1,709 matches
-
drumul ei către glorie: "Aș vrea să fiu bărbat. Știu că aș putea ajunge cineva, dar unde să mă duc în fustele astea?" Prin urmare, numai o partidă strălucită ar putea să-i aducă respectabilitatea și onorurile pe care le râvnește cu atâta ardoare, spălând astfel "cumplita ocară" a familiei sale. Într-adevăr, familia Bashkirtseff, deși aparținând înaltei aristocrații ruse, își pierduse orice prestigiu, trecând de la un scandal la altul și de la un proces la altul. Membrii săi fac subiectul unor
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
și, curând după aceea, televiziunii, se impune pentru toți un același solfegiu al seducției. Bărbații pot să prefere virilitatea machistă a unora ca Marlon Brando, John Wayne sau Gary Cooper romantismului unora ca Montgomery Clift sau Gérard Philipe, sau să râvnească la multiplele fațete ale junelui-prim Alain Delon. La rândul lor, femeile își pot lua drept model femeia fatală Ava Gardner, Rita Hayworth femeia-copil Brigitte Bardot, Marilyn Monroe pe Grace Kelly cea distinsă, pe Audrey Hepburn cea ingenuă, pe voluptoasele Gina
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Basarabiei, într-o lucrare despre provinciile danubiene și românești, redactată împreună cu Chopin. Aceste lucrări de informare se înscriu cel mai adesea într-o serie de studii politice semnate de autori interesați de aplicarea principiului naționalităților pentru această parte a Europei, rîvnită de ambițiile unor puteri rivale. Punctul de vedere este francez și este interesant de amintit că centrele de interes ale anumitor observatori politici merg din Algeria în Siria, trecînd prin Balcani. De aici se observă o dublă apropiere și grija
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
flatează populismul cultural și diseminează (staruri, reclamă etc.) o ideologie implantată (scrie D. Kellner). Acest capital cultural, stimulînd "fabricarea de identități" cere o eficientă pedagogie media. Iar exemplele de critică culturală, pe linia unei Teorii critice a societății (la care rîvnește autorul) ar inspira o nouă politică în sfera culturalului, încurajînd proiectul democratic multicultural. Implicit, ruptura de tiparele vieții moderne. Va fi cu putință o astfel de ruptură? Dacă aruncăm o privire și cercetăm, fie și fugitiv, decorul postmodernității, concluziile par
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
e o observație la îndemînă iar procesul comunicațional, fie el instituțional ori publicitar transformă realitatea într-un fenomen discursiv. Ne îndreptăm, potrivit lui Eliseo Veron, înspre o societate în întregime mediatizată: ziarele vor cunoaște ediții electronice, tehnica "pull" (navigarea atît de rîvnită de internauți) va face loc, prin conectare, difuzării automate a informațiilor (principiul "push"). Ceea ce, evident, va adînci asimetria lumii, vorbindu-se deja de info-bogați și info-săraci. Din unghiul consumului cultural, televizorul domină suveran sistemul mediatic. Televiziunea a devenit medium-ul
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
biolog, istoric și mecanic). El provoacă aventura, iar povestirea este cea a peripețiilor acestei incursiuni în necunoscut. Un alt tip întâlnit este cel al savantului demonic, care urmărește puterea absolută pe pământ (și în cer), sau al politicianului savant care râvnește la dictatura supremă. Dihotomia celor două figuri ale științei, una pură și dezinteresată, cealaltă orientată spre aservirea umanității, constituie totalitatea mitului științific înfățișat în textele noastre. Veritabilul personaj central este știința imaginată. Dar care știință? 2.3. Viitorul științei Putem
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
celebre ale lui Socrate și Aristide el se întreabă dacă ăi este cu putință ca cineva, însuflat de asemenea pilde, să nu-și îmbărbăteze caracterul să nu dorească de a limita pe acești străluciți bărbați făcând abnegație de sine și râvnind numai la folosul obștesc. Din acest punct de vedere istoria îi apare ca o inestimabilă valoare, cunoașterea ei trebuind să constituie o preocupare esențială. Dacă însă, în ansamblul său, istoria are un interes general pentru fiecare popor în parte importanța
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3012]
-
transpus de Ș. în românește. Personajul principal, K., e văzut ca un „căutător al adevărului”, care parcurge o „aventură a cunoașterii”. Încercările lui de a pătrunde în castel învederează tot atâtea eforturi de demistificare, identificabile cu „lupta unui raționalist care râvnește să aducă lumină într-o ceață de mistere”. Numeroase observații penetrante structurează mai cu seamă studiile cu caracter micromonografic. Heinrich Böll privește lumea cu ochii „omului de pe stradă”, ai inadaptatului „normal”. El e atras mai ales de „punctele de inserțiune
