: Anne era încarnarea feminină a lui Du Bartas. Nici că se
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
în manuscris circulau într-un volumaș confecționat de mână, și la ele aveau acces, după familie, prietenii și cunoscuții. „Cenaclul” se pronunțase: Anne era încarnarea feminină a lui Du Bartas. Nici că se putea un compliment mai măgulitor. În 1650, poeta a avut surpriza să primească o carte cu poeziile sale, editată și publicată prin diligențele cumnatului său, John Woodbridge, pastor al bisericii locale, ajutat în secret de membri și apropiați ai familiei. Intitulată A zecea muză, ivită de curând în
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
trupului pe durata crizei, a sufletului la pierderea unei ființe dragi, dar și preaplinul iubirii pentru Simon? Imortalizate cu gingășie sunt chipurile de copil - nepoțeii Annei - răpuși la o vârstă crudă, prilej de fiecare dată ca viața să-i apară poetei din primul său poem (și el inclus pentru prima oară în volum); ea contrastează cu imaginea întunecată a copilului puritan, „născut să poarte al lui Adam stigmat” din „Cele patru vârste ale omului”. Inspirate de dragostea purtată lui Simon sunt
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
preferințelor cunoscând, cum am văzut, mutații la răstimpuri și mărind astfel numărul pieselor de rezistență. Poate că mai sunt încă multe de spus despre impactul poeziei sale asupra urmașilor, și anul în curs, când se împlinesc patru secole de la nașterea poetei, ne va spori interesul pentru acest capitol. Poate că vom citi curând un alt „Omagiu” adus doamnei Bradstreet.
Începuturile poeziei culte pe pământ nord-american: Anne Bradstreet (1612-1672) by Geta Dumitriu () [Corola-journal/Journalistic/4174_a_5499]
-
irealitatea imediată”. Realul apare figurat prin acest contact nemijlocit al senzoriului cu aparența, astfel încît ceea ce se ascunde în spatele său să aibă credibilitatea unei „funcționări” a ființei care se pune în stare de experiență lirică. Plecînd dintr-o organicitate existențială, poeta se regăsește în atmosfera unei domesticități asumate în concretul său, care, la rîndu-i, se mistuie în visul la care e delicios conectat: „E cald, prea cald, prea fierbinte/ în tabloul acesta cu ramă de aur/ în care tu îți sprijini
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
citea jurnalele epocii. Stai în praf când vrei/ să vorbești cu oamenii. Lucrează cu ei. Niște pâine/ prinde bine oricui./ Lipsa de speranță face poezie dar nu una prea bună.” Interviul Acoladei este realizat de Lucia Negoiță, care dialoghează cu poeta Ioana Ieronim. Simona Vasilache, colega noastră, scrie inteligent despre „relațiile de vecinătate” așa cum apar ele în cărțile clasicilor noștri. Iar Parantezele lui Nicolae Prelipceanu se ocupă de „un drog care nu e interzis, dimpotrivă, este recomandat”
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3936_a_5261]
-
profesor secundar își va redacta memoriile, pe care însă nu a mai apucat să le definitiveze. Păstrate de către Dimitrie, fratele mai mic al scriitorului, manuscrisele tatălui dau la iveală câteva sute de pagini confesive de bună calitate, din care editorul, poeta Iolanda Malamen (autoare și a unei cărți de convorbiri cu Tudor Țopa), a extras deocamdată două volume, ce acoperă perioada 1891-1919. Memorialistica lui Ovid Țopa este neașteptat de bine scrisă, cu tușe portretistice ferm conturate și observații morale substanțiale. Ea
Memoriile tatălui by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3948_a_5273]
-
și, poate, în primul rând cu rafinamentul inventiv și eternul spirit imbatabil feminin, toate dominate de o autentică atmosferă intelectuală, s-a născut de curând schița unui roman, care de o bună bucată de vreme i-a încolțit în suflet poetei și prozatoarei Carolina Orza. Copil al meleagurilor cărășene, îmi mărturisește că proiectul îi va fi fără îndoială cel de suflet. Pentru omul Carolina Orza, care a văzut lumina zilei la Mercina, locul copilăriei nu este doar idilă cu aură rustică
Agenda2005-30-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283992_a_285321]
-
cu aură rustică, este pământul cu oamenii săi destoinici, onești și ospitalieri, și, de când e lumea, cu avuție din trudă „păurească”; la fel de mult însă înfrățiți cu arta de a viersui, a meșteșugi frumos cuvântul și a păstra datina străbună. Pentru poeta Carolina Orza, Mercina este pur și simplu „centrul Universului”, cum își definește lumea satului ei, cu convingerea celor care au sfințit locuri rămase în istoria Banatului. Nu se dezminte câtuși de puțin când îmi spune că a moștenit de la părinți
Agenda2005-30-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283992_a_285321]
-
zi de zi scruta văzduhul pentru viața altora, neprecupețind-o pe a sa... A rămas atunci singură, Carolina cu micuțul Adrian, dar cu puterea de a răzbi într-o viață care a încercat-o cu asprimea destinului. Cu duioșie, rostește poeta „Târgului de vise”: „E liniște între cuvinte/și o Golgotă între noi. Mă urc pe rugăciuni spre tine... Ne cheamă timpul înapoi...“ Mama, Cristina Mitrofan, învățată cu truda câmpului, i-a povestit Carolinei mai târziu, când copilul avea să priceapă
Agenda2005-30-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283992_a_285321]
-
dragoste, „Târgul de vise”, apărut la editura Marineasa, și au prins viață marile iubiri de neuitat: teatrul, regia și rolurile pe care le-a interpretat în echipa de teatru a Cercului Militar din Timișoara. Vorbesc pentru sine și despre harul poetei, prozatoarei și iubitoarei Taliei, premiile cucerite anual la concursurile artistice, premii I, II și III, apoi cele pentru regie și pentru cele mai moderne puneri în scenă, premiile individuale la aceeași secțiune de teatru și pentru creația literară, cea pentru
