2,803 matches
-
a fost arătată era fotografia unui criminal? Putea fi poza oricui, a fiului polițistului, a oricui. — Commissario, poza cui să i-o arate dacă nu aceea a unui criminal? Când Brunetti nu răspunse, Patta Își repetă suspinul de exasperare. — Ești ridicol, Brunetti. Brunetti dădu să vorbească, dar Patta Îl Întrerupse: — Și nu Încerca să le ții partea oamenilor tăi atunci când știi că au greșit. La insistențele lui Patta că ofițerul ofensator era „al său“, În mintea lui Brunetti se strecură o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Îndrepte, și-ntotdeauna exista o piață pentru tablouri, indiferent de unde proveneau acestea. Luna tocmai devenise plină, Își aminti el, și se gândi la ce țintă clară va fi, sacoul negru reliefat pe zidul palid de la Arsenale. Alungă ideea ca fiind ridicolă. — Păi, am să merg și-am să văd ce are de oferit Ruffolo, zise el, părându-i că vorbește ca unul dintre zevzecii ăia de eroi din filmele britanice. — Dacă vă răzgândiți, domnule, spuneți-mi mâine. Mâine seară voi fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
jos. Vă e frig sau ce s-a întâmplat? Haina asistentei Harris, legată corect cu cordonul peste uniformă, stătea pe unul dintre scaunele Maria Antoaneta de sub candelabru. Hugo se gândea că severitatea aspectului asistentei nu făcea decât să accentueze opulența ridicolă a camerei. Bucătăriile trebuiau să fie niște spații funcționale. A lor arăta ca un salon de bal cu aragaz. O valiză maro destul de mare, evident plină cu haine, se odihnea pe podea, lângă asistenta Harris. Nu, a răspuns ea scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe cât de neștiutoare fusese ea, că protecția folosită pe parcursul acelei prime și pasionale întâlniri era aproape cu siguranță neadecvată. Jake îi sacrificase dreptul de a-și decide propriul viitor în favoarea obsesiei lui de a recicla până și lucrurile nereciclabile, lucruri ridicole și nerecomandate pentru un astfel de proces. Alice își auzea, din amintiri, propria voce, întrebându-se de nenumărate ori cum de maternitatea survenise atât de neașteptat, și-apoi invariabilul răspuns al lui Jake: „Lucrurile astea se întâmplă dintr-un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Toyotei. După ce l-a luat în brațe, Hugo a ieșit și a încercat, cu o singură mână, să târască pe asfalt și apoi în sus, pe scările de la intrare, cutiile grele din carton. Cine naiba mai trimisese și drăcia asta ridicolă și, mai exact, de ce? Deschizând primul pachet, Hugo a găsit un pliculeț auriu, pe care era imprimat, cu niște caractere străine, buclate, cuvântul „Theo“. Înăuntru era un bilet de la Amanda. Era parfumat și imprimat cu baloane pastel. Dragul meu Theo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în același timp, îi asasina pe cei de la recepție cerându-și e-mail-urile. Fine s-a cutremurat gândindu-se că, în trecut, probabil că și el fusese vinovat de un astfel de comportament. Acum i se părea o mitocănie, o manieră ridicolă de a-ți sublinia propria importanță. Alice nu ajunsese încă. La propunerea lui Hugo, ea venise mai devreme, în timpul dupăamiezii și mersese direct la centrul de înfrumusețare al hotelului. Dar nu e puțin cam prea extravagant? se îngrijorase ea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Hugo a aruncat o privire nerăbdătoare către ușa psihologului, care continua să rămână închisă. Abia aștepta începerea ședinței. Nu pentru că, până în acel moment, consilierul i-ar fi spus ceva deosebit de folositor, ci pentru că voia să încheie conversația asta suprarealistă și ridicolă cu Laura. Doctorul Hasselblad întârziase cu aproape o jumătate de oră. Pe cine avea înăuntru? Vreun pacient cu tendințe sinucigașe? — Îmi pare așa de rău, a repetat Laura. Dac-aș putea să dau timpul înapoi și să nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
mine, și În care se practica o formă ciudată de afazie - vorbirea. Nu știu de ce mi-a venit atunci În minte cuvântul „lighean“ și am izbucnit În râs. Toate cuvintele pe care le folosesc oamenii ca să comunice Între ei sunt ridicole, Însă lighean este cel mai absurd dintre ele. lighean, lighean, lighean, lighean, lighean, lighean, lighean... am repetat eu preț de câteva minute, pierzând Înțelesul cuvântului. Ce Înseamnă lighean ? — lighean e un cuvânt de demult, de pe vremea când iubirea dura mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
