22,519 matches
-
și de Înclinați. Abia ulterior, În teologia moralei, adăugată Criticii rațiunii practice sub titlul „Dialectica”, se creează o legătură exterioară Între valorile stabilite de norme și valorile determinate de scop; ea este mijlocită prin conceptul „meritului” de a fi fericit: rațiunea practică se vede obligată să vrea ca acela ce este virtuos, cel care s-a făcut vrednic de fericire, să o și obțină, dar pentru că fericirea nu survine de la sine ca rezultat al virtuții, golul este umplut postulatele cunoscute: Dumnezeu
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
forma determinării voinței: respectarea unei norme recunoscute interior ca fiind necondiționat obligatoare, legea morală. Etica teleologică consideră Însăși aceste norme ca obiect al unei investigații mai ample. Aceste norme prin care individul Își determină voința nu Își au originea În rațiunea sa „practică”, adică În forma gândirii logice, În măsura În care este folosită pentru acțiune, ci În sistemul obiectiv al moralei unui Întreg social. Pentru o considerare antropologic-etnografică din infinita sa varietate, ceea ce Într-un anume loc este recunoscut ca normă morală și
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
practice și utilitare. O simplă privire rapidă asupra experiențelor trăite În drept verifică de altfel, cu ușurință, aceste considerații teoretice. Într-adevăr, să nu uităm că orice judecată poartă asupra acțiunilor unei ființe pe care o presupunem că intervine prin rațiune, respectiv asupra acțiunilor, ce-i drept, exteriorizate, Însă considerate prin prisma sursei lor reflectate interioare. Dreptul judecă astfel activitatea interioară reflectată, În același timp, cu acțiunea materială În care ea se exteriorizează. Se spune că dreptul public nu poate fi
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
un drept al unei persoane În raport cu propriul eu. Noi ne judecăm uneori pe noi Înșine, de exemplu atunci când recunoaștem că am meritat moral o suferință pe care o Îndurăm; acest exemplu exprimă categoric posibilitatea unui drept moral față de noi Înșine. Rațiunea creează, astfel un subiect logic nou de atribuire pe care ea Îl opune eului ce acționează interior. Analiza moralei se reunește astfel cu ce a dreptului, reducând pretutindeni și În aceeași manieră, În aceste două domenii, ideea de persoană la
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că analogia poate fi extinsă la infinit, iar generalizarea normelor existente ar fi suficientă să ofere un criteriu pentru oricare caz. Adevărul este, În schimb, că izvorul nesecat al dreptului e constituit de natura lucrurilor, așa cum poate fi apreciată de rațiune. Tocmai la acest izvor, pe care o tradiție multimilenară l-a numit drept penal, legiuitorul nostru a vrut să se refere, arătând În principiile generale de drept un mijloc de a completa lipsurile inevitabile ale prescripțiilor sale pozitive. S-a
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
nu rezistă criticii. Permisiunea, prin ea Însăși, nu are nevoie de a fi pronunțată de drept, căci, În regulă generală, e permis din punct de vedere juridic tot ceea ce nu e juridic interzis. Deci, o normă juridică permisivă nu are rațiunea de a exista și nu poate fi Închipuită prin ea Însăși, ci poate avea un sens numai În acord cu altele de caracter imperativ, cărora le micșorează sau limitează, Într-un oarecare mod, sfera de aplicație. În unele cazuri, legiuitorul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
clauze, care se Înțeleg cuprinse În relația juridică, numai dacă părțile n-au dispus altfel. Deseori, s-a Întâmplat ca unele clauze, devenind Încetul cu Încetul tradiționale În anumite raporturi prin convenții exprese, au ajuns să fie subînțelese. Una dintre rațiunile normelor dispozitive e tocmai voința presupusă a părților: această rațiune Însă nu e singură, deoarece, la fixarea acestor norme, legiuitorul poate să fi ținut seamă de natura intrinsecă a raportului și de importanța diferitelor interese care trebuie să fie armonizate
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
părțile n-au dispus altfel. Deseori, s-a Întâmplat ca unele clauze, devenind Încetul cu Încetul tradiționale În anumite raporturi prin convenții exprese, au ajuns să fie subînțelese. Una dintre rațiunile normelor dispozitive e tocmai voința presupusă a părților: această rațiune Însă nu e singură, deoarece, la fixarea acestor norme, legiuitorul poate să fi ținut seamă de natura intrinsecă a raportului și de importanța diferitelor interese care trebuie să fie armonizate. Normele dispozitive, uneori, se referă la punctele particulare ale unui
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
existența unei obligații etice determinate, nu ne putem opri a ne Întreba deîndată și dacă această idee, În conținutul ei logic, e obiectiv adevărată. În acest caz ne punem problema dacă o persoană poate fi Într-adevăr obligată prin efectul rațiunii noastre. Nu mai facem atunci raționamente prin care să legăm Între ele realități naturale sau fapte reale omenești și prin care să putem constata relația lor de determinare a unora dintre ele prin altele de același fel, ci argumentarea noastră
