6,418 matches
-
mai multe ori. Atât la finele lumii antice (cinismul și diferitele secte precreștine), cât și în Evul Mediu (franciscanismul), cât și mai târziu - cu J.J. Rousseau. Revendicarea drepturilor „sensibilității” împotriva „societății” și „rațiunii” în fond nu face altceva decât să revendice restaurarea acestora din urmă. Căci tocmai societatea și rațiunea sunt periclitate de standardizarea și pustiirea sufletească de care pomeneam. Atât Rousseau, cât și astăzi Marcuse, pun în antiteză „ordinea sensibilității” cu „ordinea rațiunii represive”. Dar și unul și altul recunosc
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
adevăr, ni se Întâmplă destul de rar, atunci când ne trece o carte prin mâini, să o citim de la primul la ultimul rând, presupunând totuși că această practică e posibilă. În cea mai mare parte a timpului facem cu cărțile ceea ce Valéry revendică să facă cu Proust: le răsfoim. Noțiunea de răsfoire poate fi Înțeleasă În cel puțin două feluri. În primul caz, răsfoirea e lineară. Cititorul ia textul de la capăt, apoi Începe să sară rânduri sau pagini și se Îndreaptă către final
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
și chiar, ca În situația lui Lucien, calitatea textului. Într-un fel, universul descris de Balzac este inversul celui din Lodge. În vreme ce acela al profesorului universitar este marcat de tabu-ul nonlecturii - până acolo Încât cel care Îndrăznește să-l revendice este exclus din spațiul cultural -, la Balzac, generală este Încălcarea iar ea devine chiar regulă, un soi de tabu sfârșind prin a domina lectura, văzută ca umilitoare. Încălcarea este aici de două feluri. Pe de o parte, este admis și
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
dovezilor empirice ale unei serii de cazuri pentru a testa un „caz” teoretic. Pentru Kelling și Coles (1997), cazul teoretic a fost faptul că În anii ’80 ai secolului XX s-a inițiat o strategie polițienească eficientă - ajutarea comunităților să revendice controlul asupra spațiilor publice prin sancționări severe ale comportamentelor antisociale („recâștigarea străzilor”) -, care a avut ca rezultat reducerea substanțială a infracțiunilor grave. Autorii Își susțin „cazul” prin prezentarea unor dovezi din studii de caz specifice, efectuate În New York City, Baltimore
Studiul de caz. Designul, colectarea și analiza datelor by Robert K. Yin () [Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
română”. Cea dintâi carte, Vizite, îi apare în 1985. Actorul de mare suprafață, cu voce baritonală, puternică, plină, cu dicție impecabilă, sever și subtil ironic chiar și atunci când interpretează roluri de comedie, profesează o poezie rafinată, cu asociații metaforice căutate, revendicându-se fie din folclor, fie din atenta cântărire a temelor și procedeelor teatrale. Organizate în jurul marii treceri de dincolo de ființă, poemele exprimă o stare melancolică, discretă și tihnită: „dulapurile se sufocă / de prea multe sertare / prea pline cu gol în
ALBULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285229_a_286558]
-
sau nu dreptul la ajutor, iar Emil Cioran Îi răspunde laconic: „nu mă interesează, eu sigur sînt intelectual”. Pentru că grupul Buzești-Vișoianu-Crețianu care administra acest fond a refuzat să dea banii pentru susținerea Comitetului Național, În condițiile În care banii erau revendicați și de statul român, au apărut o serie de scenarii cum ar fi existența unui complot al lui Vișoianu de a deveni prim-ministru În exil, și deci de a avea dreptul legal de a dispune de fond; se susținea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
mai era nici un motiv să nu rîvnească la cetățenia noii lor patrii”. Mai mult decît atît, același autor releva că românii americani au contribuit, În anii războiului, la „apărarea democrației americane, și că, prin urmare, și rasa română Își poate revendica meritul de a fi avut o parte, cît de modestă, la ceea ce se numește «The making of America», adică la crearea Americei de astăzi. Și, fără Îndoială, se vor mai face și alte jertfe, toate cîte se vor cere bunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
nescrisă Încă, este nu numai o lucrare necesară, ci, Înainte de toate, o exigență ce nu mai poate fi amînată. Demersul nostru, care are un rost introductiv, se dorește a fi o posibilă prefață a viitoarei monografii a americanilor care se revendică a face parte din grupul etnic român. Jill MASSINO „Ei ne-au spus că trebuie să reconstruim ceea ce au distrus nemții” Povești ale femeilor deportate 1. Introducere: victime, istorie și memorie colectivă Și, a doua zi... a venit mama [plîngînd
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
spre națiunile „Învingătoare”, atunci cînd se modifică granițe, interesele fiind, În primul rînd, de natură economică. Un alt criteriu folosit drept catalizator pentru existența națiunilor a fost componența mediului urban. În general, națiunile „dominante” au populat orașele, ulterior etnia majoritară revendicînd și spațiul din proximitatea așezărilor urbane. Aceasta a dus la rezultate contestate de pionierii mișcărilor naționale. Este adevărat că, În primii ani ai secolului al XIX-lea, Bucureștiul era un oraș grecesc, iar la 1848 Praga, Plžen (Pilsen) sau Ljubljana
