17,529 matches
-
anaforă propozițională (Paul1 mi-a vorbit despre cartea lui1.) sau extrapropozițională (anaforicul și antecedentul se găsesc în aceeași frază, dar în propoziții diferite). La nivel pragmatic, se poate face distincția între anaforele coreferențiale (antecedentul și expresia anaforică trimit la același referent: Paul tocmai a terminat de citit [ultimul roman al lui Umberto Eco]1. Romanul/Cartea/Acesta 1 i-a lăsat un gust amar.), anaforele divergente (nu se poate vorbi despre identitate referențială între antecedent și expresia anaforică: Ana îi întinse
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a lăsat un gust amar.), anaforele divergente (nu se poate vorbi despre identitate referențială între antecedent și expresia anaforică: Ana îi întinse mîinile 1. Ion i le prinse în ale2 sale.) și anaforele inclusive (există doar o identitate parțială între referentul antecedentului și cel al expresiei anaforice: Citesc cu plăcere [cărțile de istorie]1, chiar și pe cele mai prost scrise 1'.) În funcție de relațiile lexico-semantice dintre antecedent și expresia anaforică, se poate vorbi de anafore lexicale fidele (anaforicul și antecedentul conțin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
două cuvinte 1 îi stăruiau în minte.) Anaforele îndeplinesc funcții variate din punct de vedere textual (au un rol important în structurarea textului, în asigurarea coeziunii textuale), din punct de vedere referențial (de exemplu, contribuie la identificarea, reclasificarea, definirea, numirea referenților într-un discurs) și din punct de vedere discursiv (exprimarea polifoniei, manipularea receptorului se realizează și prin modul în care sînt construite anaforele; dăm doar un exemplu de manipulare, extras din Zodia Cancerului, unde Sadoveanu utilizează voit un demonstrativ ce
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
părintelui Dosoftei 1. [...]"Iată un lucru la care nu m-așteptam, cugetă domnul de Marenne, căci mie îmi plac prelații dîrzi [...]. Într-o țară străină, mai ales, îl prefer pe acesta 1". De asemenea, trebuie făcută distincția dintre anaforicele metalingvistice (referentul expresiei anaforice, expresie care conține un termen de metalimbaj, este un segment lingvistic anterior luat ca atare: "Cine știe!"1 Aceste două vorbe 1 tresăriră în el cu nădejde și cu mîhnire. Sadoveanu), deicticele textuale (referentul expresiei referențiale care conține
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distincția dintre anaforicele metalingvistice (referentul expresiei anaforice, expresie care conține un termen de metalimbaj, este un segment lingvistic anterior luat ca atare: "Cine știe!"1 Aceste două vorbe 1 tresăriră în el cu nădejde și cu mîhnire. Sadoveanu), deicticele textuale (referentul expresiei referențiale care conține un termen de metalimbaj nu este un segment lingvistic ce precedă respectiva expresie, ci chiar segmentul din care expresia face parte: [În momentul în care scriu aceste cuvinte 1 nici nu-mi mai amintesc dacă te-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistic ce precedă respectiva expresie, ci chiar segmentul din care expresia face parte: [În momentul în care scriu aceste cuvinte 1 nici nu-mi mai amintesc dacă te-am iubit.] 1) și menționale (definite de Corblin ca expresii ai căror referenți sînt identificați doar datorită menționării poziției pe care o au în discurs expresiile care au desemnat referenții respectivi în discursul anterior: Primeau ordin să recruteze oameni pentru întinsele ferme desuete. Erau îmbarcați în vagoane cu destinația ziselor susnumitelor/acestor din
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
scriu aceste cuvinte 1 nici nu-mi mai amintesc dacă te-am iubit.] 1) și menționale (definite de Corblin ca expresii ai căror referenți sînt identificați doar datorită menționării poziției pe care o au în discurs expresiile care au desemnat referenții respectivi în discursul anterior: Primeau ordin să recruteze oameni pentru întinsele ferme desuete. Erau îmbarcați în vagoane cu destinația ziselor susnumitelor/acestor din urmă plantații.; Maria a întîlnit-o pe Ana. Prima a îmbrîncit-o pe cea de-a doua.) În semiotică
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
bază a textului semiotic general, prin care sînt indicate, "arătate" entitățile înaintea oricărei structuri fonologice sau semantice. Funcția anaforică este anterioară semnificației, este relațională, transgresivă în raport cu structura verbală, prin intermediul căreia este însă studiată în mod necesar. V. cataforă, cotext, deictic, referent. BENVENISTE 1966; KRISTEVA 1969; TODOROV 1970; MAILLARD 1974; HALLIDAY - HASAN 1976; MILNER 1982; TASMOWSKI-DE RYCK 1994; KLEIBER 1994; REBOUL - MOESCHLER 1998. SM ANALIZĂ AUTOMATĂ. O dată cu realizarea calculatoarelor electronice și a programelor de analiză (cantitativă) a componentelor textuale sau pentru întocmirea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
