3,475 matches
-
care se strânge se păstrează și se aruncă la rădăcina pomilor pentru a fi roditori. Element activ și purificator, supus normelor ritualice, focul iese din canonul magicului, devenind tabu, pentru a menține în stare manifestă formele existențiale, făcând posibilă permanenta reîntoarcere la starea dintâi a creației. IV. AERUL Simbol al elevației spirituale și liant gnoseologic dintre pământ și cer, aerul reprezintă forța activă care pune în mișcare universul creației. Semnificând starea procesuală a materiei, pulsiunile lăuntrice, dar și desăvârșirea sufletului care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se aprindă când e ploaie grozavă cu piatră, fulgere și trăsnete, pentru că are darul de a alunga pe Dracul."443 Metamorfoză a aerului, copacul, ca axis mundi, măsoară timpul tradițional, simbolizând, astfel, un întreg universal, desăvârșirea temporală reprezentată de eterna reîntoarcere a anotimpurilor. În cimiliturile românilor, anul este reprezentat sub forma unui copac care adăpostește anotimpurile, lunile, săptămânile și zilele omului arhaic: Am un copaci cu douăsprezece ramuri, în fiecare ramură câte patru cuiburi și în fiecare cuib șapte ouă; Am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
creează cadrul ritualic al universaliilor ontologice; * Imaginea cronotop 29 Imaginea a-temporală și a-spațială reprezintă nucleul constant al discursului mitic, având drept scop recuperarea universului primordial, prin rit. Acest tip de imagine poate fi reprezentată prin cerc30, simbolizând "eterna reîntoarcere" la starea originară a lucrurilor.31 Prin ritual, se consacră legăturile cu timpul și cu spațiul, convertind evenimentul profan la sacru, prin năzuința cunoașterii. Deschiderea spre universalul din lucruri, dezvăluit de imaginea spațiu-timp, poate fi înfățișată de spirală care semnifică
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
LUNA 1. SOARELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura umanității, semnificațiile arhetipale ale "soarelui" se supun a-temporalului și a-spațialului, păstrându-și procesualitatea originară. Reprezentare a divinității, în majoritatea mitologiilor, "soarele" face lucrurile manifeste, prin eterna reîntoarcere la starea dintâi a creației. Soarele prezintă alternanța viață / moarte / renaștere, fiind un "simbol al învierii și al nemuririi". Soarele este "inima" sau "ochiul lumii", în simbolismul vedic, Atmă, Spiritul universal. "Simbol cosmic", soarele a impus o adevărată religie astrală
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe "creanga de aur" a Pomului Vieții.79 Izvor al vieții și al morții, soarele este întruchiparea luminii diurne, focul uranian, dătător de viață, purificator, dar și distrugător, prin arșița și seceta pe care le provoacă. Ca simbol al veșnicei reîntoarceri și al centrului, soarele este nemuritor, el este cel care reglează, prin echinocții și solstiții, viața satului patriarhal. De-a lungul timpului, soarele a cunoscut o multitudine de simboluri arhetipale, specifice codurilor culturale. Astfel, simbolurile specific solare sunt discul, discul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să fie în număr de 7, 9, 12 sau 15 (în mitologia nordică). Potrivit unei alte concepții, stelele au fost considerate bucăți ale oului cosmic (Kalivala). Cea mai importantă stea, luceafărul, este un vestitor al renașterii, un principiu al veșnicei reîntoarceri. Ca simbol al principiului vieții, Luceafărul a fost considerat fratele mai mare al Soarelui.139 În spațiul românesc, există obiceiul ca, în cele trei zile de Crăciun, să se umble cu "steaua" , cu 6, 8 sau 12 colțuri. Steaua era
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al naturii. Divinitățile lunare patronează vegetația, nașterea, moartea, fertilitatea pământului, creșterea plantelor. Luna a fost considerată "primul mort" din cauza dispariției din 3 nopți, considerată a fi înghițită de vârcolaci sau de monștri. Ca măsură a timpului și simbol al veșnicei reîntoarceri, luna este primul mort care învie. Lumina reflectată a lunii reprezintă cunoașterea indirectă, conceptuală, discursiv-rațională, evocând subconștientul, imaginația, visul, elementarul, femininul (anima).177 Deosebindu-se de soare care apare în fiecare zi a anului, cu aceeași înfățișare, luna este un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
soarele cu căldura. / În cei doi umerei, / Doi luceferei. Câteșinouă mările, / Trece Ion oștile. / Iar Ion făt-frumos, / El să fie sănătos / Ca un trandafir frumos."200 În structura magică tradițională a urăturii de Malancă, luna este supusă unui ritual al reîntoarcerii în matricea apelor, tocmai pentru a se împlini descântecele și farmecele. Moartea ritualică a lunii, care precede apariția lunii noi, numită popular Luna Tânără, Luna în două coarne sau Crai Nou, mijlocește împlinirea unor vrăji și descântece. "Luna din fântână
