1,919 matches
-
părea să nu fie complet explicată de legea lui Newton. Unii astrofizicieni preziceau existența unei alte planete, denumită "Vulcan", care să explice discrepanțele; o astfel de planetă nu a putut fi însă găsită. Când Albert Einstein și-a formulat teoria relativității generale, el și-a îndreptat atenția spre problema orbitei lui Mercur și a descoperit că teoria lui adăuga o corecție ce rezolva discrepanța. A fost prima oară când s-a arătat că teoria lui Newton este mai imprecisă decât o
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
a îndreptat atenția spre problema orbitei lui Mercur și a descoperit că teoria lui adăuga o corecție ce rezolva discrepanța. A fost prima oară când s-a arătat că teoria lui Newton este mai imprecisă decât o alta. De atunci, relativitatea generală a devenit recunoscută drept teoria ce explică cel mai bine gravitație. În această teorie, gravitația nu este văzută ca forță, ci ca mișcarea liberă a obiectelor în câmpuri gravitaționale în virtutea inerției lor pe linii drepte într-un spațiu-timp curbat-definite
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
Există forțe care depind de sistemul de referință, adică apar din cauza adoptării unor sisteme de referință neinerțiale. Asemenea forțe sunt forța centrifugă și forța Coriolis. Aceste forțe sunt considerate fictive, deoarece nu există în sisteme de referință neaccelerate. În teoria relativității generale, gravitația devine și ea o pseudoforță ce apare în situații în care spațiu-timpul deviază de la o geometrie liniară. Ca extensie, teoria Kaluza-Klein și teoria coardelor asociază electromagnetismul și alte forțe fundamentale respectiv curburii diferitelor dimensiuni, ceea ce ar implica în
Forță () [Corola-website/Science/304451_a_305780]
-
limbile și avansează ideea că fiecare limbă construiește conținuturi lingvistice proprii, în acord cu perspectiva din care este privit obiectul. Ex.: gr. mēn (=măsurătoarea timpului); lat.lux (=luminătoarea spațiului) (nu doar expresiile sunt diferite, ci și conținuturile) (a) Formularea principiului relativității lingvistice În procesul de articulare prin care se instituie anumite expresii pentru anumite conținuturi se creează o viziune a lumii. Această viziune a lumii nu este o concepție elaborată științific despre lume, ci este o viziune intuitivă crescută sau derivată
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
o viziune intuitivă crescută sau derivată din modul sau pespectiva proprie în care sunt privite obiectele și articulate prin limbaj într-o anumită comunitate lingvistică. Humboldt oferă câteva formulări, de-a lungul periodelor sale de creație, ale acestui principiu al relativității lingvistice: (A) „Limba nu este niciodată un simplu instrument, ci ea conține întotdeauna o viziune a lumii (Weltansicht), iar a vorbi o limbă înseamnă a-ți asuma, chiar fără a fi conștient de acest lucru, acea viziune.” sau: (B) „Fiecare
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
nou în înțelegerea lumii.” sau: (C) „Diversitatea limbilor nu este o diversitate de timbre și semne, ci o diversitate de viziuni ale lumii”. Ideea lui Humboldt vine împotriva unei lungi si adânc înrădăcinate tradiții de gândire. Prin acest principiu al relativității lingvistice e formulată, pentru prima dată, postularea sau afirmarea diversității (Verschiedenheit) construcțiilor lingvistice umane, într-un sens pozitiv. Ideea diversității limbilor a fost observată anterior, dar într-un sens negativ (vezi mitul turnului Babel în care „încurcarea limbilor” este o
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