că limba are o organizare internă de sistem. F. de Saussure a conceput semnul lingvistic (= cuvîntul) ca unitatea dintre semnificat (conceptul unui obiect) și semnificant (imaginea acustică a formei cuvîntului), adică într-o manieră mentalistă care nu are în vedere referentul (obiectul denumit) și forma cuvîntului, adică aspectele fizice. Ca atare, arbitrarul se află, în viziunea sa, în relația dintre semnificat și semnificant, fiindcă lipsește între ele situația de alăturare posibilă, întîlnită în cazul simbolului. În interiorul sistemului limbii însă, raportul dintre
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceasta îl face oarecum fragil, iar alunecările semantice în diacronie atestă caracterul schimbător al semnului. Problema arbitrarietății semnului, inițiată de F. de Saussure, a fost deseori discutată după aceea, E. Benveniste observînd că înaintașul său a confundat sistematic semnificatul cu referentul. Din acest motiv, arbitrarul s-ar situa în raporturile dintre semn și lucrul desemnat, iar nu între semnificant și semnificat, căci aceste aspecte ale semnului fiind consubstanțiale, legătura dintre ele nu poate fi necesară. De altfel, în 1933, lingvistul american
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
consubstanțiale, legătura dintre ele nu poate fi necesară. De altfel, în 1933, lingvistul american Leonard Bloomfield a elaborat o altă teorie a cuvîntului ca semn, pornind de la principiile behaviorismului și punînd pe primul plan relația dintre forma lingvistică și obiectul (referentul) denumit prin ea. Unele dintre curentele lingvistice de la sfîrșitul secolului al XX-lea, pornind de la sugestiile lingvisticii cognitive, au abandonat însă ideea lipsei de motivare a semnului, praxematica atribuind chiar formelor o valoare iconică. În aceste circumstanțe, semnul lingvistic actualizează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
bază (a mînca, a bea, a întreține relații sexuale, a bate, a înșela, a trăda, a muri, a ucide), personajele-cheie (hoțul, prostituata, polițistul), banii, nebunia, abilitatea, naivitatea, sînt ilustrate de zeci de cuvinte și expresii care se diferențiază nu prin referent, ci prin nuanțe afective și conotații sociale. La nivel pragmatic, argoul se caracterizează prin acte de vorbire specifice, mai ales din sfera conflictuală: insulte, imprecații, amenințări. Atitudinea dialogală este, în general, necooperativă, de suspiciune generalizată. Dialogul necooperativ se manifestră prin
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
potrivit căreia o unitate lingvistică este autonomă dacă are trăsături semantice, morfologice și sintactice independente de context. Aceste trăsături presupun însă o autonomie referențială, conferită de capacitatea unei expresii de a avea semnificație lexicală, cînd își determină prin sine însuși referentul în momentul utilizării. În această perspectivă, se poate constata că multe cuvinte sînt lipsite de autonomie (demonstrativele, anaforicele, deicticele etc.), deoarece sînt dependente de contextul lingvistic pentru a li se putea atribui o referință și, ca atare, primesc statut referențial
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ilocuționar particular, cu intenția de a realiza o operă literară. Cititorul are însă propria apreciere în legătură cu caracterul de operă literară al acestei realizări, iar, dacă această apreciere confirmă intenția naratorului, între ei se stabilește un consens în a identifica un referent într-o lume posibilă. V. acțiune, apreciere, autodesemnare, discurs, narator. MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001. RN AUTORITATE. În domeniul limbii, autoritatea reprezintă caracteristica de a institui maniere, modele și mijloace pentru alcătuirea discursului. Manifestarea autorității la nivelul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și un segment lingvistic care apare după ea în discurs (numit expresie subsecventă sau, pe scurt, subsecvent, și putînd fi un substantiv, un pronume, o sintagmă, o frază), astfel încît expresia cataforică introduce în discurs o reprezentare mentală a unui referent a cărui identitate nu este determinată pe deplin decît în momentul ocurenței subsecventului. De exemplu, în enunțul următor nu se înțelege complet care este referentul pronumelui o (cataforic) decît după apariția sintagmei autoritatea totală (subsecvent): Pentru cel ce o1 exercită
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sintagmă, o frază), astfel încît expresia cataforică introduce în discurs o reprezentare mentală a unui referent a cărui identitate nu este determinată pe deplin decît în momentul ocurenței subsecventului. De exemplu, în enunțul următor nu se înțelege complet care este referentul pronumelui o (cataforic) decît după apariția sintagmei autoritatea totală (subsecvent): Pentru cel ce o1 exercită, autoritatea totală 1 e un risc. Deși analizată de obicei împreună cu anafora, catafora nu este o relație simetrică a acesteia, o imagine în oglindă a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
diferite și, de aceea, cataforele frastice sînt mult mai frecvente decît cele transfrastice. Din punct de vedere morfologic, expresiile cataforice cele mai frecvente sînt pronume sau cataforice zero (vide), și atunci, în majoritatea cazurilor, cataforicul și subsecventul trimit la același referent Ca să nu-și1 mai dezamăgească părinții, Maria 1 renunță la vacanță./ Dacă [Ø]1 ar fi citit cartea, Maria 1 ar fi știut răspunsul. Catafora inclusivă nu este exclusă: Una1' dintre [fetele care participaseră la reuniune]1 citise cartea. Situațiile în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
