3,042 matches
-
pământești cică vine la cei aflați în pragul morții în ultimele ore de viață, o formă de zile mari, ca un fel de răgaz pentru a lăsa în deplină cunoștință ultimele indicații. Dacă asta era, Aleks n-avea nevoie de răgaz. De mai multă vreme (era greu de despărțit succesiunea de întuneric-lumină din spatele ferestrei în dreptul căreia îl mută fata dimineața și de unde îl strămută în pat seara la cinci băbătia din tura de după-amiază), nici fetele lui nu mai scriau. Ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
l-ați recunoscut deja pe prințul Manuc. ― Ah, deci așa arată! Dezamăgirea dărâmase nu numai vocea Toinettei, dar și multe alte arhitecturi interioare. ― Deocamdată nu arată în nici un fel, o corectă el. Alteța Sa are multe îndatoriri și nu prea găsește răgazul necesar ca să-mi pozeze. Nu prea știu dacă voi termina vreodată portretul acesta. Și ar fi păcat. Dante Negro își mușcă buza de jos și privi, cu totul absorbit, tabloul. Toinette nu găsi nimic interesant în liniile desenului trasat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
frazele sorbite, la rându-i, din ochi de nevastă-sa. Ea asculta stând în picioare, rezemată de ușorul ușii, în timp ce câinele încerca zadarnic să-i atragă atenția, schelălăind la cratiță. Nimic n-ar fi distras-o din momentul acela de răgaz, rezervat adorației senine. Bătăile, schingiuirile, arestările, crimele, abuzurile de tot felul, disimulate în măsuri pentru apărarea instituțiilor statului de drept democratic... Bravo, Milică-tată, și asta-mi place: tânăra noastră democrație originală a pășit cu dreptul în Europa... Excelent! Halal de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
se putea mândri cu o priveliște spre curtea principală. Am bătut și am intrat. Confirmându-mi așteptările, ferestrele Înalte din fața mea se deschideau spre pajiștea verde și peretele Îmbrăcat În iederă. Foarte idilic. M-a Întrebat dacă, În clipele de răgaz, Gavin nu visa cumva că e un distins specialist al Dreptului, pe cale să-și Înceapă seminarul În prezența unui grup admirativ de studenți. Că tot veni vorba, cred că fantezia era chiar mai frumoasă de atât: În zilele noastre, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
amintirea acestor ochi de străin. Privește-mă, Omar, pentru ultima dată! Adu-ți aminte, sunt iubita ta, m-ai iubit, te-am iubit. Mă mai cunoști tu oare? Khayyam o Înconjoară cu un braț tandru. Suspină: — Dacă am avea măcar răgazul de a ne lămuri, știu că această dihonie prostească ar fi izgonită, dar timpul ne hărțuiește, ne silește să ne punem la mezat viitorul pe aceste clipe tulburi. La rândul său, simte pe față fuga unei lacrimi. Ar dori s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
enumerare amănunțită Îl face pe Khayyam să se simtă stingherit. Este o invitație la a spune mai multe despre sine, despre activitatea sa, despre scopul călătoriei. Nu-i vede rostul și pune la Îndoială procedeul. Păstrează, deci, tăcerea, Își ia răgazul să se așeze și să se rezeme de perete, să-l privească atent pe acest omuleț oacheș, așa de plăpând și de uscățiv, cu trăsături atât de colțuroase. Barba sa de șapte zile, turbanul negru Înfășurat strâns și ochii ieșiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu Învingătorii, alții, ca mine, se refugiază În cărți. — Iar alții continuă să lupte. Astăzi nu sunt decât o mână, mâine vor fi cu miile, o armată numeroasă, hotărâtă, de neînvins. Eu sunt apostolul Noii Propovăduiri, voi străbate țara fără răgaz, voi folosi Înrăurirea, dar și forța, și, cu ajutorul Preaînaltului, voi doborî puterea cea putredă. Ție ți-o spun, Omar, care mi-ai salvat cândva viața: lumea va fi În curând martora unor evenimente cărora puțin oameni le vor pătrunde Înțelesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îți voi fi soață, toată puterea se va afla În mâinile tale”. Argumentul ține, emirii vin În graba mare, din Azerbaidjan, ca și din Siria și, dacă nu reușesc să ridice asediul capitalei, Îi Înlesnesc sultanei luni În șir de răgaz. Terken reia legătura și cu Hasan Sabbah. „Nu-ți făgăduisem oare capul lui Nizam al-Mulk? Ți l-am pus pe tavă. Astăzi Îți ofer Isfahanul, capitala imperiului. Știu că oamenii tăi se află În număr mare În cetate, de ce trăiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
