2,766 matches
-
probe. Paradoxal, despre explozia de la Dudești, Bădescu nu știa nimic sau nu a voit să spună. Despărțindu-vă și fiind prea târziu, ai alergat la croitor, cu o birjă de piață. Cum într-o parte mâneca nu venea bine, în răstimp ai mers să dejunezi la birt. Lume amestecată, mai multă ca de obicei, mulți reîntorși precipitat din vilegiatură. Iarăși ți-a trecut prin cap de ce să-ți fi spus Sophie vino mai devreme mâine ? Te-ai putea aștepta la imprudențe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neliniștit. Zâmbetul unui aristocrat slab de înger, care încearcă să se ducă demn spre eșafod, într-o proaspătă dimineață de iunie ! Ea însă, fiind cu spatele, nici măcar nu ți-l vede ! Picioarele ți-au amorțit în poziția neprielnică și în răstimp încerci să-ți amintești dispoziția catului de sus : așezarea camerelor ale căror ferestre dau spre grădină. Dormitoarele deci, budoarul Mărguței, băile, vis-à-vis cabinetul de studiu, dar etajul mansardat ? Camerele servitorilor ? Atâtea și atâtea încăperi, atâtea și atâtea ferestre, lucind în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de neastâmpăr frivol le stă bine, mergând mână în mână cu naivitatea lor, cu prospețimea... Sigur, devotamentul Sophiei pentru surioara mai mică nu poate fi pus la îndoială, însă comportarea ei lasă de dorit, câteodată, prin rigiditate. Urmează un nou răstimp de tăcere, în care se aude numai sfâșierea aerului, despicat de evantai. Clipind a nedumerire și uituceală, Sophie ripostează, împăciuitoare : — Da, da, parcă mi-amintesc ceva... Mult-lăudata mea memorie trebuie să-mi fi jucat o festă ! Râde. Un bine cunoscut
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
atât pentru o persoană a cărei lipsă îți face de fapt bine, care deci nu îți aduce nimic prin prezența ei ? Nu am vrut totuși să mă las pe panta întrebărilor care ar fi fost, o simt, periculoase, în acest răstimp am plecat de acasă de câteva ori, cu diverse invitații și prilejuri pe care altădată le refuzasem, și, deși orașul este pustiu, întunecat, m-am simțit neașteptat de bine ! J’avais le cœur léger, ba chiar și speranța nedeslușită a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
merge mai departe pe drumul analizei acestor fleacuri îmi pare cu adevărat un nonsens. Respectivul domn nu se afla în birou, dar, lăsându-mi numele, am primit extrem de repede telefonul lui. S-a repezit să se scuze pentru acest lung răstimp etc., invocând mulțimea trebilor ce l-au copleșit. Astfel am aflat că lucrează și la Cenzură, ceea ce nu știam, și m-a mirat, dar nu prea tare. Discursurile înflăcărate ținute în salon până acum, învinovățind guvernul pentru ocaziunile de intrare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
imperceptibil, privesc pajiștea plină de leșuri cu ochi mari, aerul pare mai transparent decît de obicei, pentru că nu-l mișcă nimic. Totul e Încremenit. E atît de liniște, deodată vîntul s-a oprit, deși pe deasupra aleargă nori urîți, Încît la răstimpuri se aud sunetele pe care tot noi le producem: fie ambalajul unui pachet de biscuiți foșnind, fie un pocnet metalic scos de vreo cataramă, fie cineva tușind și scuipînd cu discreție, fie acel sunet mut pe care Îl emit creierii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și s-a făcut țăndări. — Și au reușit s-o restaureze? întrebă înțeleptul. — N-am idee. Știu c-au adunat ciob cu ciob, cu mare grijă. Una dintre fete a izbucnit în plâns. Pe urmă am fost concediat. Urmă un răstimp de tăcere. — Nu vreți să știți de ce am... — Ce-ți face soția? îl întrerupse abrupt Rozanov. George, care își dădea seama că roșise și că avea o expresie absolut ridicolă, se încruntă. Se mișcă dindărătul unui fotoliu și răspunse: — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zâmbind. — Și ce vei studia? se interesă Gabriel. Nu știu... nu mă prea pricep la mare lucru. — Știi să înoți? întrebă Brian. — A, da. Atunci probabil că o să te vedem la Băi. Toată lumea din Ennistone merge la Băi. Urmă un răstimp de tăcere. Adam se retrăsese cu Zet și se postase în spatele lui Brian, în direcția porții din fundul grădinii, gata să plece. Stătea cu picioarele desfăcute, îmbrăcat în pantalonii scurți, din catifea reiată și jerseul cafeniu care alcătuiau uniforma școlii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îndrăznise să-l amenințe, să-l denigreze, și să-l urască. Cum de era cu putință? Pe figura lui Hattie se proiecta o lumină și mai puternică, și mai ambiguă. Ce anume se întâmplase