2,050 matches
-
fără să vadă nimic. Nu va mai iubi, nu va mai trăi, nu se va mai bucura, el era stăpânul, ea devenise sclava! Era golită de viață însă simți în continuare cum încă fibrila ascuns rămânând țintuită locului fără să răsufle, intuind iar cum își udă dedesubturile de naylon; organismul îi preluă lent o senzație ascunsă prin firmituri de repulsie care se mistuiau îndepărtat. Ah cât își ura trupul pe care-l admirase până acum! Restul drumului îl parcursese indiferentă, gândind
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
atingă, dar Giulia era intransigentă. - Edy nu te mai mișca! Patul nu era atât de mare și se hâțâna la orice respirație dar noi, nu băgam în seamă toate fleacurile și ne studiam înflăcărați. Giulia când își aducea aminte să răsufle iar o apucau nervii, - Edy, nu te mai foii atâta! Și iarăși ne mângâiam decupând părți din noi! Giulia își aminti de bluză și îmi șopti tare, fără să se ferească... trăiam cu certitudinea, că suntem singuri, toată lumea se evaporase
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
pune stăpânire peste întreaga suflare; afară este un ger aspru și fulguiește. Orașul pare mai tăcut. Cei doi bărbați nu mai au speranțe, cel mic s-a învinețit, nici nu are putere să scâncească, nu scoate nici un sunet, abia mai răsuflă și Pompilia este disperată. - Cel puțin să-l botezăm, să moară creștin. Spune mohorât Gică, tatăl băiețelului, - Hai la preot... îl anunțăm să vină acasă, luăm și cazanul de la biserică! Își îndeamnă Mitică, prietenul și cumnatul, - Mă duc eu, la
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
am pîerdut-o pe Regu. Nu-mi părea rău, că doar făcea exact ceea ce o împinsesem să facă, să-și ia zborul. Am pierdut-o undeva prin Germania și ruptura a fost cruntă, aproape că ne-am spus lucruri ireconciliabile. Am răsuflat ușurat a nu știu câta oară, oară. Sânt din nou singur, asta la vedere, că sub carapace sângeram tot. Nu am rezistat nici eu, nici ea, unul fără altul, mai mult de trei zile. Surprinzător pentru ea, pentru că acolo, în
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
mobil nici nu putea fi vorba pe vremea aia), pe când eu nu am în cap decât ACOLO. Stai așa, că nu ăsta e genul meu. Am crezut întotdeauna despre mine că sânt un gentleman irezistibil, nu un mitocan agresiv. Am răsuflat ușurat când am aflat că sânt galant, drăguț și politicos, dar tot mi-a trecut prin cap bancul cu Bulă care a salvat o țipă de la viol. Cum? A convins-o. Mergeam deja de două minute prin stațiune. Cârduri de
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
s-au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți. 21. Și a pierit orice făptură care se mișcă pe pămînt, atît păsările cît și vitele și fiarele, tot ce se tîra pe pămînt, și toți oamenii. 22. Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viață în nări, tot ce era pe pămîntul uscat, a murit. 23. Toate făpturile care erau pe fața pămîntului au fost nimicite, de la om pînă la vite, pînă la tîrîtoare și pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85092_a_85879]
-
înalt în mintea mea, până a fost detronat de și mai atrăgătorul "fenakistoscop". Ce era un tahistoscop? Asta nu era atât de important, în ordinea în care gândeam pe atunci. Mult mai importantă era întrebarea: din ce era făcut? Am răsuflat ușurat văzând că nu-mi trebuie decât eternul carton, niște pioneze și ceva elastic de la chiloți, fiindcă ai mei nu-mi dădeau bani pentru motorașe, tranzistori și alte lucruri mai complicate. Așa că m-am apucat să-l construiesc și-am
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
se vedea, dar după glas era tânărul arcaș iscusit Mai-Baka, cel mai voinic și mai îndrăzneț din tot satul): - Oamenii spun că sunt multe neamuri, negre, roșii și chiar albe. De ce ochiul zeului s-a deschis numai spre noi? Tăcu, răsuflă adânc și se apropie de foc. Noaptea era rece. Își întinse mâinile spre foc. Era el, Mai-Baka. Se uită la cer și vorbi iar: Îl va îmbuna oare Ntombi? Dacă nu-l va îmbuna, o va trimite înapoi, sau o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu te-ai născut rob, nu este așa? întrebă Iahuben. De astă dată Auta râse, tot fără să-i răspundă. Iahuben se simți jignit. Râdea oare de el? Cum îndrăznise să rîdă? - Rîzi? spuse