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
făcut aceste observații, Kolarz a analizat invocarea trecutului În cazul fiecărui stat. Cazul Ungariei. Regatul Sfîntului Ștefan este poate cel mai cunoscut caz, În acest spațiu, de a face din istorie o armă politică. Ungaria, după Primul Război Mondial, va revendica teritorii În toate țările vecine: Transilvania, Slovacia, Croația, părți din Austria, tocmai pentru că, la un moment dat În istorie, aceste spații aparținuseră Ungariei. Cazul Poloniei. Acest stat se va folosi de două mituri naționale importante pentru a-și legitima granițele
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
atît cît este și cea a Regatului Sfîntului Ștefan sau a „dreptului statelor boemiene”. Cazul Iugoslaviei. În acest spațiu a predominat un „naționalism intern”, manifestîndu-se prin competiția dintre sîrbi și croați pentru supremație. Fiecare parte avea argumentele sale. SÎrbii se revendicau a fi cei mai importanți luptători pentru libertatea slavilor din sud, prin rezistența lor antiotomană. Pe de altă parte, croații Își motivau superioritatea, prin persistența statului lor timp de un mileniu. În fapt, statalitatea croată a fost numai de fațadă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
o explicație acestei controverse, studiind recensămintele religioase, din care reiese că În Bosnia și Herțegovina erau, În perioada interbelică, 43,9% ortodocși, 31,3% musulmani și 23,5% catolici. Cazul Bulgariei. Naționalismul de aici a luat aspecte destul de megalomace, Întrucît revendica teritorii, destul de Însemnate ca suprafață, În trei state. Modelele politice medievale le-au reprezentat cele două țarate, fără a se avea În vedere că cel de-al doilea țarat era revendicat și de români. Astfel, au fost considerate „bulgărești” Macedonia
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Naționalismul de aici a luat aspecte destul de megalomace, Întrucît revendica teritorii, destul de Însemnate ca suprafață, În trei state. Modelele politice medievale le-au reprezentat cele două țarate, fără a se avea În vedere că cel de-al doilea țarat era revendicat și de români. Astfel, au fost considerate „bulgărești” Macedonia, Tracia și Dobrogea. Pretențiile lor de cultură străveche au fost alimentate și de firmanul sultanului din februarie 1870, prin care Înființa exarhatul bulgar, ce cuprindea Dobrogea și orașul Niš cu Împrejurimile
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Între germani și cehi, polonezi și ruși sau români și unguri. În final, vorbește despre naționalism În Europa Centrală și de Est și ca o problemă de cultură, atîta timp cît alte „națiuni mici”, cum sînt cele scandinave, nu-și revendică reciproc teritorii. Ilarion Țiu TARAS KUZIO, „Memory and Nation Building in the Post-Soviet Colonial Space”, Nationalities Papers, vol. 30/2, iunie 2002, pp. 241-264. Taras Kuzio este cercetător la Institutul de Studii despre Europa Centrală și de Est al Universității
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
idei sînt aprig combătute În fostele state sovietice după 1991, În Încercarea de construire a unei noi identități, de cele mai multe ori În opoziție cu cea sovietică. Acest proces are o importanță politică deosebită deoarece În esență este vorba despre cine revendică trecutul, cine este ego și cine alter, cui datorează cetățenii loialitate și pe cine recunosc ei ca deținători legitimi ai puterii. Această miză suscită o intensă activitate de creare a miturilor, mituri care fac parte integrantă, după cum susține Kuzio, din
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
spre naționalism produc mai mulți istorici și mai multe scrieri. Lovitura principală dată de istoriografia ucraineană de după 1991 este susținerea ideii că Ucraina este un stat vechi de 1.000 de ani, ceea ce a pus În discuție statutul statului kievean, revendicat de Rusia ca predecesor. În acest caz, Ucraina sugerează că Rusia este un stat mai tînăr, prin urmare fără nici un drept asupra teritoriului ucrainean. Elita politică din Ucraina a sesizat rapid avantajele acestei interpretări și s-a folosit imediat de
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