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu pere, / Da nu-s mere și cu pere, / Da nu-s mere, nici nu-s pere, / Ci-s mai multe suflețele."320 O altă reminiscență a noului an agrar, este prezența "rândunicii" în unele colinde românești. Simbol al veșnicei reîntoarceri și al învierii, în mitologia universală, rândunica este considerată o metamorfoză a zeului apelor, al cuvântului, dar și al vegetației: "Acolo jos pe râturele, / Florile dalbe, / Trece-un cârd de rândunele, / Maica Sfântă după ele, / Tot plângând și blăstămând / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
al luminii, al laturii spirituale a omului.338 Simbol al transformării temporale, al fecundității și al permanenței ancestrale, "complement viu al labirintului", ouroboros-ul, apare ca "marele simbol al totalizării contrariilor", în vederea devenirii cosmice și ca regenerare a forțelor prin schema reîntoarcerii: "animal al misterului subteran, al tainei aflate dincolo de mormânt, el își asumă o misiune ce devine simbolul clipei dificile a unei revelații sau a unei taine taina morții biruite de făgăduiala reînceperii."339 Mare regenerator, stăpân al "pântecului lumii", șarpele
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
1973; "Ceremonie în albastru", 1975, Editura Albatros. Despre Mihai Negulescu aflăm din comentariul critic al lui Alexandru Piru1 că este un versificator fără personalitate. Din cantitatea de volume publicate, culegerea "Echinox" adună ceea ce este mai reprezentativ în lirica lui. O reîntoarcere la anii tinereții și-ai jubilației apare în poemul "Câinele toamnei", unde îl descoperim pe Ion Barbu, care-l invocase pe Fox: Se aud gemând butucii la echinox,/ ciorchina tremură de îndoială./ Pe unde ești bătrână umbră,/ când masca toamnei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
din blidul feței mele,/ întinde apă proaspătă la călători!" Fântâna, care apare simbolic de-a lungul creației, izvor de viață și moarte, alături de câmpiile mănoase, de podgoriile aplecate de strugurii roșii, stau sub "marile înțelesuri". Un sentiment al plenitudinii, visul reîntoarcerilor, contemplația într-o clipă de răgaz, comuniunea cu sufletul materiei, al liniștii, al sensibilității, pe care nu reușește să ne-o transmită, rămân în afara emoției estetice. Poetul parcă ne-ar citi un tablou deschis ca sens la prima vedere, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și insensibilă, îi va genera un sentiment de melancolie, de aceea numai dragostea îl ajută să reziste prin "măhălălile lui noiembrie". "Țara lui π" este o carte scrisă fără emoție. Poeme ca "Oracol", "Silex", "Ritm" nu spun nimic. Poetul cântă reîntoarceri, trăiește amintiri, îl prezintă pe Pan cum invocă ancore uitate pe țărm și cheamă depărtări. Un univers în care bătrânii nu au ținere de minte, în care lamentarea este un pumn de cenușă și orice drum drept este o răspântie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
peisaj, fără dramatism, fără neliniștea ciclului "Ștefan și oamenii", de aceea vibrația este estompată în pânze statice, nu lipsite, însă, de armonie cu elemente proprii primului volum, "Poezii" (1950). Din acest moment, evocarea istorică este un prilej de meditație, de reîntoarcere a poetului spre el însuși, într-un extaz melancolic și sacru. În volumul "Cadavre în vid" are sentimentul golului în istorie, al destinului singular: Voi pleca deși lăsând moștenire o lungă/ trenă de sânge, de zgură, de fum..." pentru că " Vid
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
trăire civică. Cele două laturi ale creației lui Adrian Păunescu continuă, îmbogățite în nuanțe și simboluri ce vor constitui și substanța volumelor următoare. Trăirea existenței în latura ei biografică presupune și la Adrian Păunescu, ca și la alți poeți, o reîntoarcere la poezia lui Tudor Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, dar și la Macedonski și Octavian Goga. Adrian Păunescu trece prin exuberanța primelor sentimente, prin stări de jubilație, de neliniște, de spaimă în fața unui univers aflat în stare de proliferare sau de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spre care tinde omul de la naștere și până la moarte, motive care apar obsesiv, așa cum vom vedea de-a lungul operei. Trăirea teribilă a existenței și latura ei biografică Cu volumul "Mieii primi" asistăm la o revitalizare a lirismului prin permanenta reîntoarcere la origini, la acea efervescență naturistă, similară creației divine. Există în poemul titular un soroc al creșterii care ne trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de primăvară". Poetul trăiește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a cărui școală doctorală o conducea. Această primă experiență de predare inedită ca formă, dar nu mai puțin intensă m-a determinat să iau pentru prima dată în considerare o carieră academică, pe care am și început-o imediat după reîntoarcerea mea în România, în cadrul Centrului de Excelență în Studiul Imaginii (CESI), Universitatea București, unde sunt astăzi lector universitar. Alexa Visarion este și un vizionar, specie care ne lipsește în societatea românească: puțini știu că el a concurat cu câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