-ți mai arde să-l iei la pieptănat pe Vasilescu cu furculița În fața englezilor și să te lași pieptănat la rândul tău cu zimții de la bocancii lui, citind un poem scris pe loc. Toate astea Îți apar deodată Îndepărtate și ridicole, deși, Într-o altă stare de agregare a sufletului, fuseseră poate lucrul cel mai firesc cu putință. Stăteam În colțul meu, paralizată de frică și de dezgust, știind că nu voi mai putea scrie niciodată poezie. Și, În totala mea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
ne separau iremediabil peste zi. Eu trebuia să merg la serviciu ca să câștig bani de bilete de tramvai și de crenvurști cu covrigi, În timp ce el lucra la multiplele proiecte pentru care revenise În românia. Pentru niște Îndrăgostiți, gesturile cotidiene devin ridicole și penibile și cer un efort inuman, efortul de a te smulge din brațele celuilalt și a participa la circul obositor al realului, gata oricând să te strivească. În tramvai Îl zăream din nou pe Ștefan ca pe o ființă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mine, și în care se practica o formă ciudată de afazie - vorbirea. Nu știu de ce mi-a venit atunci în minte cuvântul „lighean“ și am izbucnit în râs. Toate cuvintele pe care le folosesc oamenii ca să comunice între ei sunt ridicole, însă lighean este cel mai absurd dintre ele. Lighean, lighean, lighean, lighean, lighean, lighean, lighean... am repetat eu preț de câteva minute, pierzând înțelesul cuvântului. Ce înseamnă lighean ? — Lighean e un cuvânt de demult, de pe vremea când iubirea dura mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
-ți mai arde să-l iei la pieptănat pe Vasilescu cu furculița în fața englezilor și să te lași pieptănat la rândul tău cu zimții de la bocancii lui, citind un poem scris pe loc. Toate astea îți apar deodată îndepărtate și ridicole, deși, într-o altă stare de agregare a sufletului, fuseseră poate lucrul cel mai firesc cu putință. Stăteam în colțul meu, paralizată de frică și de dezgust, știind că nu voi mai putea scrie niciodată poezie. Și, în totala mea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ne separau iremediabil peste zi. Eu trebuia să merg la serviciu ca să câștig bani de bilete de tramvai și de crenvurști cu covrigi, în timp ce el lucra la multiplele proiecte pentru care revenise în românia. Pentru niște îndrăgostiți, gesturile cotidiene devin ridicole și penibile și cer un efort inuman, efortul de a te smulge din brațele celuilalt și a participa la circul obositor al realului, gata oricând să te strivească. În tramvai îl zăream din nou pe Ștefan ca pe o ființă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
care Îl au oamenii de astăzi. Limbajul religiei și argumentația, trebuiau să evolueze, să țină pasul cu timpul, cu descoperirile științifice care au sporit mult posibilitățile de a explica chestiuni pe care religia le explică greșit, folosind argumente cel puțin ridicole. SÎnt de acord cu tine, bunicule, nu trebuie să mă convingi pe mine... eu doar mă Întreb: dacă lumea are astăzi nu numai un alt nivel de inteligență, ci și o mare cantitate de informație, de ce totuși sînt mai puțini
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
foarte bogată. Acest tânăr, Relu Popescu, era unul din acei „dandy” ai Craiovei, care se înconjura, de regulă, de fete frumoase, dar de moravuri ușoare. Se spunea despre el că este de neîntrecut în eleganță și maniere rafinate și, desigur, ridicole. Iuliana nu credea tot ce se spunea în acele bârfe. Relu se purta frumos cu ea. Atâta doar că încrederea în el se cam știrbise oarecum. Tocmai din acest motiv nu a dat curs câtorva propuneri de a face plimbări
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
pentru a vă rosti speech-ul de mulțumire. Din această cauză erați refugiat, probabil, în acel colț de grădină, adică acolo unde v-am abordat, dezamăgit de ridicolul situației. Vă mărturisesc de altfel că întreaga ceremonie de premiere a fost ridicolă. Erați cocoțați acolo, pe estrada din fundul grădinii, în jur de 30 de inși mai mult sau mai puțin nerăbdători să scape de penibilul situației. Fiecare aveați dreptul la trei minute de speech după decernarea premiului respectiv, numai că din cauza
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dea un telefon ! o va suna însă de la birou, da. X ridică de pe trotuar un ceas de mînă și privește ora : 6 și 37 de minute. nu știe de ce, dar povestea aceasta începe să-l obosească. X simte cît de ridicolă se anunță situația : să aștepți autobuzul într-un oraș pustiu. („De unde știi că e pustiu ?”). Dar așteaptă, totuși, autobuzul. reflexul este mai puternic decît rațiunea, cum X merge în fiecare zi la birou cu autobuzul, e normal să aștepte și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