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fenomenele naturale: În acest caz, orice explicare genetică-cauzală ar dispărea și ea ar fi imposibil a explica obligațiile existente, chiar pe cale psihologică sau sociologică. Problema astfel pusă este În realitate aceea pe care Kant și-a pus-o În Critica rațiunii practice („Cum e posibilă morala”), după cum și-o pusese și În Critica rațiunii pure („Cum e posibilă știința”). Pentru a funda cunoștința științifică, Kant a descoperit adevărul epocal, așa-zisa revoluție copernicană pe care el a realizat-o, că experiența
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fi imposibil a explica obligațiile existente, chiar pe cale psihologică sau sociologică. Problema astfel pusă este În realitate aceea pe care Kant și-a pus-o În Critica rațiunii practice („Cum e posibilă morala”), după cum și-o pusese și În Critica rațiunii pure („Cum e posibilă știința”). Pentru a funda cunoștința științifică, Kant a descoperit adevărul epocal, așa-zisa revoluție copernicană pe care el a realizat-o, că experiența nu se poate constitui fără acte ale spiritului cunoscător În general, adică logic
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
categoriile, ideile. În acest sens, spațiul, timpul etc. sunt a priori. Tot astfel este a priori ideea de datorie, adică cea de obligație: ea nu se poate scoate prin abstracție din experiență, ci e Însăși condiția logică a oricărei experiențe. Rațiunea, cu alte cuvinte, constituie experiența etică prin idei generale, după cum ea constituie și experiența științelor despre natură. Prin aceste condiții se explică generalitatea și necesitatea logică a conștiinței etice. Această generalitate se reduce În ultimă analiză la aceeași idee ca
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ea constituie și experiența științelor despre natură. Prin aceste condiții se explică generalitatea și necesitatea logică a conștiinței etice. Această generalitate se reduce În ultimă analiză la aceeași idee ca și aceea a legilor științifice: În Împrejurări identice, ipotetic date, rațiunea impune aceleași judecăți și acestea pot fi socotite adevărate În măsura În care apar conforme cu criteriul adevărului, adică cu coerența sistematică (logică) a tot ceea ce știm dinainte. În realitate, orice cunoștință se poate descompune În două elemente deosebite; ea cuprinde un obiect
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
prin urmare, un punct de vedere cu totul deosebit decât „obiectele” ei. O asemenea activitate presupune o finalitate a acțiunilor. Considerarea acestei finalități prin prisma sistematizării sale logice, adică prin prisma adevărului, constituie tocmai punctul de vedere etic, acel al rațiunii practice kantiene, și, prin urmare, și acel juridic, spre deosebire de cel al rațiunii teoretice kantiene. Capitolul V Conceptul de drept. Dreptul obiectiv și dreptul pozitiv. Bilateralitate. Generalitate. Imperativitate. Coercibilitate 1. Dreptul obiectiv În maniera deschis neokantiană, normativistă și imperativistă, manieră care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
O asemenea activitate presupune o finalitate a acțiunilor. Considerarea acestei finalități prin prisma sistematizării sale logice, adică prin prisma adevărului, constituie tocmai punctul de vedere etic, acel al rațiunii practice kantiene, și, prin urmare, și acel juridic, spre deosebire de cel al rațiunii teoretice kantiene. Capitolul V Conceptul de drept. Dreptul obiectiv și dreptul pozitiv. Bilateralitate. Generalitate. Imperativitate. Coercibilitate 1. Dreptul obiectiv În maniera deschis neokantiană, normativistă și imperativistă, manieră care a consacrat numele unor Wilhelm Windelband, Heinrich Rickert, Ernst Cassirer etc, Giorgio
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
infinit, și nici generalizarea normelor existente nu este suficientă pentru a oferi un criteriu pentru orice caz. Filosoful observă cu profunzime: Adevărul este, În schimb, că izvorul nesecat al Dreptului e constituit de natura lucrurilor, așa cum poate fi apreciată de Rațiune”. C. Imperativitatea. Nu ne putem imagina o normă care să nu aibă caracter imperativ. Deci: Comandamentul pozitiv ori negativ este un element integrant al conceptului de Drept. Astfel, a impune o datorie (obligație) Înseamnă a ordona. În Drept, nu există
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
filosoful italian - prin ea Însăși, nu are nevoie de a fi pronunțată de drept, căci În regulă generală, e permis din punct de vedere juridic, tot ceea ce nu e interzis din punct de vedere juridic”. O normă permisivă nu are rațiunea de a exista și nu poate fi Închipuită prin ea Însăși, ci poate avea un sens numai În acord cu altele de caracter imperativ, cărora le micșorează sau limitează, Într-un fel oarecare sfera de aplicație. De ex. formulă permisivă
