1,976 matches
-
ei ca și la noi" ... și am respirat. A doua ... mult mai dificilă ... a avut loc în seara când am ajuns acasă. Toată familia s-a adunat în jurul meu ... nerăbdătoare să vadă ce-am adus din cele străinătăți. Dintr-o sacoșă mică le-am dat acele mici și banale "cadouri" ... cumpărate, cum spuneam, la plecarea din aeroportul moscovit, cu ultimele ruble. Nici n-au vrut să audă ... valizele ... să desfac valizele ... Când s-au convins ... toată pledoaria mea că probele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
aibe bani Diaconescu pentru tot ce promite ?” - Da, chiar așa, de unde ? ,,Marele deontolog” pe plan local n-a aflat nici la vîrsta pe care o are, faptul că un lider oarecare, un șef de țară nu trebuie să vină cu sacoșa de bani pe care s-o împartă mulțimii. Nu ! Un lider, un conducător al unei comunități, prin puterea pe care i-o acordă acea comunitate, nu trebuie decît să organizeze corect oamenii în așa fel încît acea comunitate să progreseze
Tribul by Ciornei Marian () [Corola-publishinghouse/Science/91671_a_92380]
-
cu persoane însemnate și onorabile, care cărau trofee bizare. De pildă, ca prim semn de război pe viață și pe moarte declarat de administrația Constantinescu nepotismului, proaspătul consilier principal al președintelui, Zoe Petre, pleca de acasă, în zori, cărând în sacoșă un fiu și se întorcea, „pâș-pâș”, de la Cotroceni, “în fapt de seară”, purtând în Opel un consilier prezidențial. Sper că dna Petre își amintește acest episod dintr-un Isarlâk „cât se poate de sordid”, cum îl numește azi, unde Bazarul
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
un fel de morgă În două tartaje DSS. - Existența omenească, acest dar divin ireversibil la discreția unor brute idioate; trăită pe furiș că o pradă deviată spre clandestinitate. Tirania de a ma autocenzura. - Complexiunea omului second-hand egală În importantă cu sacoșă de tacâmuri galinacee, continuu depunctat pentru menținerea În societate la o talie bonsai. - Asasinarea fiului meu Alexandru Malin Tăcu, un adolescent efeb și poet congenital, imprimat cu un dosar de urmărire informativa specială la vârsta de 15 ani pentru vină
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
la Polirom și că va avea un titlu zglobiu. Iată finalul de la Sarsanela: „PS. Vremile de restriște s-au încheiat demult, dar sarsaneliada mea continuă mai abitir ca înainte. De 18 ani nu-i zi să nu car ceva în sacoșe cu și fără roți, în rucsacuri, în genți, coșuri, valize, pungi colorate de plastic, cu taxiul, pe jos, în tramvai sau pe bicicletă, în mașină, tren, avion, autocar sau vapor, ba chiar de două ori în căruță. Dacă socotesc o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
pe muțește, într-o secundă prind puteri și mă simt un fel de Nikita, G.I. Jane, Lara Croft sau Yu Shu Lien din Tigru și dragon. Arunc rucsacul în spate ca pe-un fulg, înșfac scurt, cu o mișcare hotărâtă, sacoșele burdușite și pornesc în pas săltăreț spre casă. De multe ori, în timp ce străbat parcul, îmi dau drumul și fredonez voios, tot mai tare și mai neînfricat, o-di-ri-di-di-na u-ha“. rockin’ by myself Oxy(re)generator Dumitru UNGUREANU Da, Jean Michel Jarre
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
nu mai tremure: Ce caută aici aversa asta, anotimpul ei nu e toamna!" Margareta izbucni în râs, atât de intrigat părea de intențiile obscure ale meteorologiei. Adăpostul de sub boltă era iluzoriu, apa le pătrundea în haine, în pantofi, în buzunare. Sacoșa cu provizii a Margaretei, cu pachetele muiate, se făcea tot mai grea. Ahile îi desprinse mâna de pe mâner și luă sacoșa: "Mai bine să mergem la mine, nu e departe!" Fără să-i aștepte răspunsul, porniră prin ploaia care numaidecât
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de intențiile obscure ale meteorologiei. Adăpostul de sub boltă era iluzoriu, apa le pătrundea în haine, în pantofi, în buzunare. Sacoșa cu provizii a Margaretei, cu pachetele muiate, se făcea tot mai grea. Ahile îi desprinse mâna de pe mâner și luă sacoșa: "Mai bine să mergem la mine, nu e departe!" Fără să-i aștepte răspunsul, porniră prin ploaia care numaidecât se înteți. Alergară prin întunericul devenit aproape total, fără să țină seama de pârâiașele care o luau la vale pe trotuare
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
