21,807 matches
-
acest nume, Amarcord, și poate și de faptul că misterios poeticul cuvânt vine din dialectul din Romagna, unde a copilărit regizorul italian, ca efect al pronunțării melodic abreviate a lui „Io-Mi- Ricordo”: „Îmi amintesc”. Amarcord a devenit astfel un sinonim poetic al nostalgiei, nostalgie care impregnează cinefilia autorului unui volum cu un titlu sugestiv, Filmar (Polirom, Iași, 2013). Într-unul dintre textele cuprinse în carte, Cristian Tudor Popescu, despre el este vorba, trece pe un plan secund dubla calitate de jurnalist
Amarcordul Filmarului (lui) Cristian Tudor Popescu by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/2440_a_3765]
-
reperele necesare pentru a se apropia de opera fondatorului suprarealismului neoelen. În paralel cu pertinentul și inspiratul studiu introductiv, această ediție-eveniment cuprinde o cronologie cu principalele date bio-bibliografice. În eseul său la fel de inspirat intitulat Sunetul, sensul și tăcerea în traducerea poetică: cazul lui Embirikos, profesorul canadian Jacques Bouchard, de la Universitatea din Montréal, ne împărtășește dificultățile cu care s-a confruntat în transpunerea în franceză a textelor lui Embirikos. Deși există în librării din decembrie 2013, cartea nu fusese însă prezentată publicului
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]
-
și psihanalist Andreas Embirikos, în fine tradus în mod magistral în limba română de profesorul Tudor Dinu. Elogiul traducătorului găsește în acest tânăr neoelenist exemplul ideal al traducătorului care stăpânește pe deplin vaste cunoștințe de limbă, fiind înzestrat cu talent poetic la înălțimea creației verbale și muzicale a magnificului Embirikos. Tudor Dinu a știut să aleagă din opera poetică a lui Andreas Embirikos piesele al căror ecou sonor îl recreează pentru cititorul român în originalitatea creatoare a acestei voci unice a
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]
-
traducătorului găsește în acest tânăr neoelenist exemplul ideal al traducătorului care stăpânește pe deplin vaste cunoștințe de limbă, fiind înzestrat cu talent poetic la înălțimea creației verbale și muzicale a magnificului Embirikos. Tudor Dinu a știut să aleagă din opera poetică a lui Andreas Embirikos piesele al căror ecou sonor îl recreează pentru cititorul român în originalitatea creatoare a acestei voci unice a poeziei neoelene. Dorim din toată inima ca publicul român să aprecieze la justa valoare acest tur de forță
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]
-
Andreas Embirikos piesele al căror ecou sonor îl recreează pentru cititorul român în originalitatea creatoare a acestei voci unice a poeziei neoelene. Dorim din toată inima ca publicul român să aprecieze la justa valoare acest tur de forță al traducerii poetice și salut printrun elogiu binemeritat pe Tudor Dinu, traducătorul în limba română al lui Andreas Embirikos, poetul grec născut în Brăila.” Să sperăm că opera poetică a lui Andreas Embirikos va capta interesul publicului român iubitor de poezie tot așa cum
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]
-
ca publicul român să aprecieze la justa valoare acest tur de forță al traducerii poetice și salut printrun elogiu binemeritat pe Tudor Dinu, traducătorul în limba română al lui Andreas Embirikos, poetul grec născut în Brăila.” Să sperăm că opera poetică a lui Andreas Embirikos va capta interesul publicului român iubitor de poezie tot așa cum s-a întâmplat recent la Brăila. La începutul lunii iunie, prietenii bucureșteni ai literaturii neoelene au avut prilejul să se întâlnească cu un scriitor grec al
Literatura neoelenă în România by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/2441_a_3766]
-