soldatul înțepat. De mine rîzi?... Sclavul răsuflă greu, ca într-un oftat. - Nu de tine... Nimeni nu se naște rob. Soldatul se gândi un răstimp. Da, poate că așa era. El însuși a fost rob o vreme scurtă în țara Retenu, unde s-a rătăcit de armată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceștia, unde este Muntele de Foc. Între străini se încinse o sfadă aprinsă, așa i se păru pământeanului. Crezu că se vor bate, dar nu s-au bătut. Numai vocile lor strigau mai ascuțit, mai ațâțate. Când se liniștiră, Auta răsuflă ușurat și le mărturisi teama care-l bântuise, iar ca să-l poată înțelege, le arătă ce înseamnă cearta între oameni și cum foarte des din ceartă se face bătaie. - Afară de împrejurarea când unul din doi este mai de neam și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în luntrea mare numai cu bărbații, lăsîndu-le pe cele trei pământene (ea, gazda!) singure. Când ajunseră printre flori și ierbi și se așezară, Mehituasehet o descusu pe Nefert despre această străină, iar când află că nu e soția lui Min, răsuflă ușurată. - Dar tu, Mehituasehet, îl iubești pe Min? o întrebă Nefert. - Totdeauna am așteptat să vină un bărbat dintr-o țară depărtată sau un zeu și să mă răpească! zise tânăra rome. Și când mi s-a împlinit visul și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un colț al punții. Drumul corăbiei se petrecu în liniște, fără necazuri pentru cei doi călători, ca și drumul pe jos de la țărm pe munte. Iar când se întîlniră cu ai lor, chiar străinii, care știau totdeauna să se stăpânească, răsuflară ușurați. Mai-Baka și Auta, plănuind să cerceteze numai valea țării Retenu, au ajuns să străbată un drum obositor și lung care le-a răpit mai mult decât o lună. Dar aflaseră tot. Când îi văzu cu răni la picioare și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu tata, numai că întunericul din spate părea și mai intens. Speriat de-a binelea, o luase la fugă, urmărit parcă de o prezență străină, dușmănoasă. Se împiedică și căzu cu fața- n jos. Neprevăzut și periculos, ceva sau cineva răsufla aproape de ceafa lui! Se-ntorse să-și apere capul cu mâinile, deslușind în întuneric niște coarne fioroase care se apropiau din ce în ce mai mult. Cu inima bătându-i repede și tare, își aminti într-o fracțiune de secundă, tot
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
plină cu cânepă. Tresări. Dar mama, mama o să-l recunoască? Se liniști pe loc. Cum să nu, o mamă nu-și uită niciodată copilul. Ea cum o mai fi? Sănătoasă, sau spetită de muncile grele, fără ajutorul lui în gospodărie? Răsuflă ușurat, doar îi rămăseseră surorile acasă și era convins, o femeie este mai de folos decât un bărbat. Înțelesese asta în timpul absenței, din cauza prizonieratului, a tatălui său, revenit acasă pe când el avea opt ani. Se apropie de biserica mare
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
-o s-o mai păzească ziua? - Da’ las-o-ncolo de grădină, măi Gheorghe, că nu ne-om îmbogăți noi de pe urma ei! Altceva mă frământă. Dacă pleacă la Iași, va avea nevoie de bani mulți. După ce se gândi o clipă, răsuflă greu: Da’ n-om fi nici noi chiar așa calici! - Nu Evdochio, însă eu mă gândesc la gospodăria noastră. Mama îi pregăti o legătură din pânză de casă, cu două rânduri de schimburi, mâncare și 150 de lei de cheltuială
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
porni iar la drum, gândindu-se la zilele grele pe care le trăia, dar și la dezastrul prin care trecea țara. Îngrijorat întoarse capul. Din spate, se auzea un cal venind la trap. Poate pentru prima dată după multă vreme, răsuflă ușurat. Călărețul era soldatul din Bârlad, care în timp ce sătenii împărțeau prada, profitase de preocuparea lor intensă și reușise să recupereze un cal, dintre cei rechiziționați mai înainte. Îl ascunsese într-o lizieră de pădure și la momentul prielnic i-l
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
de tancuri! - Până la urmă, așa-i la război, mai ales cu această nenorocită de retragere pripită. Îi trecură prin fața ochilor tunurile pe care fusese obligat să le abandoneze, furgonul și lăzile pline. A doua oară în ultimele 24 de ore, răsuflă ușurat, când aproape de podul de la Albița, întâlni o unitate de ostași români care se odihneau de-o parte și de cealaltă a drumului. Majoritatea dormeau cu puștile în bandulieră, cu foile de cort trase peste cap, după drumul istovitor al
