2,038 matches
-
i se spusese - era convocată adunarea principilor. De fapt, excepție făcând cei trei scutieri ai lui Wolfhram, ce mărșăluiau în frunte arborând stindardul lui Gundovek, intrarea sa în Genava avusese loc fără nici o solemnitate. Cunoștea destul de bine cetatea: zidurile sale robuste, de curând întărite cu materiale luate din cele mai mici burguri învecinate, casele din piatră cenușie din centrul cetății, adunate în jurul coastelor unei coline pe care se afla vechiul castrum, dar și cele din trunchiuri de lemn din zonele mărginașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să constate că, în pofida anilor ce trecuseră de când îl văzuse ultima oară, nu se schimbase prea mult: barba lungă, cârlionțată, și părul, ce amintea de un blond foarte deschis, erau acum albite ici și colo, iar statura sa înaltă și robustă luase puțin în greutate. în rest, căpetenia burgundă părea a fi în plină formă. Totul pe chipul său exprima curaj și hotărâre, iar în ochi îi strălucea lumina unei inteligențe ascuțite. Era un om impunător, cu gesturi energice, dar controlate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe Gualfard, care se repezise înainte cu sabia ridicată. Gundovek se interpuse între ei și, cu un reflex extraordinar, apucă încheietura războinicului și îl opri, în vreme ce gărzile sale aținteau armele către scutierii care îi apărau spatele. Gâfâind, ținut de mâini robuste și de săbiile îndreptate spre el, Gualfard strigă: — Nu pot să tolerez un asemenea afront! Nu se poate să-i dați crezare câinelui ăstuia! Nu e decât un țărănoi, o râmă. E un nimeni, nimeni nu-l cunoaște! Totul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
La fiecare fereastră a clădirilor înconjurătoare se zăreau spectatori, la balcoane și chiar pe acoperișurile de ardezie, pe fondul masei de nori albicioși. Gualfard fu cel care, cu un strigăt, dădu prima lovitură, spărgând întăritura de fier din marginea scutului - robust, totuși - al romanului; acesta preferă, însă, să nu răspundă. Și dacă Sebastianus mai avusese până atunci vreo îndoială în ceea ce privea vigoarea adversarului său, forța acelei lovituri de secure ar fi fost suficientă ca să i-o risipească: îi fu imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunilor - lucru, de altfel, specific lor. Sub stindarde mari de culoare verde, semn distinctiv al clanului căruia îi era afiliat detașamentul, se adunaseră războinici aproape goi ori îmbrăcați doar în piei de berbec, în general călărind cai mongoli, mici, dar robuști; alții, în schimb, defilau în armuri sclipitoare și veșminte de un rafinament aproape oriental, călărind cai de rasă, pe care puseseră mâna în Europa. în fața acestei desfășurări, pe un murg spaniol nervos cu coamă lungă, mergea în pas săltat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
reflexele strălucitoare însuflețeau verdele ierbii care flanca albia sa pietroasă și pe acea mai întunecat al brazilor din jur, care alcătuiau fundalul pregătirilor de luptă. în tăcerea apăsătoare din vale, Sebastianus putea auzi limpede, din când în când, fornăitul cailor robuști ai burgunzilor, plescăitul infanteriștilor în apa vadului și clinchetul metalic al armelor lor. Calul care-și scrântise piciorul zăcea acum nemișcat, pe jumătate în apă; încetase și plânsul copilului ce se auzise cu puțin timp înainte; poate că asta însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
opusese rezistență, fără să reușească, însă, să străpungă zidul de indiferență care se ridicase de acum în jurul său. Până la urmă, fusese nevoie să fie luat și dus până la poartă: de treaba aceasta trebuise să se ocupe, cu o blândă fermitate, robustul Gomerius. Inisius rămăsese trei zile să patruleze în jurul zidurilor sihăstriei, strigând și implorând să fie luat înapoi, însă poarta cea mare rămăsese închisă. în sfârșit, plecase, iar pacea se înstăpânise iarăși între zidurile cenobiului. însă doar pentru scrută vreme: la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Copiii plângeau și se agățau de mamele îngrozite. Canzianus și Ambianus, împreună, își făcură loc cu hotărâre prin gloată; urmați de călugări și de un șir de oameni, se porniră către intrarea în curte și ajunseră acolo pe când câțiva bărbați robuști închideau porțile. Ambianus întinde brațul ca să-i oprească. — Așteptați! porunci. Nu sunt hunii! Câțiva războinici burgunzi apăruseră, pe jos, în fața sihăstriei. în urma lor, urcând pe drum, veneau alții, dintre care unii pe cai. Erau murdari și