2,464 matches
-
setea, decât odată cu noi. Dar furtuna e ultima șansă ca să mă ridic deasupra mediocrității măcar acum; altfel aș vedea și în podul acesta a cușcă, în care aș rămâne, domesticit de guzgani... De cum ies din ascunzătorile lor, guzganii îmi pândesc răsuflarea, mă caută, ar vrea să mă atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și de mâncat. Era un bătrân spaniol cu chipul aspru și brăzdat. Avea în fața lui, pe pătură, două oale pline cu mazăre. În clipa când intră doctorul, bolnavul, în capul oaselor, se lăsă pe spate ca să încerce să-și tragă răsuflarea lui gâjâită de vechi astmatic. Nevastă-sa aduse un lighean. ― Ei, domnule doctor, spune el în timp ce-i făcea injecția, i-ați văzut cum ies ? ― Da, spuse femeia, vecinul nostru a adunat vreo trei. Bătrânul își freca mâinile. ― Ies, îi vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Rieux își găsi bolnavul pe jumătate răsturnat peste marginea patului, cu o mână pe burtă și alta în jurul gâtului, vomitând, cu icneli mari, un fel de bilă de un roz murdar, într-un bidon de lături. După lungi eforturi, cu răsuflarea tăiată, portarul s-a întins la loc. Temperatura era de 39,5°, ganglionii de la gât și membrele i se umflaseră, două pete negricioase i se întindeau pe coaste. Se plângea acum de o durere lăuntrică. ― Mă arde, spune el, porcăria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Două ore mai târziu, în ambulanță, doctorul și femeia stăteau aplecați asupra bolnavului. Din gura lui plină cu tot felul de excrescențe ieșeau frânturi de cuvinte: "șobolanii!" spunea el. Cadaveric, cu buzele ca de ceară, pleoapele grele și livide, cu răsuflarea întretăiată și scurtă, sfâșiat de ganglioni, îngrămădit în fundul cușetei, ca și cum ar fi vrut s-o închidă deasupra lui sau ca și cum ceva venit din fundul pământului îl chema fără încetare, portarul se înăbușea sub o greutate nevăzută. Femeia plângea. ― Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
scaun în genunchi. Alții au crezut că trebuie să le urmeze exemplul încât, din om în om, fără alt zgomot decât pârâitul câtorva scaune, întreg auditoriul s-a pomenit curând în genunchi. Paneloux s-a îndreptat atunci, și-a tras răsuflarea și a continuat pe un ton din ce în ce mai accentuat : Dacă astăzi ciuma își ațintește privirea asupra voastră, înseamnă că a sosit momentul să cugetați. Cei drepți n-au de ce să se teamă, dar cei răi au dreptate să tremure. În imensa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mult." Apoi își începea descrierea: În zori, adieri ușoare străbat orașul încă pustiu. La această oră, care desparte morțile din timpul nopții de agoniile din timpul zilei, ciuma pare să-și întrerupă pentru o clipă efortul și să-și tragă răsuflarea. Toate prăvăliile sunt închise. Dar la unele, afișul "închis din cauza ciumei" atestă că nu se vor mai deschide împreună cu celelalte. Vânzători de ziare încă somnoroși nu mai anunță știrile, ci, rezemați la colțuri de stradă, își oferă parcă mâna felinarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de frisoane și de tremurături convulsive ca și când plăpândele lui mădulare se încovoiau sub vântul furios al ciumei și pârâiau sub suflul repetat al febrei. După ce vârtejul trecuse se destinse puțin, febra părea să se retragă și să-l părăsească cu răsuflarea tăiată pe un țărm umed și otrăvit unde odihna semăna acum cu moartea. Când valul arzător l-a atins din nou pentru a treia oară și l-a crispat puțin, copilul s-a chircit, s-a retras în fundul patului, cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
iar coarnele prinse în florile ornamentale ale acestuia. Nawaf o șterse de praf și, astfel, în lumina cerului nocturn, Mahmud văzu că această sculptură extraordinară era făcută din arama, aurul și argintul cele mai delicate. Lui Mahmud i se tăie răsuflarea. Naasri senior zâmbi. —O recunoști, nu? Probabil că ai văzut-o în ziare. Mahmud dădu din cap, incapabil să vorbească. —E Berbecul din Desiș, descoperit în Marea Groapă a Morții, la Ur. Naasri continuă, savurând momentul. Probabil l-ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aici. Și cu o simplă mișcare a mâinii îi făcu semn fiului său să acționeze, exact așa cum plănuiseră. Mahmud vru să scoată cuțitul, dar era prea târziu: lopata îl lovise deja în cap, doborându-l la pământ. Își dădu ultima răsuflare, dar Nawaf îl mai lovi de două ori cu capul metalic al uneltei, doar ca să fie sigur. —Marea noastră groapă a morții, murmură Jaafar Naasri, mai mult pentru el. Dezbracă-l și îngroapă-l, îi ordonă fiului său. Imediat. Jaafar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