religioasă” și lumea întreagă, în fotograme spectrale, „sub dogoarea unei luni înghețate”. Jocurile de cuvinte practicate în petrecere de pietoni (titluri ca șlagăre de concentrare, sacrul și peticul, groapa cu alei) sunt de aceea stridente. Registrul de combustie și performanță poetică al autorului „nouăzecist” este cel grav, funebru, macabru-morbid, care se impune deodată, copleșitor, mult în afara ariei de acoperire a glumițelor lexicale. Vizionarismul lui Ioan Es. Pop străpunge materialul biografic și trece în partea cealaltă a ființei. Lirica nu scontează pe
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
Lirica nu scontează pe efecte imediate, exhibate demonstrativ, ci mizează pe un efect de ansamblu: o rătăcire morală și o halucinare prin care se întrevăd marile și cumplitele adevăruri. Impresionează la Ioan Es. Pop și sensul convergent al unei imaginații poetice care traversează lumea și abisurile, văzutele și nevăzutele, căpătând totodată corp și formă, organizându-se și disciplinându- se într-un sistem. Poezia este pusă în volume cu litere mici, ca și cum autorul ar vrea să ne semnalizeze, inclusiv gramatical, că lucrurile
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
zi” o lirică aparent brută; de fapt, mai subtilă, ascunzându-și sau chiar anulându-și retorica. Cu două decenii în urmă, Marin Sorescu contraria critica autohtonă prin ciclul La Lilieci, în care oralitățile și firescul rural creau un nou cod poetic. Profitând de această breșă și observând, totodată, involuția „optzeciștilor” textualizanți, Ioan Es. Pop își va împinge creația spre o „extremală” (cum ar fi zis Ion Barbu) suprapunere. În Liliecii sorescieni găsim expresii selectate pentru izul lor provincial, pentru savoarea oltenească
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
discută posteritatea acestui modernist de marcă, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură al anului 1948, remarcând că ea persistă mai ales prin remanența unor termeni. Poet, critic și teoretician literar, dramaturg, editor, Eliot este unul dintre întemeietorii de seamă ai poeticii moderniste. Dincolo însă de această datare, ne putem întreba, în acord cu autorul însuși, convins de valoarea atemporală a criticii literare autentice (în eseul Să-l criticăm pe critic), dacă opiniile și analizele sale mai pot oferi sugestii literaților de
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
tăiată... e o dovadă mai concludentă a capacității lui intelectuale decât ideile pe care le-a împrumutat sau le-a inventat. A fi în stare să domini atâtea cuvinte dintr-o dată dovedește o minte excepțional de puternică”. Atunci când discută inovațiile poetice, în Reflecții despre vers liber, ia în considerație idealul efortului propriu și corolarul său, virtuozitatea tehnică: „Repudierea rimei nu înseamnă un salt către facil; dimpotrivă, impune limbii o tensiune mult mai serioasă. De cum se înlătură efectul reconfortant al rimei, succesul
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
și omogene, societăți de talia celor care au produs corurile grecești, lirica elisabetană, canzoneul trubadurilor” (p. 33). După 25 de ani, reia discuția în Muzica poeziei, unde repetă că formele fixe sunt numai doar o modalitate de autodisciplinare a energiei poetice, iar „Poemul precedă forma, în sensul că forma izvorăște din încercarea cuiva de a spune ceva”, iar „libertățile pe care și le poate permite sunt în vederea ordinii” (p. 66, 67). În mai multe eseuri se declară pentru impersonalitatea creatoare în
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
nu e numai prezent, ci momentul prezent al trecutului”, „într-un fel și într-o măsură pe care propria conștiință a trecutului nu le vădește”; el „trebuie să continue a-și dezvolta această conștiință de-a lungul întregii lui cariere poetice (Tradiția și talentul personal), percepția poeziei devenind „un întreg viu care cuprinde toată poezia scrisă de-a lungul vremurilor”. În Funcția criticii, consideră literaturile drept întreguri organice, sisteme. „O moștenire comună și o cauză comună îi unesc pe artiști. Între
