3,259 matches
-
eroticele au un aer convențional, afectat madrigalesc și epigonic. Simplificând, autorul apare în poezia naturii ca un pastelist descins din Vasile Alecsandri, factice și destul de anemic, fiind un eminescianizant în cea erotică, subjugat de model. Mai multă însuflețire, prin atitudinea polemică, aduc orațiile satirice Către Cleobul sau Invectivă: „Spânatec, gras, soios, urât, / Ghebos cu fața scurtă, / Cu capul priponit în gât / Și gâtul într-o burtă; // Zidit din greu, / bolohănos, / Și, cum îi zice presa, / Un chip menit să fie dos
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
angajarea politică. Punctul de sprijin al judecăților în materie de literatură și artă e tot idealul clasic. Fără a fi totdeauna explicit formulat, acesta poate fi dedus din criteriile după care își structurează cronicile și articolele, ca și din atitudinile polemice exprimate în comunicările academice Poporanismul în literatură și Metafizica cuvintelor și estetica literară sau în studiile Leon Tolstoi, Romanul și limba română, Literatura românească și scriitorii transilvăneni. Respingând, în proză, copierea naturalistă a realității, preferința pentru patologic a unor „veterinari
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
trăirii demne, în spiritul firescului și al codului axiologic al neamului. Deficitul de substanță dramatică și stângăciile bat însă la ochi. Având o structură și o atmosferă baladescă și mizând pe naturalismul scenelor și al evenimentelor care aduc unele accente polemice, în contratimp cu scenele ideologizante, aceste piese au reprezentat un moment important în viața teatrală basarabeană, cu deosebire prin montările lui Veniamin Apostol. În scenă era adus un material de viață frust, crud, „imediat” și personaje jucate „pe viu”, credibile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
Președintele, Cântec de leagăn pentru bunici, Tata, Pomul vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel Cumplit). Cultul vieții autentice are ca pandant cultul valorilor clasice, al tradiției. Materializat în poetica baladescă a lui M., acest cult a determinat numeroase luări de atitudine polemice împotriva postmoderniștilor. Tradiția - Mihai Eminescu („zeul poeziei noastre, poate chiar Dumnezeul ei”), Ion Creangă („sublimul povestitor”), cărora le-a dedicat plachete aparte (Măria sa, Poetul, Năzdrăvanul Creangă, „Moșul...”, ambele din 1992), Alexie Mateevici („părintele limbii noastre”) - i-a impus o viziune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288058_a_289387]
-
Prinț al imaginației”, așa cum s-a autodefinit, poetul s-a supus „caznei demonice” de a „mușca metafore” din sinele propriu. Universul poeziei se constituie din situații-limită, din disonanțe și sisteme de opoziții izbitoare, din îmbinarea firească a elogiului cu remarca polemică. Pe autor îl interesează nu atât lucrurile în sine, cât reacțiile, rezonanța la aceste lucruri, nu atât cauzele, cât efectele și aparențele generatoare de înțelesuri revelatoare. Pune un accent deosebit pe componenta imaginativ-rațională a actului de creație, explorează virtuțile prozei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286663_a_287992]
-
Categoriile pe care le propun Marmontel și Vapereau arată că dialogurile sunt supuse unor reguli generale. Totuși, din cauza eterogenității criteriilor acestea sunt mult prea inexacte și ar putea fi reconsiderate mai degrabă prin prisma schemelor de interacțiune didactică, dialectică și polemică construite de S. Durrer (1990) cu privire la arta romanească din secolul al XIX-lea sau cea a "tipologiei dialogurilor" și modelelor de conversație pe care le-a prevăzut G. Dispaux (1984) și care se înscrie în linia preocupărilor pentru delimitările care
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în Ungaria în primăvara lui 1944. Un scandal din consiliul director, la sfârșitul anului 1943, este edificator pentru opiniile care au influențat realizarea centralei electrice. Un anume Páll Ferenc, proprietar de mori din Sântionlunca (Szentivanlaborfalva), a cuprins într-un act polemic toate îndoielile legate de cei care făceau parte din consiliul director ("... sunt prea puțini secui acolo"), legate de sediu ("De ce nu în Transilvania?") și de funcționare. Părerile sale ofensatoare țineau de o anume particularitate secuiască; au fost primite cu indignare
[Corola-publishinghouse/Science/84996_a_85781]
-
de Const. Spirescu, poet căzut în 1917 la Oituz, însoțită de un medalion biografic, precum și versuri de N. Georgescu; un Movileanu colaborează cu fragmente din romanul Sânge nobil, având subtitlul Scene din viața țiganilor ursari. Nicolae Ursu scrie un articol polemic, Contra artei de standard, Radu Gyr traduce Cântecul iubitului de Goethe, iar D. Țiridis, responsabil cu sectorul de popularizare a științei, scrie despre Einstein și teoriile sale. M.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288155_a_289484]
-
