301,101 matches
-
este un material excelent pentru cei interesați în a identifica și reconstitui traseul unui poet. Dincolo de livrescul afișat vizibil și de simpatia pentru un scriitor sau altul (în Iubitafizica există un adevărat inventar amoros), remarcabil este faptul că Iulian Tănase rămâne totuși recognoscibil în fiecare vers. Pentru că iubește și trăiește intens literatura, aproape organic aș zice, literatura este pentru el un continuu exercițiu de admirație, sensibilitatea lui creatoare asumându-și rolul (ingrat și de nerecomandat pentru cei cu prejudecăți literare) de
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
predecesorii afini și nu-și acoperă ipocrit urmele, mânat vanitos de demonul originalității în toate sensurile. Printr-o întâmplare fericită, Iulian Tănase l-a cunoscut pe Gellu Naum și i-a fost chiar apropiat, iar întânirea cu el nu a rămas fără urmări literare, și chiar mai mult decât atât („Rude conștiente noi suntem / ne recunoaștem abia după ce plecăm / schimbăm cuvinte într-o tăcere indiscutabilă / ne visăm unul pe celălalt ne chemăm / folosim invocații și intonații // Eu îi spun tatăl meu
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
cât tot mai puțini suntem cei care credem în funcția euristică sau măcar de comunicare terapeutic-spirituală a poeziei. Postmodern all the way, Iulian Tănase crede în poezie ca cel mai religios modern, chiar dacă „Zilele trec ca și cum ar trece / numai înțelesul rămâne și rămâne / mereu același / pe zi ce trece tot mai neînțeles”. Mă întreb, totuși, dacă tot ne văităm că poezia a cam rupt-o cu cititorii, nu cumva este și vina poeților? Dacă ei înșiși nu mai cred în ea
Poezie la două mâini by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13381_a_14706]
-
de Gala Galaction protejatului său - pornește o insurecție juvenilă împotriva tuturor clișeelor pe care vrea să le curețe „de zgura unanimei înțelegeri”. Deși debutul său poetic în revista ieșeană Valuri (1914), precum și primul volum intitulat, biblic, Tăgăduința lui Petru (1918) rămîn fără ecou, Fundoianu continuă să facă risipă (și paradă) de idei literare și teme diverse în reviste ca : Rampa, Adevărul literar și artistic, Contimporanul, Sburătorul literar etc.. Negativist cu hrană piezișă din spiritul de frondă personal și din ebuliția polemică
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/13384_a_14709]
-
ar compătimi, măcar, ne-ar plânge, ori ar admite că în destinul nostru de țară râvnind să fie primită în nobilul Continent, ar fi cazul, blestemați cum suntem, să fim luați, ca-n Orient, mai lejer... Zadarnic. Vom fi, vom rămâne tot ce suntem! Având un accent și mai țigănesc.
Tabăra țiganilor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13399_a_14724]
-
economic sau politic, astfel încît să nu lezeze drepturile fundamentale ale oamenilor, bărbați și femei deopotrivă, ce iau parte la procesul productiv și distributiv, fie ca protagoniști, fie ca beneficiari. Azi toată lumea vorbește de economia de piață, ce pare acum rămasă fără concurență. În realitate, însă, există mai multe forme de economie de piață și Biserica nu intenționează să canonizeze capitalismul” (p. 10-11). Efectele sociale ale postomodernismului provoacă neliniște la noi (mă refer la Biserica Ortodoxă), dar și în interiorul catolicismului, fapt
Laptopul și Evanghelia by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13412_a_14737]
-
spontan, se preiau nume de personaje din desene animate („Timmon, prietenul lui Pumba din Lion King”) sau din jocuri pe computer. Se explică astfel - prin originea obiectului sau a modelului - o parte din numeroasele nume cu sonorități internaționale; unele explicații rămîn însă indecidabile: „un ursuleț (...) galben pe care îl cheamă Kevin”, „ursul pe care îl am de când eram mic și cu care dormeam și care e doctor (are halat și bonetă și stetoscop) pe care îl cheamă... Boris”; „o veveriță (...Dely
Nume de jucării by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13418_a_14743]
-
și dinspre Luchian înspre Zogu Zaharescu, în mod fatal ai probleme cu siguranța enunțurilor teologice și cu presupoziția că Dumnezeu a creat o lume armonică, unitară și infailibilă. Într-o astfel de alcătuire fără griuri, în care singurele existențe presupuse rămîn cele polare, evident că și percepția este una puternic segregaționistă și balansează competent între miracol și neant. În vreme ce culturile vechi si consolidate procesează nuanțe și lucrează cu instrumente de bijutier, a noastră, tînără și imprevizibilă, disprețuiește tacit efortul edificării, se
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