alee. Apucă mânerul. Se roti, dar nu se deschise. Încuiat. Acum putea simți bărbatul stând în dreptul umărului ei, aplecându-se pe deasupra ei pentru a ajunge la mânerul ușii. Apropierea lui o făcea să tremure, amintindu-i de alee și de răsuflarea aceea fierbinte. Vru să-l împingă la o parte. Înainte să aibă ocazia să facă lucrul ăsta, el îi deschise ușa spre curtea pătrată. Ieși, însă bărbatul mergea chiar în spatele ei. — Te rog, te mai întreb o dată. Ce făceai aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nu fi diferit de soția lui, un străin care pur și simplu a vrut s-o ajute. Se simți derutată și își aminti încă o dată zonele în care fusese atinsă. Își aminti de asemenea vocea celui de-al doilea bărbat, răsuflarea lui fierbinte: Altfel punem mâna pe tine din nou. Cine era? Alungă întrebarea și îi întinse mâna zâmbind. —Domnule Aweida. Credeam că o să vă găsesc mort. —Vă referiți la ce i s-a întâmplat vărului meu. O crimă oribilă. Oribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
trec fiorii. Două avataruri planau în apropiere. Aveau aceleași capete ciudate de iepurași pe care le văzuse înainte, dar acum erau amândouă colorate în negru. Pentru o clipă, își aminti de bărbații de pe străduță, cu măștile negre de schi și răsuflarea lor fierbinte. Maggie se uită la Uri. —Ne urmăresc. Vor să obțină înaintea noastră informația pe care a ascuns-o tatăl tău aici. Ce putem face? — Putem vorbi cu ei? Maggie se holba la ecran. Mai planau încă pe lângă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
-o. Apăsă pe tasta înainte, după care se opri. Apoi, convulsiv, reuși să se miște din nou și coti repede pe o alee lăturalnică. Cei patru oameni-iepuri se aflau în spatele ei, recuperând teren. Se opri din nou. Maggie simțea că răsuflarea ei din viața reală devenea rapidă și gâfâită. Oricine ar fi fost cei din spatele capetelor de iepure, îi paralizau avatarul. Acum nu va mai putea să se întoarcă la insula de pe lacul Geneva. Oricare ar fi fost mesajul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
arătând vreo doi dinți de aur. Se desprinse de bar, înainte ca barmanul să o poată opri și veni la Ignatius, care stătea lipit de scenă, de parcă aceasta ar fi fost o sobă caldă. — Vrai ceva de băut, puiule? O răsuflare fetidă se filtra prin mustața lui Ignatius. Își smulse eșarfa de la șapcă și-și apără nările cu ea. — Mulțumesc, da, răspunse el cu vocea înăbușită. Un Doctor Nut, dacă ești amabilă. Și ai grijă să fie foarte rece. — Să văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ea l-ar fi făcut să se simtă nesigur, dacă n-ar fi fost Greta, cercetătoarea austriacă din laboratorul de microbiologie. Greta era grasă, avea ochelari și un păr scurt, băiețesc, dar se regula în draci, până-și pierdeau amândoi răsuflarea, acoperiți de transpirație. Mașina opri lângă noua lui casă. Rick își verifică cheile, în buzunar. — Vrei să urc? întrebă Lisa, indiferentă. Avea niște ochi albaștri frumoși, cu gene lungi. Niște buze cărnoase frumoase. Așa că Rick își zise, la naiba de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
că așa și eram. Atîta zăpadă părea să ne fi transformat în alte creaturi din alte vremuri și dimensiuni, devenisem fantastici prin simpla prezență în acea ninsoare. Fulgi pufoși se topeau pe bărbie și pe nas, în aburii calzi ai răsuflării. Ei i se așezaseră în păr, mie pe umeri... eram oameni de zăpadă, oamenii zăpezii într-un tărîm cu spiriduși și crăiese înaripate și ghidușe... De fapt, prima dată cînd ne-am întîlnit nu era așa, dar poate îmi place
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
pauză lungă, adăugă: ă Excelența voastră. Porfiri, Salitov și doctorul întoarseră cadavrul pe spate. Doctorul apucă bistruiul din nou și începu o primă incizie, atingând cu lama un punct de pe umărul stâng. În liniștea lăsată, Porfiri era foarte conștient de răsuflarea sa și de bătăile inimii sale. Se întreba dacă era la fel și pentru ceilalți, mai ales pentru Liputin. Voia să se uite la Liputin. Voia să îi spună, ' Nu sunteți bucuros să fiți în viață?' Dar continuă să urmărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