sfârșiți, cu hainele sfâșiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pungile la spate, iar femeile lăsau în jos privirea și se retrăgeau, căutând instinctiv protecția soților. Un tânăr soldat, văzându-se poate împiedicat în cale, cine știe cum, de un băiat, îl împinse cu duritate îndărăt; tatăl acestuia, un om înalt și robust în haine de lucru, poate un tâmplar, se interpuse între ei, postându-se în fața războinicului. Mulțimea fu cuprinsă de un fior. Alți burgunzi se apropiară de tovarășul lor, o femeie scoase un strigăt, se dădură câțiva ghionți, dar în confuzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acel nume îi venise pe buze când se găsea în intimitatea cortului său ori galopa în solitudine peste câmpuri unduitoare sub mângâierea vântului. în Turingia se îmbătase în fiecare zi și se culcase cu multe femei: tinere hune cu spinarea robustă și puternică, sclave germanice încă adolescente, ce tremurau la vederea sa precum căprioara înaintea lupului, slave înfloritoare, melancolice și liniștite, primite de la Utrigúr, care, deși bătrân și trecut, încă avea o slăbiciune pentru ele. Cu toate acestea, nu reușise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
desigur - semnele unei extenuate curății interioare, ci găsi în ei o sclipire de hotărâre pe care și-ar fi închipuit că o va întâlni, mai degrabă decât la un călugăr, la un bătrân și încercat războinic. Chiar și călugărul mai robust care-l însoțea se arăta un om cu un caracter puternic, deși în ochii lui se vedea bine îngrijorarea; tovarășul lor mai tânăr, în schimb, îl fixa cu o teamă puternică, iar chipul său blând, aproape feminin, se făcuse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i înțeleagă dialectul; într-adevăr, sprâncenele lui Canzianus se încruntau deja, neliniștite, prevestind un protest energic. Ei și: cu atât mai rău! — Femeile lăsați-le în pace! Pe toate! Am vorbit limpede? Luați, în schimb servitorii și câțiva oameni mai robuști ca să facă muncile din tabără și să încarce carele și duceți-i jos. — Dar... izbucni Canzianus, renunțând să mai ascundă că înțelegea, chiar dacă doar sumar, limba hunilor. Sunt oameni ca toți ceilalți, creaturile lui Dumnezeu care... Balamber îl întrerupse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care ascultase ce-și spuneau ei, îi făcu un semn lui Khaba. Războinicul cel corpolent îl ridică pe Inisius ca pe o surcea și-l puse cu ușurință, de parcă ar fi fost o legătură de cârpe, pe umărul celui mai robust dintre războinicii ce urmau să-l însoțească, apoi o porni către sihăstrie, în urma celor doi călugări. în vreme ce Balamber dădea porunci oamenilor săi să urce și să se așeze în luminișul acoperit de iarbă dinaintea mănăstirii, abatele privea grupul ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape terminase, oricum, când ușa pe jumătate distrusă fu deschisă și, cu izbitură zdravănă, un războinic robust îl împinse înăuntru pe prizonierul roman. Râsetele se stinseră puțin câte puțin, în timp ce Sebastianus înainta spre centru sălii, cu o atitudine demnă, care stârni hunilor o și mai mare admirație, întrucât intuiau că, fiind un roman de rang, cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
erau cu adevărat încă în viață, oroarea trecea cu totul în planul al doilea. Sebastianus își dădu iute seama că avea de-a face cu oameni feluriți. Mulți dintre cei care-l înconjurau erau simpli coloni ori sclavi tineri și robuști de la țară, pe care hunii îi puseseră să-i slujească și-i cărau după ei, în suită, peste tot: erau puși să mâne carele, să aibă grijă de catâri ori făceau muncile din tabără; alții, de care barbarii aflaseră că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bătăi zvâcnite de aripă, în vreme ce tăcerea cobora între copacii dimprejur. Profitând de spațiul oferit de întinderea de iarbă, Sebastianus își șfichiui calul și se apropie de silueta zveltă pe care o vedea când și când apărând în mijlocul grupului de războinici robuști. Dar când căută să găsească un loc printre ei, ca să se poată apropia de tânără și să-i vorbească, ei se strânseră, iar un colos blond agită brațul, indicându-i scurt să rămână în spate. Ea, însă, se întoarse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fizicului, căci Etius, în ciuda celor cincizeci de ani ai săi, nu era doar un bărbat cu aspect plăcut și viril, cu trăsături hotărâte pe chip și cu părul încă des, chiar dacă albit în multe locuri; avea încă umerii lați, gâtul robust și toracele larg, care