în noaptea aceea? La început, în răstimpul cât se simțise foarte vinovat, Tom văzuse în Hattie o fată inocentă, confruntată cu ceea ce trebuie să i se fi părut ei o batjocură crudă și nesăbuită (deși, în realitate, totul se petrecuse absolut accidental), și unde mai pui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert să fie acuzat că-l asasinase. Dar toate asemenea fantezii nu-l puteau consola, pentru că implicau ideea unei morți reale; or George se cutremura și se ferea cât putea de ideea morții. Vărsase și lacrimi. Apoi, un lung răstimp, zăcuse nemișcat pe canapeaua lui din Druidsdale. Mototolise scrisoarea lui John Robert și o aruncase. Dar după aceea o ridicase, o întinsese și o citise din nou. Adevărul este, gândi el, că-l făcuse pe John Robert să-și piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aceasta era semnalul că relația lui cu John Robert atinsese punctul culminant, orgasmul. — Sfârșește atât de ... rostise cu glas tare. Sfârșește... atât de... Dar un asemenea sfârșit, într-un anumit sens, nu putea fi un sfârșit. Și iarași, un lung răstimp, George rămase nemișcat. Și apoi se întâmplase ceva în mintea lui, ca o corabie care, după ce s-ar fi sfărâmat de stânci și ar fi fost săltată de torente și vâltori, ar fi alunecat într-un lac senin, calm, luminos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
urmă o redeschise și, de astă-dată, observând soneria în lumina venită din hol, apăsă pe buton, închise iar ușa, și așteptă. Se auzi o mișcare sus, un zgomot de pași și o ușă care se deschise. Apoi, după un scurt răstimp, în capul scării apăru o siluetă. Un bărbat, care-și vâra în grabă cămașa albă în pantalonii negri. Bărbatul era Emma. Tom rămase atât de surprins, atât de șocat, încât făcu un salt îndărăt și se izbi zgomotos cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se schimbe... și să plece... de-a binelea. Și, probabil, el... n-ar mai suporta acum să mă știe în preajma ei... De ce? întrebă Emma. Pentru că... pentru că... Oricum, probabil că acum se și găsesc în America. Hattie a plecat. Urmă un răstimp de tăcere. — Sunt atât de obosită, spuse Pearl, n-am închis toată noaptea ochii. Vă rog să mă scuzați. Se ridică de pe scaun și ieși încet din cameră. — Drace, drace! exclamă Tom. Rămâi aici în noaptea asta? — Da, dacă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
avea să-i mai revadă vreodată pe nini unul din ei. Dar cum se putea reîntoarce la viața lui obișnuită, la studii, la ceea ce îi apărea acum drept insipidele plăceri puerile ale lumii studențești din Londra? Era vrăjit. Un scurt răstimp, trăise într-o lume de zâne și de zei. Fusese chemat să împlinească un destin, i se ceruse să înfrunte o mare încercare și, în chip prostesc, nesăbuit, el nu reușise să înțeleagă, să răspundă, să vadă. Chiar și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aminte, care unui ascultător din afară i-ar fi sunat ca o discuție prietenească, se scrutau unul pe celălalt din priviri, ca doi antagoniști în pragul unei lupte, și fiecare dintre ei era măcinat de gânduri. Ba chiar, în acest răstimp, fețele lor încordate vădeau o marcată asemănăre, întrucât amândoi erau extrem de concentrați asupra celor petrecute și a celor ce urmau să se mai întâmple. Apreciaseră, reflectaseră, plănuiseră. În cursul după-amiezii (după ce ciuguliseră, distrați, puțină pâine și brânză în chip de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
șezu câtva timp, masându-și genunchii dureroși și întrebându-se dacă nu erau cumva fracturați. În acest moment, probabil, își scosese pantofii și ciorapii și-i rătăcise în întuneric. Îi părea rău după cuțit. După aceea se scurse un lung răstimp pe parcursul căruia Tom urcă și coborî șiruri întregi de scări, în plină beznă, înghițind aerul saturat de vapori, prăjindu-și tălpile goale pe metalul încins și neizbutind să găsească un drum continuu care să-l ducă sus. Șiruri de trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