suferit poetul. Poezie, în afara unor nume minore, publică N. Iorga însuși, precum și câțiva autori mai cunoscuți: A.C. Cuza, I.U. Soricu, George Tutoveanu, Coca Farago, Agatha Grigorescu-Bacovia. C.c. exprimă capacitatea de muncă a lui Iorga, spiritul său agitat, pornirea polemică, indiferent de valoarea adversarului. Propunerea revenirii la o literatură sămănătoristă este însă nefericită, dovezile pe care le avansează în favoarea acestei idei fiind neconcludente. V.T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286550_a_287879]
-
trei nopți din viața unui studinte, 1864), dar și romanul istoric Ursita („Revista literară și științifică”, 1876), editat inițial cu titlul Copilăriele lui Iancu Moțoc („Buciumul”, 1864), sunt scrieri care depășesc nivelul literar al epocii. Ele implică și o atitudine polemică, uneori pusă în pagină aproape sfidător. H. vrea să se despartă de romantismul naiv, schematic, edulcorat, în care bună parte din proza românească întârzia încă. Și, fragmentar, chiar reușește. În nuvelă, lucrare caracterizată printr-o compoziție inedită, un autor-narator pornit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
fraților sau rudelor) și ideile cercului socialist de la Iași. Debutează la publicația „Femeia română”, în 1879, cu articolul Chestiunea femeilor, preludiul unei campanii feministe îndelungate, a cărei campioană va fi. Colaborează la „Basarabia”, iar din 1881 la „Contemporanul”, unde pledează polemic pentru emanciparea femeii și regenerarea vieții sociale. Adversarilor, între care la un moment dat se află și Titu Maiorescu, le răspunde cu argumente extrase dintr-o pasionată lectură a lucrărilor de referință, iar după 1885, cu trimiteri la idei marxiste
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288345_a_289674]
-
indicații de regie, privind unghiul din care este privită și „filmată” o scenă. Treptat, stridențele începutului sunt mult temperate, indicația „transmisie directă” primind mai degrabă rolul de trimitere intertextuală către ansamblul prozei. Altundeva o povestire, Crizantemele din tundră, se subintitulează polemic „transmisie indirectă” și este o proză aproape cuminte, epurată de orice fel de stridențe și perfect echilibrată ca tonalitate, timbru, dozaj sonor etc. Este, probabil, despărțirea lui N. de polemismul emfatic al primelor cărți, indicând tranziția spre etapa fabulatorie, pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
C. Cristobald. În cadrul rubricilor „Isprăvile săptămânii” și „Moravuri și năravuri”, se dezbat probleme de teatru, muzică, cinematografie și artă. Câteva articole critice la adresa școlii, guvernului și regelui aparțin lui Radu Boureanu. Se publică un articol și o scrisoare cu adresă polemică semnate de G. M. Zamfirescu, însoțite de un comentariu al redacției. Eugen Constant se referă la necesitatea unor inițiative culturale, ca în comentariul intitulat Biblioteci ale Teatrului Național. Alți colaboratori: Dimitrie Cuclin, Neagu Rădulescu. I.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286530_a_287859]
-
să lupte „împotriva ideilor reacționare, pentru apărarea valorilor culturale”, „pentru libertatea gândului și pentru adevărata democrație” (Cuvânt înainte) și conține articole cu caracter politic și cultural, pledoarii pentru pace, pentru o literatură angajată și pentru contactul cu valorile universale. Accentele polemice apar frecvent, privind, de pildă, opiniile politice ale lui Petre Pandrea, excesele „idealurilor naționaliste” ori „diversiunea rasistă”. Se inserează un articol despre Romain Rolland, o dare de seamă despre Congresul Scriitorilor desfășurat la Paris. O evocare a unor secvențe din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289724_a_291053]
-
particular al fiecărui document luat în discuție. El evită sistematic expresia „mitul Anticristului” (a cărei utilizare o consideră legitimă doar din momentul marcat de Irineu), făcând totdeauna referire la „tradițiile despre adversarul eshatologic”. Lucrarea lui Jenks are o puternică rezonanță polemică - având ca țintă „consensul Bousset‑Charles”. Nu este însă și cazul lui Peerbolte. Dacă cercetătorul australian încearcă să demonstreze prin contrast, să convingă, să se impună în fața unui concurent, olandezul procedează metodic, respingând, pe parcursul analizei, unele ipoteze sau acceptând altele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
plauzibilă întârzierii parusiei. În Epistola întâi către Tesaloniceni, Apostolul Pavel vorbise deja de caracterul imprevizibil al venirii Domnului (ca și Marcu în cap. 13) și îi asigurase pe credincioșii din Tesalonic de iminența acesteia. 2Tes. apare ca un răspuns indirect, polemic. În cuprinsul epistolei se remarcă trei momente semnificative: 1) primul capitol dezvoltă temele complementare ale persecuției și răsplății. Cristos îi va pedepsi la a doua sa venire pe toți persecutorii, fără nici o excepție, iar pe toți cei credincioși îi va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