îi ținea întinsă eleganta tunică dalmatica de culoare purpurie, cu o bogată broderie în aur; brațele îi erau musculoase, călite în exercițiul fizic făcut în tinerețe și în acțiunile dificile desfășurate chiar de curând în război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lemne. Luasem un căruț deschis, pe două roți, ca să le cărăm la mănăstire; îl trăgea un cal bătrân, împrumutat de la un țăran. L-am lăsat pe cărare și am intrat în pădure și îmi amintesc că el, care era mai robust, dar mai puțin priceput, se muncea mult și fără prea mari rezultate ca să doboare un arțar cu securea. Eu, în schimb, culegeam de pe acolo crengile uscate, căci pentru foc merg bine și ele. Mă îndepărtasem puțin, știți, și la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spuse Divicone, ce vă spuneam? Au venit să ne ia. Sebastianus, temându-se de alte surprize îi avertiză pe toți să stea pregătiți. Ceva mai târziu, erau față în față cu ei. Tribunul îi cântări într-o clipă: erau amândoi robuști, pe la treizeci de ani, înarmați cu săbii; unul avea pe spate o manta militară, celălalt ținea atârnat de șa un scut rotund, ca acelea folosite de cavaleria auxiliară. Era vorba, probabil, de dezertori. Divicone îi cunoștea pe amândoi și ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sa; dar trebui să accepte că era în rândurile lor o atât de mare varietate de tipuri umane, încât îi venea greu să formuleze vreo judecată definitivă legată de încrederea care li s-ar fi putut acorda în calitate de combatanți. Unii, robuști ca niște stejari, aveau o privire dreaptă și acea elasticitate felină în mers și în mișcări tipică, în general, celui deprins cu mânuirea armelor; alții - nu puțini, într-adevăr - păreau mai mult a fi simpli țărani, animale de rezistență, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sprâncenele stufoase, privirea din ochii săi verzi era vie și pătrunzătoare, nu ușor de susținut. Când Divicone își opri calul în fața sa și sări jos, chipul lui încruntat se lumină aproape dintr-odată. — Divicone! Prietene! izbucni, întinzând dintr-odată brațele robuste și strângându-l pe fostul călugăr cu atâta înflăcărare, încât Sebastianus se temu serios ca nu cumva Divicone să sfârșească strivit. îndepărtându-l apoi de la sine pe Divicone, bărbatul continuă să-l țină de umeri cu strânsoarea de fier a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în fața intrării. Hippolita se întoarse atunci, privind temător spre servii ocupați să întărească pe cât puteau de bine poarta cu bârne de lemn: în conul de lumină aruncat de o torță înfiptă într-un suport din fier, văzu chipuri încordate spinări robuste, brațe viguroase ce împingeau cu putere. Pentru câteva momente, privirea sa se opri și asupra oamenilor adunați în încăpere: zeci de bărbați și femei, pe care lumina a două candelabre de perete îi lumina cu greu, cu crude și neliniștitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de două ori mai sâcâitoare în imensul pericol ce atârna asupra tuturor. Clemantius îi chemă pe toți la calm, spunând că acum se găseau sub protecția domina-ei și că nu aveau de ce să se teamă. Asigurându-i că zidurile erau robuste și că poarta - cum văzuseră cu toții mai înainte - era solidă și ar fi rezistat multă vreme; arătă într-un colț al încăperii o deschizătură în podea acoperită cu un grătar, explicându-le că pe acolo se cobora în pivniță, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luminișului. Metronius se repezi în mijlocul lor și îl înșfăcă energic pe primul care îi ieși în cale, un tip deșirat, ce se sprijinea cu ambele mâini îi sulița lui, și îl azvârli îndărăt aproape de Almiro. Veni imediat rândul unui băiat robust, cu un aer arogant, care încercă zadarnic să-i reziste. — V-am spus să rămâneți în rând! strigă, obligându-l să-și reia locul. Apoi, arătând cu degetul spre Almiro, adăugă: — Am spus că trebuie să vă aliniați aici! în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
soldățelule! Furios, Metronius se întoarse, căutându-l din ochi pe cel care vorbise, și întâlni imediat vârful unei lame la un deget de gâtul său. Cel care o ținea în mână era un bărbat pe la patruzeci de ani, înalt și robust, cu o barbă deasă și neagră. Unde te crezi, tinerelule? Doar nu suntem pe câmpul de manevre aici; iar tu începi să devii plictisitor. Metronius înghiți. Susținu privirea bagaudului, dar citi în ea liniștea rece, neînduplecată, a unei brute. înțelegea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]