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
predicat, veacuri de-a rândul, din amvonul smerit, care a fost strana. Avem îndestulătoare dovezi că din amvon omilia a coborât în strană, adică în cântările cărților de slujbă. De aceea, pe vremuri, preotul nu predica, ci slujea. El nu râvnea să ajungă un mare predicator, ci un bun slujitor. Iar poporul cel românesc era, pe atunci, un sobor de sfinți, care, la nevoie, pentru a-și apăra credința, se prefăcea într-unul de mucenici. Deci, și Sfântul Altar și strana
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
la umbra propriei sale vii, adică având fiecare o singură femeie ca soție. În ambele texte capătă o importanță deosebită noul raport dintre ființele umane, raport instaurat de Cristos prin îndepărtarea războaielor antico-testamentare și refuzul unui mesianism bazat pe violență, râvnit de evrei și de unii iudeo-creștini. În Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 14, filozoful pune accentul pe nonviolența creștină care nu comportă pasivitatea, din moment ce este pătrunsă de iubirea activă față de toți dușmanii; derivând din convertire, tinde la depășirea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ieșit din sfera creștinismului au-tentic pentru conotația sa rigoristă, ci pentru că le-a absolutizat în detrimentul libertății omului. Foarte probabil, caracterul combativ și polemic l-au condus pe Tertulian spre detașarea de Biserică: intransigența și nemulțumirea personală l-au făcut să râvnească spre desăvârșirea silită a membrilor comunității creș-tine, când aceasta abia făcea primii pași, căutând să-și clarifice încă propria identitate. Atitudinea polemistului african față de armata și viața militară nu era strict personală și nici exclusivă montanismului, ci aparținea întregii Biserici
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
alții îi ies în față spontan. Puterea de suportare a creștinilor era aceea care îi determina pe antagoniști să caute adevărul și să-l urmeze. Păgânii nu trebuiau să se teamă de ucenicii lui Cristos nefiind asociați în illicitae factiones, nerâvnind puterea și abținându-se de la res publica în măsura în care acestea erau legate de gloria pământească. Acesta este mesajul din Apologeticum 38, 3 unde activitatea, inclusiv cea politică, pare să fi fost percepută ca un serviciu pentru lume, înțeles ca specie umană
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
îi era însemnată fruntea cu un semn (signum), după care i se aducea pe vârful unei săbii o coroană pe care neofitul trebuia să o împingă să cadă spunând în auzul celorlalți că Mithra era singura coroană pe care o râvnea. Simbolismul din cadrul ceremonialului voia să reprezinte suferința ce anticipa apoteoza, iar lupta spirituală prefigura victoria pe care ar fi repurtat-o inițiatul încununat, ca un simbol al triumfului Soarelui asupra tenebrelor. Al treilea grad de inițiere, al soldatului, recruta neofitul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Trebuie „să lăsăm mânia de sară pe dimineață”, pentru că: „Cine e iute la mânie e predispus la nebunie”; „Mânia din om face neom”; Când ești orb de mânie, dispare adevărul”.) Cu un ochi la slănină și cu altul la făină. (Râvnind la mai multe lucruri deodată, lacomul nu obține, drept pedeapsă, nici unul.) Omul la beție Își dă arama pe față. Starea de beție tulbură În așa măsură mințile celui În cauză, Încât acesta nu-și mai poate controla ambițiile ascunse, resentimentele
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
acela care vorbește de rău. (Desigur, numai celui căruia Îi place să asculte ponegririle făcute de alții la adresa unui semen acceptă să fie de față.) „Jumătate din omenire simte plăcerea să bârfească și cealaltă jumătate să creadă bârfele.” (La Rochefoucauld) Râvnim la lucru străin, iar altora le plac mai mult lucrurile noastre. (Probabil că această particularitate a firii omenești este determinată nu atât de un sentiment de neîncredere În realizările noastre, cât mai ales de dorința de a cunoaște și alte
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
determinată nu atât de un sentiment de neîncredere În realizările noastre, cât mai ales de dorința de a cunoaște și alte opțiuni sau realizări.) La unii oameni, dorința intensă de a avea ceva apare ca o nevoie de compensație: „Am râvni mai puțin stima oamenilor dacă am fi siguri că suntem demni de ea” (Vauvenargues). Nu mi-e că s-o-mbolnăvi, dar mi-e că s-o izmeni. Pentru bolnavul fandosit, sclifosit, boala este un bun prilej de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