viziune. Când învățăm o limbă străină nu învățăm expresii pentru aceleași conținuturi, ci schimbăm conținuturile. Cu cât limba pe care o învățăm e mai îndepărtată de cea maternă, cu atât mai diferită e noua viziune a lumii. Această teorie a relativității lingvistice e una dintre cele mai importante descoperiri ale minții umane în domeniul științelor spiritului. Exemplu: expresia—lat. l-u-x gr. m-ē-n Obiectul conținutul—lat. luminătoarea, cea care luminează spațiul lună gr. cea care măsoară timpul Observații: • Relația dintre o expresie
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
spațiul (intră în același câmp semantic cu „făclie”, de ex.), pentru greci, cea care măsoară timpul (intră în același câmp semantic cu „clepsidră”). Pornind de la asemenea exemple și folosind un mare registru de limbi, Humboldt demonstrează sistematic această teză a relativității lingvistice. În ce privește cuvintele individuale/conținuturile lexicale și chiar regulile de construcție și de îmbinare a acestor cuvinte în interiorul unei limbi, limbajul constituie un mecanism specific de articulare a unui conținut experiențial prin mijloacele unei limbi particulare. Aceste conținuturi diferă, în
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
a lumii caracteristic fiecărui popor în parte. Acest mod specific de percepere a lumii se proiectează apoi în construcțiile spirituale ale celor care vorbesc limba respectivă: în expresii, zicători, proverbe, mituri, până la construcții poetice. (b) Argumentele aduse în demonstrarea principiului relativității lingivstice (1) Conținuturile cuvintelor nu sunt universale (aceleași pentru toți oamenii în diverse limbi), ci sunt specifice fiecărei limbi în parte. Exemple: • rom. ghiocel = ghioc mic (‹ghioc + sufixul diminutival el) Notă: În niciuna dintre limbile romanice nu vom găsi aceeași
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
apar. Exemplul cel mai pertinent în acest caz este poemul lui Eminescu, Luceafărul. Forma internă a cuvântului „luceafăr” din limba română a putut fi dezvoltat într-un mare poem care rămâne intraductibil în orice altă limbă. Sintetizând ideea humboldtiană a relativității lingvistice putem spune că fiecare limbă își organizează și segmentează conținuturile semantice într-un mod propriu, astfel încât ansamblurile sunt constelații semantice diferite.
Wilhelm von Humboldt () [Corola-website/Science/303504_a_304833]
-
neverificată poate să se bucure de interes considerabil în rândul specialiștilor din cauza eleganței sale sau a unei validități intuitive, sau a unei anticipări a verficării sale, deși nu este acceptată în mod formal până când există dovezi experimentale convingătoare; vezi exemplul relativității generale. Dezvoltarea de noi tehnologii este legată de dezvoltarea cunoașterii potrivit metodei științifice, și poate servi atât ca un alt test al validității ideilor care stau la baza sa, cât și ca o sursă de instrumente noi cu care să
Metodă științifică () [Corola-website/Science/297989_a_299318]
-
este un exemplu faimos de lege care nu a supraviețuit experimentelor care implică viteze apropiate de cea a luminii sau apropiere față de câmpuri gravitaționale puternice. În afara acestor condiții, Legea lui Newton rămâne un model excelent de mișcare și gravitație. Pentru că relativitatea generală oferă explicații pentru toate fenomenele descrise de mecanica newtoniană, este privită ca o teorie superioară. Știința este o metodă folosită cu scopul de a acumula cunoștințe. Obiectivul metodei științifice este de a porni de la una sau mai multe ipoteze
Metodă științifică () [Corola-website/Science/297989_a_299318]
-
foarte bolnav”, și a fost internat la spitalul "Addenbrooke". A două zi s-a declarat că starea lui este stabilă, dar pentru observație și o recuperare integrală, este în continuare ținut la spital. Principalele domenii de cercetare sunt cosmologia teoretică, relativitatea generală și mecanica cuantică. În anii 1965-1970 elaborează un model matematic asupra originii și evoluției universului în expansiune, din momentul "marii explozii" inițiale (""The Big Bang"") și întreprinde studii asupra relației dintre "găurile negre" din univers și termodinamică. Cercetările sale
