2,230 matches
-
Brett. Pis! pis! pis! Se aplecă pentru a se uita într-un pasaj îngust situat între două enorme lăzi și care era cufundat în beznă. Nu era nimic. Își șterse broboanele de sudoare de pe frunte care începuseră să i se prelingă pe pleoape. ― Da' unde dracu' te-ai băgat? Din fundul antrepozitului răzbătură niște răcăituri. Fură urmate de un sfios dar liniștitor mieunat. Era neîndoios un vaiet de origine felină. Brett oftă și porni într-acolo. Ripley făcu o pauză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
noastră de sănătate și de activitate. Am trecut din nou la tratamentul cu picături de suc de varză proaspătă și la comprese cu frunze de varză proaspătă. Dar nu le mai încălzesc. Când pun suc de varză în ochi, se prelinge și pe față, așa că umezesc și fața cu suc de varză, ca un tratament cosmetic, cu efect spectaculos de întinerire. Precizez că sucul de varză îl utilizez numai în momentul preparării. Mă simt foarte bine cu acest tratament. După 6
Războiul cu întunericul by Ivone Narih () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91642_a_93256]
-
Atunci l-am văzut în penumbră lăsîndu-se încet la pământ, arcuindu-se în ceafă și călcâie și începînd să se zbată cu o forță înspăimîntătoare. Ne-am apropiat de el, dar părea să nu ne vadă. Din ochi i se prelingeau pur și simplu șuvoaie de lacrimi. Gemea și răcnea scurt, din când în când, printre spasme care îi contorsionau corpul în poziții imposibile. Ne-am speriat atât de tare, încît Luță s-a dus la Scara Trei și a sunat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scorojit pe care e pictat un personaj trist, cu fața tuciurie, bizantină, înfășurat într-o amplă togă albastră căzând în zeci de cute și ținând în mână o creangă înverzită; în spatele lui, zarea violetă se întunecă și nori roșii se preling melancolici printre chiparoși. Dedesubt scrie cu litere aurii: AMOR OMNIA VINCIT. Priveam tot acel spațiu nesfârșit de înalt, măsurat de draperiile bogate care acopereau geamul, și mă întrebam dacă sângele ei, irigîndu-mi lobii creierului prin mii de tubușoare, nu-i
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și abia spre seară, în lumina stacojie care se lățește pe pereții lucioși ai salonului, îi scot din păr cu pieptenele. Cred deci că poate fi pe la jumătatea lui septembrie. Cerul e de un albastru adânc și, în ciuda luminii galbene prelinse peste tot, e răcoare. Scriu pe noptiera albă, de tablă, în patul vecin stă Elisabeta, blondă și cam murdară. Și acum își întinde pe cearceaf cărțile de joc, care au s-o înnebunească. Mi-a dat și mie în cărți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sălbăticită rău, cu pareză facială. Tanti Laura are un colț al gurii lăsat până la bărbie și clipește doar dintr-un singur ochi. Pe celălalt și-l închide cu degetul când vrea să doarmă. Din colțul lăsat al gurii i se prelinge continuu un fir de salivă, în rest, e o cochetă bătrână, fardată strident, care nu vorbește cu nimeni, stă mereu în capul oaselor, cu ochii într-o oglinjoară de buzunar, și zâmbește cu jumătate de gură. Părul violet i se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ca damnații din bolgia hoților. Chiar și gândurile astea, mă întreb, sânt ale mele sau ale ei? De unde provine edulcorarea multor pagini din confesiunea mea? Stilul cam patetic, care nu-mi stătea în fire? Nu cumva sânt otrăvurile fiarei, sucul prelins din gingiile ei? Am greșit apucîndu-mă să scriu, să trag această prelată, să joc această psihodramă cu stalul și lojele goale. Pentru cine am scris comedia asta? Ești tu, acum lângă mine? Poți tu, acum, să mă ajuți? Poți ? Din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pline de stive de cherestea, grămezi de cărbuni și mormane de țevi, profile și pompe ruginite, șpan și magneți. Cu gări cu ceasuri rotunde și locomotive cu aburi, gări mirosind mereu a cocs, usturoi și păcură, gări din care se preling șine încălecate, dispărând pe sub viaducte și pasarele și, inevitabil, "pe sub podul Gram". Bucureștiul cu depozite de lemne și fabrici de bobine și abatoare și puturoasa fabrică de săpunuri Stela, cu țesătoriile Donca Simo, cu străzile Julius Fucik, Olga Bancic, Ilie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