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
natura lucrurilor; și, În acest sens, tot ce există are legile sale: Divinitatea are legile sale, lumea materială are legile sale, substanțele spirituale superioare omului au legile lor, animalele au legile lor, omul are legile sale (Ă). Există, așadar, o rațiune primordială; iar legile sunt raporturile dintre ea și diferitele entități precum și raporturile dintre aceste entități.” În esență, Montesquieu observă absurditatea celor care neagă obiectivitatea legilor; el spune definitoriu că: „Înainte de a exista legi făcute, existau raporturi de justiție posibile. A
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
alții sunt legi valabile și pentru animale, a patra lege este proprie numai omului, prin cunoaștere acesta „dovedește dorința de a trăi În Societate”. Immanuel Kant va urma, și el, În Scrierile morale și politice, același drum al Încrederii În rațiune și obiectivitatea legilor, ca și Montesquieu care se arăta drept filosoful cel mai temeinic al Dreptului, oricâte slăbiciuni va fi avut sistemul său de gândire. Important este cum vedea Montesquieu existența și acțiunea legilor pozitive (pe lângă cele ale naturii). În
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
principiu, o Împart după obiectul ei: o Împart În forță și În voință, În putere legiuitoare și putere executivă” Montesquieu preciza Însă, cu o logică impecabilă ca un Spinoza adevărat al vremii sale, definind Legea, astfel: „Legea, În general, este rațiunea omenească, În măsura În care ea guvernează toate popoarele de pe pământ; iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazurile particulare la care se aplică această rațiune omenească. Ele trebuie să i se potrivească Într-un asemenea grad
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adevărat al vremii sale, definind Legea, astfel: „Legea, În general, este rațiunea omenească, În măsura În care ea guvernează toate popoarele de pe pământ; iar legile politice și civile ale fiecărui popor nu trebuie să fie decât cazurile particulare la care se aplică această rațiune omenească. Ele trebuie să i se potrivească Într-un asemenea grad poporului pentru care sunt făcute, Încât este o foarte rară Întâmplare dacă legile unui popor sunt nimerite pentru altul.” Iluministul francez Își continua, programatic, argumentarea scriind: „Legile trebuie să
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
Statul În chip rațional Înțeles este, Într-un cuvânt, punctul ideal al convergenței drepturilor individuale, care Îi sunt logic anterioare, chiar dacă ele așteaptă de la el recunoașterea și confirmarea pozitivă. În nici un moment din activitatea sa Statul nu poate uita această «rațiune de a fi» fundamentală care reprezintă totodată și principiul său și scopul său, aceste cuvinte fiind Înțelese, nu Într-un sens empiric sau cronologic, ci În semnificația filosofică ce le este proprie”. Giorgio del Vecchio subliniază faptul că numai acceptând
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
la funcții publice fără excludere și fără privilegii, după singurul criteriu al meritului personal. Datoriile corespunzătoare acestor drepturi, arată cu claritate că din afirmarea lor Însăși „decurge necesitatea unui respect reciproc (Ă) ele nu pot fi exercitate decât În conformitate cu Însăși rațiunea lor (În latinește: quatenus juris ratio patitur). Astfel, de exemplu, prohibiția actelor de emulație, adică a acelor acte care - În dreptul de proprietate - „nu au alt scop decât pe acela de a vătăma pe alții sau de a-i incomoda”. De
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
juridice pozitive, există o ordine de valori ideale altfel spus, „dacă juridicitatea se identifică cu justiția”. Juristul italian critică poziția hegeliană ca pe o autentică „exaltare dogmatică a Statului contra căreia se răzvrătește, mai mult chiar decât facultatea critică a rațiunii noastre, conștiința noastră etică”. Giorgio del Vecchio respinge critic: „divinizarea Statului, sau Statolatria care nu poate să fie admisă decât de aceia ce sunt sclavii prejudecății materialiste sau istoriciste (s.n. - V.V.), care confundă fenomenul cu ideea, forța cu dreptul, posibilul
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
adevărat, caracterele Statului, subliniază filosoful neokantian. Statul are, În același timp, un caracter de absolut și un caracter de relativitate, ca expresii diferite ale faptului că Statul este sistemul juridic preponderent pentru un mediu dat, În mod formal exclusiv, În rațiunea logicii propriei sale construcții interne; ceea ce nu Împiedică, totodată, ca alte organizații juridice, mai mult sau mai puțin dezvoltate, să fie posibile, cărora nu li s-ar putea nega, deloc, caracterul intrinsec al legalității lor, după logica de principiu pe
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]