Stephen Hawking () [Corola-website/Science/298010_a_299339]
-
târziu, revine asupra acestei teorii, admițând că radiația se produce indiferent de procesul ce are loc înăuntrul unei "găuri negre", reprezentare ce contrazice regulile mecanicii cuantice, teorie cunoscută sub numele de "paradoxul informațional al găurilor negre". La Conferința Internațională asupra Relativității Generale și Gravitației din 21 iulie 2004, care a avut loc la Dublin, Hawking a emis ideea că "găurile negre" ar putea transmite, într-o manieră deformată, informații asupra întregii materii pe care au asimilat-o. Foarte populare sunt cărțile
Stephen Hawking () [Corola-website/Science/298010_a_299339]
-
a fi nevoie de trăirea experienței în intervalul de timp care survine (cel puțin nu într-un ritm normal). Deși călătoria într-un singur sens în viitor este argumentată ca fiind posibilă datorită atât fenomenului de dilatare temporală din teoria relativității restrânse (exemplificată prin paradoxul gemenilor), cât și fenomenului de dilatare temporală gravitațională din teoria relativității generale, momentan nu se știe dacă legile fizicii permit călătoria înapoi în timp. Cu toate acestea, călătoria în timp a consituit intriga multor scenarii în
Călătorie în timp () [Corola-website/Science/312531_a_313860]
-
într-un ritm normal). Deși călătoria într-un singur sens în viitor este argumentată ca fiind posibilă datorită atât fenomenului de dilatare temporală din teoria relativității restrânse (exemplificată prin paradoxul gemenilor), cât și fenomenului de dilatare temporală gravitațională din teoria relativității generale, momentan nu se știe dacă legile fizicii permit călătoria înapoi în timp. Cu toate acestea, călătoria în timp a consituit intriga multor scenarii în ficțiune încă de la începutul secolului al 19-lea. Unele interpretări ale călătoriei în timp demonstrează
Călătorie în timp () [Corola-website/Science/312531_a_313860]
-
în timp. Un cilindru Tipler, numit, de asemenea, o mașină a timpului Tipler, este un obiect ipotetic care face posibilă călătoria în trecut (teoretic). Această abordare este concepută să funcționeze pe baza cunoștințelor noastre curente din fizică, în special teoria relativității generale. Dar rezultatele de mai târziu au arătat că un cilindru Tipler ar putea permite călătoria în timp numai dacă lungimea lui este infinită. Cilindru Tipler a fost descoperit ca o soluție la ecuațiile relativității generale de Willem Jacob van
Călătorie în timp () [Corola-website/Science/312531_a_313860]
-
din fizică, în special teoria relativității generale. Dar rezultatele de mai târziu au arătat că un cilindru Tipler ar putea permite călătoria în timp numai dacă lungimea lui este infinită. Cilindru Tipler a fost descoperit ca o soluție la ecuațiile relativității generale de Willem Jacob van Stockum în 1936 și Kornel Lanczos în 1924, dar n-a fost recunoscut că ar fi o curbă temporală închisă decât după o analiză realizată de Frank Tipler în 1974 și publicată în lucrarea "Rotating
Călătorie în timp () [Corola-website/Science/312531_a_313860]
-
fel încât măsurarea stării cuantice a uneia dintre ele schimbă instantaneu starea cuantică a celeilalte particule entanglate cu ea. Pe atunci se părea că astfel de corelații non-locale ar putea viola postulatul limitării vitezei luminii (transmiterii de semnale) din Teoria relativității restrânse. Au existat încercări de a explica corelațiile non-locale dintre particule folosind Teoria variabilelor ascunse, unde corelațiile sunt descrise de variabile necunoscute (ascunse). Însă în 1964 John Stewart Bell a demonstrat că nici astfel nu se poate construi o teorie
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
