2,499 matches
-
băieți care o mîngîiau peste tot! Asta Însemna că nu mai era pură și castă și că nu va fi fecioară la măritiș? Nu Îi mai da ascultare tatei? Sora mea mai mare care mă ducea la școală cînd eram puști? Le dădea voie unor băieți să-și vîre limba În gura ei larg deschisă? Băieți care pe deasupra mai beau și bere! Doar nu era să mă iau la bătaie cu tipul ăla. Îmi putea sparge ochelarii. M-am Întors spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
vă confunde capul cu harta stradală Barcelonei“. Auzind aceste cuvinte, Fortuny simți că-și dă ultima suflare. Aldaya, netulburat, Își aținti privirea asupra lui Julián. Atunci, spre surprinderea tuturor, izbucni În rîs cum nu mai făcuse de ani de zile. „Puștiul ăsta al dumitale va ajunge departe, Fortunato“, hotărî Aldaya, care nu apucase a Învăța numele pălărierului. În felul acesta, descoperiră că don Ricardo Aldaya era sătul pînă peste cap de oameni care se temeau de el, Îl adulau și i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
prilejul Congresului de pace, organizat la Paris în august 1849, Victor Hugo, în calitate de președinte al prezidiului, asistat de Richard Cobden, a pronunțat un discurs rămas de atunci celebru și profetic, punând în perspectivă „piața comună” și o „comunitate culturală”, în locul puștilor și bombardamentelor. Ele vor fi înlocuite „de voturi, prin sufragiul universal al popoarelor, prin veritabilul arbitraj al unui mare Senat suveran, care va fi Europa, așa cum este astăzi Parlamentul englez” (de Sainte-Lorette, 1955, 31-32). Noțiunea Statele Unite ale Europei era evocată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
ale creației se citește pustiirea pe care timpul, În curgerea-i implacabila, o provoacă În ordinea lumii, nimicind sensurile. E de Înțeles, prin urmare, Încercarea poeziei de a aduce cu sine motive ale regenerării, ale vitalității și elanului de Întemeiere: „Puștiul geometric În clepsidra/ Fără vitralii/ Palimpsest./ În conul meu de ceas/ Timpul se vede greu/ Îndur depărtări/ Cu păduri nezidite/ Cu vorbe pierdute pe vânt/ În spirală căderii/ Și germinație/ Povestea mă apasă/ În reverie (...)” (,,Somn”). Drumului abrupt către neant
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
împreună cu mama și Herius? îl isco dește nedumerit. Am făcut lecții până acum... Nu, zău? Ironia din glas e nedisimulată. Se uită spre pedagog, care nu îndrăznește nici să confirme, nici să infirme. — Și ce vrei acum? îl întreabă pe puști. — Îmi dai voie să mă duc la club? Asinius Gallus se încruntă. — Avem lecție de călărie, se roagă băiatul. Indecis, Gallus îi pune palma pe creștet. Augustus a scos aso ciațiile de tineret din uitarea în care căzuseră. Aici este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cetățenia. Asta dacă nu cumva relațiile dintre ei or fi mai degrabă de fidelitate tribală, de pe vremea când hălăduiau în nădragi prin ținuturile lor de baștină. — Împăratul m-a promovat principalis, anunță sfidător Pusio. Rufus încearcă să-și ascundă tulburarea. Puștiul ăsta pare să aibă relații serioase. Hotărăște să fie mai prudent de-acum înainte. Nici germanul nu dorește să continue. Schimbă subiectul: — Uite aici! Îl trage de tunică și-i arată niște tărgi așezate pe jos. — Vezi că și ele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fără mine, îi trece prin minte. Lasă, lasă, încearcă să se liniștească, o să găsesc eu o modalitate să-l aranjez. Îl împinge pe tânăr de la spate. — Hai, cărați vă de aici! Cei doi o iau din loc. Strigă tare după puști: Și tu, vezi să nu mă faci din nou de râs! Acesta întoarce capul rugător. — Dar dacă, totuși, vreunul dintre ei nu e mort de-a bine lea? repetă speriat. Îl aranjăm noi, chicotește Ganymedes. Duce degetul la gât cu
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și micuții Neron și Drusus. Peste tot, cu orice prilej, Agrippina îi împinge în față și-i arată norodului. Lasă bărbia să-i cadă în piept. Cât s-au mai mâniat legionarii când le-a interzis să-i plimbe pe puști prin tabără îmbrăcați în straie de oștean! Au arătat către pântecul umflat al Agrippinei și i-au strigat că dacă viitorul băiat se va naște în castru, va fi al lor, nu al lui. Îl vor adopta. Toți speră că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