într-un mod instinctiv și fără un control total al gesturilor mele. mă arunc de fapt în brațele aerului și în general reușesc destul de repede să mă ridic la o înălțime apreciabilă. Foarte des însă aceste exerciții de zbor rămîn ridicole, practic plutesc la doar doi sau trei metri de pămînt, cea ce îmi provoacă un sentiment de frustrare, îmi este milă de fapt de mine însumi... sunt însă și momente cînd, cu un fel de inconștiență, care nu știu de unde
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
militar... aveam în mînă o pungă de plastic iar în pungă, nu știu cum, se adunaseră trei caschete. Una era a mea personală, un fel de șapcă albă, dar celelalte două nu știam cum ajunseseră acolo. Una dintre ele era chiar destul de ridicolă, era un fel de caschetă de soare și se lega în spatele cefei cu niște funde. Decepționat probabil de ce mi se întîmplase pînă atunci, nu mi-am dat seama cînd am trecut dincolo de gardul de sîrmă ghimpată care anunța zona militară
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
un aspect bizar. Nici o casă nu era prea înaltă și aproape nici una nu avea cat superior. Însă varietatea cea mai neprevăzută a arhitecturii (operă îndeobște a zidarilor italieni), mărimea G. Călinescu neobișnuită a ferestrelor, în raport cu forma scundă a clădirilor, ciubucăria, ridicolă prin grandoare, amestecul de frontoane grecești și chiar ogive, făcute însă din var și lemn vopsit, umezeala, care dezghioca varul, și uscăciunea, care umfla lemnăria, făceau din strada bucureșteană o caricatură în moloz a unei străzi italice. În apropierea mânăstirii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu avidă curiozitate pe tânăr și întinzîndu-i la buze o mână arcuită. - E verișoara Aurelia, comentă Otilia. Lui Felix numele acestea îi erau vag cunoscute, dar nu-și amintea să mai fi văzut vreodată persoanele. Îl supăra de altfel grozav ridicola valiză, pe care o trecuse în mâna stângă, neavând răgazul s-o așeze undeva. Otilia, sfârșind prezentarea, părăsi brațul lui Felix și se rezemă de scaunul lui Pascalopol, întrebînd: - Cum merge? - Prost, domnișoară Otilia! zise acesta, întorcînd un capgaleș spre
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
demnitate pe două scaune rezemate pe un fundal, reprezentând nori rostogoliți. De fiecare latură, câte un bărbat în picioare se rezema de un ciubuc al unui scaun, cu câte un picior pus în cruce peste celălalt, într-o simetrie fotografică ridicolă. Un bărbat era ofițer, și în el Felix recunoscu pe tată-său, celălalt cu redingotă și pantaloni umflați, fără dungă, era moș Costache. Doamnele țineau câte o mână pe umerii a doi copii așezați în picioare între un bărbat și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
foarte creț și cu mustața în chip de muscă. Un guler tare și înalt ținea o cravată înfoiată ca o lavalieră. Venise îmbrăcat într-un costum de soie-écrue deschis și Felix fusese izbit, de la început, de lărgimea hainei și de ridicola dimensiune a canotierei de paie, care abia îi cuprindea părul. Stănică vorbea sonor, rotund, cu gest artistic și declamator, iar Olimpia, moale, sentențios și cu o mare convicțiune. Aglae deschise focul: - Ar trebui să fiu supărată pe voi, Olimpio. Niciodată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
el tare, acum am aflat-o de lacontabilul lui Pascalopol. Pascalopol se logodește cu Otilia. Se produse atunci o reacție neașteptată. Aurica se făcu galbenă, apoi începu să tremure din toți mușchii feței și, în sfârșit, izbucni într-un plâns ridicol, cu sughițuri ascuțite. Se aruncase pe canapea și, cu batista la ochi, scâncea, după aceea, comprimîndu-și fața, ieși ca o nebună din odaie și-și duse în camera ei, vecină, ecourile plânsului. - Dar ce s-a-ntîmplat? întrebă Aglae, atrasă de zgomot
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
școală. Titi îndrăzni și el și adăugă altele, Sohațchi trecu în pantomimă, își puse pe cap șapca pe care o avusese la liceu, imită șchiopenia unui profesor și fu un haz general. Fata râdea cu chicote exagerate, de o veselie ridicolă, ținîndu-și pieptul cu mâinile. Titi fu predat curând grupului de lângă sobă, care-l primi cu prăjituri, vin și întrebări. Fata cu râsul convulsiv avea nări largi, o ușoară mustață, pulpe groase, și, mai ales, o gesticulație liberă, familiară. Râse la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]