s-a Îndreptat spre ofițer, l-am auzit rostind Polcovnic! - Colonele! - și i-am văzut pe cei doi strângându-și ceremonios mâna, schimbând câteva fraze de condoleanțe. Kassakovski cinase adesea În casa tatălui prietenului meu, ceea ce mi-a oferit un răgaz de câteva clipe. Am profitat de asta ca să grăbesc pasul către ieșire, Înfășurat În aba mea, și să străbat grădina pe care cazacii se străduiau să o transforme Într-o tabără fortificată. Nu mi-am făcut griji. Cum veneam dinăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cea a finanțelor publice, potrivit normelor care se cuvin În națiunile civilizate. Ne rugăm lui Dumnezeu să călăuzească pașii reprezentanților națiunii și să asigure Persiei onoare, independență și fericire”. În ziua aceea, Teheranul s-a veselit, s-a defilat fără răgaz pe străzi, s-a cântat la răspântii, s-au recitat poeme improvizate În care toate cuvintele rimau, În mod natural sau forțat, cu „Constituție”, „Democrație”, „Libertate”, comercianții le ofereau trecătorilor băuturi și dulciuri, zeci de ziare, Înmormântate În momentul loviturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aveam mare nevoie de acel pustiu. Din aprilie, vai, vilegiaturiștii Își reîncepură transhumanța. Prin fața tuturor porților bântuiau gură-cască, pe toate cărările - umblăreți. După fiecare noapte, după fiecare siestă, Șirin primea ceai musafire cu priviri indiscrete. Trebuia să mă ascund fără răgaz, să fug pe coridoare. Blânda hibernare se sfârșise, venise ora plecării. Când i-am dat vestea, prințesa mea se arătă tristă, dar resemnată. Te credeam fericit. — Am trăit un rar moment de Încântare, vreau să-l Întrerup câtă vreme e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ca și cum ar fi citit răspunsurile de pe hârtie. Nici măcar o singură dată n-a făcut o pauză de gândire. Deși Paolo, care lucra la Vatican, îl sfătuise să facă din când în când asemenea pauze. Așa e mai bine și lasă răgaz celuilalt să se gândească. Important era, iarăși, să arăți că în pauzele acelea tu lupți ca să-ți reprimi sentimentele. Iar Paolo trebuia să știe ce spune, căci el conducea discuțiile cu oameni care primeau bani de la Vatican, ca să poată trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ci emoția, pentru că armata era privită cu mult respect și ce altceva mai bun ar fi putut să viseze o ființă neînsemnată ca mine? Următorul lucru de care îmi amintesc este că mă aflam iarăși în tren și aveam un răgaz de o săptămână, ca să-mi procur de acasă o recomandare scrisă, una bună, desigur. Și mai știu că mi-am promis, încă din tren, să-i constrâng prin orice mijloace pe secretarul de partid și pe notar să iscălească ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
rămân pentru totdeauna acolo. Când șoferul a venit s-o ia cu mașina, ca s-o ducă înapoi în oraș, nu i-am spus nimic. Am colindat prin săli și pe coridoare, ocolind laboratoarele și camerele de consultații. Aveam un răgaz de o oră înainte să mă cheme, ca să-mi ia sânge. Mai târziu aveam programare la doctorul Radu. În grădină, am mers de-a lungul gardului, pe o cărăruie acoperită cu prundiș, până în colțul cel mai îndepărtat al curții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
huruind, m-am gândit. Ariana încă nu apăruse și Paul Newman nu găsise nici un răspuns la întrebările mele. Am tras concluzia că mă pot bizui doar pe mine însumi. Deodată, ea a răsărit în spatele meu și n-am mai avut răgaz să-mi iau poziția de Paul Newman. M-a prins nepregătit - zăceam acolo în iarbă, lățit ca o balegă, ceea ce pe ea n-a părut s-o deranjeze. I-am privit sânii. N-am putut altfel, oricât de tare m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
tremurând că trebuia să se Întoarcă acasă, unde temuta scrisoare de culoare violetă, mai rea decât un monstru sângeros cu fălcile căscate, ar putea să se afle după ușă ca să sară pe el. În biserici nu exista nici un moment de răgaz, șirurile lungi de păcătoși pocăiți, reîmprospătate În mod constant ca și cum ar fi fost niște linii de montaj, Înconjurau de două ori naosul central. Duhovnicii de serviciu nu se dădură bătuți, uneori distrați din cauza oboselii, alteori cu atenția brusc trezită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