către grupul de copii ce stau în capul treptelor. Băiețelul de lângă el apucă repede mânerul carafei pe care a lăsat-o jos, dar degetele îi alunecă printre aripioarele unui Eros, mai-mai să verse conținutul. Împăratul se apleacă zâmbind asu pra puștiului, îl bate ușurel cu palma pe creștet și ridică vasul el însuși. Velleius Paterculus surâde și el împreună cu mulți membri ai asistenței. Își înalță apoi privirea către zidul dinspre nord. Printre trunchiurile de arbori, zărește fragmentele unei alte procesiuni împietrite
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
intrând Înăuntru, ca să ne arate că e ascultătoare. Și În momentul acela am auzit prima rafală. Numai că a fost urmată de o a doua, apoi de a treia, pe urmă rafalele s-au Înmulțit, se auzeau loviturile seci ale puștilor, ale pistoalelor-mitralieră - ta-ta-ta, câte-un pocnet mai surd, poate niște grenade, și, În fine, mitraliera. Am Înțeles că nu se mai jucau. Dar n-am avut timp să discutăm despre asta, pentru că de-acum vocile noastre nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
copil care, de cîte ori intra Într-un magazin, Își dorea ceva. Mătușă-mea spunea: „Intră cu Duncan Într-un magazin care vinde lînă și-o să iasă dorindu-și un ghem...“ Își sorbi ceaiul și rîse din nou. Era un puști tare drăguț. Tata i-a dat trusa aia și nu-i venea să-și creadă ochilor. Stătea ore În șir și citea cartea, Încercînd să deslușească scamatoriile; dar În cele din urmă, ei, a dat-o la o parte. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
jena. Se duse la tamponul dintre vagoane și așteptă. Ușa băii rămase Închisă Încă un minut. Apoi văzu cum mînerul se Învîrte Încet și ușa e trasă cu prudență. Soldatul scoase capul lent, ca un om care așteaptă declanșarea unei puști. CÎnd Îi Întîlni privirea, se Îndreptă și ieși pe de-a-ntregul. — Îmi cer scuze. — Nu-i nimic, spuse Viv, Încă jenată puțin. Sper că Încuietoarea nu-i stricată. — Încuietoarea? Întrebă el cu-un aer vag. Privea În dreapta și-n stînga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
aprobator, cercetîndu-i fața. — Vivien, zise În cele din urmă. Da, vi se potrivește. — Chiar așa? — E nume de fată trăsnet, nu-i așa? N-a existat o Lady Vivien sau ceva de genul ăsta? Pe vremea regelui Arthur? CÎnd eram puști, știam toate poveștile alea, acum le-am uitat. Oricum, spuse el și se Înclină să-i strîngă mîna, pe mine mă cheamă Reggie. Reggie Nigri... Da, știu, e nasol. Și-l duc cu mine de-o viață. La școală, băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
numele, apoi data. Alec ridică foaia și o studie, aplecîndu-și capul. — Data asta, zise el, o să devină ca una dintre datele pe care le Învățăm la școală. Nu crezi că-i o idee ciudată? Nu ți se pare amuzant că puștii or să fie puși să și-o amintească peste o sută de ani? — Da, zise Duncan, pe un ton incert. Se gîndea la altceva, și Îl asculta pe jumătate. În timp ce Alec netezea Încă o dată hîrtia, Îl Întrebă cu sfială: N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Dickinson era pe cale să intre și, cu excepția careului de dimineață, doamna directoare era o prezență formidabilă care era văzută, dar nu și auzită. SÎnt sigură că probabil era o femeie drăguță, dar toată școala Îi știa de frică. Chiar și puștii dintr-a șasea. Părea a zîmbi doar foarte rar și pîndea pe coridoarele clădirii, cu părul de culoarea oțelului Încadrîndu-i chipul ca un coif, cu fruntea Înălțată și privind la mică distanță Înaintea ei, cu o strălucire teribilă În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
intelectuală și fizică, cele trei elemete ale programului educativ pe care Amar Nath Razdan îl evidențiase în articolul său Introducerea unei pedagogii superioare la hinduși. Omul plecase după o săptămână, cu pretextul că trebuia să-și trateze glezna ruptă din cauza puștiului, care-i pusese piedică pe scări. Au mai fost angajați și alții, dar nici unul n-a rezistat mai mult de câteva luni. După cel cu piciorul rupt, a venit întâi un fost sergent, care a cedat nervos, văzându-și arse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