în care entități bizare se confruntă. Se confruntă și se înfruntă... De aici, nervozitatea lor crescîndă, răbufnind în violențe de limbaj. Suntem, parcă, martorii unui canon fără sfîrșit, un canon cu aparențele izbăvirii la care cu toții s-ar părea că rîvnesc. Și Dosar numărul, și Obiectiv numărul, și Sursa dublă, dacă nu chiar, chinuit și imund, și Plutonierul. Indivizi cu vieți ratate, răsfoind ca niște automate dosarele în care zac frînturi din destinul lor absurd, în căutarea unei noime care să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pentru care texte ale scriitorilor români ai generațiilor trecute se văd demolate de percepția estetică tînără). Dar constrîngerile formale, deontologice și nu În ultimul rînd economice ale autobiografiei sînt prea chinuitoare, și-atunci ficționalizarea explicită vine ca o descătușare mult rîvnită În teritoriul imens al literaturii. Are “dreptate” Genette cînd numește autoficțiunea așa cum e practicată ea astăzi “autobiografie rușinoasă”: Într-adevăr, În 2000 nu se mai scrie literatură pentru exact aceleași motive ca În 1977. Nu mai există decît foarte puține
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ne trimit la un anume hieratism, chiar la prețiozități descoperite în încercarea de "a reface", cum spune Petru Poantă, tradiția: "Prea ostenite se fac/ Pădurea răsturnată în ochiul unui lac/ Cu ascunzișuri clare din care nu mai vine/ Nici un răspuns râvnit până la mine". În prezentarea satului, elementele picturale sunt sărace; în câteva linii, poetul fixează cadrul dezbaterilor etice. Curgerea vegetației sau peisajul arid alternează după cum timpul istoric schimbă omul și spațiul. Atunci când seva curge prin aer, sentimentul morții este anulat, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
țara mea ne-ngenunchiată/ prin fum de țară rămânând/ Stea sieși și fântână nesecată/ Trup unic de pământ și gând." (Paul Tutungiu). Creșterea țării ne-o sugerează N. Dragoș, parafrazând "Meșterul Manole": "Var și cărămidă, nouă meșteri mari/ trunchiul mi-l râvnește zidul nesupus/ munți și păsări fie clipei lăutari/ înălțați zidirea tot mai sus, mai sus". Participarea la evenimentele cotidiene și la marea sărbătoare a patriei apare la Gh. Tomozei în versificări care amintesc de prima perioadă a poeziei noastre civice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
puțin vinovat,/ Stăm cu capetele aplecate și ne rugăm,/ în baie apa picură nemotivat,/ în mine se naște un om/ Comediantul, vă spun, a murit de râs,/ Comediantul ar fi fericit,/ Dacă ar sta într-o palmă la care-a râvnit/ În palma lui Hamlet sau a lui Isus". Viața e un permanent urcuș și coborâș susținut de continua aspirație spre lumină. Ideea apare în câteva poeme: "Fereastra viermelui", "Resturi", "Umil pretext": "Ei sunt fereastra viermelui spre an,/ Pervaz pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
asupra locului. „Ritmul rapid de modernizare și estetica îmbinată cu utilul ale orașului au devenit lucruri despre care se vorbește astăzi și în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, și nu e de mirare că Bacăul a devenit un oraș rîvnit la mutări, detașări, transferări”.4) Evaluarea „modernizării” e însă, în tot acest interval, subiectivă și contradictorie. Ea se făcea în funcție de așteptări, interese, dispoziții. Cel mai adesea era o apreciere sentimentală ori o judecată politică. Criteriile, exigențele difereau de la grup la
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
deloc cu echilibrul și seninătatea. Descoperă în toate agonia, faza finală a luptei dintre viață și moarte. Angoasa sporește acuitatea simțurilor, dar, în același timp, induce obsesii și-l istovește pe cel asaltat de ea. Obligatorie pentru ce-l ce rîvnește la sfințenie, solitudinea e indezirabilă, periculoasă pentru poeți, care, fie și numai din cînd în cînd, simt impulsul de a se apropia de freamătul mulțimilor. -,,Serenadă’’ (Poetizează luna) e doar un exercițiu literar sau e un poem cu adresă? Sînt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
impresia de om degajat, ci de om încordat, care, din teama de a nu greși, devine hipercorect. Să fie, oare, la mijloc, prudențele de copist ministerial sau vechea teamă a școlarului? Ceea ce nu pricep mulți din cei ce pretind (ori rîvnesc la titlul de) „bacovieni” e faptul că nu poți fi „bacovian” în tranșe, pe bucățele, cu întreruperi (un volum da, unul nu), schimbînd „macazurile”. Bacovia a fost „bacovian” în mod continuu și integral. începută sub semnul oximoronului, viața lui s-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fie deschise până în anul 2037. Simpla sugestie că ceea ce era ascuns este atât de crud încât nu trebuie cunoscut timp de jumătate de secol, a fost omagiul ei final adus discreției. Faima, realizarea de magistru la care ea însăși a râvnit era acordată bărbaților, credea ea. Numai de-ar fi putut ști când scria în anii '50 aceste cuvinte despre incapacitatea femeilor de a fi personaje centrale în opere de ficțiune că ea doar o femeie va fi în cele din
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]