1,653 matches
-
și creștinismul iahvist) și care au fost aruncate la gunoi de mult timp pe alte meleaguri, însă la noi au rămas adevăruri sacrosante. Mai folosește celor care vreau să-și croiască propria identitate spirituală și astfel să scape de lanțul robiei educative și manipulator-coercitive a culturii române ținută în chingi de elitele culturnicilor și a ,,cîntăreților revoluțio- nari”. Folosește acelor neastîmpărați care vreau să gîndească în fața încercărilor vieții și să se opună tîmpeniilor altora care îi poate duce la distrugere. Folosește
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
iebusiți, filisteni și alte seminții, menținîn- du-și statutul de străini. Dar cum vremurile erau deasupra oamenilor, s-a întîmplat că: 26,1 ,,În țară a venit o foamete, afară de foametea dintîi, care fusese pe vremea lui Avraam,... 26,20 Robii lui Isaac au mai săpat în vale și au dat acolo peste o fîn-tînă cu apă de izvor. Păstorii din Gherar(în română cuvîntul gherar: luna ianuarie; ghera: a zgîrîia, a scurma; Ghelar: localitate în județul Hunedoara) s-au certat
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
mîncau carnea crudă, cîntul XXlV din poem le dă rău în bot! Cînd rege-le troian Priam află că fiul său Hector este prizonier la Ahile, el dă ordin să se umble la sipete pentru a-și răscumpăra feciorul din robie. ,,Aur apoi cîntărind de zece talanți mai ridică, Patru lighene mai ia și-o pereche de lucii tripeduri Ș-un giuvaer de pahar, o minune ce-i deteră tracii, Cînd pe la dînșii fusese ca sol...’’ Și aceste informații din Iliada
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
unde s-au salvat. În timpul înfruntării galii au fost împinși într-un loc mocirlos cu un iaz mare și o rîpă înspăimîntătoare unde mulți s-au înecat. Toți galii care au scăpat de la înec au fost legați și duși în robie de către geți. Lapise, te rog să iei aceste blănuri de samur și să le dai după ce vei tăbărî(ajunge). Din înălțimea binecuvîntată cu puterea crucii a lui Zabelieo să gonești și să pleci cu bîrsanele chiar peste rîuri către sarmați
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
pasaje de proză ritmată. Lui D. i s-au atribuit însă, mai de curând, și o traducere anterioară a Paraclisului Precistii, scoasă de sub tipar la Iași, probabil între anii 1645 și 1649, împreună cu două fragmente biblice, Cuvinte și jele la robie Ierusalimului, când din Ierusalim la Vavilon i-au mutat Navuhodonosor împărat, și pomenire și de năpaste ce-au năpăstuit acei doi giudecători pre Susana, tălmăcite din slavonă, și o introducere de 48 de versuri originale; din această perspectivă este reconsiderată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
Barac are, în numeroasele lui prelucrări, un adevărat geniu al titlului analitic care taie răsuflarea: Patimile cele mari și minunate ale unei mademoizelle cu numele Cartigam care fusese fiica unui Pașă turcesc anume Ibrahim de la Anadol și ia căzuse în robia creștinilor când au bătut pre turci și i-au scos din țara ungurească, din Buda capitala țării, unde lăcuisă Pașa turcesc mulți ani, apoi fu botezată Hristina în Pariz și făcută grofiță. D. ȚICHINDEAL Fabulele, în proză, ale bănățeanului Dimitrie
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
se sparge de malul său plângând... huiete ale apelor: Din vreme-n vreme numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un uiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărătate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Tălăncile, țârâitul unanim al greierilor exprimă liniștile vesperale, "armonia" naturii: Un clopot ce seara s-aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Cu glas care moartea-i aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Și, astfel, cei patru s-au prezentat la ministrul provincial, fratele Grigore de Napoli, și au fost primiți de el la Saint-Denis. După ce Aymon a predicat, în Vinerea Sfântă, despre versetul Când Domnul i-a întors pe cei aflați în robia Sionului (Ps. 125,1), noi ne-am bucurat iar ei, spre marea lor bucurie, au fost îmbrăcați cu haina franciscană. Apoi, în ziua de Paște, văzând o mare mulțime în biserica parohială în care frații ascultau liturghia - frații nu aveau
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
trup, acele stigmate minunate pentru întreaga lume. El este acel Pacifico care a reușit să-i atingă rana din coastă, cu un pios șiretlic, dar cu o foarte mare evlavie. 3. Acesta este acel Pacifico care, pe când era încă în robia deșertăciunilor, a văzut ieșind din gura preasfântului părinte, în timp ce predica, două săbii încrucișate în formă de cruce. Înspăimântat de această faptă minunată, s-a convertit și a devenit unul dintre cei mai apropiați imitatori ai Sfântului Francisc. Prin urmare, nu