brusc m-am trezit cu adevărat. M-am regăsit în camera mea, în patul înroșit de amurg. Dormisem vreo patru ore și mă simțeam mai departe foarte rău. Un timp am rămas culcată pe spate, privind dungile roșii de pe tavan, prelinse prin perdeaua de la fereastră. Aveam crampe, simțeam în josul pântecelui o durere lemnoasă, uscată. Nu mă puteam gândi la nimic, dar când închideam ochii sub pleoape vedeam foarte clar imagini din ziua nesfârșită care trecuse: foișorul, fetele îmbrăcate de nuntă, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
față. Cum trase de ea, aceasta se desprinse din balamalele putrede și căzu în iarbă ca o bucată strâmbă de cochilie. Apucă ferm mănunchiul de degete dinspre el și începu să le ciopârțească furios. Sânge și bucăți de degete se prelingeau pe corpul devenit unsuros al lui Emil Popescu, dar el părea să nu reacționeze în nici un fel. Degetele rămase din mănunchi continuau imperturbabil să fojgăie pe clape. Un miros greu, ca de odaie în care naște o femeie, se răspândi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
agricole de producție comunistă, mai avem de mers vreo 15 kilometri. La un moment dat, din șoseaua principală se desface un drum la stînga, spre munte. Se urcă greu, drumul, deși asfaltat, e desfundat, norii lichizi atîrnă, par să se prelingă pe pămînt, iar povîrnișurile care se văd În jur prin golurile de ceață sînt Împădurite cu brad. Muntele miroase a frig din ce În ce mai tare pe măsură ce urcăm. După o curbă largă, ajungem la poarta unității. Drumul de asfalt se oprește aici, mai
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Mai aveați un pic și trezeați dormitoarele. Marș În pula mea În formație. Și apoi e iar zi, deși clima tot nu ține cu noi, așa că nu e chiar zi, din biroul comandantului se aude un radio din care se prelinge o muzică neașteptată, Duran Duran nu cîntă, ci flutură un steag enorm cu o gaură enormă În el (Wild Boys), În ușa comandamentului apare un maistru militar care scuipă chiștocul țigării dintre buze spre peluza de gazon veșted, acoperit cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Întorc și să privesc peretele, pe perete e o proiecție, e o imagine tremurătoare a tatălui meu, care se micșorează, se transformă Într-un copil, dar chipul Îi rămîne matur, un fior de spaimă mă crispează, imaginea Începe să se prelingă, cade cu bucăți de tencuială, se formează un ghem mocirlos, dar peretele rămîne luminat, e o lumină care tremură și care parcă izvorăște din el și apoi se aude o voce Înfundată, peretele se dilată, e moale, e viu. Trăiești
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
în el o stranie convingere. În primul rând, se simțea de parcă peste noapte fusese mort. Morții rămnân cu gura deschisă. Apoi, în imediată legătură cu această senzație, devenise conștient (sau își imaginase, ori își amintise) că în timpul nopții ceva se prelinsese afară din gura lui, se târâse prin cameră și pe tavan, și pe urmă i se reîntorsese în gură; ceva, o vietate ca un crab sau un vierme cu gheare. Convingerea aceasta devenise extrem de vie și era însoțită, ca acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care-l purta omenirii, întregul său simț de injustiție cosmică, întreaga ură împotriva vrăjmașilor lui, întregul său prețios dispreț față de femei. Ploaia îi muia părul, întunecându-i-l și mai mult și lipindu-i-l de cap. Ploaia i se prelingea pe trupul arămiu, bronzat, ca toate trupurile heliotropice ale înotătorilor ennistonieni. Ploaia îi smălțuia pielea cu punctișoare luminoase. Valerie Cossom, uitându-se la el peste întinderea apei cenușii ciupite de ploaie, își duse o mână la inimă și trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
șopti Hattie cu blândețe, vulpița cea scumpă... locuiește chiar aici, în grădina noastră? — Vrei să ieși puțin afară, drăguțo? Îți aduc pardesiul și pantofii. Ne putem plimba puțin pe pajiște. — Nu, nu, nu. Vulpițo, oh, vulpițo... Lacrimile începură să se prelingă pe obrajii lui Hattie și pieptul i se înălță într-un suspin. — Hattie, încetează! Nu mai ai zece ani. Du-te la culcare, bebelușă bleagă ce ești! — Da, o să mă duc. Tu rămâi. Am să stau cu lumina stinsă. Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să treacă direct din promenadă spre Camere, fără a mai trebui să defileze prin fața „Lojei Portarului“ sau a biroului de recepție de la intrare. Se opri în „Baptisteriu“ contemplând, o clipă, ușile bătute în ținte, de un auriu-argintat, dindărătul cărora se prelingeau întruna șuvițe de aburi. (Aburul era împrăștiat cu ajutorul unui ventilator plasat în tavan.) George atinse ușile. Erau fierbinți. Răsuci mânerul solid, de alamă, și trase de el. Erau încuiate. Apoi porni, cu pași domoli, spre Camere, intrând pe ușa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