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
fost În club În seara aia. L-am văzut pe Gorman că se poartă foarte cordial cu Estelle Davidson. Gus Îl filează. Chestia e doar să dea chix și apoi să-i săltăm. — Mda... aiurelile alea politice s-au cam răsuflat acum. Ziarele s-au săturat, iar ștabii sunt mai puțin iritați. E bine că n-am intrat În panică. Un colorat e doar un colorat de rahat, nu, fornăie el, clătindând din cap. Da, spun eu evaziv. Ăsta poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
lucrare așezată pe șevalet: Vezi, la ăsta lucrez de cinci ani și Încă nu-i gata. Poetul, obosit acum de cît dăduse din cap și aprobase, de toate subterfugiile la care recursese ca nu cumva să pară nepolilticos sau neatent, răsuflă ușurat și, cînd să se despartă, Îi ceru brusc o bucată de hîrtie și un creion. Scrise În grabă cîteva versuri și Îi dădu hîrtia maestrului: Poezia asta, cum ai văzut, am scris-o acum, În cîteva minute... și-o
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
marea este leagănul vieții. Valurile care se sting la liman par să fie o pildă vie a permanentei Încordări care-și găsește mereu, cu fiecare respirație, Împlinirea. Este ca un Sisif condamnat la o fericire istovitoare. Fiecare val, dîndu-și suflarea, răsuflă ușurat. Lucrul de neînțeles, la care poți doar consimți. Marfarul pe pod marfarul pe pod - primele frunze uscate prinse-n vîltoare Două imagini În opoziție, marfarul este sus, pe pod, vîltoarea-n care-s prinse frunzele este undeva jos, În apă
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
și veșnic același al lumii. E drept că multe dintre comparații trimit în chip firesc la scene de violență, de agresiune și de înfruntare, ilustrate îndeosebi de fiare puternice și crude. Dar câmpia aceea, închisă în imaginile și în timpul ei, răsuflă larg sub cer prin alte analogii, acelea cu libera viață a elementelor sau a muritorilor care îi dublează imaginea într-un joc secund dintr-un alt timp, în care Forța, aceeași, ia alte forme, analoage, dar neînsângerate. Dintr-o altă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
se zbuciumă, geme și plânge, îl imploră pe Ahile 82 să reia lupta și se oferă să se ducă, în locul lui, el însuși, și nu doar pentru a servi onoarea lui Ahile, ci pentru a da aheilor un răgaz să răsufle și pentru a continua lupta cu orice risc. Îi păruse rău, văzând atâtea căpetenii rănite, și îi spune lui Euripil, rănit, de care i se făcuse milă, ca de toți: „O, sărmanilor, ce soartă ați avut, să pieriți aici, departe
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
înfruntă sălbatic, tot undeva sus, în piscul unui munte, doi lei flămânzi bătându-se pentru un leș de căprioară, și apoi un leu și un mistreț care se bat pentru apa unui izvor, iar mistrețul (Patrocles) e răpus și moare, răsuflând din greu. Însă, cât mai trăia, Patrocles era atât de îndurerat de soarta aheilor, încât lacrimile lui curgeau așa cum curg, întunecate, apele unui izvor pe piatra neagră a unei stânci înalte și abrupte. Poate e o simplă întâmplare, dar în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
când, văzându i cât de amarnic suferă, i se face milă. Îi părea rău pentru ei, că i-a dăruit lui Peleu, pe ei, nemuritori și veșnic tineri. De ce? Ca să sufere printre oameni? Pentru niște ființe care, dintre tot ce răsuflă și se mișcă pe pământ, sunt cele mai nefericite? Ar fi putut să se întrebe cum de s-au molipsit caii de la durerea omenească, cum de pot fi părtași la iubire și moarte, cum, nemuritori fiind, au ajuns să le
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
și veșnic același al lumii. E drept că multe dintre comparații trimit în chip firesc la scene de violență, de agresiune și de înfruntare, ilustrate îndeosebi de fiare puternice și crude. Dar câmpia aceea, închisă în imaginile și în timpul ei, răsuflă larg sub cer prin alte analogii, acelea cu libera viață a elementelor sau a muritorilor care îi dublează imaginea într-un joc secund dintr-un alt timp, în care Forța, aceeași, ia alte forme, analoage, dar neînsângerate. Dintr-o altă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]