funcții specifice din punct de vedere referențial, textual și discursiv. Deși expresiile referențiale cataforice și anaforice au particularități ce trebuie identificate pentru fiecare limbă în parte, există similitudini de funcționare a anaforelor și cataforelor în diversele limbi. V. anaforă, deictic, referent. BÜHLER 1934; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. SM CATEGORIZARE. Prima formă a categorizării, ce a fost remarcată încă din Antichitate, este repartizarea cuvintelor în clase gramaticale sau părți de vorbire, pornind de la trăsăturile lor comune: 1) aceleași
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu poate aborda aceste probleme decît prin acest mijloc indirect. Numele propriu, dacă nu operează ca numele comun o categorizare descriptivă, individualizează un element al realității. Prin urmare, aceasta este o categorizare individualizantă, diferită de cea transferabilă la mai mulți referenți a numelui comun, și constituie modul de semnificare al numelui propriu, iar nominația conferă statutul de individ prin ea însăși. V. definiție, etnometodologie, praxem. BENVENISTE 1966; DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a fost concurat de cîmpul tematic, propus de G. Matoré, iar uneori a fost confundat cu cîmpul semantic sau cu cîmpul lexical. Cîmpurile noționale sînt domenii recunoscute în realitatea obiectelor și în practica umană, fiind reprezentate în limbă în sectorul referenților. Relațiile semantice care antrenează asociațiile de idei în cîmpurile noționale sînt de o mare diversitate și de o mare complexitate, astfel încît este greu să se stabilească limite clare între ele. Ideea de cîmp noțional antrenează deopotrivă perceperea realității, reprezentarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de diferențierea socială (limbă standard vs. limbă populară vs. argou) și funcțională (limbă comună, limbaj tehnico-științific, limbaj academic etc.). În ce privește materializările discursive ale coerenței (referință, substituție, elipsă, conjuncție și coeziune lexicală), Daniela Rovența-Frumușani consideră că ele sînt referențiale (determinate de referentul extralingvistic și de cel discursiv) și că manifestării lexicale i se opune coerența gramaticală (de genul coerenței, substituției, elipsei), iar în interiorul acesteia o coerență la nivelul actului referinței și o coerență la nivelul predicației (elipsa, substituția, conjuncția). Coerența lexicală cunoaște
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. RN COREFERINȚĂ. Prin termenul coreferință se înțelege situația realizată de relația pe care o au două semne lingvistice, situate în două poziții ale lanțului vorbirii, care trimit la același obiect extralingvistic, adică au același referent. Potrivit acestei perspective, este considerată coreferențială orice relație de anaforă, cu excepția anaforei asociative care se sprijină pe relația parte - întreg. După unii cercetători, coreferința reprezintă proprietatea pe care o au două (sau mai multe) secvențe de a trimite la același
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Potrivit acestei perspective, este considerată coreferențială orice relație de anaforă, cu excepția anaforei asociative care se sprijină pe relația parte - întreg. După unii cercetători, coreferința reprezintă proprietatea pe care o au două (sau mai multe) secvențe de a trimite la același referent, fără ca interpretarea uneia să fie dependentă de a celeilalte. Astfel, secvențele Eminescu și autorul "Luceafărului", chiar dacă se referă la aceeași persoană, se interpretează independent una de alta. G. Kleiber a arătat însă că, la nivel textual, o legătură semantică există
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
preferă trăsătura de nonverbal. Studiul fenomenelor coverbale și paraverbale evidențiază complementaritatea în raport cu limba, dar și propria specificitate. De fapt, acestea relevă o codificare de o altă natură decît cea a semnelor verbale, din cel puțin trei perspective: locul lor în raport cu referentul este de natură probabilistă (ele nu semnalează prezența unui anume referent decît la cei care îl produc în anumite circumstanțe), ele nu constituie unități discrete ușor de segmentat, ci funcționează într-un mod continuu sau gradual, asociindu-se, combinîndu-se sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în raport cu limba, dar și propria specificitate. De fapt, acestea relevă o codificare de o altă natură decît cea a semnelor verbale, din cel puțin trei perspective: locul lor în raport cu referentul este de natură probabilistă (ele nu semnalează prezența unui anume referent decît la cei care îl produc în anumite circumstanțe), ele nu constituie unități discrete ușor de segmentat, ci funcționează într-un mod continuu sau gradual, asociindu-se, combinîndu-se sau condensîndu-se într-o manieră fluidă, și, în fine, ele sînt codificate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]