amestec de teamă și milă. Alții, încearcă să se apropie, iar el își folosește racheta ca pe o sabie, spunându-le să se țină naibii la distanță, să-și vadă de treburi. În timp ce Harry se ocupă de grupul de localnici, puștiul, uluit, se folosește de ocazie să fugă, împleticindu-se pe stradă, în încercarea de a se depărta cât poate de mult. Se mai uită o dată înapoi șocat și rănit, apoi dispare în mulțime. Harry lasă jos racheta și-și șterge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și goniți din dormitor la baie, de acolo la capelă, la micul dejun, la sala de clasă, în timp ce băieții mai mari care-i îmbrâncesc și-i gonesc, sunt trimiși la cinci mile distanță pe câmp, învățați să facă instrucție cu puști de lemn sau aliniați unii în fața altora și instigați să iasă din anonimat și să sară la bătaie. Haosul este susținut de diriginții cu măști și glugi, ca niște ciori negre zdrențăroase și de către monitori, niște sadici îmbrăcați în veste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dus Jonathan până acum, dar că acum, odată integrat în această acțiune măreață care este școala, va trebui să acționeze în conformitate cu principiile care domină aici. Trage aer în piept și strigă: Băieteeee! spre ușa deschisă, ceea ce-l face pe un puști răsuflând greoi să intre cu o tavă de ceai. Puștiul clatină ceștile și farfurioarele, iar Fender Greene îl privește pieziș. — Este un exemplar adorabil, nu? Face cizmele și o omletă grozavă. După ceai, Fender Greene îl însoțește pe Jonathan în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
această acțiune măreață care este școala, va trebui să acționeze în conformitate cu principiile care domină aici. Trage aer în piept și strigă: Băieteeee! spre ușa deschisă, ceea ce-l face pe un puști răsuflând greoi să intre cu o tavă de ceai. Puștiul clatină ceștile și farfurioarele, iar Fender Greene îl privește pieziș. — Este un exemplar adorabil, nu? Face cizmele și o omletă grozavă. După ceai, Fender Greene îl însoțește pe Jonathan în fața școlii întregi unde este prezentat, aplaudat și i se cântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
mai există rude în viață. Și ce-i spusese adevăratul Bridgeman? Că este ultimul vlăstar al familiei. Geme încet. Ar fi trebuit să prevadă ceva de genul acesta. Trebuia să fie pregătit. Se forțează să gândească clar, îl scoate pe puști din camera sa și pornește cu el spre apartamentul directorului, cerându-i să repete exact ce i-a spus acesta. Cu aceleași vorbe. Exact. Aproape uită să respire. Puștiul repetă întruna: nimic, Bridgeman, nimic altceva și este mai mult sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să fie pregătit. Se forțează să gândească clar, îl scoate pe puști din camera sa și pornește cu el spre apartamentul directorului, cerându-i să repete exact ce i-a spus acesta. Cu aceleași vorbe. Exact. Aproape uită să respire. Puștiul repetă întruna: nimic, Bridgeman, nimic altceva și este mai mult sau mai puțin târât, împiedicându-se în pantofii săi negri de școală. Bridgeman, n-am făcut nimic, repetă puștiul; Bridgeman, directorul n-a spus nimic, o, mă doare, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a spus acesta. Cu aceleași vorbe. Exact. Aproape uită să respire. Puștiul repetă întruna: nimic, Bridgeman, nimic altceva și este mai mult sau mai puțin târât, împiedicându-se în pantofii săi negri de școală. Bridgeman, n-am făcut nimic, repetă puștiul; Bridgeman, directorul n-a spus nimic, o, mă doare, și o ține tot așa pe drumul spre apartamentul directorului unde, în cele din urmă, Jonathan acceptă că puștiul nu știe nimic și este cam speriat, chiar aproape să se scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
în pantofii săi negri de școală. Bridgeman, n-am făcut nimic, repetă puștiul; Bridgeman, directorul n-a spus nimic, o, mă doare, și o ține tot așa pe drumul spre apartamentul directorului unde, în cele din urmă, Jonathan acceptă că puștiul nu știe nimic și este cam speriat, chiar aproape să se scape pe el, așa că-i dă drumul și acesta dispare frecându-și brațul dureros, repetând, o, mă doare, Bridgeman. Bate la ușă și imediat i se deschide, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
decât să ajungă în Anglia, ca să aibă o viață confortabilă, așa cum a văzut în vederile puse deasupra chiuvetei sale din Bombay. Acum lasă tot ce-a realizat în urmă. Pentru ce? Își răspunde singur: pentru Astarte Chapel. După ce aranjat livrarea puștilor, ia un taxi spre strada Regent și cumpără un inel de logodnă. Dacă este să se ducă în Africa, măcar să aibă un motiv ca să se întoarcă. Examenele trec într-o totală ceață. Îi este imposibil să se concentreze asupra Reconquistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]