2,271 matches
-
declamațiune... Cortina căzu... De Lys prinse pe Cezara-n brațe, care era aproape să leșine. - Ce frumos e! murmură ea zâmbind... atât de trist, atât de resignat, cu atâta amor totdeodată. Angelo se retrase-n cabina lui... Era ostenit... ostenit de sărutarea ei, de îmbrățișarea ei nervoasă. Îi era ca și când l-ar fi bătut cineva... - Angelo, răsună vocea ei. El se sculă... Ea era... îl chemă în cabina ei... - Dezbracă-mă. - Ce fel... - Dezbracă-mă-ți zic... zise ea cu mânie. El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-mbrăcă iute în hainele cu cari fusese îmbrăcat el pe scenă... Ce frumoasă era astfel. Era un pagiu frumos și melancolic, un Hamlet - femeie... - Astfel mă joc cu tine... ca tigresa cu prada sa... Căci ești prada mea, Angelo... fiecare sărutare a mea va fi un voluptuos martiriu pentru tine... fiecare-mbrățișare - un iad de întunecoasă și dulce durere... Asta-i voluptatea cea crudă a chinului... așa voi să mă iubești. Ea surâse așa ca și când gura i s-ar fi-ncrețit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea va fi un voluptuos martiriu pentru tine... fiecare-mbrățișare - un iad de întunecoasă și dulce durere... Asta-i voluptatea cea crudă a chinului... așa voi să mă iubești. Ea surâse așa ca și când gura i s-ar fi-ncrețit spre sărutare. Dar acum se stârni * mândria lui veche... El recăzu în răceala și impasibilitatea sa... - Să vedem... zise el... Îi era somn de osteneală și poate că această oboseală îl făcea imperceptibil pentru nouă dureri și nouă delirii... - Haide, zise ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
săruta, căci nu-l cunoaște si crede că-i cânele, astfel el, în slăbiciunea sa copilărească, căuta fără de voie gura ci, ca și când ar fi zis: "Sunt timid în căutarea lor... prevină gurei mele însetate, cruță simplitatea mea și dă-mi sărutări numai de-i vedea că gura mea se-ncrețește ușor... nu știi cât de mult mă costă ca să dau gurei cea mai ușoară a dorințelor mele, cari mi-a împlut inima și sufletul cu rădăcinele lor, astfel încît dacă-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
adormit... de supraosteneală, de zbuciumarea inimei lui, el adormi adânc... Ea se uită zâmbind la el... căuta flori ca să-l împle cu ele... găsi o roză-n fereastă, o rupse, o sărută și i-o puse apoi lui pe gură... - Sărutarea mea să rămâie până mâni dimineață pe gura ta, îngere! șopti ea încet. Îmi pare că n-am iubit niciodată astfel, zise ea zâmbind, ba-mi pare că, față cu acest amor, n-am iubit de fel... simt toți demonii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ea... trebuie să fug de ea... căci dacă m-ar omorî numai n-ar fi nimic... dar are să mă tortureze, are să-mi omoare nerv cu nerv, gândire cu gândire, bucată cu bucată din creierii mei s-ar muia sub sărutările ei... Ah! și cum știe femeia asta a săruta... te trec fiorii... cu fiece sărutare mori, spre a învia și a muri din nou sub o alta... Dac-aș fi fost îmbracat în cuirasă de fier și m-aș fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fi nimic... dar are să mă tortureze, are să-mi omoare nerv cu nerv, gândire cu gândire, bucată cu bucată din creierii mei s-ar muia sub sărutările ei... Ah! și cum știe femeia asta a săruta... te trec fiorii... cu fiece sărutare mori, spre a învia și a muri din nou sub o alta... Dac-aș fi fost îmbracat în cuirasă de fier și m-aș fi luptat în turnir, corpul nu mi-ar fi atât de zdrobit ca sub îmbrățișările ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
femeia aceasta sau, [mai] bine, demonul acesta... " Astfel, obosit de orgia sufletului său, se-mbrăcă, se uită în oglindă... [O] umbră viorie îi colora fața... era vânăt de palid ce era... Dar astfel era și mai frumos de cum fusese vodată... "Sărutarea ta * de dimineață, sărmanul meu Angelo, zise el zâmbind cu tristeță... să sărutăm această gură care nu mai este vergină... " El s-apropie și sărută chipul lui propriu din oglindă... Deși era cald în casă, mînele erau reci și degetele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lacrimi. - Nici nu mă crezi măcar, zise ea încet. - Atunci sărută-mă. Ea-și lipi gurița ei de buzele lui... de i se părea că i s-a lipit un fruct copt și dulce de gură... el îi supse o sărutare... - Ce dulce știi tu a săruta, Elli... - Ah! n-am învățat de la nimeni... Asta vine așa numai... N-o știu orișicând... - Atunci de ce [te] depărtezi de mine... vino ici în brațul meu... O atrase încet pe pieptul lui... - Ah, uite