soluțiile și mijloacele cinematografice practicat la noi pînă azi, ci adaptarea cinematografului la lumea sa de idei și reprezentări la modul său de expresie. (Valerian Sava) Regizorul și Dorina Lazăr Anca Alexa Visarion spunea că, în Năpasta, el vede o reîntoarcere la acea "ananke" a tragediei antice. Ideea că nedreptatea nu poate rămâne nepedepsită, că această pedeapsă poate fi o altă nedreptate, identică și contrară. Această dialectică ananke lucrează încet și dârz. Anca, personajul poveștii, lucrează aproape zece ani ca să facă
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
reunite si își împărtășesc percepțiile ; terța parte (în cazul nostru, cadrul didactic) îi ajută să si clarifice punctele de vedere si să se înțeleagă ei înșiși pe ei ca grup, precum si pe celelalte grupuri. Cel de-al treilea pas presupune reîntoarcerea grupurilor în camerele separate si cercetarea mai în amănunțime a rezultatelor, diagnoza problemei curente si determinarea modului în care fiecare grup contribuie la conflict. Ultimul pas presupune reunirea grupurilor si împărtășirea noilor perspective; mediatorul are rolul de a-i impulsiona
Medierea în educație by Ileana Bădulescu Anastase, Cornel Grigoruț, Mircea Mastacan () [Corola-publishinghouse/Science/1700_a_3139]
-
succesiune de forme ale vieții sociale și culturale cu particularități unice și irepetabile. Această "înțelegere modernă a istoriei" presupune abandonarea vechii idei că faptul istoric nu este altceva decât "ilustrarea unor determinații universale esențiale sau a unor legități precum <<eterna reîntoarcere>>, progresul, decăderea etc." Viziunea dogmatică a raționalismului tradițional este înlocuită cu un principiu romantic despre care am mai vorbit, cel "al individualității istorice și al evoluției individuale". Astfel conchide pe bună dreptate Schnädelbach -, până și istoria ca știință (Geschichtswissenschaft) își
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
necum ca realizări. În primul caz este vorba despre "aspirația de a uni ceea ce este izolat, de a fundamenta corelația respectivă și de a o extinde fără a ține seama de granițele științelor particulare". În cel de-al doilea, "aspirația reîntoarcerii către temeiuri, până ce este atins ultimul punct în privința fundamentării filozofiei". Mai simplu spus, orice Weltanschauung tinde să fie o viziune integrală și integratoare și să ajungă la un principiu fundamental totalizator. Pe lângă aceste "trăsături formale", Dilthey distinge însă "mai întâi
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
a făcut-o. Printre aceste funcții avem: 1) memorie; 2) mit; 3) transmitere a cuvântului și a exemplului; 4) vehicul al tradiției; 5) conștiință critică a prezentului; 6) descifrare a destinului omenirii; 7) anticipare în privința viitorului; 8) promisiune a unei reîntoarceri 231. Istoria comportă și alte funcții: 1) schimbarea prezentului pe o gândire a trecutului; 2) dezvoltarea unor domenii de analiză din cunoașterea empirică, de tip istoric (hermenutica, semiotica, psihanaliza, semiologia, semantica etc.); 3) istoria ca relație între arte (cele din
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
mentalitate. Aceste funcții, sugerate, poate că nu prea explicit pentru un creier de televiziune, setat pe imagini și stereotipuri, în cartea Cunoașterea istorică..., fac din istorie mama tuturor științelor. Istoria este și va rămâne inevitabilul gândirii noastre, locul de eternă reîntoarcere pentru noi funcții, noi politici dincolo de uzatul principiu al reprezentării. Toată această "umplere de istorie" a gândirilor noastre este deopotrivă pozitivă și negativă. Depinde în ce fel de funcționalități este re- și configurată de către factorul uman. Addenda Emplotment-ul lui Hayden
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
momentele de reverie și reprezentare onirică a acelui "paese innocente ungarettian al locurilor și miturilor copilăriei (...), întoarcere deopotrivă arheologică și sentimentală în memoria spațiului cultural autohton". Prozatorul satiric, neîndurător și lapidar, se dovedește a fi în contrapartidă un paseist al reîntoarcerii conform celebrului declic proustian. Momente în care Mircea Zaciu este un veritabil fenomenolog al originilor, dar și al propriului eu proiectat cosmic, un visător bachelardian al arhetipului copilăriei, dar și un peisagist blagian și senzor al lumii concrete, calde, tandre
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield • Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu • Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov • O.k. Pentru America!, Gheorghe Stan • Picătura de cucută, Paul Eugen Banciu • Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian • Rebecca și Rowena, William Thackeray • Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Dumitru Țepeneag • Sărbătoarea nebunilor, Istvan Ráth-Végh • Simptome, Virgil Nemoianu • Trei rîuri și-un ocean de poezie, Valeriu Stancu • Treptele nedesăvîrșirii, Pavel Chihaia • Zece eseuri, Mihai Pricop • Curtezane și pseudocurtezane în mitologie, istorie, literatură, Elena Macavei
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]