loc pentru două persoane. Dar acționară umăr la umăr ca să se șteargă și să se usuce. La sfârșit, se uitară unul la altul mulțumiți și izbucniră în râs. Ploaia încetase, soarele strălucea. Margareta îl sărută pe obraz frățește, își luă sacoșa cu provizii și plecă. După vreo zece zile, ieși cu o nouă tranșă de pagini scrise. Pe drum, îi veni o idee: dacă, în loc să se ducă până la editură, ar lăsa plicul în cutia de scrisori a lui Ahile? Era mult
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
20. Din câte îmi amintesc, comanda s-a repetat de vreo 5 ori. După care, bucuroși, am plecat spre cantină. În tramvai era cam cald, dar nouă numai bine nu ne-a fost ! Norocul nostru a fost că aveam niște sacoșe din pânză - le ziceam “bombe” -, pe care le-am folosit pentru a nu face murdărie în tramvai. Nu ne trebuia nici ceartă cu vatmanul, nici amendă de plătit la poliție, că bani de unde... ? La cantină, am mâncat, căci eram morți
Din viaţa, activitatea şi gândurile unui profesor by Mihai TOMA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101007_a_102299]
-
puțin. Avem atâtea lucruri inutile în case”. Ne-a promis că ne va aduce pâine proaspătă, și s-a ținut de cuvânt. Noaptea, nu adormisem încă, a intrat în camera aceea mare și ne căuta dezorientat. Ne-a oferit o sacoșă plină cu colaci și pâine, care ne-au prins tare bine. Era evident: prin noi, el evada din monotonia existenței de acolo, măcar pentru câteva minute. Contrastant cu simplitatea bănuită a existenței lui, aflarăm că citise "Șocul viitorului, Al treilea
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
această notă de acalmie, sora mea Țuki a spart tăcerea cu cea mai prozaică și, în același timp, cea mai frecventă propoziție din lume: Mama, mi-e foame! Da, iubita mea, uite, acuma! Mircea, dragul mamei, dă-mi, te rog, sacoșa. Imediat, mama! Poftim! Ține, mama! Sunteți gata, dragii mei? Da, mama! "Înger, îngerașul meu Roagă-te lui Dumnezeu Eu sunt mic, tu fă-mă mare, Eu sunt slab, tu fă-mă tare, În tot locul mă-nsoțește Și de rele mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ar fi monitorizat activitatea strict religioasă a mamei noastre, actele de milostenie, binefacere și iubire a semenului său, ar fi avut motive temeinice s-o considere ca pe un neobosit și vajnic misionar. Mama a scos mai întâi cuțitul din sacoșă, apoi pâinea cea mare primită de la nana Floarea crescută și frumoasă, așa cum se obișnuiește să se facă în Banat. A luat pâinea în brațul stâng, apoi pe dosul pâinii a făcut semnul sfintei cruci cu ajutorul cuțitului. În timp ce mama se ocupa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
grea, epuizantă. Dar acum, dacă te uitai cu atenție la fața mamei, vedeai o imperceptibilă stare de mulțumire, de satisfacție. Da, mama era într-adevăr obosită, dar era mulțumită și bucuroasă că seara se întorcea la cuibul ei sărăcăcios, cu sacoșa cu pâine și mâncare pentru copilași. Da. Era bucuroasă. Copiii erau sănătoși, cuminți și ascultători. Aveau ce mânca. Era liniște și pace. Spre dimineață, în zori, zâmbetul mamei s-a metamorfozat brusc în groază, iar copiii înspăimântați se trăseseră îngroziți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
cel mai mare și l-a depus cu ușurință pe platforma vagonului, apoi pe cel mai mic și, în final, plasele de nailon. Gata. Tu, Rozalie, ascultă-mă: aici ai o dună și dincolo două perne pentru copiii tăi. În sacoșele astea ai niște șuncă, pâine și apă minerală. Atât am reușit și noi să vă aducem. Stăteam toți în jurul mamei, în timp ce din ochii ei curgeau lacrimi de mulțumire și de bucurie. Sabina, Sandule, dragii mei prieteni, Dumnezeu să vă răsplătească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
psiholog ce era și având un acut simț al observației, a descifrat cu rapiditate taina privirilor noastre, dându-și seama că noi toți doream același lucru: desfacerea plaselor și prezentarea conținutului lor. Zis și făcut. Mama a scos din prima sacoșă un ziar și l-a așezat pe dușumea. Mircea și Lică s-au repezit să țină de colțurile ziarului întrucât acesta era boțit și nu stătea perfect întins. Mama a scos din plasă trei pâini și le-a așezat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
moară în tren și să reziste până acolo unde ne vor coborî, pentru a fi înmormântată creștinește. Vă dați seama cât pustiu era în sufletul lor și câtă amărăciune? Cât erau de necăjiți? Mircea, dă-mi, te rog, cuțitul din sacoșă. Da, mama, poftim. Mulțumesc, dragul meu. A tăiat o parte bună din slănina primită și a învelit-o într-o bucată de ziar. În restul de ziar a învelit una dintre pâini. Mircea, te rog, ajută-mă. Ia sticla asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