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
banalitate și te-ai dus apoi... și eu te urmăream, priveam în vo oglindă ca să te văd în colțul de fereastă în care ședeai... stam seri întregi, plângeam nopți întregi... ah! cum te iubesc, Angelo, zise ea înecîndu-i fața cu sărutări... Într-o zi s-apropie doctorul de Lys de mine. Se uită în ochii mei cum știe el a se uita - ciudat adică... "Iubești pe Angelo, d-șoară, zise el cu tonul fără espresie și firesc, cum e felul lui de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fost stăpână pe mine, de mult eram toată a ta... Ai milă de mine... Dac - ai crezut că sunt cuminte... iată cuminția mea toată... dac - ai crezut că sunt frumoasă, iată frumuseța mea toată... Toată fața mea e sfințită de sărutările tale... de nu mă poți iubi pe mine... iubește-ți sărutările tale, Angelo, iubește-mi ochii mei, căci te-au privit, căci ș-au lipit razele de frumuseța ta... iubește gura mea, s-a atins de a ta... Iubește-te
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
milă de mine... Dac - ai crezut că sunt cuminte... iată cuminția mea toată... dac - ai crezut că sunt frumoasă, iată frumuseța mea toată... Toată fața mea e sfințită de sărutările tale... de nu mă poți iubi pe mine... iubește-ți sărutările tale, Angelo, iubește-mi ochii mei, căci te-au privit, căci ș-au lipit razele de frumuseța ta... iubește gura mea, s-a atins de a ta... Iubește-te pe tine în ființa mea... Angelo, zise ea plângând și lipindu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
juca pe genunchii ei, își băga mînile-n sânul lui și el simți înnegrindu-se lumea-naintea ochilor lui... - Ah! aș rezista de mi-ar fi cu putință, zise el cu durere... dar acum... acum când aș [da] toată lumea pentru o sărutare a ta și viața mea-mpreună... acum e prea târziu, diavol de femeie ce ești... - Voluptatea cea crudă a dorinței și a durerei... iată ce-ți ofer... De-un lucru fii sigur: te iubesc. Nu te lăsa înșelat de împrejurarea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eu bat cu degetul în murul marmoreu al gîndirei tale, pe fruntea ta... părul tău îmi curge pin degete... nu-mi ține mînile... știu că sunt insolent... ține-nchisă, lăcata cea de corale... nu împlea c-o vorbă timpul unei sărutări... Nu suntem singuri, nu ne iubim? Să-ți întreb fruntea și să-mi răspundă pin ochi... o rază a lor spune mai mult decât popoarele laolaltă și-n momentul când se ivește o sug întreagă cu gura în sufletul meu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pin ochi... o rază a lor spune mai mult decât popoarele laolaltă și-n momentul când se ivește o sug întreagă cu gura în sufletul meu. N-aș vrea să pierd o vorbă, dar n-aș vrea să pierd o sărutare... îngere! Suntem în mijlocul universului asemenea spiritului divin înainte de creație... acel spirit divin eram noi - era amorul! Departe nu numai de oameni, departe de pământ chiar. Misterul divin al vieței suntem noi - noi în momentul acesta vom purta toată lumea în inimi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mari să rotunjiră. Îi venea să plângă, își mușca buzele... Oh! murmură ea.. și tu, și tu! Ce frumos e! Amândoi ne-am suit de pe pământ, singură m-oi reîntoarce... Trebui, trebui... Ea s-așeză pe el... Îl mușca cu sărutările ei... îi încălzea mînile în sân... Copilul meu... dulcele meu copil! Cât te iubesc... ce adânc te urăsc... Îl ridică-n brațe și[-l] aruncă de sus, apoi recăzu leșinată în corabia aerului. {EminescuOpVII 276} [POVESTE INDICĂ] 2259 De mult
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sunt doi dușmani nempacați... Manierele, arta de a vorbi și încînta, toate aceste sunt străine * omului care-a trăit între oameni comuni și care-a fost sărac. Ce folos că iubești... Ce folos că ți-ai da sufletul pentru o sărutare, când nu te vrea... Și de ce să te vrea? E nebună să se uite la un om care n-are nici avere, nici frumusețe, nici spirit... Amor? Amor se găsește pe toate ulițele... Și sunt gelos, gelos de trecutul acestei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
