2,521 matches
-
mele. Mi-am pus pardesiul, am Îndoit manuscrisul și l-am vîrÎt În buzunarul interior și am coborît scările În goană. Începuse să ningă cînd am ieșit, iar cerul se descompunea În lacrimi leneșe de lumină ce se depuneau peste răsuflare și dispăreau. Am alergat spre Plaza de Cataluña, care era pustie. În mijlocul pieței, singur, se Înălța silueta unui bătrîn, sau poate că era un Înger dezertor, cu părul alb, Îmbrăcat Într-un formidabil pardesiu cenușiu. Aidoma unui rege al zorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
coastele. CÎnd a dat peste manuscrisul Nuriei Monfort ascuns În buzunarul interior al pardesiului, una din cele două figuri mi l-a smuls. Cealaltă s-a aplecat peste mine. Mi-am dat seama că Îmi vorbește cînd i-am simțit răsuflarea În față. M-am așteptat să văd chipul lui Fumero ieșind În lumină și să simt pe gît lama cuțitului. O privire s-a fixat Într-a mea și, În timp ce vălul conștiinței Își lua zborul, am recunoscut zîmbetul știrb și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și eu m-am repezit pe scară, gândindu-mă că, în timp ce i se va deschide undeva, îl voi ajunge din urmă. Chiar așa s-a întâmplat. Palierele scării erau foarte scurte, numărul lor era infinit, încât mi se tăia groaznic răsuflarea; o ușă s-a deschis și s-a închis la loc la etajul patru, lucru pe care l-am ghicit încă de pe când eram cu trei paliere mai jos. Până când am urcat în fugă, până când mi-am tras sufletul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
părere, Aglaia Ivanovna? — Despre arici. — Adică... cred eu, Aglaia Ivanovna, că vrei să afli cum am primit... ariciul... sau, mai bine zis, cum am luat... acest colet... ariciul, adică... în acest caz, presupun că... într-un cuvânt... I se tăie răsuflarea și tăcu. — Da, n-ai spus prea multe, zise Aglaia după ce așteptă vreo cinci secunde. Bine, sunt de acord să lăsăm ariciul. Dar mă bucur că, în sfârșit, pot pune capăt tuturor nedumeririlor acumulate. Dă-mi voie, în sfârșit, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asemenea intenții“, cum te gândești să-mi dăruiești fericirea? Nu știu, zău, Aglaia Ivanovna, cum să-ți răspund. Aici... aici ce-i de răspuns? Și oare... e nevoie? — Mi se pare că te-ai fâstâcit și ți s-a tăiat răsuflarea. Odihnește-te puțin și adună-ți din nou puterile. Bea un pahar cu apă. De altfel, curând vei fi servit cu ceai. — Te iubesc, Aglaia Ivanovna, te iubesc foarte mult. Numai pe dumneata te iubesc și... te rog, nu glumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-și vină în fire, ca pe un băiețel speriat, ceea ce-i plăcu grozav prințului; în sfârșit, îl făcu să se așeze alături de el. Prințul îi fixa cu încântare chipul, încă nefiind în stare să spună nimic, deoarece i se tăia răsuflarea; chipul bătrânului îi plăcea foarte mult. — Cum? bâigui el în cele din urmă. Chiar mă iertați? Și... dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna? Râsul se înteți; în ochii prințului apărură lacrimi; nu-i venea să creadă și era încântat. — Desigur, vaza era splendidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lacrimile vărsate se înfurie și mai tare, dar nu avu curajul să-și arate ciuda. Se simțea foarte rău și toate semnele arătau clar că nu mai avea mult de trăit. Nu avea nici un secret în afara rugăminților fierbinți, rostite cu răsuflarea tăiată de emoție (poate prefăcută) de „a se feri de Rogojin“. „E un om care nu se lasă păgubit de ce a avut; prințe, el nu-i de teapa noastră; dacă și-a pus ceva în gând, n-o să stea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ei se aude în tăcerea mormântală a camerei. Însă ochii i se deprinseseră de-acum cu întunericul și putea vedea tot patul; cineva dormea în așternut, dormea buștean; nu se auzea nici cel mai mic foșnet, nici cea mai mică răsuflare. Persoana culcată avea capul acoperit cu un cearșaf alb, dar contururile ei erau vizibile, deși foarte vag; după felul cum i se reliefa trupul în așternut, nu se vedea decât că acolo doarme, lungit, un om. În dezordine, peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cândva cu ochii închiși prin dulceața peisajelor de agonie. Ce înviorare ciudată îți descoperă verdețurile stingerii și înflorirea suspinelor fără de capăt! Pururi tânăr în amurguri, întremat în sfârșituri, căutând întinderile morții fiindcă viața nu-i destul de-ncăpătoare și încetinindu-ți răsuflarea ca zgomotul viețuirii să nu acopere depănările visului final! Sânt după-amieze de toamnă de o atât de melancolică nemărmurire, încît ți se oprește respirația pe ruina timpului și nici un fior nu mai poate însufleți zâmbetul împietrit pe absența eternității. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ăștia folosesc ritualuri coercitive pentru a-i sili să le îndeplinească dorințele nesănătoase. Nesănătoase! urlă Livia isteric, gesticulând alandala din brațe. Nesănătoase, ăsta-i cuvântul! — Ho! Ce te-ai pornit așa? o calmează bătrânul. Femeia se oprește să-și tragă răsuflarea. Continuă apoi la fel de nestăvilit: — Cum e cu putință să vâri dragostea cu sila în sufletul unui om, împotriva destinului? Cum să pui bătrâni sobri și austeri în situația de a se face de râs, perpelindu-se din cauza unor pasiuni vinovate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ecvestră mixtă, asemănătoare celei senatoriale. Vor fi de acum înainte două eșaloane distincte: unul administrativ - subordonat acestui procurator financiar, și unul în continuare civil și militar, cum sunt prefecții Romei, al Egiptului și al pretoriului. O gheară nervoasă îi taie răsuflarea. Își duce mâna la gât, încercând să se elibereze de nodul imaginar. Mai bine să tacă din gură. Părerea altuia va conta în decizia împăratului. Cea a lui Seius Strabo. Se scutură, înfricoșat. Strabo are întotdeauna un cuvânt greu de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de fantezie! — Nu te știam poet! îl ia peste picior Augustus. Tonul nu este ostil. Spune domol: — În ceea ce-l privește pe Scribonius Libo, nu că-i țin par tea, căci n-aș face-o pentru nimeni... Trio își ține răsuflarea. Să fi câștigat partida fără să-și dea seama? — Dar uite că nu a venit să-mi ceară ajutorul, deși ar fi putut s-o facă, continuă Augustus parcă a părere de rău. Trio Fulcinius cântărește ideea pe toate părțile
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
măcar. Pieptul i se ridică năvalnic și coboară la loc. Tot în van ar fi fost. Sunt toate sub supravegherea aspră a Marelui Pontif. Nu au nici un cuvânt de spus în deciziile pe care le ia. Un spasm îi contractă răsuflarea când se gândește că tocmai acest control asupra lor îi permite pontifului să-și exercite puterea într-una din cele mai sensibile zone ale comunicării dintre oameni și zei. O simte pe Asinia agitându-se lângă ea. Stai locului, murmură
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ascuns de ochii muritorilor. Își umple plămânii cu aer până la refuz, ca să reziste tentației de a vorbi. Nici ea n-ar ști ce să spună. Pământul este atât de complex, încât imaginația omului nu-l poate cuprinde decât fracționat. Simte răsuflarea fetelor lângă ea. Gata? Și-au terminat toate treburile? Dar nu le gonește. Murmură către Domitia: — Surorile Vestei s-au măritat și au avut copii, ea însă n-a vrut să rabde bărbat alături. I se pare că aude un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Sloane 1305, 152, verso) Spargerea Vaselor. Diotallevi avea să ne vorbească adesea despre cabalismul târziu al lui Isaac Luria, În care se pierdea articularea ordonată a sefiroților. Creația, spunea el, e un proces de inspirație și expirație divină, ca o răsuflare neliniștită sau ca acțiunea unor foale. „Marele Astm al Domnului”, comenta Belbo. „Încearcă tu să creezi din nimic. E un lucru care se face o singură dată În viață. Dumnezeu, ca să sufle lumea cum sufli Într-un glob de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Îi curgeau fine pe obraji, i se adunau pe gît și-i udau gulerul. Nu făcea nici o Încercare să le oprească; stătea cu mîinile atîrnîndu-i În poală, cu degetele curate și butucănoase contractîndu-i-se din cînd În cînd, Își reținea mereu răsuflarea și expira cu un oftat care-i zguduia tot trupul. — Dragă Horace, insista domnul Leonard, asupra ta nu are putere nici o altă minte. Resping orice putere a gîndurilor provocatoare de dezordine. Dezordinea nu există. Afirm puterea armoniei asupra ta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ar avea un accident, dac-ar tampona mașina și ar rămîne blocați acolo... Dar poteca se Înclină și coti, iar ei se treziră dintr-odată Într-un luminiș cu vegetație luxuriantă și un pîrÎu, de o frumusețe care Îți tăia răsuflarea. Reggie frînă