care nu o mai văzuse până atunci, o reprezentare a lui Hristos acoperită de bujuterii. Cercul de perle, din jurul capului Mântuitorului, era brăzdat cu încrustări de safire și lazulit, toate pe un suport de argint. Uimită, simțea cum își pierde răsuflarea și încerca să nu se lase impresionată numai de frumusețea și băgăția bijuteriilor și a metalului prețios, înțelegând că aceastea erau menite să reprezinte splendoare lui Hristos. Însă sufeltul său înțelegea deasemenea neputința oricărei bogății pământești de a o reda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își îndoia gulerul din blană pentru ca răsuflarea sa să nu-l umezească. Înfofolit în blănuri, acesta se simțea bine în droșca deschisă, gonind repede prin cea mai rece și mai senină zi de iarnă de până acum. ă Ăștia-s nebuni, mormăi Salitov. Porfiri se întoarse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să termine. Acum Îl vedea dintr-o parte, profilul nasului său frumos arcuit, fruntea largă, ochii cenușii sclipind ca o lamă de oțel, umerii săi musculoși și bronzați, care urcau și coborau ușor, de parcă ar fi vrut să-și tragă răsuflarea. Îi veni brusc În minte imaginea vulturului care și-a dus prada sus, În vârful muntelui, iar acum se odihnea, cu aripile strânse. Își Închipui cum se scurg picături de sânge de pe trupul său musculos, pe marmura gri. Minunat. Picăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ducă Înapoi, la Santa Monica. Intrară În casă, traversară primul etaj și merseră În spate, unde se afla o grădină minunată cu piscină. Vederea pe care ți-o oferea aceasta asupra văii Los Angelesului și a insulei Catalina Îți tăia răsuflarea. Intrară din nou, iar el Începu să-i arate camerele. Cu cât vedea mai multe, cu atât mai tristă devenea Kitty. Se simțea atât de nefericită, Încât avea senzația că ar fi fost gata să izbucnească În plâns În orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dai ceva În schimb! E copilul unui fond de investiții! Și-a făcut galeria asta numai datorită cunoștințelor părinților lui din lumea artelor. S-a terminat! Gata! Mâine-dimineață plec. Să se descurce singur cu tâmpenia lui de târg. Își trase răsuflarea și se gândi puțin. Da, dimineață Îl sun și-i spun că plec. Îl Întreb dacă are ceva Împotrivă să plec, zise după o scurtă pauză... — De ce să-l mai suni? se enervă Kitty. — Trebuie, zise Desert Rose, cu lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Se uită În jur cu dispreț. — Ce-i? Nu-ți place casa? o Întrebă Kitty. — Nu mă interesează casa, răspunse Desert Rose disprețuitoare. Știi că nu mă interesează chestiile astea. Ieșiră În grădina din spate, cu priveliștile care-ți tăiau răsuflarea, și se așezară pe șezlongurile de lângă piscină. Kitty se bucura de soarele cald și voia să se și bronzeze puțin. Pielea ei era ca de fildeș pe lângă bronzul sănătos al lui Matthew. Dar era evident că lui Desert Rose nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dulce, de gheișă strălucea de fericire. Nu-i venea să creadă că petrecea atât de bine, că avea o Zi V „perfectă“, cu un necunoscut picat În ultimul moment. Păcat că nu era partenerul corect. Ajunse În baie aproape fără răsuflare, epuizată, se privi În oglindă, lângă o negresă Înaltă, subțire, superbă, Îmbrăcată Într-o rochie strâmtă, strălucitoare. Oare unde era Matthew acum? se Întrebă Kitty. În vreun restaurant Împreună cu „ea“? Era fericit? Părea mai departe ca oricând. Oare Îl pierduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nu ne trebuie pentru că, mai devreme sau mai târziu, vom găsi ceea ce, chiar dacă acum nu știm, cândva ne va lipsi. Aplecați peste paginile vechi și îngălbenite, respirând mirosul umed al paginilor închise de ani de zile, fără atingerea aerului nici răsuflarea luminii peste hârtia moale, tatăl și fiica profită astăzi de lecția învățată, caută ce le lipsește în ceea ce credeau că nu le mai e de folos. În căutările lor, au găsit un academician cu bicorn de pene, sabie și broderii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]