rușinoase -, la acest semnal imperativ, mama a acționat pe măsură. Deoarece se lăsase deja întunericul, a scos rapid din plasă lumânarea și chibriturile lăsate de doamna Sabina și a făcut puțină lumină. Mircea, dă-mi, te rog, topțiul (olița) din sacoșa aia. Poftim, mama, ține-o! Mulțumesc, Mircea. Topțiul acesta era un obiect de strictă necesitate, mai ales într-o familie în care cea mai mare parte a copiilor erau sub vârsta de școală. Mircea, ține, te rog, lumânarea și chibriturile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
peretele de scândură al vagonului spre dușumea. Un miros acrișor-dulceag s-a făcut simțit în imediata noastră apropiere. Nu-i nimic, Mircea, nu-i nimic. Lasă, nu fi supărat. Nu e vina ta, nu se putea altfel. A scotocit în sacoșă, unde a mai găsit niște resturi de ziare, pe care le-a folosit pentru a îndepărta urmele reziduale inoportune. Acuma, te rog, Mircea, toarnă-mi puțină apă să mă spăl pe mâini. Cu plăcere, mama, poftim. Gata. Se terminase. Acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
scară terestră potopind spațiul dintre patru pereți, populat de o mamă singură cu șase copii. Seara, la capătul celor aproape trei kilometri străbătuți prin atmosfera rece, cu fulguiri hibernale, după o zi de muncă epuizantă, mama, intrând în casă cu sacoșa cu mâncare pentru noi, a exclamat într-o admirație pierdută: Doamne, ce frumos ați făcut, copii! Ce frumos! Vă mulțumesc! Vă mulțumesc, dragii mei! Sunteți minunați... Și s-a așezat plângând pe taburetul de lângă sobă, în care ardea focul dăruit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în lunga vacanță moscovită, nu ne-a fost deloc comodă șederea până la evadarea spre tărâmul țintă. Dar... ce făcea partea feminină a grupului în acest timp? Păi, șase fete în trei camere călduroase și cu duș la dispoziție, cu două sacoșe mari și grele (doar eu le cărasem) cu de-ale gurii, vesele și fără nicio grijă, păzite la ușă de niște zdrahoance de femei-soldat de parcă ar fi fost arestate; dar cine, cui să-i pese? S-au gândit și la
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
au gândit și la noi, dar - sătule! - au abandonat problema... A fost vreo problemă? Cine a afirmat așa ceva? Avionul pentru Delhi al lui Mukesh decolase când s-a reunit grupul. Grijulii, fetele s-au grăbit să-mi dea în primire sacoșele ce conțineau încă suficientă mâncare - deci, ne-au hrănit (Ramin devenise de-al nostru). Pe la 8 seara avionul nostru a decolat, Ramin mai având de așteptat vreo două ore. Cu toate că aveam loc la geam, zborul de noapte nu mi-a
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
jucăușe vă înveselesc și vă încălzesc inimile. Legume, fructe, indieni, lămpi de gaz. Verde, auriu, negru, lumină... Cum să nu fiu marcat de această secvență de frumusețe și puritate? Cum să nu fiu pătruns de parfumul Indiei? Cu mai multe sacoșe cu fructe atârnând de mâinile mele, m-am întors la fetele ce mă așteptau cu oarecare nerăbdare și îngrijorare, obosite de alergătura prin magazine și de obligatoriile negocieri. Am luat două ricșe pentru un drum pe care la venire îl
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
o raritate în timpul socialismului. Lumea a uitat, dar, în ciuda indus‑ triei de produse plastice, aia a Elenei Ceaușescu, una din pungile astea, care acum sunt interzise prin taxa eco, era o raritate. Un lux. V.A. : Te duceai cu niște sacoșe de plastic în Uniunea Sovietică și luai o rublă pe una pe care scria Kent, dacă erau și inscripționate. A.M.P. : Exact ! Deci Ceaușescu, din păcate, era un vizi‑ onar și un utopist, un om care voia să schimbe țara
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
acestui neam pierdut și aiurit de însăși natura lui bolnăvicioasă. Și trebuie să ne asumăm asta. Pentru că cine s-o facă, domnule Vasile ? Cine să ros- tească despre viziunile corecte ? Vânzătorul de la colț, pe care-l poți prosti cu o sacoșă de bunuri ? Muierea simandicoasă și aranjată cu ultimele țoale din afișe, care e îngrijorată mai mult de calitatea blănii din care-i e făcut cojocul ? Sau de numărul de mărgele și strălucirea lor ? De aceea vă spun, pentru un model
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]