a legăturilor culturale pe care le mărturisesc. Pentru cititorul obișnuit (care nu este preocupat de filiația manuscriselor, de istoria limbii, de complicatele drumuri ale evoluției temelor și simbolurilor), conținutul copiilor făcute cu mâna până către mijlocul secolului al XIX-lea rămâne viu prin frumusețea indefinibilă a imaginilor, a «asemănărilor neasemenea» și prin suflul de vechime pierdută în timp al credințelor.” Cu acest paragraf își începe Cătălina Velculescu studiul său, serioasă aprofundare a unui material care restituie strălucit Bibliotecii Academiei Române transparența și
Vitalitatea textelor vechi by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13401_a_14726]
-
mai atentă anchetă despre scenografia barocă. Roland Barthes în timp ce Sorbona ardea în 68 își concepea cartea cea mai frivolă, Sistemul modei. În România, atîtea mari izolări, de la Noica și Al George la Pleșu sau Liiceanu n-au creat opere ce rămîn interzise celor care se îmbată de actualitate? Cine judecă? Și care-s criteriile? Fraza lui Joyce e expresia unui curaj. E de neuitat. Elogiu al pustnicului - artist pe vreme de ciumă. Ajuns la Dublin, pentru a vedea Performances, ultima piesă
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]
-
Respiro, o colecție de texte publicate pe net la revistarespiro.ro între 2000-2002, ar putea fi un bun prilej pentru a mai adăuga câteva nuanțe în discuția literatură on-line vs. literatură pe suport tipografic. Până la urmă, antologia în sine a rămas doar un pretext, întrucât prozele tipărite acum în volum nu-și trădează cu nimic debutul din spațiul virtual. Literatura de pe net poate fi (și este) o alternativă în măsura în care orice carte este o alternativă la o altă carte. Sigur, nu tot
Antologia prozatorilor internauți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13411_a_14736]
-
povestindu-i mătușii Bebé, neîncrezătoarea stinghereală din gestul tatălui său. Pe deasupra, făcuse fractură de craniu, căci Rolo a căzut fulgerat pe când ieșea din vestibulul familiei Mañara și, cu toate că murise deja, izbitura violentă de scară a fost alt amănunt îngrozitor. Delia rămăsese în casă, ciudat că nu-și luaseră rămas bun chiar în ușă, dar oricum era aproape de el și a strigat prima. În schimb Héctor murise singur, într-o noapte cu brumă, la cinci ore după ce plecase de la Delia de acasă
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
tatălui său. Pe deasupra, făcuse fractură de craniu, căci Rolo a căzut fulgerat pe când ieșea din vestibulul familiei Mañara și, cu toate că murise deja, izbitura violentă de scară a fost alt amănunt îngrozitor. Delia rămăsese în casă, ciudat că nu-și luaseră rămas bun chiar în ușă, dar oricum era aproape de el și a strigat prima. În schimb Héctor murise singur, într-o noapte cu brumă, la cinci ore după ce plecase de la Delia de acasă ca în fiecare sâmbătă. Eu nu mi-l
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
groază, când insomnia intra la el în cămăruță să-i biruie noaptea. „Iartă-mă pentru moartea mea, e imposibil să înțelegi dar iartă-mă, mamă”. O hârtiuță ruptă de pe marginea revistei Critica, peste ea o piatră alături de sacoul care a rămas ca un semn de hotar pentru primul marinar din zorii zilei. Până în noaptea aceea fusese atât de fericit, sigur că în ultimele săptămâni li se păruse cam ciudat; nu ciudat, mai bine zis distrat, privind în gol de parc-ar
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
de seara aceea pentru că tocmai fusese avansat, și primul lucru pe care l-a făcut a fost să-i cumpere Deliei bomboane. Părinții ei căutau răbdători ceva la micul aparat de radio cu căști și l-au determinat să mai rămână puțin în sufragerie ca s-o asculte pe Rosita Quiroga. Apoi el le spuse despre avansare, și că-i aducea Deliei niște bomboane. - N-ai făcut bine că le-ai cumpărat, dar du-te să i le dai, e în
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
la altul până când Mañara își scoase căștile de parcă și-ar fi dat jos o cunună de lauri, iar soția lui oftă abătându-și privirea. Dintr-o dată amândoi păreau nefericiți, pierduți. Cu un gest confuz Mañara apăsă pe butonul aparatului. Delia rămase cu ochii la cutie și nu dădu prea multă atenție bomboanelor, dar când o mânca pe a doua, de mentă cu un moț de nucă, îi spuse lui Mario că știa să facă bomboane. Părea să se scuze că nu
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
Gura îi mirosea ușor a mentă. Mario închise ochii, îndemnat de nevoia de a simți parfumul și savoarea de dincolo de pleoape. Iar sărutarea reîncepu, mai apăsată și tânguitoare. N-a știut dacă a sărutat-o și el, poate că a rămas liniștit și pasiv, degustător al Deliei în penumbra salonului. Ea cânta la pian, ca mai niciodată până atunci, și-l rugă să vină iar a doua zi. Nicicând nu-și vorbiseră cu vocea aceea, nicicând nu tăcuseră astfel. Soții Mañara
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