compusă din două secțiuni, numite convențional: „Martiriul lui Isaia” (cap. 1-5) și „Vedenia lui Isaia” (cap. 6-11). Așa cum arată Norelli, cele două secțiuni au „orientări teologice” diferite, nu însă contradictorii. În opinia cercetătorului italian, prima este o prefață cu caracter polemic, revendicator, atașată ulterior „Vedeniei lui Isaia”. La originea apocrifei, în forma în care ea a ajuns la noi, se află un grup de profeți creștini - harismatici - care trăia în Siria, în împrejurimile Antiohiei, în prima jumătate a secolului al II
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apus, voi veni pe norii cerului, întru putere mare și slavă, iar crucea mea va merge înainte‑mi” (1, 5‑6). Cristos va veni pe norii cerului înconjurat de îngeri. Insistența cu care acest mesaj este repetat sugerează un context polemic: autorul ține să ofere cititorilor câteva elemente care să‑i ajute să identifice și să demaște eventualii pseudo‑cristoși și pseudo‑mesia. Capitolul al II‑lea este concentrat în jurul „parabolei smochinului”, prezentată în Evanghelii în două variante complet diferite. La
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de aici funcția esențială, indispensabilă chiar, a exegetului. Drept urmare, tradițiile mitologice, exegeza Scripturilor și istoria sunt elemente absolut necesare pentru înțelegerea nașterii anticristologiei „sistematice”. Expunerea lui Irineu despre Anticrist ocupă capitolele 25-31 ale cărții a V‑a a amplului tratat polemic Aduersus haereses; singurele versiuni integrale ale acestuia se păstrează în latină și armeană. Antonio Orbe a consacrat un întreg volum de mai multe sute de pagini traducerii și comentării capitolelor amintite, volum care a constituit pentru noi principala sursă de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referitor la dezlănțuirea furiei diavolului post incarnationem Christi nu a ajuns până la noi. Trebuie deci să presupunem că această teorie a fost dezvoltată într‑unul dintre tratatele sale pierdute. Antonio Orbe crede că ar fi vorba de Syntagma, amplă lucrare polemică, cuprinzând, de asemenea, o luare de poziție împotriva lui Marcion (întrucât Irineu, în Adu. haer. IV, 6, 2, 27, vorbește despre o lucrare intitulată Împotriva lui Marcion). Nimic nu este totuși sigur. Tot ceea ce putem spune este că aceeași teorie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de „simbol hiperbolic”, dacă putem spune astfel, a tot ceea ce reprezintă erezia în ochii lui Irineu. Nota profund antieretică ce caracterizează teologia ireneică se regăsește, de asemenea, în concepția sa anticristologică. Pe lângă aceasta, se impune remarcată o foarte evidentă atitudine polemică cu privire la iudei, a căror revoltă condusă de Bar Kokhba a făcut victime printre creștinii din Asia Mică. În consecință, înainte de a fi antiromană (este într‑o foarte mică măsură), anticristologia lui Irineu este antignostică și antiiudaică, operând un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ersten Hälfte des dritten Jahrhunderts, în 1835, creează ceea ce Simonetti numește opinio communis asupra quaestio hippolytana. În opinia cercetătorului german, Hipolit a fost un preot creștin provenit din înalta societate romană, autor al unui însemnat număr de scrieri filozofice și polemice. El s‑ar fi aflat, la un moment dat, în conflict deschis cu papa Calist, din motivele deja amintite, ajungând chiar la schismă și la a se autoproclama papă (ar fi deci vorba de primul caz de antipapalitate din istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exemple care susțin ideea că „antiimperialismul” lui Hipolit este puternic ancorat într‑o viziune de ordin metafizic, caracterizată, la rândul său, de un fel de dualism dinamic, presupunând coexistența pământescului și a cerescului. Nu este, așadar, vorba de o atitudine polemică de circumstanță a exegetului, legată de persecuțiile trăite de comunitatea din care face parte, ci, mai curând, de o atitudine teologică, favorizată de un anumit context, care își găsește temeiuri în cuvintele Scripturii. Succesiunea imperiilor „Împărăția pământească” va dura până la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dus la extrem, dogmatic și caricatural, de care va fi acuzat de‑a lungul timpului, ci este caracterizată de o extremă deschidere și de o reală „politropie”, redefinindu‑se în funcție de contextul ales și de auditoriul vizat. Astfel, în Contra Celsum, scriere polemică și apologetică, Anticristul apare ca vrăjitor cu pretenții mesianice și, în același timp, ca personaj eshatologic, scopul urmărit aici de Origen fiind cu totul altul decât în cazul Comentariului la Evanghelia după Matei de care ne vom ocupa în partea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea exegetică (fără a ignora dimensiunea morală). Altfel spus, el nu respinge sub nici o formă anticristologia tradițională, de care se folosește în Contra lui Celsus, adică într‑o operă polemică. Viziunea sa despre Anticrist se schimbă în funcție de calitatea și de competența auditoriului. În CC, Origen este obligat să invoce à la lettre mărturiile scripturistice, pentru a demonstra ignoranța pretinsului „filozof” păgân. Anticristul apare aici ca un anumit tip de vrăjitor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]