îi văd privirile pline de dorință ațintite asupra ei, simt cum întreaga mea ființă este insultată, cum răcoarea singurătății îmi zdruncină trupul, ca și când exact în clipa aceea aș fi fost alungată din propria mea casă, fără a mi se da răgaz nici pentru a mă îmbrăca. Iat-o că se apropie, iar el o roagă să îi scoată termometrul din gură, cu zâmbetul unui copil care i-a făcut mamei sale un cadou, însă, în ciuda faptului că aproape înghițise termometrul, temperatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
devenea mai pustiu, cedând locul câmpului și spațiilor virane. Acoperișurile negre ale caselor și serele acoperite cu folii de plastic străluceau puternic în lumina soarelui de la început de toamnă. Autobuzul a pătruns în munte. Drumul șerpuitor nu-i dădea șoferului răgaz nici măcar să-și tragă sufletul - trăgea de volan ba la dreapta, ba la stânga. Mie mi se făcuse puțin cam rău și simțeam în gât cafeaua pe care o băusem dimineață. Când am văzut că se mai împuținează curbele, am respirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
eu l-am încurajat să nu se pripească. Când a venit la lecție săptămâna următoare, mi-a spus că s-a gândit bine și că mă vrea de nevastă. L-am rugat să aștepte trei luni, timp în care aveam răgazul să ne cunoaștem mai bine și dacă tot mai dorea să ne căsătorim, urma să discutăm din nou problema. Ne-am întâlnit o dată pe săptămână timp de trei luni. Am umblat peste tot, am vorbit despre orice și a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mi vindecau rănile. „Dacă aceasta este moartea“, gândeam eu, „nici nu-i chiar atât de rău“. — Da, spuse Naoko, moartea nu e cine știe ce. E doar moarte. Totul este atât de simplu aici. Vocea lui Naoko îmi răsuna în urechi în răgazul pe care-l lăsau valurile negre ce se izbeau de țărm. În cele din urmă, valurile s-au domolit și eu am rămas singur pe plajă. Stors de vlagă, nu mă simțeam în stare să fac doi pași și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pot să beau cafea, pentru că devin agitată, e periculos pentru starea mea de spirit. Dacă muncesc suficient cu mine însămi, reușesc să ignor prezența lui Jake din capul meu timp de vreo treizeci de minute și profit de aceste scurte răgazuri ca să-mi fac treaba la birou. Este uluitor ce multe pot face în jumătate de oră de activitate susținută. Dar, cum am zis, revin în „lumea dezlănțuită“ a gândurilor imediat ce aceste minute se scurg. Davey îmi înșiră toate motivele pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
un alt „articol“ pe panoul lui cu trofee de vânătoare. Dar nu-mi îngăduiam să văd clar lucrul acesta. Am crezut că-l pot face să se îndrăgostească de mine, dar m-am înșelat. Așa că trebuie să-mi acord un răgaz ca să reușesc să înțeleg de ce procedez așa. Și niciodată n-o să mă mai pun într-o asemenea situație. N-am să mai sar în patul nimănui. Am să aștept, am să abordez toate situațiile cu răbdare și cu atenție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
de la bodega din colț. Îți telefonează cineva și-ți spune: „Traduc o carte și dau peste unul - sau mai mulți - cu numele Motocallemin. Nu reușesc s-o scot la capăt”. Nu știi nici tu, dar nu contează, ceri două zile răgaz. Te duci și răsfoiești câteva fișiere la bibliotecă, Îi oferi o țigară tipului de la biroul de informații, prinzi o urmă. Seara inviți un asistent de islamistică la bar, Îi plătești o bere, două, ăluia Îi slăbește atenția și-ți dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
nu și În chioșcurile de prin gări, asta i s-a Întâmplat și lui Joyce, care a publicat pe speze proprii, ca și Proust. Cărți ca ale dumneavoastră pot să-mi permit câte una la doi-trei ani. Dați-mi un răgaz de trei ani...” A urmat o lungă pauză. Pe chipul lui Garamond se zugrăvi o expresie de jenă dureroasă. „Cum? Pe spezele dumneavoastră? Nu, nu-i vorba de sumă, suma poate fi limitată... Numai că Manuzio nu obișnuiește... Sigur, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
N-o să vă lungesc prea mult povestea, micii mei ascultători: veni și ziua În care eu i-am putut prezenta lui don Tico două genisuri, n-aș zice perfecte, dar, măcar pentru o primă repetiție, pregătită În atâtea după-amiezi fără răgaz, acceptabile. Don Tico fusese convins, Îi Îmbrăcase În uniformă și mă trecuse la trompetă. Și În mai puțin de o săptămână, la sărbătoarea de Sfânta-Măria Mică, la deschiderea stagiunii teatrale cu Micul parizian, În fața autorităților, eu eram În picioare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]