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Fecioarei, a ocupat întreaga lume cu puterea sa; a răpit armele în care își punea încrederea cel bine înarmat ce își păzea casa și a împărțit prada pe care o avea (cf. Lc 11,21-22) și i-a dus în robie pe sclavii săi (Ef 4,8), în omagiu lui Isus Cristos. 6. De aceea, după ce a biruit dușmanul întreit, pe când era pe pământ, a dobândit împărăția cerurilor unde a intrat prin forță (cf. Mt 11,12). După numeroasele și mărețele
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
Moruzi din motive sentimentale.* Toți Văcăreștii au asemenea Încurcături. Însă În poezie nu răzbate nimic din tragedia teribilă a familiei. Poezia este, aproape În exclusivitate, un discurs Îndrăgostit. Metafora discursului este, la Alecu Văcărescu, focul, iar starea lui de grație robia. Există În stihurile destrăbălatului boier un rafinat mazochism: ca să trăiască bucuriile iubirii, trebuie să ardă, să sufere ca un rob. „Suferind cu mulțămită” este condiția lui ideală de existență, focul fiind elementul nutritiv cel mai favorabil sentimentului: „În flacăra care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suferinței erotice: melancolia, tristețea... Alecu stă, mereu, pe treptele de sus ale pasiunii și aspiră să trăiască, s-a văzut, În inima focului. Prigorirea este visul lui cel mai Înalt. Expresia morală a acestei arderi continue este, cum am zis, robia. Toate versurile vorbesc de abandonarea faimoasei mîndrii virile a bărbatului În fața femeii. MÎndria lui Alecu este să intre În jug și, dacă se poate, pentru totdeauna: „Acești ochi plini de putere căutînd cu mîngîiere n-au zăbovit să găsească lesnire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu mîngîiere n-au zăbovit să găsească lesnire să mă robească. Dar și eu fără sfială le didei făgăduială rob să le fiu În vecie cu mare statornicie... ........................................... Că rob credincios Îi sînt pîn’voi intra În mormînt”... Aici, În robie, cu lațul dulce de gît, Înamoratul poetic trece prin chinurile cele mai plăcute și jură că nu poate trăi astfel: „Altfel că nu poci trăi, fără de-a mă chinui.” Există la Alecu Văcărescu, mai mult decît la alți poeți
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ei obiectivitate, Împuținează frumusețea femeii. Numai oglinda pasiunii nu face „vreo greșeală”. Alecu Văcărescu este un mistic al iubirii și, dacă păstrăm proporțiile, putem zice că el arată față de Eros ceea ce poeții religioși arată față de Dumnezeu: o fidelitate complice, o robie creatoare. Amorul, ca și Dumnezeu, există atîta vreme cît există credința robului. Curios, ușuraticul Alecu Începe să spiritualizeze iubirea și să facă din „stăpîna Afrodita” centrul lumii. Fala lui este să se Închine cu smerenie și să obțină miluirea femeii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ordin religios, inaccesibil, neîntrupat? Fostul mare clucer nu-i departe de această confuzie. Sau nu-i rămîne necunoscută nici această convenție a poeziei medievale. Norocul lui că, „minte cu simțire”, nu stăruie În această direcție, se Întoarce repede la jertfa, robia, focul, lacrimile, ohtăturile sale. Rămîne, cu toată această risipă de jale, ceva nenumit, ceva ce nu poate fi exprimat. Este tema ascunsă a discursului construit printr-o recurență nebunească a clișeelor. Alecu o numește Într-un loc „un nu știu ce prea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ascunde deja promisiunea unei alte aventuri. Orgoliul viril al poetului („fălirea”) Îl Împinge spre o nouă cursă a vicleniei feminine: „După atîta cochetărie Și necredință și viclenie, În sfîrșit, Nino, simț că trăiesc. Inima-mi astăzi e izbăvită D-acea robie nesuferită; Mai mult asupra-mi nu m-amăgesc.” Poezia (Nina) din care am citat este o imitație, Însă imitația aduce elemente ce intră perfect În psihologia lui Gr. Alexandrescu. Un fapt este de observat: erosul provoacă o mai mare varietate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de Rougemont În Les mythes de l’amour), erosul provoacă și Întemeiază lirica. Conachi se angajează, În finalul citatei precuvîntări, să slujească pînă la moarte pe aceea „cătră care mă cinstesc a fi În viața me plecată slugă”, făcînd din robie condiția lui de existență. Însă, slujind iubirea, el Înțelege să slujească poezia. O slujește cu suflet („să dau suflet unor rînduri”...), dar și cu meșteșug. Pentru aceasta el se pune la curent cu rînduiala stihurghiriei, traduce noima prozodiei, cercetează și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Romanticii (Eminescu, Îndeosebi) aduc În literatură androginul, ceea ce din punct de vedere fiziologic Înseamnă vîrsta În care sexul nu se revelează. Amoriul mai apare o dată sub chip de ostaș (Amoriul, ca și ostașii), numai că armele lui sînt gingașe, iar robia este plină de haz (o noțiune frecventă În versurile lui Conachi). Hazul este echivalent cu plăcutul, agreabilul. La săgeți, Amoriul n-are, așadar, „fieră”, ci „lumini de ochi și gene”, arcul este format din cele două sprîncene Îngemănate, În fine