târziu ca să se mai întoarcă să-și ia umbrela, pălăria și fularul. Ploaia se întețise și el ajunsese la poarta din spatele grădinii Belmont cu capul și gâtul ude și, în ciuda faptului că-și ridicase gulerul paltonului, simțea cum i se prelinge apa pe piept și pe spate. Era indispus, lipsit de ștaif și înfrigurat. Nu-i plăcea să-și simtă părul ud. Desigur, fetele, alertate de telefonul lui primit dimineața, îl așteptau de câtăva vreme (acum era aproape ora prânzului), privind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o bufnitură, Tom rămase un moment nemișcat, șocat privind la flacăra luminării din fereastră, care tremura spasmodic în curentul iscat. Pe urmă se întoarse și începu să alerge. Dar ce-a fost? o întrebă Pearl pe Hattie, căreia i se prelingeau lacrimile printre degetele pe după care își ascundea fața. N-ai auzit? Ba da, dar... Nu-i un admirator, e un mincinos... și mi-a mai adus și florile alea scârboase... Nu-i vina bietelor flori! Și de ce-i mincinos? A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cețurile lor narcotice. Fusese departe, dar trebuise să se reîntoarcă aici, și totul era ca și înainte „ Ce dracu s-a întâmplat, se întrebă George, ce-am făcut, ce sunt eu?“ Plouase tare în noaptea aceea; își amintea cum se prelingeau stropii de ploaie pe parbriz și cum luminile galbene de pe chei se amestecau cu ploaia, se dizolvau în ea. Își amintea de hurducăturile mașinii pe pietre. A răsucit volanul și automobilul a intrat de-a dreptul în canal. Revăzu capota
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sus, către cerul mohorât și uniform. Pe mantaua sa cenușie se puteau vedea în zona pieptului și a stomacului o puzderie de mici pete mai întunecate la culoare, încă fumegânde: gloanțele care îi pătrunseseră în trup. Sângele nevăzut i se prelingea de bună seamă pe sub postavul uniformei, îmbibându-i cămașa. Ceea ce el nu mai putea să simtă... Ce ieșea oare s-a întrebat Ducu cu sufletul la gură din legăturica cu pești ce zăcea în subterana scaunelor? Ceea ce s-a ivit
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
era spre binele nostru fiindcă pușcăriașii erau oameni răi și care ar fi putut să ne facă și nouă rău dacă am fi trecut prea aproape de zidurile închisorii. Dar ce ziduri! Aș fi putut jura că o scursoare verde-cenușie se prelingea pe zidurile acelea. Și că mirosea urât. Dar iată că pușcăriașii nu erau înăuntru, în închisoare. Ci treceau în coloană pe stradă. Coloana de pușcăriași. Îmbrăcați în zeghe, pe patru rânduri cred, ocupând aproape toată lățimea străzii, își târau picioarele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
spre locul de unde a venit zgomotul. Ceilalți din grupă rămân în așteptare, că cine știe ce se poate întâmpla? Bine gândit. Eu voi lua comanda grupului de acoperire. La atac, Toaibă! Cei doi au pornit ca două animale de pradă ce se preling printre copacii lizierei. Îi urmăresc cât îmi permite lumina slobozită de secera lunii. Încordarea crește cu fiecare clipă. <Vor reuși ei să surprindă sentinela fără să fie desoperiți?Ă După clipe care nu mai treceau, am auzit oarecare vânzoleală, nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
are. Chiar dacă ar fi vrut să știe, nu avea cum, din cauza întunericului. A așezat sacul cu merinde mai ferit, și-a tras capela peste ochi și, în legănatul monoton al vagonului, a ațipit. Când s-a trezit, zorii anemici se prelingeau prin geamul murdar. La o cotitură, a reușit să distingă locomotiva obosită care trăgea după ea un șir de vagoane hârbuite. Lumina slabă abia dezvelea dealuri peticite cu omăt. Peste tot se vedeau urmele războiului: ici o pădurice zdrențuită de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mîine trebuie ca numele meu să miște pendulul, să rupă sigiliile ultime ale mașinăriei care-mi ridică În scripeți Învierea. CÎnd nu s-a putut, sîngele meu orb a plictisit Îndeajuns umanitatea, Înșelînd la cîntar sîngele și cuvintele care se preling printre candelabrele ornate cu panglici multicolore, a căror strălucire va aduce mai devreme printre comedianți bocetul. O voce Îmi poruncește, o voce tivită pe gura profetului de duminică: „...ridică-te dintre semnele care ți-au crăpat mușchiul fecioriei pînă la
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]