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
poeții secolului XVII „posedau un mecanism de simțire care putea devora orice”, făcând poezie din orice element al vieții, iar „o teorie filosofică intrată în poezie e inatacabilă, pentru că adevărul sau falsitatea ei filosofică nu mai contează, iar adevărul ei poetic este dovedit” (Poeții metafizici). Pentru Vergiliu și Dante are un veritabil cult, ei sunt idealuri de civilitate care configurează un model a cărui menținere „este prețul libertății noastre, apărarea libertății împotriva haosului” (Ce este un clasic?). În calitate de critic al scriitorilor
Eseistica lui T.S. Eliot – un pariu al literaturii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/2459_a_3784]
-
și se pot identifica numeroase zone care, pur și simplu, comunică și se potențează reciproc, sugerând un efort de construcție mai apropiat regimurilor ambidextre (tipice romancierilor care scriu cu o mână și revin cu cealaltă) decât, nu-i așa, spontaneității poetice. Legitime fiind, aceste observații descriptive nu mi se par totuși esențiale. Cum nici speculația livrescă n-o consider numaidecât necesară. Se poate, desigur, discuta și așa, intertextual: de pildă, poemul Din depărtare (de la pp. 15-16) poate fi urmărit ca o
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
-i greu de spus cum se simte ea pe parcursul unei singure strofe, darmite pe cel al unei poezii: „Trăiesc în adîncul resemnărilor,/ Sorb aerul din mișcarea valurilor,/ Privesc prin neguri umbra soarelui,/ Aud cîntece din lumina zărilor” etc. (Descătușare). O poetică a incongruențelor pare a fi chiar metoda ei favorită, căci și atunci cînd nimerește o imagine nu știe cum s-o folosească și repede o bruschează cu alăturări chinuite: „Plutește-n albastru argintul/ Din lanțuri legate de fum,/ Sub ele
Fete pierdute - O celebritate necunoscută (Ana Carenina) by al. cistelecan () [Corola-journal/Journalistic/2380_a_3705]
-
Menționez și un interviu realizat de Emilia Chiscop - despre care ediția nu ne furnizează nici un indiciu în privința datei și locului apariției -, oferit ca addenda la primul capitol. Această relativă indiferență față de criteriile editoriale ar trebui să sublinieze, cumva, caracterul secundar, „poetic”, al publicisticii lui Emil Brumaru, pe care, de altfel, Ioana Pârvulescu îl și explorează pe text, argumentându-l imbatabil. Totuși, fără a contesta evidența afirmației că Emil Brumaru nu este un publicist literar în sensul curent al termenului, cred că
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]
-
ca autor. Este singur, suspendat între generații - căci, mai degrabă șaizecist ca etate, a început să fie prizat și înțeles de-abia odată cu optzecismul -, între școli literare - format la Iași, este înțeles și iubit mai degrabă la București - și formule poetice - căci, liric absolut, în fond, este perceput mai degrabă în latura sa tehnic-combinatorică, drept un „maestru al versificației”... Această ambiguitate face ca orice adeziune să fie, în cele din urmă, o non-adeziune, de unde solitudinea paradoxală a celui înconjurat cu atâta
Publicistica lui Emil Brumaru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2389_a_3714]
-
de grotesc, viața e o stradă, pe care ne cunoaștem în grabă, ca imediat să uiți totul. Pe de altă parte, în creația Szymborskiej, pe care ai pomenit-o, totul e relativ și schimbător, ca „Norii” - de fapt un credo poetic al ei. Dumnezeu și omul se înțeleg. Nevasta lui Lot nu a încălcat interdicția Domnului părăsind cu familia Sodoma. A revenit pentru că s-ar fi speriat de șarpe sau și-a agățat rochia de o cracă și a vrut să
“Dacă n-ar fi fost Premiul Nobel, Milosz ar fi fost la marginile literaturii“ by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2397_a_3722]