a acestui stat complică situația pentru că frica de separatism și refuzul de a admite existența diferitelor etnii a dus la conflicte și represiune. În plus, există un clivaj adînc Între elita politică a statului, sovietizată, și „inteligenția” basarabeană care Își revendică identitatea românească. Această situație creează necesitatea de a Împăca tendințe asemănătoare Belarusului cu tendințe independentiste, rezultatul fiind prezența constantă a politicii identitare În dezbaterile despre consolidarea statului. Moștenirea postcolonială continuă să definească politica Moldovei. În cele din urmă, Kazahstanul prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Toate aceste considerații, care au fost nuanțate cu mulți ani Înainte de diverși studioși, au ajuns a fi recunoscute și de Alexandru Nemoianu, după o experiență unică, aceea a devenirii sale ca american, Întregită de o calitate pe care și-o revendică mereu și Întru totul justificat, aceea că și-a asumat „un rol important În promovarea conceptului de român-american și la stabilirea cararcteristicilor istorice ale comunității din care făceam parte”. Unele dintre textele menționate au fost publicate mai Întîi În reviste
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cu o declarată orientare de stânga, iar polemismul din paginile revistei vizează în exclusivitate dreapta politică și culturală, în speță mișcarea legionară aflată în plină ascensiune, precum și fenomenele culturale pe care aceasta le-a generat sau influențat. Versurile promovate se revendică, în general, de la trei modalități de scriitură: pe de-o parte, o lirică romantic-elegiacă, cu secvențe de pastel (pe un fond poetic posteminescian încă viu și activ în epoca interbelică), pe de altă parte, o scriitură de nuanță avangardistă și
MANIFEST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287982_a_289311]
-
articolul Aragon, scriitorul generației istorice, în care insistă asupra mutației dinspre suprarealism („mișcare intelectuală lipsită de orice valoare, având pronunțate atitudini reacționare, ascunse într-o frazeologie fals revoluționară”, se afirmă într-o notă a redacției) spre o literatură ce se revendică de la ideologia socialistă. În aceeași direcție a studiilor biografice se înscrie și articolul intitulat Panait Istrati, datorat lui Mircea Mancaș. Cronicile literare sunt realizate de G. Ivașcu, care, de altfel, debutează în paginile revistei. Radu Paul susține cronica publicistică, George
MANIFEST. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287982_a_289311]
-
ca pornografice. O atitudine modernă vădește și aprecierea față de insul talentat din popor, cum era, de exemplu, poetul țăran Tudosă Roman. Revista a solicitat colaborarea unor buni cunoscători ai creației populare, ca Gheorghe Madan. În genere M. b. s-a revendicat de la ideile lui N. Iorga și S. Mehedinți. Deși a avut o viață scurtă (se păstrează doar câteva numere), este importantă pentru spiritualitatea românilor de peste Prut. I.D.
MARGARITARE BASARABENE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288014_a_289343]
-
franceză și hotărât să le răspândească prin traduceri. A ales, în genere, opere aparținând preromantismului sentimental și moralizator, cu nuanțe religioase, îndeosebi din literatura franceză, pe care o apără într-o polemică purtată cu Ioan Maiorescu în „Foaie literară” (1838), revendicând și dreptul scriitorilor români de a imita o literatură evoluată. Cu Viața contelui de Comminj sau Triumful virtuții asupra patimii amorului, „romanț moral” de M-me de Tencin, M. își începe, la 1830, seria tălmăcirilor, convins de utilitatea lor pentru literatura
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
, revistă apărută la Craiova la 1 și la 7 noiembrie 1911. În numărul 2 figurează ca director Ajax, iar secretar de redacție este Const. Barbu. Prin titlu și prin virulență, articolul-program se revendică de la maiorescianul În lături! Fenomenul teatral e văzut și prezentat în toate particularitățile lui, adică autor dramatic-text-spectacol-actor- regizor și chiar public, acesta din urmă aspru criticat. M. dezvăluie numele unora dintre colaboratorii ei tocmai atunci când anunță - laconic - că a renunțat
MASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288052_a_289381]
-
din Galiția, iar în 1916 pe cel românesc, unde contractează un tifos exantematic care îi va măcina sănătatea. La începutul secolului a publicat o serie de articole de atitudine politică (Ce ne trebuie nouă?, Lupta moldovenilor pentru dreptate), în care revendică autonomia națională pentru basarabeni, dreptul de a studia și a folosi limba română. Preocupările etnologice se concretizează în studiile Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni, Colindele Crăciunului ș.a. A debutat cu articolul Chestia preoțească, urmat de schița Toamna și
MATEEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
a colaborat la „Revista vremii”, „Gândirea”, „Revista universitară”, „Viața literară”, „Cuvântul”, „Vremea”. O parte dintre aceste texte, cărora li se adaugă și câteva conferințe, sunt reunite în singurul său volum, Directiva absolutului (1933). Cu un orgoliu aproape paranoic, autorul își revendică profund convins întâietatea unor afirmații în domeniul estetic, în acela sociologic sau sub orizont metafizic. Se considera, cu teribilismu-i obișnuit, un căutător de esențe. Mișcându-se cu dezinvoltură în climatul rarefiat al noțiunilor, eseistul plasează conceptele de național („particularismul etnic
MATEESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288061_a_289390]