Agenda2005-30-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283992_a_285321]
-
străvechi familii care a străjuit de veacuri la hotarul cuvintelor și al speranțelor, într-un spațiu de viguroasă spiritualitate românească. „Nu trebuie să uităm ce a fost într-o comunitate care a trăit, a iubit și a suferit”, își conturează poeta și prozatoarea Carolina Orza intenția pe care cu emoție o încredințează albului imaculat al hârtiei de pe masa ei de lucru... Critica literară (despre volumul „Târgul de vise“) „Versurile de aici sunt expresia unui anume destin - dar neindividualizat biografic, nici expus
Agenda2005-30-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/283992_a_285321]
-
Al. Săndulescu Prin 1953-1954, Aurora Cornu era o foarte tânără poetă, fată frumoasă, năltuță, subțirică, având ceva de căprioară, cu ochii mari și vii, talentată și inteligentă, afișând un anume aplomb al calităților ei, spre a nu spune un complex de superioritate. Publica pe atunci o plachetă de versuri, Studenta (1954
Marin Preda, îndrăgostit by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/10045_a_11370]
-
a doua. Surpriza de care vorbeam o reprezintă extrema concentrare și abstragere din realul (foarte) vizibil a discursului liric, o reticență și o pudoare calofilă ce merg până la a condensa într-un vârf de ac teritorii vaste ale experienței. Dacă poeta ne oferă, ca om ,al cetății" fațeta diurnă a personalității sale, prin poezie ea își etalează chipul nocturn, realizând un descensus ad inferos. Din interstițiile rostirii lirice, contingentul nu lipsește, dar este integrat unei tragedii cosmice, un soi de fază
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
poemele Corneliei Maria Savu, dar numai sub aripa ficționalității asumate ca destin, într-o falsă ,viață liniștită", căci este dusă ,la adăpostul unei blănițe de șoarece/ (cu gîtul tăiat de lama/ așezată între slănină și cașcaval)" (alonzanfan). Maxima indignare a poetei se manifestă în legătură cu destinul poetului în lume, îndeosebi într-una ,bizantină", dar nici atunci tonul nu iese din cadența sa egală, iar aerul sec, intelectualizant, nu dispare: ,și cum să lupți tu împotriva/ predicatelor polifoniei acesteia/ cu iz bizantin/ cum
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
spulberi în mlaștinile sintaxei/ cavaleria infanteria (...) sunt cuvinte ușoare ca/ sămînța de plop/ în țările disperate cu ieșire la mare/ și cel care scrie acolo/ sortit e pe veci să aleagă/ între răfuială și alibi" (o altă versiune). în viziunea poetei, lupta scriitorului este una inegală, de unde teama că miza ei e derizorie, deși minunile n-au pierit, căci există un factor neînsemnat în aparență, dar capabil să răstoarne jocul: ,nu se pot face schimbări politice/ fără schimbarea modurilor în muzică
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
capătul frazelor curajoase) etc. Cel de-al doilea ciclu al volumului, ingeborg și paul, este net dominat de imagistica morții, a damnațiunii, dincolo de care se prefigurează palid zorii unei resurecții tainice. Pretextul liric este dat de proiecția în imaginar a poetei germane Ingeborg Bachmann, moartă într-un incendiu provocat de propria-i țigară aprinsă, prilej pentru autoare să însceneze dialoguri și situații din ,prima dimineață după moarte" (1). Luxuriante se desfășoară acum, în voia lor, scenariile poetei, care înfățișează necesara moarte
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
proiecția în imaginar a poetei germane Ingeborg Bachmann, moartă într-un incendiu provocat de propria-i țigară aprinsă, prilej pentru autoare să însceneze dialoguri și situații din ,prima dimineață după moarte" (1). Luxuriante se desfășoară acum, în voia lor, scenariile poetei, care înfățișează necesara moarte dinainte de renaștere, umilință de a asculta de barbarii spiritului, de a fi jertfit, trăind o viață îngemănată cu moartea (morală, în primul rând), adică o viață clinică, într-o formulare fericită. Acest ultim ansamblu poematic are
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
altă contextualizare. Unul din aceste motive repetate este, bunăoară, cel al lichidului amniotic, semnificativ pentru voința de abisalitate a lirismului Corneliei Maria Savu: ,mă spăl pe mîini în/ ligheanul plin cu lichidul amniotic/ (nu tocmai de negăsit în/ bucătăria unei poete", afirmase deja autoarea în pentru Fleur Adcock.) în mod progresiv, scrisul poetei câștigă în emoție, în fervoare (una introvertită, ce-i drept), în spontaneitate, devenind joc pro se, plăcere pură, imersată în sine, în absența intenționalității. Iar poemul final, alcătuit
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]
-
amniotic, semnificativ pentru voința de abisalitate a lirismului Corneliei Maria Savu: ,mă spăl pe mîini în/ ligheanul plin cu lichidul amniotic/ (nu tocmai de negăsit în/ bucătăria unei poete", afirmase deja autoarea în pentru Fleur Adcock.) în mod progresiv, scrisul poetei câștigă în emoție, în fervoare (una introvertită, ce-i drept), în spontaneitate, devenind joc pro se, plăcere pură, imersată în sine, în absența intenționalității. Iar poemul final, alcătuit din versurile terminale ale poemelor ce compun ultimul ciclu, apare ca un
Autoportret la persoana a doua by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/10758_a_12083]