-
s-a terminat cu rolul criticii și cu politizarea din anii ’80, poezia poloneză s-a mai adunat, s-a unificat, a pierdut caracterul de atunci. Însă poemele au început să se asemene. Poeții scriu despre cunoașterea proprie, despre poezia poetică în jargon, într-o limbă pseudoștiințică. Poeții noștri au uitat de slavismul lor, scriu sub înrâurirea celor anglosaxoni și americani. Versurile lor nu mai au o țară. Dacă le-am ascunde numele nu faci diferență între poemele unuia și ale
“Dacă n-ar fi fost Premiul Nobel, Milosz ar fi fost la marginile literaturii“ by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/2397_a_3722]
-
căreia îi aducea elogiul său: „Eroismul vieții moderne (subl. lui Baudelaire) ne înconjoară și exercită o presiune asupra noastră. Acela va fi adevăratul pictor care va ști să ne facă să vedem și să înțelegem cât suntem de mari și poetici cu cravatele noastre și cu cizmele noastre lustruite” (Salon de 1845). „„ 1 Conceptul de „Zeitkern” a fost preluat de Adorno de la Walter Benjamin, dar acesta nu l-a aplicat la estetică, ci la filosofie, la teoria adevărului. „După concepția lui
Adorno, Baudelaire și modernitatea by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/2400_a_3725]
-
poeme ale familiei respective și ale cărui elemente nu sau modificat fundamental în timp. Înger și demon ar fi deci prima etapă a seriei pe care o traversează epifaniile masculine din Strigoii, Făt-frumos din tei ș.a., purtătoare ale dublei măști poetice, de zburător și de demon romantic. În ceea ce privește interpretarea figurii complexe a Luceafărului, în care se concurează imaginea mitologică a daimonului grec, o creatură de origine divină deci, cu aceea a demonului în sens biblic, se optează pentru o soluție nuanțată
Eminescu în lecturi Contemporane by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2408_a_3733]
-
rul mpricinat al “Dilemei”, (1968), era trecut cu vederea, n grab . asupra de m sur : “Pe c t se poate ș ță âș ă “apropierile fire ti fa de Mihai “Eminescu sau g nduri despre omul omene te prevedea, literatura poetic 25 D Lestine iterare deplin al culturii românești” (1975) al lui unica poezie “Peste vârfuri”: stări din “Peste vârfuri...” contemplația Constantin Noica, era șicanat ca o Peste vârfuri trece lună, și ascultarea topite în iubirea a toate exagerațiune venită din partea
In memoriam Mihai Eminescu. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Lucreţia Berzintu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_49]
-
transformată dintr-un “scapă” întâmplător o sintagmă ca puțin de rimă, iar rima în vuietul discret aceasta, care dă titlul unei poezii extrem al zbaterii: aproapele și departele, de simple, și totuși esențiale, în anihilarea foșnetelor în tăcere... și iconomia poeticului eminescian. Am sufletul nemângâiet, tânjind după spune chiar că traseul metafizic al răspunsul unei delegări de îngeri până poetului se află totdeauna pe înălțimi, la tronul lui Demiurgos f i ind jalonat de câ teva etape: “Să simt că de
In memoriam Mihai Eminescu. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Lucreţia Berzintu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_49]
-
în Luceafărul, cum ar spune moarte.” ori va fi religioasă ori nu va mai fi deloc: filosoful C. Noica, am învățat în Un nou Eminescu vom avea în noul “dulcele corn” sunând a iubire și moarte, filosoficescul basm, atât de poetic și, cu mileniu. Dintr-o hermeneutică a căci nostalgia paradisului pierdut e pe exactitate teutonă, prelucrat, în detalii singularității absolute.»aproape; aparenta detașare de imposibile, inclusiv retorica memorării probleme, de “marile probleme” ale kilometrice, în mediile vecine cu Nota bene
In memoriam Mihai Eminescu. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Lucreţia Berzintu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_49]