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mea, priimește Darul care Îți jărtfește O slugă ce te slăvește... A dedica ființei iubite viața este o dovadă minimă de devotament. Pasiunea Începe astfel cu o probă de vasalitate. Conachi Își pune cu Încîntare viața amanet și promite o robie necondiționată pînă la moarte. Marioara, stăpîna, primește semnele de supunere desăvîrșită și durabilitate În amor: „Mă duc, stăpînă, de-acum și nu știu de-oi mai veni. Ah, ascultă, să-ți grăiesc, pînă n-apuc a muri. Răbdare Îți zic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În ce stare voi fi, să știi că m-or Îngropa Amanet cu viața mea numai la dragostea ta. Rob desăvîrșit al tău fiind dat prin giurămînt, A mă preface nu-i chip pînă ce-oi intra-n pămînt.” 8. Robia aduce numaidecît În minte ideea de tortură. Vasalul sentimental are multe Îndatoriri și puține drepturi. Conachi, modest pînă la umilință, reclama săniilor dreptul de a se boci. A se tîngui este libertatea lui. În rest numai chinuri. Poemele sugerează existența
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Cristea SUMAR I. Iendchiță Văcărescu. Dificultatea de a Începe. Neliniștile spiritului Întemeietor. O mitologie a suspinului și a jertfei. Complexul „amărîtă turturea”. Un scenariu erotic și un scenariu „scriptual”. II. Alecu Vdcdrescu. Un discurs Îndrăgostit la 1800. Poezia ca „trebuință”. Robia ca stare de grație. Petrecerea cu necazuri. Proba focului și proba discreției. „Miluirea” ca formă de extaz. Un „nu știu ce prea dulce” și inefabilul feminin. Vicleșugurile „simbadiei”. Triada lui Alecu: apa, verdeața și frumusețea. III. Nicolae Vdcdrescu. Spiritul auster și chibzuit
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limbii române, ea are în vedere, printre obiectivele sale, și realizarea acestui mare exemplu: Azi între toate națiile Europei stăpânește dorința spre lumină, și timpurile acestea par a fi începutul unei epoce însemnate, când multe popoare ținute până acum în robie și întuneric își îndreaptă privirile spre o nouă libertate și o nouă civilizație. Un spirit de emulație filologică identică animă și pe Ion Budai-Deleanu, care pornește să compună un Lexicon român-german: Văzând că toate neamurile Europei au de mult lexicoanele
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
de cuget, fericind pe cei care n-au făcut ca dânsul, care n-au stors poporul! V. Alecsandri, în articolul despre C. Negruzzi 1, ne vorbește de mizeria țărănimii, de deposedarea cu sila a răzeșilor, de umilirea breslașilor și de robia țiganilor din vremea domniei Regulamentului organic, a acelei constituții oligarhice, făcută de boieri și impusă țării. ă...î Adevăratele clase romînești: țărănimea, breslele și boierinașii sunt date în stăpânirea și exploatarea boierilor înstrăinați și slugarnici față de străini, în stăpânirea acelei
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
suferințele lucrătoarelor de la Regie (în "Viața" e vorba de lucrătoarele cusătorese), scrie că: "chestiunea socială, atât de ventilată în Europa, trebuie s-o revedem la noi în forma ei cea mai crudă". ("Scrieri politice și literare", p. 236 ă articolul Robie modernă î). Vedem de aici că Eminescu ar fi știut unde să aplice socialismul: în adevăr, la proletari. Dar acesta e absolut incidental la Eminescu. De socialismul său nu se poate vorbi. 1 Culegere..., p. 81. ăClasele superioare, " Timpul", 1881
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
rolului Său binefăcător și mântuitor; de aceea ereticii erau socotiți ca blasfemiatori ai lui Dumnezeu și stricători ai păcii și unității Bisericii. Sfântul Niceta, la rândul său, accentuează rolul ecumenic al Sfântului Duh care este Domn și eliberează creatura de robie, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Domn este Duhul: unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea” (II Corinteni 3, 17). Duhul conduce la tot adevărul (Ioan, 16,13); El este Duhul înfierii (Romani 8,15), făcând pe oameni fii
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]