cuantică, se poate deosebi experimental de teoriile cu parametri locali ascunși. Rezultatele experimentelor ce au urmat au dovedit natura non-locală a mecanicii cuantice, cu toate că în experimente au fost și mici inexactități. Corelarea non-locală duce la o interacțiune interesantă cu Teoria relativității restrânse, care afirmă că informația nu se poate transmite dintr-un loc în altul mai repede decât cu viteza luminii. Deși există sisteme cuantice entanglate care se află la mare distanță unul de altul, transmiterea instantanee a informației nu este
Inseparabilitate cuantică () [Corola-website/Science/312769_a_314098]
-
la Universitatea Cambridge, unde Gheorghe Vrânceanu a audiat cursurile sale. El a fost primul matematician american de anvergură cu studiile complete în America. Lucrările sale reliefează preocupări în domeniile analizei matematice (în special în domeniul ecuațiilor diferențiale), mecanicii statistice, teoriei relativității, teoriei gravitației, mecanicii fluidelor și geometriei. În 1944 a dezvoltat teoria gravitonului. Continuator al unor cercetări ale lui Henri Poincaré (1854-1912), cum a fost problema celor trei corpuri, a studiat teoria generală a sistemelor dinamice (1913) precizând noțiunea stabilității în
George David Birkhoff () [Corola-website/Science/312187_a_313516]
-
argumentat contra lui Aristotel, că după cum sufletul nu poate exista fără corp, Dumnezeu nu poate exista aparte de lume. Noțiunile idealiste au câștigat o influență puternică printre fizicienii de la începutul secolului 20, confruntați cu paradoxurile fizicii cuantice și a teoriei relativității. În prefața celei de-a doua ediții (din 1900) a cărții "Gramatica științei", Karl Pearson scrie, „Sunt multe semne că un idealism sonor înlocuiește, ca bază pentru filozofia naturală, materialismul brut al fizicienilor mai în vârstă”. Această carte a influențat
Idealism () [Corola-website/Science/311635_a_312964]
-
acel mediu, fenomen numit și efect Cerenkov. Strălucirea albastră caracteristică reactoarelor nucleare se datorează radiației Cerenkov. Numele provine de la fizicianul rus Pavel Alexeevici Cerenkov, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1958, primul care a caracterizat acest fenomen. În timp ce teoria relativității postulează că viteza luminii "în vid" este o constantă universală ("c"), viteza cu care lumina se propagă într-un material poate să fie semnificativ mai mică decât "c". De exemplu, viteza de propagare a luminii în apă este doar 0
Efectul Cerenkov () [Corola-website/Science/311064_a_312393]
-
depășește de două ori energia de repaos a electronului. A primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1965 pentru contribuția sa în domeniul electrodinamicii cuantice împreună cu Richard Feynman (S.U.A.) și Shinichiro Tomonaga (Japonia), reconciliind , astfel, Mecanica cuantică cu teoria restrânsă a relativității. A avut de asemenea contribuții importante în teoria radiației sincrotrone. a dat o formulare paralelă a teoriei radiației sincrotrone,elaborată anterior și pentru prima dată de Isaak Pomeranciuk și Dmitri Ivanenko în anul 1944 în versiune cuantică. În acest domeniu
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]
-
Pauli. Schwinger și-a însușit perfect opera acestor clasici ai științei. În anii războiului Julian Schwinger independent de Richard Feynman, Shin-Ichiro Tomonaga și Freeman Dyson au dezvoltat formularea matematică a electrodinamicii cuantice, astfel, ca aceasta să fie consistentă cu teoria relativității restrânse, formulată de Albert Einstein. Noua teorie conducea la o înțelegere mai bună a interacțiilor particulelor cu sarcină electrică, cum ar fi electronii,sau pozitronii cu electromagnetice, cum ar fi undele radio, fotonii, radiația Roentgen sau cuantele gama, dovedindu-se
Julian Schwinger () [Corola-website/Science/311197_a_312526]