izvoarelor, cugetările mele umbrite * de un trai liniștit, ca * florile negrelor ***... cum l-aș iubi... Sufletul meu... cum s-ar înlănțui de-o gîndire-a lui... cum i-aș mângâia fruntea lui măreață... cum i-aș alunga gândirile negre c-o sărutare umedă și copilăroasă... Dar ce am acum? Acest suflet deflorat de un mizerabil... aceste cugetări întunecate cari au aparținut altuia în înșelăciune care cu *** amărâtă de-o crudă realitate ar mai putea recăpăta acel miros al tinereței, acea candoare angelică
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lumii se pot Întîlni, sub semnul deplinei transparențe, al purității și prospețimii, al deschiderii plurale a ființei. Declanșată ca reverie acvatică, cu conotații de spațiu matern-securizant („te-ai Îmbrăcat În părul blond al oglinzilor / oglinzi oglinzi grădini peste pînzele aerului / sărutarea de sălcii tremurate a umbrelor / continuare a ochiului În harfele de ape”), suita metaforelor multiple, a comparațiilor și „corelativelor obiective” ce le amplifică, vizează atragerea În cîmpul magnetic al comparatului a cît mai multe elemente care să-l aproximeze ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al migrației reconfortante. * Alecsandri găsește energii proaspete să celebreze apariția luminii și renașterea naturii. Alt sentiment de beatitudine, de plenitudine absolută: „Ah! iată primăvara cu sînu-i de verdeață! În lume-i veselie, amor, sperare, viață, Și cerul și pămîntul preschimbă sărutări Prin raze aurite și vesele cîntări!” În poeme năvălesc viețuitoarele, intră vijelios ierburile și arborii, spațiul liric este acaparat de pardoșii, tigrii, șerpii gigantici, de elefanții și de celelalte „feare-ncrustate” de la India Brahmină. RÎurile Asiei, valea Cașmirului, mîndra insulă a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ora tainicelor plăceri. Fantezia adună, În sprijinul acestui sacru moment, luminile și parfumurile a două teritorii: „Era blînda oră a blîndelor șoapte, CÎnd nu mai e ziuă și nu-i Încă noapte. Pămîntul și cerul, ca doi frățiori, Își dau sărutare prin stele și flori. Și-n aer parfumul a florilor dalbe Plutea cu lucirea steluțelor albe...” Nu e vorba, propriu-zis, de un peisaj, ci de o reverie a intimității la cumpăna dintre două stări ale luminii: lumina stinsă a soarelui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
niciodată sfera abstracțiunii. Cuvintele dematerializează imaginea. Ființa „albă și serafică” plutește Într-o indeterminare absolută. Îngerul n-are gen, serafia este o stare de beatitudine În care poftele trupului nu pătrund. Agresiunea instinctului se oprește (se topește) În „raiul fierbintei sărutări”. În rest o castitate totală. Erotica alecsandriană nu cunoaște nici latura demonică. Îngerul nu formează, ca la Eminescu, un tandem cu demonul, adesea sub același chip. Puținele poeme În care este vorba de sburător, de duhul străin, de strigoi, de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Catina. O flacără cerească, „misterul din sufletul cel mare”, o „beție”, zice facilul Al. Pelimon. La acest mister, femeia nu vrea, uneori, să participe. Simțul onoarei este mai puternic decît simțul estetic: „Să fii chiar un Dante nu-ți dau sărutarea, Pentru poezie nu-mi pierz eu onoarea.” * 3. Erosul capătă o oarecare substanță cînd poetul se hotărăște să exprime jaloba lui: micul infern sentimental. Amoriul este urmărit aici În faptele lui, discursul erotic trece la persoana Întîi. Gustul de a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu dor mare, Ca să-i duci a mea suflare. GÎndule, mergi și-i vestește Că iubitul ei sosăște, Spune-i să se descernească Și să nu mă mai bocească. Du ochilor drept vestire A plînsului contenire, Du guriței bucurie De sărutări cu trufie. SÎnul, peptul dezvălește, ȚÎțișoare rumenește, Rădică di pi picioare Orice feli de-nvălitoare Și spune cu Îndrăzneală C-oi să fac mare năvală.” Este prima oară, după știința mea, cînd un poet erotic Îndrăznește să vorbească de astfel de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
răsună de suspinul dragostelor Înfocate, Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire, Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare, Dar ne Înlesnea prilejul de-o furișă sărutare, RÎpele Întunecoase ce ferea cu tăinuiri A desfătărilor noastre Înfocaie Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce priveam atunci În zare?” Întîlnirca dintre Ikanok (Konaki) și Înfricoșata Zulnia (Amoriul din prieteșug) se desfășoară
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]