și opri motorul; stătură nemișcați o clipă, uluiți și vrăjiți de liniștea locului. Chiar după ce deschiseră ușile și făcură un pas, ezitară, simțindu-se ca niște intruși - pentru că nu auzeau altceva În afară de apa care se rostogolea, chemările păsărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe Ursula Waring - Îi telefona să i se plîngă, să rîdă, să mai aranjeze vreo Întîlnire... Era groaznic, se gîndi Helen, să n-ai cum să știi! Nu mai putea suporta. Se furișă diabolic pînă În capul scărilor, Își ținu răsuflarea, Încercînd să audă. Apoi se surprinse În oglinda din hol și-și văzu fața roșie și crispată și i se făcu silă. Sila era mai rea ca orice. Își acoperi ochii și se Întoarse În salon. Nici nu-i trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era superficială, dar infinit de dureroasă - o simți de parcă ar fi pășit prin apă Înghețată, ca pe un șoc oribil În inimă. O clipă se retrase, apoi Încercă a doua oară. Senzația era aceeași. Pur și simplu i se tăie răsuflarea. Mai fă-o o dată, dar mai iute! Își zise, dar subțirimea și flexibilitatea metalului, care Înainte aproape că o atrăsese, i se părură repugnante În comparație cu grăsimea elastică a pulpei. Tăietura era prea exactă. Crestăturile pe care și le făcuse se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
polița șemineului se retraseră În umbră. Era ora zece. Urcară Împreună sus, Încet, pășind rar. Domnul Mundy Îl ținea pe Duncan de cot, și sus trebui să se oprească, cu mîna Încă pe brațul lui Duncan, și să-și recapete răsuflarea. CÎnd vorbi, vocea Îi era răgușită. — Vii peste cîteva minute, fiule, să-mi spui noapte bună? Îl Întrebă el pe Duncan, fără să-l privească. Duncan nu răspunse imediat. Stătură fără să scoată o vorbă și simți cum domnul Mundy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
din Închisoare și știa cum să pășească atent, să nu-i deranjeze pe oameni. Bătaia se apropie, dar Începu să se Încetinească; venise ca o bătaie a inimii care se depărta, pînă cînd se opri de tot. Duncan Își ținu răsuflarea. Sub ușa celulei lui era o dungă de lumină de un albastru bolnăvicios, iar, pe verticală, În centrul ușii, la un metru și jumătate de la podea, un vizor acoperit. În timp ce urmărea, dunga de lumină fu Întreruptă iar vizorul se lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și cheaguri, dar curînd se transformă În sînge obișnuit, uimitor de roșu. Se auzea ca apa curgînd În chiuvetă. Se Împrăștie pe scaunul toaletei, pe picioarele și degetele ei, pretutindeni. N-ar trebui să fie așa, nu? spuse Reggie cu răsuflarea tăiată. — Nu știu. Ce a zis domnul Imrie? A zis c-o să fie așa? — A spus că s-ar putea să apară o oarecare sîngerare. — Oarecare? Ce Înseamnă o oarecare? Este asta oarecare? Nu-i deloc, sînt tone de sînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să plonjeze din nou În starea de panică. Începuse să se teamă și de ritmul galopant al inimii care, Își dădea seama, accelera fluxul sîngelui. Îl auzi pe Reggie Întorcîndu-se. — Ai trimis după ei? strigă bătrîna. — Da, spuse Reggie, cu răsuflarea tăiată. Da, or să vină. Rămase În ușa băii, palid ca varul, mușcîndu-și unghiile, prea speriat de bătrînă ca să mai intre. Măcar de-ar veni să mă țină de mînă, se gîndea Viv. Măcar dacă m-ar strînge În brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un minut-două, gîfÎia. Își ridică marginea caschetei și se aplecă să intre În dubiță. — Nu-i nimeni acolo, spuse ea. Am căutat peste tot. — Bine, să plecăm, zise Kay. O poate găsi la spital. — Dar era acolo, spuse Viv cu răsuflarea tăiată. Probabil că nu v-ați seama... prin Întuneric... — Nu-i nimeni, spuse Mickey din nou. Îmi pare rău. — Vai, ce rușine, zise bătrîna cu o voce plină de compasiune. Viv se prăbuși pe spate, mai slăbită ca oricînd, incapabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ca asta? Cum recunoști faptul că soțul tău te-a părăsit, că ai eșuat ca soție? În decursul a doar douăsprezece ore, viața mea s-a schimbat irevocabil. — Dan a plecat. Altă formulare nu există. Lui Trish i se taie răsuflarea. — Cum adică a plecat? Vrei să spui că a plecat? — Da. — Dar unde? Unde a plecat? De ce? Nu Înțeleg. — O, Trish, sîntem nefericiți de foarte multă vreme. Presupun că aseară a fost ultima picătură. Ne-am Întors acasă și-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]