rugă să vină iar a doua zi. Nicicând nu-și vorbiseră cu vocea aceea, nicicând nu tăcuseră astfel. Soții Mañara bănuiră ceva pentru că apărură fluturând ziarele cu știrea că un aviator se pierduse în Atlantic. Pe vremea aceea mulți aviatori rămâneau la jumătatea Atlanticului. Cineva aprinse lumina și Delia plecă supărată de lângă pian, lui Mario i s-a părut o clipă că gestul ei surprins de lumină avea ceva din goana înnebunită a scolopendrei, o fugă oarbă pe pereți. Își deschidea
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
coada ochiului și zâmbea. Fără surpriză, aproape ca o confirmare, Mario cumpăni în noaptea aceea fragilitatea liniștii Deliei, greutatea persistentă a dublei morți. Rolo, mă rog, să zicem; Héctor însă era culmea, crăpătura care distruge o oglindă. Din imaginea Deliei rămâneau maniile delicate, mânuirea esențelor și supunerea animalelor, contactul ei cu lucruri simple și tainice, apropierea fluturilor și pisicilor, aura răsuflării ei pe jumătate în moarte. Își făgădui să-i arate o compasiune nețărmurită, o îngrijire ani în șir în încăperi
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
spună de scrisorile anonime. Apoi a crezut c-ar fi fost o cruzime inutilă fiindcă nu se putea face nimic împotriva acelor ticăloși care-l hăituiau. Cea mai groaznică sosi într-o sâmbătă la prânz într-un plic albastru. Mario rămase cu ochii la fotografia lui Héctor din Ultima Hora și la paragrafele subliniate cu cerneală albastră. „Numai o disperare adâncă a putut să-l ducă la sinucidere, după declarațiile familiei”. Îi trecu prin cap că era ciudat că rudele lui
O povestire inedită în românește by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/13372_a_14697]
-
cuvânt, o mentalitate de asistați. Dacă nu vom ieși urgent din această hârtoapă, dacă nu vom înțelege că studentul trebuie să studieze, iar profesorul să fie profesor, și nu ciubucar, degeaba mai vrem în Europa. Ar fi mai bine să rămânem aici, la porțile Orientului, unde gugumani perplecși, plagiatori vicioși, imbecili patentați, ageamii abulici, rechini de bazar și știuci ale fițuicii nu-și află odihna până nu semnează „prof. dr.”, sau, dacă sunt ceva mai isteți, „conf. dr.”.
Vremea „colectorilor” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13408_a_14733]
-
controleze altceva în România. Căzut la mijlocul prea multor interese și ambiții, el nu mai e, cu un an înainte de scrutinul electoral, decât o marionetă oarecare, dirijată la modul absolut de păpușarul de la Cotroceni. Trimis pe banca de rezerve, nu-i rămâne decât șansa eternului jucător de schimb, și anume, să bată nervos cu crampoanele în petecul de gazon unde i se îngăduie să calce. Poate mă înșel, dar dinspre întregul P.S.D. începe să adie un vânt de descurajare. S-au înregistrat
Detergenți pentru spălarea creierului by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13430_a_14755]
-
parte, conservatorii și liberalii, pe de altă parte, vor aborda însă un ton unanim la moartea dramaturgului, publicând în masă articole elogioase și portrete sau inițiind chiar la Teatrul Național din București o „Săptămână Caragiale”. Cel mai frumos omagiu adus rămâne publicarea unei antologii de proză caragialiană de către cei de la Conservatorul, cuprinzând titluri cum ar fi O făclie de Paști, La hanul lui Mânjoală, Două lozuri, Telegrame, Amicul X..., Între două povețe, Cănuță, om sucit ș.a. Chiar și când Caragiale omul
Oglinzi fidele și contrafăcute by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13410_a_14735]
-
din perioada interbelică, Nicolae Florescu nuanțează diferența de optică care îi separă pe cei doi scriitori: dacă la Proust se vehiculează sintagma „memorie afectivă/involuntară”, la Holban demersul confesiv e declanșat la nivel rațional. Unul dintre cele mai interesante capitole rămâne Literatura ca prelungire a existenței, în care criticul reconstituie din Testamentul literar al lui Holban, din corespondență, manuscrise și din presa vremii laboratorul de creație al unui prozator obsedat de problema scrisului, chinuit de fraze, precum Mihail Sebastian. Rezultă, la
Oglinzi fidele și contrafăcute by Adina-Ștefania Ciurea () [Corola-journal/Journalistic/13410_a_14735]
-
margine de barcă./ O, prospețimea de-a putea să suferi!” (Cîntec). Versul final e apt a proba joncțiunea imaginarului aprins cu filonul moral adînc al acestui poet atît de înșelător „minor”, ale cărui baloane colorate, zbenguindu-se în văzduhul senin, rămîn legate prin sfori, oricît de inaparente, de impulsul dramatic ce le-a lansat. Aidoma oricărui timid, Emil Brumaru e un pudic, un retractil. Timiditatea nu e decît o consecință comportamentală a unui infantilism prelungit, a unei zăbave în acea edenică
Poezia lui Emil Brumaru by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13415_a_14740]