audă de așa ceva. Odată oficial „fugită de acasă“ îi venea din ce în ce mai greu să se întoarcă; intrase în joc și mândria, speculațiile în jurul lui George deveniseră o activitate și o plăcere, faptul că stătea ascunsă își avea farmecul lui, și întregul răstimp purta o imaginară emblemă de „cură de tămăduire!“. Trebuie să mai adaug la toate acestea și faptul că neîndoielnica iubire a Stellei pentru George avea în ea și ingrediente de mânie, ba chiar de cruzime, și ea nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lucru care conta. Orașul se vedea undeva în depărtare, răspândind, sub razele soarelui, o lumină albă și ușor cețoasă deasupra orizontului, în timp ce în jurul lui creșteau nestingherite bălăriile înalte, nerușinate și atotstăpânitoare. Vântul care le clătina făcea să se audă în răstimpuri câte un șuier în timp ce le mângâia în trecere capetele țepoase și ciufulite. Niciun petic de pământ nu era cultivat cât vedeai cu ochii, iar drumul pe care trebuia să-l păzească Eugen nu se știa sau el cel puțin nu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și menținerea funcționalității un sistem sportiv are nevoie ca structura acestuia: să fie flexibilă (deosebirea între Olimpiada de vară și Olimpiada de iarnă), să reziste la schimbare până la un anumit punct (prelungirea sistemului general de la Olimpiada Grecească până la Olimpiada contemporană: răstimpul de patru ani, pace, răsplată), dar în același timp, structura sistemului sportiv trebuie să se adapteze atunci când circumstanțele o cer (deosebirea din Olimpiada Grecească și Olimpiada contemporană). Menținerea integrității și menținerea funcționalității sistemului sportiv se poate realiza prin intermediul subsistemelor sportive
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
a uluit! „Adică cum? Gruia al nostru să fie atâta de deștept încât să intre primul la facultate? Asta îi de a dreptul minune! Mulțumim, Doamne, că ne-ai dat așa o bucurie acum la bătrânețe” - gândeau amândoi... După un răstimp, brațele celor doi s au deschis ca la o comandă și l-au cuprins pe Gruia, ca și aripile unei păsări uriașe. Au rămas îmbrățișați în tăcere o bucată bună de vreme. La un timp, Toaibă a ridicat capul: Marandă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
criterii de înțelegere, selectând din marasmul cotidian ceea ce, la un moment dat al existenței sinelui, este mai important pentru istoria individuală decât tot ce înseamnă Istoria: Nu știi de unde să-ncepi unde să termini / robotind în interiorul fiecărei culori sau: În răstimpuri / te deschizi / și te-nchizi / cum o ușă sau: Nimeni înainte în urmă nimeni / pe buzele tale calc cum pe vreascuri uscate... Din acest motiv, unele texte par simple schițe sau încercări de a prinde în vers „clipa cea repede
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
o ploaie care să calmeze aerul surescitat, dar n-aveam noroc. Când se înnegura puțin, norii se dovedeau sterili. Se risipeau repede și cerul redevenea sticlos. Apoi, zile întregi, singura umbră care-l traversa era a ciorilor ce vin în răstimpuri ca un nor de scrum până deasupra gării, de unde, după câteva ocoluri, fac cale întoarsă. E ceva ce nu înțeleg în povestea asta cu ciorile. Foarte rar se abat deasupra mlaștinii. Atunci încep să zboare dezordonat, în zigzaguri bezmetice. Parcă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Într-o dimineață am avut chiar o clipă de fericire. Cerul era limpede și, deasupra pădurii, se ridicase un soare inflamat și roșu. Așezați pe banca de pe peron, priveam câmpul. Iarba, udă de rouă, strălucea. Până și scaieții fulgerau în răstimpuri. Cârduri de ciori se îndreptau prin aerul dimineții spre mlaștină de unde făceau cale întoarsă. Acesta era imperiul în care domneam noi, singurii săi locuitori. Probabil nu era trecut pe nici o hartă și n-avea nici un nume. 9. Astăzi, în schimb
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
era că Iliuță, deși purta straie nemțești, neam de neamul lui nu fusese bucureștean, se trăgea tot din opincă. Nuntașii petreceau în lege, băutura îi antrenase la joc și veselie. Numai eu sufeream de o grijă apăsătoare, absurdă, care în răstimpuri lua forme de spaimă neînțeleasă. Încercam s-o alung cu rațiunea (dealtfel n-avea nici un sens) și izbuteam pentru o bucată de timp; dar după aceea revenea tot mai obsedantă și neliniștitoare. Aveam simțământul că se petrece ceva anormal cu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
aduse din nou în zona realității. Din nou am îndurat greutatea aceea nevăzută. Era o apăsare materială, care-mi oprea parcă bătăile inimii și-mi sugruma răsuflarea. Și cu toate acestea inima îmi funcționa normal și de respirat ― respiram. În răstimpuri un burghiu nevăzut îmi sfredelea creierul când ici, când colo, când dincolo. Această unealtă de tortură părea că-i vie și avea glas, un glas care nu știa să articuleze decât două cuvinte, mai rele decât otrava: ― M-a înșelat
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]